3M în prima aventură peste mări și țari...în nordul țării

Nu am avut timp de emoții pentru prima călătorie mai lungă pentru 3M, la fel cum am uitat că trebuie să cumpăram o oliță portabilă.

Ne-am întrebat de multe ori la ce oră să plecăm iar soarta ne-a ajutat să ne decidem pentru ora 5.

Nu am idee de ce Madi era treaza încă de pe la 4. Surpriza mare a fost că Mali și Maria s-au trezit fără proteste.

Am luat tot entuziasmul cu noi și am plecat spre Botoșani. Am uitat să dormim, s-a trezit ziua și așa am văzut împreună primul răsărit.

Uitându-mă în soare mi-a venit în minte figura fetei din Marsilia. Magren și povestea ei aproape uitată din care au rămas doar câteva fragmente. Nu mai știu cum a ajuns acolo, de ce a vrut să se sinucidă și cum a ajuns să nu piardă nici un răsărit, motivația care o ținea în viață. În răsăritul soarelui si-a găsit echilibrul.

Cred că am adormit cu gândul la ea când m-a trezit Maria să îmi ceara o pungă. Probabil că am mers prea repede, prea agitat și așa s-a produs incidentul care m-a făcut să le ofer 3M doar biscuiți Wasa.

Au fost tentative de cereri pentru opriri relativ urgente însă nu li s-au dat curs. Am ajuns la 10 la Joldești. Nu știu ce planuri aveau alți oameni dar noi ne-am spălat pe lăbuțe și am păpat împreună cu Ami.

Încercam să o conving pe Măriuca să pape ultimele bucăți de sushi unde orezul a fost înlocuit cu pâine iar peștele cu șnițel-mau.

Ne grăbeam să ajungem la întâlnirea cu Stefănucă, Adi și caii care trăgeau o căruță. Unii au fost mai încântați decât alții de plimbarea cu căruță până la cimitirul satului.

Maria s-a lipit de mine încât ai fi zis că face parte din fusta mea.

Aici ne-am întâlnit cu mulți oameni dragi pe care nu i-am luat în brațe și a fost bizarrr.

În plus, o parte dintre ei au plecat de unde au venit iar noi ne-am dus cu căruța la Siret. Nu ne-a impresionat. În schimb am alergat mult și bine după o turmă mică de oi care s-a speriat și a fugit și mai tare.

Maria s-a speriat teribil de o vacă. Se pare că mărimea din carte și mugetul nu prea reflectă realitatea pentru că m-a întrebat ‘Cine face așa?’

După ce s-a lămurit că animalul nu este periculos, a vrut să pună mâna pe ea. Nu eram chiar incantată să ne apropiem de Doamna Vacă mai ales când am văzut că nu se sperie de ‘Kuliki Taka Tî’ a lui Andre.

Soarta bună a fost că s-a propus să alergăm după căței de pământ. Am alergat până am constatat că strategia noastră nu îi convinge să iasă la lumină. Câțiva stropi de ploaie ne-au convins să ne întoarcem de unde am plecat.

Aici, din nefericire, nimeni nu a uitat de puiul de pisică. Acesta, speriat de oameni mici și gălăgioși, s-a ascuns bine într-un copac însă nu l-a ajutat prea mult. A fost văzut, recuperat și smotocit.

Credeam că pisi va fi motiv de tragedie dacă zicem că plecam. Drama cu dublu sens a avut ca subiect despărțirea dintre 3M și Ami.

Spre surprinderea tuturor, am scăpat rapid de miorlăială pentru că am ajuns la doamna Livioara de unde am luat bujori, cireșe din copac și mângâieri de la un câine prea simpatic.

Următoarea oprire a fost la Angela și Relu. Aici, fiecare clipa a fost ca un pătrat de ciocolată.

La început l-au văzut pe domnul Tolea care deși este foarte bătrân acum încă ne mai sperie când latră. În plus, țarcul în care l-am găsit îi mai ascunde din grandoare.

Apoi, au primit niște jucării roz, trotinetă și mașină. Alternativa la acestea erau un cățel prea blând și o doamnă rață cu bobocei. Atenția noastră era deja praf de stele.

Abia atunci a fost propusă cireașa. Vizita la iepurași care au fost alergați, admirați și mângâiați de către 3M și Roberțel.

Spre fericirea tuturor, iepurii nu își dau duhul atunci când se sperie.

Cu greu s-au dezlipit de Bărboșilă, un iepure cu povești nenumărate pentru adormit copii.

Până am ajuns la Botoșani, Mali dormea în grija lui Roberțel, Madi și Maria sfârâiau în tandem.

Cu greu și-au mai revenit 3M și atunci când au făcut-o, ne-au cerut să mergem afară însă noi nu știam cum să mai dormim și pe unde.

În cele din urmă s-au resemnat și au încercat tot soiul de opțiuni. Ne-au ținut concert cu muzicuțe, au jucat table, cred că au încercat și șah.

După multă gălăgie, urechile noastre aproape au cedat. Din fericire, 3M au acceptat să doarmă cum le-am propus noi: Mali și Maria în pătuțuri iar Madi cu noi în pat.

S-a dovedit cea mai puțin fericita idee pentru că Madi s-a foit prea mult în somn și mi l-a ruinat pe al meu.

A doua zi am pornit în alta aventură spre Românești.

Nici nu am ajuns bine la tanti Olga că deja era un carusel de sentimente. Un vițel care mai avea puțin și se urca în copac de teamă de noi iar Maria ținea musai să îl mângâie.

Apoi un câine rănit care lătra fioros și pe lângă care am trecut rapid pentru a ajunge să vedem niște rozalii puțin grațioși. Mali s-a albăstrit atât de tare încât a calcat în singura baltă cu noroi disponibilă și la care era puțin probabil să ajungă.

Toate au fost relativ bune până am ajuns la doamna Francesca și boboceii ei pentru că aici, cele mai frumoase rochii au fost un pic agățate. Aveam o turma de pisici versus o mulțime de rățuște speriate.

Ne-am mai liniștit până când Maria a plecat cu Andre să culeagă cireșe iar Mali și Madi au rămas cu mine.

 Madi a început să plângă după tati, Maria după mami. Din fericire pentru toata lumea, Marta ne-a salvat de la miorlăială infinita și ne-a ajutat să ne reunim în fața unui cireș ofertant.

Ne-am adus aminte că am văzut pe drum o familie de gâște cu bobocei pe care i-am pus să facă puțină mișcare, fapt care a provocat repetate rânduri de sâsâieli.

Ni s-a făcut mila de ei și i-am lăsat să își caute papucii prin alte parți iar Andre a lansat o provocare bebelușelor să aducă o curcă.

Când l-am văzut pe proprietarul curcilor, eu și Marta ne-am albăstrit pentru că ne gândeam că o să o feștelim. Deja curcilor alergate în toate direcțiile le săreau penele de stres, 3M erau cam îmbufnate pentru că prindeau pe nimeni.

După multe explicații s-au oprit și ironia sorții a fost ca Andre să ne ducă la proprietarul curcilor cu rugămintea să ne arate porcii mistreți. De fapt, era un singur mistreț, doamna lui era roz iar puii erau metiși.

Lângă era un Saint Bernard bătrân care pe mine m-a tolerat dar le-a ignorat pe 3M și le-a întors spatele.

Ne-am uitat în treacăt la niște albinuțe și la un alt Saint Bernard care ne latră teribil.

Eu și Maria am rămas să ne dam în leagăn și să studiem o familie de amorezi. Madi și Mali s-au dus cu Marta ca să învețe cum să facă niște bobocei să zâmbească la poze.

Un strop de ploaie a fost pretextul meu și al Mariei să ieșim din curtea domnului care deși părea foarte amabil, nu îmi inspira încredere.

Un alt strop de ploaie le-a mai convins pe fete să intre în casă și să servească prânzul. Poate și Andre când ni s-a alăturat a mai adus un pic de liniște.

Între noi fie vorba, eu stăteam ca pe ace pentru că Andre a stat prea mult la domnul interesant. Poate sărmanul era un om cumsecade, doar imaginația mea refuza vehement să creadă asta. Eu, cu siguranța, m-am relaxat când l-am văzut întors la noi.

Am respirat doar o dată când bebelușele s-au lipit de niște bibelouri care în alte vremuri au fost apreciate. În zilele noastre, doar Marta le-a mai salvat de la dispariție.

Deja oboseala se simțea iar pentru că mă relaxasem un pic. Însă ne-am luat rămas bun de la toți și ne-am întors la Botoșani.

Aici timpul a trecut cu multa chițăială, prea mult zgomot pentru nimic. Așa ca am inventat un nou amuzament și le-am rugat pe bebelușe să studieze cum vine noaptea.

A treia zi, am făcut o vizită în Suceava, fără a mai trece pe la Făbricuța de cafea. Apoi, soarta afurisita a făcut să primesc o cafea cu zahar. Seamănă perrrfect cu dorința de a avea o pisica alba și cu probabilitatea mare să primesc o pisică neagră.

La fel de bine drumul acesta făcut cu mașina seamănă cu zborul cu avionul. Dacă la dus am făcut cinci ore, la întors am făcut 7 ore.

Am făcut mai multe pauze tehnice care au implicat expunerea unei olițe verzi, folosită pe rând de către fiecare bebelușa, de mai multe ori, și a pantalonilor scurți de sub fusta, plus schimbatul unui scutec în condiții prea puțin decente.

Ultima pauză am făcut-o doar ca să admirăm apusul. Poate nu a fost unul spectaculos însă a fost memorabil pentru că a închis cercul primei noastre calatorii la mai mult de 300 de km de casă.

Click aici pentru cele mai faine poze din aventura