Helloween,Helloween...hamppy, hamppy Helloween

Ca mulţi alţii, am crezut că este o sărbătoare inventată de americani. De fapt îşi are originea într-un străvechi festival Galic cunoscut sub numele de Samhain care însemna sărbătorirea sfârşitului sezonului de recoltă. În mod eronat se mai consideră că reprezenta “Anul Nou Celtic”.

În urmă cu 2000 de ani, sărbătoarea ţinea 7 zile şi se credea că pe 31 Octombrie, spiritele morţilor se întorc în lumea celor vii pentru a le poseda corpurile pe perioada anului următor, aceasta fiind singura speranţă de a avea o viaţă după moarte. În traducere liberă…legile spaţiului şi timpului sunt suspendate în aceasta zi, permiţându-le spiritelor să interacţioneze cu cei vii.

Ca metodă de apărare, oamenii stingeau focurile din casele lor pentru a li se face frig şi pentru a deveni astfel nedoriţi. Aceştia îmbrăcau tot soiul de costume, participau la parade gălăgioase, încercând să pară cât mai fioroşi pentru a speria spiritele venite în căutarea lor.

Numele sărbătorii este o prescurtare de la “All-hallow-even” care mai este cunoscută ca şi sărbătoarea tuturor sfinţilor.

Halloween a devenit sărbătoare în Statele Unite abia în secolul 19 datorită unui „grup” de aproape 2 milioane de emigranţi irlandezi. Versiunea scoţiană a ajuns mai întâi în Canada şi apoi în America.

Apoi sărbătoarea a fost preluată şi de alte ţări precum Mexic, Japonia, Germania,etc. De exemplu, în Franţa este cunoscută ca sărbătoarea tuturor sfinţilor ( 1 Noiembrie ).

De la o sărbătoare păgână ce a adunat multe nuanţe, a suferit transformări…a ajuns un motiv de distracţie, de “libertate”. Susţin ideea că nu suntem aşa de liberi precum pretindem. De exemplu nu ieşim în pijamale pe stradă pentru ca am face nota discordantă şi am fi izolaţi prin dezaprobare. Dar în noaptea aceasta putem să fim cine vrem noi să fim: un criminal în serie care arată ca un om obişnuit, o vrăjitoare, un drăcuşor, o gheişă…

Pentru mine a fost un pretext de a merge în STUF VAMA VECHE şi de a da din bagheta mea şoricească, de a dansa sub influenţa unui cocktail al cărui nume nu l-am înţeles dar necesită rezistenţă mare la alcool. Am dorit cozile altor fete, am vrut să îmi schimb partenerul de dans cu un stâlp. Am renunţat pentru că era plin de ţepi. Am realizat ca nu as fi putut dansa pe bar pentru că depăşeam înălţimea corespunzătoare acestui hobby. Şi încă nu am înţeles de ce m-am crezut o “raţă alcoolică”.

Dansul, râsul, spiritul libertin, tineresc…toate acestea sunt prea puţin profunde şi pot fi considerate pierdere de vreme? Daca da atunci prefer să fiu considerata ca fiind mai degrabă superficiala decât rigida. Prefer să fiu vesela decât să uit să zâmbesc fără motiv doar pentru a deborda de seriozitate.

Şi chiar în atmosfera aceea zănatică, puţin magică, s-au dezbătut teme serioase dar mă tem că vor rămâne sub semnul confidenţialităţii pentru moment. Poate cu alte ocazii, alte articole.


Helloween

Sa nu ucizi

"Vei uita tot ce ţi s-a întâmplat în ultimele 6 ore şi iţi vei aminti de ele doar dacă vei auzi sau vei citi 7944eca531a442f09c6800d5040eabd3"

Acestea au fost ultimele cuvinte şi apoi m-am pierdut în întunericul camerei mele, în întunericul mintii mele. M-am trezit şi am simţit că sunt într-o lume străină, dar ce înseamnă străină? Nu ştiu în ce zi suntem, ce ora este? Fereastra îmi arată cerul de un gri trist, bate vântul şi ploaia acoperă răspunsurile. Cine sunt eu? un punct, un atom...Într-un târziu îmi aduc aminte că la ora 9:30 fix trebuie să plec la serviciu...sunt eu, Mădălina, şi ştiu cine sunt. Ce coşmar groaznic am avut azi noapte dar nu îmi aduc aminte nimic.

Ies afară, înfrunt vremea dar mă pierd printre picăturile de ploaie. Pentru ce trăiesc dacă nu am nici un rost? Îmi este teamă să mă ating de alţi oameni şi musai trebuie să urc în autobuz. Dar cum se pot atinge atâtea corpuri străine? Dacă avem haine pe noi înseamnă că suntem protejaţi de posibile interacţiuni nocive?

"..păcat că este sezonul rece, mi-ar fi plăcut să o simt strivită de mine..."

"de ce nu am şi eu norocul ei? Dacă eram mai tânără trebuia să stau pe loc...şi s-ar fi găsit vreun pervers să mă pipăie profitând de înghesuială.."

aaaah...nu sunt gândurile mele...idiotul care îmi respiră în ureche şi bătrâna asta care are chef de dat din coate...sunt gândurile voastre, nu ale mele!!!!!!!!!!

Nici nu mi-am dat seama când am făcut o criza de isterie şi cineva m-a dat jos din autobuz. Simt doar că mă doare mâna cu tot cu umăr dar nu se vede nici o urmă pe piele pentru că am tenul mai puţin alb.

Trebuia să ajung la ora 10 fix şi este deja şi 15…uff..îmi grăbesc şi îmi număr paşii pentru că îmi era teamă să mă gândesc la orice. Un sentiment de nesiguranţă mă ţinea strâns de mână, că şi cum aş fi călătorit pe apă sau aş fi zburat cu avionul. Singura soluţie ca să mă ţin calmă era să îmi distrag atenţia şi la asta mă pricep bine.

Ajung în birou…"Bună dimineaţa!"...nici un răspuns şi totuşi nimic neobişnuit. După ce că sunt singură şi nu se uită nimeni la mine, nimănui nu îi pasă de mine...acum nici nu îmi răspund la salut???

Îmi deschid emailul şi îmi sare în ochi un mesaj de mare importanţă: "începând cu săptămâna viitoare trebuie să adoptaţi o costumaţie albastră". Tensiunea mi se ridica vertiginos. Mesajul asta este pentru idioţi!!!!! Eu gândesc deci exist la fel ca mamele voastre afurisite!!!! Toata lumea se opreşte şi se uită la mine...Vai cum de aţi ridicat privirile din vieţile voastre ocupate?..o colegă vine să mă ia de braţ şi deodată simt o mie de ace cum îmi străpung creierul, sufletul.. ce este sufletul? …variabila aceea care nu se poate teleporta …nu mai ştiu de ce dar măcar nu poate fi captivat….cine sunt eu?? un alt om în albastru, îngrădit de reguli si cu pretenţia că sunt liber..

Mă tăvălesc fără noima...de multe ori mi-am imaginat cum aş putea ceda în mijlocul biroului dar acum s-a pierdut învelişul care mă ţinea adunată. Se învârte planeta prea repede!!!!!!!!!! Va rog, opriţi afurisenia asta de cameră! Se învârte prea repede...nu mă mai regăsesc...lacrimile îmi zboară pe pereţi din cauza forţei centrifuge...întuneric...sfârşit

Câteva ore mai târziu, în parcul din faţa blocului meu, într-un leagăn ud, în faţa cerului senin din când în când, în faţa lunii care se gudura pe lângă un nor întunecat...

"o crima perfectă cu o eroare cât un epsilon atât de bine ales încât se poate pierde în mulţimea de amănunte care compun lumea. Lumea care trebuie să afle ce maşinărie fragilă este omul, îl iei, îl hipnotizezi puţin, îl împingi uşor cât să îşi piardă echilibrul mental şi brusc devine liber în faţa regulilor, prejudecăţilor şi mizeriilor umane dar devine prizonierul propriei minţi. Fac eu alegerea asta pentru el, eu vad, el este orb.

