Te vezi mergând pe stradă la
o oră când deja întunericul domină lumina. Felinarele stradale mai dizolvă din
teama de a îți auzi pașii înșirați pe trotuar. Îți vezi pardesiul lung și pălăria
dar nu le ghicești culoarea. Probabil că este un pic frig afară, chiar umed însă
nu plouă.
Gândurile ce se pretind a fi
ale tale, vin și pleacă din minte ca niște călători din stația de metrou. Treci
superficial de la o figură la alta.
Dintr-un ungher întunecat
apare o întrebare. Tresari violent și mergi mai departe. Încerci să te obișnuiești
cu faptul că nu mai mergi singur și realizezi că nu ești pe atât de flexibil pe
cât pretinzi.
Ajungi acasă, întrebarea se lipește
de tine și se strecoară in casă.
Te dezbraci și stă imobila.
Cred că nu are haine.
Te speli pe mâini și te privește
din spate. Cu câtă aroganță se consideră curată. De parcă toate ar fi inocente.
Îți pregătești cina şi te așezi
la masă. Întrebarea se așază şi ea însă nu o privești. Se spune ca este mai
bine să conștientizezi ce mănânci, să mesteci de multe ori. Este clarrr că nu
prea îți vine sa vorbești.
Termini de mâncat, strângi
vasele şi firmiturile. Prezența ei te obosește.
Te întinzi in pat crezând că
te vei relaxa. Întrebarea s-a întins în același timp cu tine. Se lipește de tine şi nu scoate
un sunet pentru că așteaptă ceva.
Cum arată întrebarea ?
Te frămânți pentru că nu o poți vedea prin gaura cheii pe care o folosești să
vezi tot.
Dar dacă tu nu distingi întrebarea,
cum poți să fii sigur de realitate? Sau este percepție?
Întrebarea o fi a ta sau o fi
pierdut-o cineva?
