Cat de putred trebuie sa fie un cadavru pentru a recunoaşte ca miroase, violează retina si trebuie sa dispară? Trebuie sa fie expus ostentativ doar pentru ca este putred de bogat?
Bucureşti este un oraş care de-a lungul timpului a rămas placut cu toate schimbările suferite, ca o femeie frumoasa care arata bine indiferent ce ţinuta o acoperă si nu in totalitate, pana si bucăţile de carne cangrenate au farmecul lor aparte.
Cel puţin o seara din săptămână mă plimbam prin oraş. Este sănătos pentru nervi, atenuează viteza cu care trece viata. Fiecare moment de admiraţie obliga timpul sa se oprească si sa admire si el. Cel mai mult mi-a plăcut sa mă plimb in cartierul Norilor, un loc cu nume predestinat pentru cei ce au ca unic scop in viata sa obţină cat mai mulţi bani, din ce in ce mai mulţi bani. Aici, fanteziile arhitecţilor au prins forma si culoare. am întâlnit pana si idealul meu de casa . Mi-ar fi plăcut sa-mi aşez un fotoliu lângă dealul de la marginea cartierului si sa observ cum se desfăşoară viata aici, căci nu as fi sperat sa intru in societatea ce locuia aici. Se putea numi societate in societate pentru ca era la fel de misterioasa ca si masoneria. Auzi tot felul de povesti, ştii ca totuşi exista dar nu cunoşti adevărul. Vorba înţeleptului spune sa ai grija ce iţi doreşti ca s-ar putea sa ti se îndeplinească.
Treceam prin Norilor intr-un moment de mare deprimare. Intr-o seara de sâmbăta, in luna august, am trecut pe acolo ca sa mai uit de mine. Uneori mi se părea atât de ironic sa fiu dezamăgit de oameni si sa mă duc tocmai in locul acela născut din sufletele lor murdare.
- Te rog! Nu ridica vocea! Vor auzi toţi si va ieşi un scandal monstruos!
- Si nu-i monstruos ce faci tu cu acest corp? Nici nu-l pot numi altfel!
- Dar nu este doar un corp, este o fiinţa umana, ca mine si ca tine, are suflet, mai
mult decât vei avea tu vreo data.
- Am făcut cea mai mare greşeala când am crezut ca eşti buna sa-mi fii soţie! Puţin
îmi pasa de Consiliu, o voi da afara! Chiar daca va povesti cuiva ce ştie, va zice ca este nebuna.
- Si petele cum le explici ? Ne vei distruge!
- Nu mai vreau sa ştiu nimic despre reguli! Daca nu pleacă acum din casa mea am sa
o omor cu mana mea.
- Augustin, te implor, calmează-te si gândeşte-te! Fac orice, dar te rog, nu ne
distruge!
Din ochii păreau ca-i sar scântei, era in pragul nebuniei. Nu era gelos ca soţia lui îl inelase cu acel “corp”, era doar egoist, nu putea sa conceapă ca altceva decât corpul lui a atins-o. Părea si mai atrăgător când era furios, trăsăturile uşor feminizate si atitudinea dura se îmbinau atât de armonios. După câteva minute de tăcere vocea incolora a lui Augustin tuna:
- Intr-un sfert de ora va vreau la cina. Un singur comentariu si s-a terminat.
Izabela îl privea îngrozita, la fel si Adela. In câteva secunde ramaseră singure si se uitau una la alta fără sa scoată un cuvânt. Se obişnuiseră sa comunice din priviri. Azi, 14 August se împlinea un an de cand se cunoşteau, de când se căsătorise cu Augustin. In privirea Adelei se ridicase un zid pentru Izabela:
- Va doresc sa aveţi in continuare o căsnicie fericita, doamna!
- Adela, ti-ai pierdut si tu minţile? Nu este momentul sa fii ironica, trebuie sa ne fim
unite.
- Intr-adevăr, doamna, suntem unite de acelaşi bărbat.
Izabela o privea atât de intens, ar fi vrut sa pătrundă in mintea ei. Simţea ca-i fuge
pamatul de sub picioare, nu ştia ce sa creadă, ce sa spună, aştepta doar.
- Sa mergem, doamna, sa ne schimbam ţinuta pentru cina.
Izabela, ramasa in visare, se trezi când mana rece a Adelei o atinse, se lăsa dusa ca
un copil pana in camera ei.
- Spune-mi ca mai eşti de partea mea, ai spus de atâtea ori ca trebuie sa ne unim
forţele sa supravieţuim in societatea asta.
- Doamna, nu va temeţi. Vom trai si vom vedea ce va face in seara asta. Noi vom fi
întotdeauna unite.
Izabela se linişti si mai mult in fata oglinzii unde Adela o dezbrăca încet, si din
loc in loc o săruta gentil. Omul, ca si animalul are nevoie de afecţiune ca sa trăiască. Mângâierile Adelei erau mereu după dispoziţia ei, când brutale si când uşoare ca un fulg. Acum era vulnerabila, avea nevoie de tandreţe. Ii plăcea sa privească in oglinda opoziţia de culoare dintre ele, mai ales ca se vedea mai frumoasa decât Adela, si in plus nu avea niciodată pete mari si violete.
După câteva minute erau îmbrăcate aproape la fel, diferenţa consta in culoarea
rochiilor si a bijuteriilor care se asortau. Izabela era atât de dusa pe gânduri încât nici nu observa.
Adela savura fiecare pas pe care îl făcea in Sufrageria Oglinda. Augustin observa diferenţa dar nu-si schimba masca ce si-o compusese. Nu vroia sa renunţe la tăcerea impusa.
Casa avea nişte camere cu ziduri acoperite de o combinaţie de oglinda, cristal si catifea erau perfecte. Sufrageria Oglinda era si mai speciala.
Atmosfera de basm era ameţitoare, jocul de lumina si culoare nu lăsa răgaz pentru gânduri. Luară cina in linişte. Cele doua femei se incadrau perfect peisajului adăugând încă un strop de frumuseţe si lumina. Augustin oscila intre pedeapsa si iertare. “Dar cum sa le iert? Este normal sa mă trădeze in propria mea casa? De parca viata noastră este normala! Dar m-a trădat pe mine!! Fără mila! Noi nu ştim ce este mila.”
Augustin avea momente foarte rare in care personalitatea lui adevărata ieşea la suprafaţa. Prea multa răutate indusa si droguriule schimba orice personalitate.
- Si acum va poftesc in dormitor, doamnelor. Vin imediat si eu, trebuie sa-mi iau
medicamentul.
Privirea lui era încărcata de sadism.
Dormitorul avea, de asemenea, pereţii acoperiţi cu oglinzi, dădea impresia de spaţiu infinit iar tavanul era din sticla, lăsând cerul descoperit, creându-se acea magie care te rupe de realitate.
- In seara asta schimbam un pic regulile, daca tot facem schimbări in vieţile noastre
împletite pentru a crea un cerc vicios. Avem nevoie unii de alţii, dar cine este mai necesar pentru cine? Pentru tine, Adela, ce este primordial, sa ai bani si sa te învârti in societatea asta sau sa ai o viata normala in care nu ştii daca ti se oferă şansa sa parvii? Merita sa fii recipientul meu?
- Dar…
- Te-ai gândit ca in noapte oricine este mai vulnerabil decât pe lumina? Am ştiut de
la bun început ce vrei si sa zicem ca pentru o vreme vei avea iluzia ca eşti cineva.
Izabela se uita cu groaza si nu înţelegea nimic. Faptul ca Augustin se apropia de ea având o eşarfa in mana o neliniştea si mai tare.
- Iar tu, vei ştii cum este sa stai ascunsa in casa, sa nu-ti poţi arata fata nicăieri. Te
condamn pentru ca m-ai trădat. Meriţi cea mai cruda pedeapsa. Nu te pot ucide dar sunt lucruri mai rele decât moartea.
In timpul asta, Adela o legase deja la ochi iar Augustin o dezbrăca gentil.