Lumea trebuie să afle că dacă îşi bate joc de viaţă atunci trebuie să plătească. Nu poţi trece peste cea de a 6-a poruncă doar ca să dai o lecţie. Dacă nimeni nu are iniţiativă atunci ne vom pierde valorile şi în cele din urma pe noi...

Învăţăm zi de zi despre criminali, ii consideram bolnavi dar trebuie să ii izolam, să ii tratam altfel sau chiar să ii ucidem? Sărmanii sunt otrăviţi şi găsesc o mulţime de mulţime pentru a îşi justifica faptele, se distrează, vor să se afirme dar în cele din urmă sunt prinşi.

In schimb EU nu pot fi prins decât de mine sau de cineva care înţelege mesajul meu ascuns în spaţiile albe dintre rânduri. Fiecare parolă pentru hipnoză nu este garantată a fi unică, dar mulţimea de peste 6.6 miliarde de elemente unice este atât de mare încât probabilitatea că aceasta să se repete este extrem de mică, chiar şi pentru un microscop.

Iar EU sunt asemeni parolei...

TV-ul...otrava noastra cea de toate zilele

Întâmplător am aflat de o crimă ca multe altele: un copil de 20 de ani este ucis de alţi doi care aveau cam aceeaşi vârstă. Nu cunosc decât un amănunt. Şi anume că un al treilea copil nu a fost prezent la locul faptei datorită unei coincidenţe bizare a sorţii, mama lui l-a ameninţat că îl dă afară din casă dacă pleacă. Ştiu asta de la mama lui dar atât, nu ştiu contextul, nu ii cunosc pe acei oameni însă întâmplarea, văzută din afară,mă duce cu gândul ca violenta indusa de TV.

Nu întâmplător am scris despre ceva atât de dramatic… încă îmi imaginez figura părintelui unuia dintre suspecţi...se simţea distrus, fără explicaţii, îşi punea la îndoială capacitatea lui de a educa un copil.

Un răspuns pentru comportamente deviate de la normalul relativ dar acceptat de majoritatea lumii este TV-ul. Oare părinţii se uită împreună cu odraslele lor la desene animate? Era distracţia mea preferată, acum îmi vine greu să mai consider la fel când deschid TV-ul în week-end, dimineaţa. De ce? Pentru că nu pot îngurgita o cantitate aşa de mare de violenţă.

Apoi sunt filmele de acţiune, promovate cu surle şi trâmbiţe pentru a fi cunoscute chiar şi de cei care nu gustă genul. Şi de ar fi doar atât…dar nu trebuie să porţi ochelari cu dioptrii mari ca să vezi ce valori false se promovează: brutalitate, sex fără educaţie, umor ieftin cu pretenţie de cultură,etc.…

Chiar credeţi că TV-ul este o bonă bună? Poate este ieftină, necesită minimum de efort dar produce buba sărmanilor neuroni. Este ca şi cum li s-ar da torazină, zi de zi, în doze insesizabile. În funcţie de tăria de caracter, vor ceda mai mult sau mai puţin.

Intri în casă, te faci comod şi te aşezi în fata TV-ului, te relaxezi. Rămâi pironit la o chestie care nici măcar nu te interesează prea mult dar îţi atrage atenţia. Când se termină îţi dai seama că este târziu pentru tine, trebuie să dormi ca să nu ceri iar 2 scobitori când ajungi la serviciu pentru că ochii refuză a mai sta deschişi. A doua zi îţi faci iar planuri pentru timpul rămas liber după orele de serviciu dar mereu dai din umeri şi zici că nu ai timp de nimic şi niciodată nu ai.

