Panza de paianjen

Mergeam pe tavan cand am intrat intr-o pata gri. Tavanul fiind alb induce in erooare si nu iti dai seama pe unde mergi. Nici nu mi-am dat seama cate denivelari sunt. Oare tavanele caselor pretentioase au la fel de multe imperfectiuni. La asta ma gandeam cand am intrat in pata gri. Si mai are si un punct negru in mijloc.

Incet, incet m-a cuprins culoarea iar in punctul negru mi-am agatat sufletul. Nu m-am mai putut desprinde. In cele din urma am adormit, am inceput sa visez si culmea nu sunt cosmaruri. Sunt bucati mari de fericire din trectul meu.

Eram in iarba, m-am lasat gadilata de flori, mi-am intins mainile si am lasat gazele sa ma invadeze. La amiaza pe dealul acoperit de pajiste se aude doar vantul care imi fura gandurile.

Deschid ochii si imi dau seama ca sunt inca prizoniera in pata gri. Cred ca inca este noapte. Globuri de lumina trec pe langa mine, mirarea le acopera chipurile dar nu indraznesc sa imi intinda macar o mana.

Este una din dilemele acelea care nu par sa aiba o rezolvare fericita.

Ce este mai rau pentru o fetita de 11 ani: sa fac aun avort sau sa pastreze copilul?

Pentru mine ce este mai rau: sa ma smulg din punctul negru si sa risc sa imi distrug sufletelul sau sa raman nemiscata pana la un moment nedefinit inca?

Mai bine sa inchid ochii.

Ploua torential, apa mi-a ajuns la glezne. Ma tinea de mana si alergam. Ciudat este ca nu imi aduc aminte de unde veneam si nici unde ne grabeam sa ajungem. Ne-am oprit brusc pentru ca m-a strans de mana si apoi m-a luat in brate. M-a sarutat si m-am afundat ca intr-o bucata imensa de ciocolata neagra, intensa. Buzele senzuale, pasiunea ca si ploaia...amanuntele care ma fac sa realizez de ce vreau sa traiesc.

Fericirea oamenilor este fragila si variabila. Pentru unii oameni ciocolata este mai buna decat sexul, pentru altii cariera este cea care umple golurile si aduce satisfactie. Iar pe unii cerul albastru, sarutarile pasionale, iubirea si ciocolata neagra sunt cele care ii fac sa spuna ca traiesc viata din plin.

Mai bine nu deschideam ochii. Un paianjen cu picioare lungi se invartea in jurul meu. Poate din pricina caldurii s-a dezorientat si a crezut ca o pata gri este un inceput bun pentru o panza fina, artistica. Iar eu nu sunt o victima.

Te ingor si ma intorc la momentul in care marea imi era cea mai buna prietena. Stau pe zidul cetatii Mont Saint Michel si o ascult. Ii place sa isi invadeze iubitul, Pamantul, sa il cuprinda, sa se impleteasca printre limbile lui, sa il inunde pana il cuprinde euforia ca apoi sa il paraseasca o vreme dar nu fara sa lase urme. Fac o pereche asa frumoasa.

Incerca prin puterea exemplului sa imi spuna ca sentimentele nu dispar chiar daca mai apar furtuni iar unele sunt de proportii cataclismice. Stau pe margine ca sa imi dau seama ca nu vreau sa gasesc sfarsitul asa repede. Vreau sa imi dau seama ca nu sunt doar un corp condus de ratiune.

Hmmm...acum imi dau seama ca de fapt incep sa dispara bucati din corpul meu. Mai intai se inchid la culoare pana devin gri si apoi incep sa se evapore. Din loc in loc se vede cum lumina trece prin mine si se proiecteaza pe un perete. Oricum aveam vanatai de diverse marimi: fiecare lucru care imi face placere a fost obtinut prin batalii care au durat zile in sir, altele luni si altele chiar ani.

Se pare ca ele se descompun primele. Poate pana scap de aici nu imi dispare corpul cu totul. Raman gaurile, golurile de aer pe care le pot umple cu sentimente fragile, cu senzatii frivole si cu zambete cu durata de viata extrem de scurta. Imi voi regasi vechea masca, o voi repara si o voi folosi fara nici o remuscare.

Ma intorc intre munti, intuneric dens, stam pe spate in iarba, ne tinem de maini si ne uitam la stele. Langa noi, un cuplu se cearta pe niste nimicuri.

- Dupa ce ma casatoresc cu tine imi pastrez numele de fata! Clarrr sa iti fie!!!

- Este alegerea ta dar macar ai putea sa imi spui frumos de ce este asa de important pentru tine sa iti pastrezi numele de fata?

- ...este si ma voi numi Alexandra Badau Popescu!

- ...

- am vazut o stea cazatoare! Nu vreti sa va uitati si voi? ii intreb eu.

Asa urasc certurile din vacanta.

- eu ma duc sa ma culc. Noapte buna! Si tu nu dormi cu mine in pat.

Asa reactiona Alexandra cand era furioasa.

In cele din urma au plecat amandoi si ne-au lasat sa numaram stelele in liniste si sa ascultam greieri. Daaa....mi-ar placea ca intr-o zi sa am greierul meu in balcon.

Ma intorc la pata mea si la dilema mea cu rezolvare nefericita. Eu voi numara dungi si pete de lumina care trec pe langa mine. Incerc sa string dar efortul este dureros si mut. Paianjenul ma priveste, ii lasa apa in gura imaginandu-si ca eu sunt calea spre urmatorul pas din evolutia lui.

Daca ma smulg din punctul negru si implicit din pata gri atunci risc sa imi fac tandari sufletelul. Daca stau nemiscata trebuie sa astept doi ani si jumatate pana sa dispara pata gri si implicit punctul negru. Dupa aceea daca mai ramane ceva din corpul meu voi umple gaurile cu vata de zahar ars, ciocolata si whisky. Altfel va fi un suflet liber sa bantuie prin univers si sa cunoasca ce eu nu am fost in stare sa vad.