-Te rog, fii rezonabil! Am nevoie de afecţiune iar tu nu te mai gândeşti la asta de mult. Te culci cu mine. La fel de bine poţi sa mă si plăteşti pentru ca tu nu ai sentimente pentru mine. Eu te-am iubit, dar tu, tu de ce te-ai căsătorit cu mine? Pentru ce? Ca sa mă ţii ca pe o sclava? De ce trebuie sa te împart cu ea?
Augustin era din sticla si oglinda la fel ca pereţii din jurul lui, surd si mut doar vedea ce face si nu judeca nimic. Adela zâmbea fericita. Chiar era fericita? Ajunsese sa trăiască forţat in lumea aceasta in care valorile nu erau cele ce le invadase. Fericirea consta in putere de influenta, bani si droguri. Sau poate ca scăpase de statutul de „recipient”, o considera pe Izabela vinovata pentru ce ajunsese ea si se bucura de moment. Se bucura de ceva relativ si limitat, ca si ea.
Izabela se putea folosi doar de miros si auz. Fiecare foşnet năştea o imagine din ce in ce mai chinuitoare in mintea ei, pana când deveni certitudine, soţul ei se culca cu „recipientul” si ea însăşi avea sa devină un obiect ruşinos. In clipa in care el îşi vărsa substanţa in ea simţi ca leşina. Ar fi vrut sa ramana in starea aceea de ameteala si scufundare in neant pentru totdeauna.
Când se trezi, era singura in camera, singura cu peretii care radeau de ea, ii reflectau rusinea oriunde intorcea capul. Lesina din nou.
*
Izabela si Augustin se casatorisera in urma cu un an. Conform regulilor rapisera o femie cu o viata sociala extrem restransa, pe Adela. Cum manipularea era ca si aerul in societatea lor, nu a fost prea complicat sa o convinga pe Adela sa ramana cu ei.Si pe masura ce trecea timpul incepea sa viseze sa devina ea stapana casei, sa poate dispune de Izabela in orice fel, sa il poata face pe Augustin sa isi piarda mintile cu jocurile ei pasionale.
In fantezia ei preferata Augustin uita de recipient, era atat de vrajit de ea incat ar fi stat macar o zi cu in casa de teama sa nu fie vazut plin de pete mari si mov. Oamenii din societatea aceasta intretineau raporturi sexuale din motive mai neobisnuite decât dorinta: in momentul iesirii lor din lumea celor multi trebuiau sa consume un drog care ascutea simturile. Astfel deveneau mai buni in arta lor de a controla fluxul banilor din tara si chiar si din afara tarii.
Ca orice drog avea si efecte negative, exceptand faptul ca producea dependenta, trebuiau sa se elibereze de „seminte” pentru ca altfel pielea lor se acoperea de pete mari si mov. Sunt convinsa ca nu a vazut nimeni nicaieri un om acoperit de pete mari si mov. Asta demonstreaza ca sistemul lor desi era unul competitiv, era din categoria celor aproape perfecte. Si utopia asta functiona perfect, fara nici o eroare, oamenii erau alesi, de catre Consiliu, din multime bazandu-se pe dualitatea relativa a omului.
Izabela si Augustin fusesera educati in ideea de a se integra fara probleme in societatea lor. Nimeni nu ar fi banuit ca erau rebeli in aducurile sufletelelor lor. Aveau sufletele ca in astfel de conditii vitrege un suflet nu poate creste mare, poate ramane doar sfrijit, usor de vopsit, de recroit.
Cand a implinit 18 ani Augustin a fost nevoit sa indure ritualul de initiere, sa se lase drogat, in consecinta s-a lasat remodelat dupa modelul votat de Consiliu. Fiecare om are una sau mai multe capacitati care daca sunt canalizate bine atunci dau rezultatul asteptat.
In schimb Izabela renuntase la ideea de revolta, l-a urmat de Augustin pana acum la varsta maturitatii cand devenise un recipient. Pana mai ieri Adela era jucaria pe care isi experimenta absolut toate fanteziile ei sexuale, ea inca mai avea fantezii…si acum….acum este doar un recipient aflat la mila stapanei casei…trist.