Nu cunosc statistici dar sunt mulţi care îşi iau doza zilnică de TV şi nu se pot opri. Drogul acesta, care poate fi şi bun dacă îl foloseşti regulat în doze stricte, este cel mai bun mijloc de a manipula masele. Cel mai bun exemplu sunt reclamele. Multe sunt făcute astfel încât să atingă subconştientul. Este amuzant să ştii ca un anume iaurt conţine, conform reclamei, un ingredient inventat şi totuşi când te duci să alegi un iaurt…te atrage şi de curiozitate îl vei încerca măcar o dată. Şi culmea este că are şi o reclamă stupidă.

Există şi oameni care au eliminat TV-ul dar eu nu cunosc mulţi. Să nu îi numărăm câţi sunt, să îi lăsăm să trăiască fericiţi şi neinfluenţaţi. Există destule otrăvuri pe lume fără de care nu ne putem imagina existenţa.

TeamPui Giscours la Moeciu

Vineri seară, mă băteam teribil cu un script ksh care mi-a şters din greşeală o structura de directoare. Vroiam doar să livrez şi să plec pe urmele colegilor mei care aveau un avans de vreo 4 ore dar şi o aglomeraţie teribila de la Sinaia la Predeal.

Am ajuns la Moeciu pe la 12 noaptea. Atmosfera era liniştită şi îmi tot suna în minte expresia „animal de petrecere”. Adevărul este că i-am salutat pe toţi şi am ieşit afară să le spun stelelor cât mă durea faptul că am fost în stare să livrez un script imperfect. De fapt asta a fost picătura care a umplut paharul. Mi-am diluat deprimarea cronică în distracţie, alcool şi ignoranţă.

Nu am reuşit să întrec performanţa lui Viorel, soţul lui Gabi, de a îi bate pe toţi băieţii amatori de ping-pong dar cu siguranţa am transformat întreaga sala în teren de joacă. Am continuat cu Darts electronic până dimineaţa pe la 4 pe ritmuri zănatice de rock. Am învăţat multe despre Darts: dacă amesteci băuturile şi vezi dublu ai mai multe şanse să nimereşti punctul roşu din mijlocul ţintei. De asemenea, în timpul discuţiilor despre decolteu nu este indicat a se arunca săgeţi pentru că rezultatul ar fi doar de 0 puncte. Şi am descoperit că unii colegi, cum ar fi Cătălin şi Cristi, ne-ar putea ajuta să câştigăm la 6/49 deoarece se pricep în a ghici viitorul.

Sâmbătă dimineaţa, împotriva voinţei noastre, ne-am ridicat din pat pe la 10, am luat în graba micul dejun şi ne-am dus cu zăhărelul să mergem pe munte: un sfert de oră cu maşina şi vreo câteva ore pe jos. Unii dintre noi s-au refăcut cu greu după noaptea precedentă şi nu ne-au onorat cu prezenţa, alţii au fost mai vioi şi au urcat serios pe munte până la Şaua Strunga iar alţii au făcut o plimbare uşoară. Drumul a fost foarte afurisit cu picioruşele purtătorilor de adidaşi iar cele mai mari pericole au fost doi păianjeni cu picioare extrem de lungi şi subţiri. Unul dintre ei se afla în mijlocul cărării, strivit de o piatră, dar ne făcea semn cu un picioruş să ne apropiem de el.

Eu încă susţin că plimbarea/căţăratul pe munte se asortează bine şi cu discuţiile despre pisiceală.

Toata după amiaza am dedicat-o unei vizite în Buşteni unde se afla o simpatică sărbătorită. Mi-ar fi plăcut să împart cu voi imaginea crucii de pe Caraiman care datorită întunericului şi a norilor părea că pluteşte în aer. Am ajuns înapoi pe la 12 noapte şi mă aşteptam să găsesc un bar de pinguini, un fel de discotecă frenetică.

În schimb am asistat la o atmosferă romantică, lipsa unui DJ care să mulţumească pe toată lumea. Eu zic că este dureros să fii tolerant doar cu un anumit tip de muzică, îţi limitează rata de compatibilitate cu diverse mulţimi de prieteni.

Seara de „orgie” s-a transformat într-o şezătoare la care oamenii împărţiţi în doua grupuleţe au discutat. Uneori este bine să foloseşti supape pentru eliminarea stresului provocat de tot ce ţine de serviciu dar asta nu prea se potriveşte cu atmosfera unei nopţi care trebuia să fie nebună.

Deşi ne-am culcat din nou la Sf. Aşteaptă în dimineaţa următoare am urmat un program regulat şi ne-am trezit din nou la 10. Inuman dar ce nu face omul pentru o plimbare în ideea de a scăpa de atw-uri, maşini şi gălăgie. Înainte de asta am luat micul dejun cu mr. Juli, Mihai P. şi pisica prostituată. De ce am da mâncare unei pisici înfometate care în schimb se freacă de tine şi te şantajează cu privirea şi nu am da bani unei prostituate? La fel şi ea, poate moare de foame şi se freacă de tine. Singura diferenţă este privirea care nu inspiră tocmai milă.

Ne-am imaginat cum ar fi fost să lucram într-o atmosferă relaxantă, înconjuraţi de verdeaţă, case albe, floricele, soare dar ni s-a zgâriat brusc imaginea când am ajuns la partea de securitate. Am reuşit să ne întoarcem întregi, fără a fi călcaţi de nimeni şi nimic.

Masa de prânz a fost cu adevărat plăcută pentru că am avut discuţii interesante care au generat un experiment eşuat. Mr. Juli era la un pas de a ne lăsa fără Ionuţ. Vroiau să pună pariu că Ionuţ nu rezista să stea sub o masă în timp ce mr. Juli ar fi dat 3 pumni în ea. Şi ne-am complicat în a ne explica de ce dar nu am luat în calcul o soluţie simplă: dădea doi pumni în masă şi apoi pleca lăsându-l pe drăgălaş în aşteptare, poate şi un an.

După asta, toată lumea s-a grăbit să îşi strângă fulgii şi să plece acasă. Numai noi, iepuraşii ( mr. Juli, Cătălin şi eu ), ne-am zis că am putea prelungi ziua cu o mica aventură. Până să ajungem în Braşov ne gândeam să dam o fuga până la Sibiu dar Mihai P. ne-a sfătuit să ne gândim bine înainte să decidem încotro ne vom pierde în noapte. Şi am schimbat direcţia către lacul Sf. Ana. Am mers relativ bine până am ajuns la Bixad.

Mai aveam doar 17 km până acolo dar nu am luat în calcul o mulţime foarte mare de gropi şi alte câteva de vaci autonome. Şi am mers pe un drum ce părea să nu se mai sfârşească atât timp cât era lumina afară. Pe la 8 şi ceva era deja întuneric dar am ajuns la o barieră de care nu puteam trece cu maşina şi am mers prin pădure. Pe măsură ce înaintam întunericul ne înconjura mai tare, doar noi tulburam liniştea cu respiraţia şi fâşâitul hainelor. Mă întrebam dacă animalele miros teama şi ne pândesc din spatele copacilor sau pur şi simplu stăteau la vedere. Oricum nu am fi ştiut să le deosebim de alte forme create de imaginaţie şi întuneric. În cele din urma ne-am decis să facem un marş forţat înapoi.

Pentru a doua oară am ajuns la 1 km distanta de acest lac şi nu l-am văzut. Poate ideea că ursi zmeurari ar fi putut să ne ia în braţe ne-a împiedicat să ajungem la capătul drumului. Măcar am văzut o bufniţă mare sau ea ne-a văzut pe noi.

Ne-am întors acasă pe Vălenii de Munte. Şi alte serpentine şi mai afurisite dar măcar drumul era lin şi pustiu. Am avut ceva emoţii că mr. Juli va trage pe dreapta să facem sforrr dar am ajuns cu bine pe la 2 noaptea.

Ar mai fi multe de scris însă mă rezum în a vă zice să vă feriţi de maneliştii care vor să vă prindă în braţe chiar dacă asta implică riscul de a nu ajunge imediat în camera unde sunteţi cazaţi.