Eram în orașul acela unde tot
evenimentul sportiv se transformase într-un asediu politic. Le-am propus să
mergem în pădure pentru o scurtă plimbare. Cred că până și animalele domestice
se refugiaseră în pădure din pricina repercusiunilor politice. Parcursesem deja
o cărare îngustă când am văzut un pui de urs însoțit de mama sa. Nu am stat să
le mai explic nimic, le-am zis doar că trebuie să fugim. Vedeam berbeci, oi, găini
cum se năpusteau spre noi. Ursul era pericolul suprem care ne făcea pe toți să
nu mai raționăm.
Chiar dacă îi zbieram lui
Mali să nu mă țină de pulover, ea se agăța isteric deși înțelegea că asta ne încetinea
pe toți. Vedeam cu groază cum cei doi ursi erau și mai aproape. Poate nici nu
aveau intenția să mănânce pe cineva.
Înainte să ajungem la capătul
cursei nebune am întâlnit niște băieți pe care i-am avertizat să fugă cât de
repede posibil însă am înțeles că ei se pregăteau pentru ceva imoral. Am citit
asta în privirile lor susținute de zâmbete hipnotizate.
Atunci am văzut ambalajul și
am înțeles că voiau să detoneze ursoaica și pe puiul ei. Trebuia să îi opresc cumva iar autoritatea mea
de adult nu era suficientă.
Am simțit o mare ușurare atunci
când am ieșit din pădure în praful care împuiase strada. Animalele fugeau și
ele bezmetic pe stradă însă, din fericire, datorită evenimentului, mașinile
erau toate parcate.
Am ajuns doar speriate în clădirea în care ne adăposteam. Le-am zis bebelușelor să păpăm pentru că era ultima masă înainte să părăsim acel adăpost. Ne-am așezat la masă și am început să mâncam în liniște. Eu deja mă gândeam cum să procedez pentru a salva ursoaica și puiul.
Atunci a trecut el, cel care se opunea clasei politice. Cred că se numea Adrian. Mereu în formă și cu părul lung. Cred că avea ochii deschiși la culoare dar nu aș putea spune precis. Nu fusesem niciodată suficient de aproape de el.
I-am explicat cât am putut convingător că putea salva doua suflete. Am apelat la toate tehnicile de persuasiune iar el a pus mana și l-a sunat pe președinte care se afla în clădirea de vis-a-vis.
Președintele l-a rugat pe
Adrian să o vadă la fereastră pe mama celui care avea explozibilul. Avea o
privire de pisică luată de ceafă, goală și fără proteste. Eram lângă Adrian, am
văzut și am auzit totul.
EL, președintele, orchestrase
toate detaliile. Ba chiar folosise și hipnoza deși era o tehnică interzisă încă
de la ultimele Mari Alegeri.
Deja nu mai aveam nici un
plan, știam că mintea mă va ajuta să concep unul.
Adrian s-a ridicat și a zis că
el pleacă spre locuri mai bune, mai curate, unde principiile sunt mai
respectate. Ne-a salutat și a început să se îndepărteze în pași de dans. L-am întrebat
daca nu a uitat nimic să ia cu el. Mi-a zis să îl urmez.
Din sala unde serveam masa
doar noi patru, se făcea un hol lung și mai întunecat ori sala era prea
luminoasă. Apoi, niște scări înguste duceau la etaj. Le-am urcat si pe acelea
pentru ca nu voiam sa vadă bebeluşele ce aveam sa ii dau. Am ajuns, in fine, la
etajul pe unde avea sa părăsească clădirea si orașul. Am vrut doar sa îl sărut,
nu se întâmplase niciodată si nici nu aveam să ne mai vedem vreodată.
Am simțit o ruptura in suflet
când m-am apropiat de el, m-a cuprins in brațe si a început sa folosească aceeași
tehnica interzisa. „Pereții sunt din ce in ce mai albi si mai moi, au culoarea
iaurtului, începi sa simți liniștea interioara cum se răspândește in corp....”
Nu m-am îndepărtat brutal însă
deja înțelegeam de ce el era opoziția, singurul care împărțea aceleași
convingeri cu președintele dar si singurul care avea curaj sa îl înfrunte. Aceeași
minciuna de nelăsat sa trăiască.
Nu avea habar ca eu mă
antrenam zi de zi, fără excepție, astfel încât ajunsesem la un psihic de fier.
In timp ce gândurile se
scriau rapid, dintr-o camera de la etajul inferior a cărei ușa s-a deschis înspre
noi a ieșit o tânără îmbrăcata doar cu o lenjerie fosforescenta. S-a întors sa închidă
ușa si i-am văzut tatuajul specific industriei. Noi ne adăposteam într-o clădire
în care funcționa un bordel. Mincinos de respectabil.
I-am urat drum bun si am
fugit spre bebelușe. Tare m-am speriat când nu le-am văzut pe toate trei la
masa. Una dintre ele se întinsese atât de mult încât am ajuns sub masa.
Le-am luat si in timp ce îmi
puneau prea multe întrebări, le-am tras spre ieșire. Am văzut-o cu coada
ochiului pe tânără care venea agale.
Am ieșit în strada și, in
timp ce ne îndreptam spre ieșirea din oraș, am auzit bubuitura. Pentru noi nu a
mai fost asurzitoare, ne îndepărtasem mult. Nu am întors privirea pentru a nu
vedea grotescul tablou. Doar am fugit.
(Pozele nu îmi aparțin însă
au fost publicate cu acordul parților mai puțin al ursului)
