In prima zi si multi ani de atunci incolo am vazut in culori dar pe masura ce a trecut timpul culorile au inceput sa se estompeze, sa nu mai fac diferenta. Mai dureros este ca uneori nu fac diferenta intre alb si negru?
Sa ma duc impreuna cu o mutra speriata si sa intre "Ce se intampla doctore?". El sa ridice din umeri fara sa scoata un cuvant. O fi luat intrebarea in serios sau a raspuns si el glumet?
Dar daca mi-as cumpara lentile de contact cosmetice? As vedea lumea cum as dori eu cu restric
tia ca pot alege o singura culoare. Ar fi amuzant pentru ca oamenii pe care eu ii numesc roz vor aparea imi vor parea albastri, verzi.
Nu inteleg de ce atunci cand diseci un fir in mai mult de patru fire ajungi sa nu ii mai vezi partea buna sau sa nu ii mai vezi partea buna. La fel s-a intamplat si cu perceptia asupra a ceea ce ma inconjoara, am incercat sa cuprind in privirea mea cat mai multe si cu cat mai multe, din ce in ce mai multe pana m-am impiedicat. M-am lovit la cap si a urmat ameteala, confuzie fara contur, fara margine si fara scapare. Ca si cum as fi intrat in faldurile unei rochii foarte complicate si vaporoase.
Parerea mea este ca in cele din urma voi fi nevoita sa cad din nou. Intrebarea incuietoare care sta scai pe ceafa mea este cum sa cazi impotriva curentului care te tine in aer. Si atunci apare frustrarea care de fapt nu dispare, se intoarce iar si iar in forme din ce in ce mai urate. Si probabil ca va inceta sa se mai intoarca atunci cand valul unei mari va ramane pierdut in larg.
Ma intorc la privelistea mea asupra pamantului, sunt pe un zidul unei cetati, privesc marea care s-a pierdut...si eu cum m-am pierdut printre cuvinte, culori...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu