„Freedom
of choice feels uncomfortable”
Zilele
trecute mă gândeam că am dezvoltat un sistem complicat de respingere a
tensiunilor ușoare spre medii. Simt pericolul undeva, în suflet, și abia atunci
încep să mă albăstresc superficial în interior și foarte agitat în exterior. În
realitate, se instalează un fel de echilibru care lucrează spre rezolvarea
situației.
Oare toate tensiunile înăbușite nu se strâng undeva? Poate au culoarea lavei și într-o zi vor erupe pentru ultima oară.
Am studiat și am decis să fac o călătorie până în orașul cel mai renumit pentru relaxare, Amistal, împreună cu prietena mea.
De
îndată ce am ajuns în reloport, micul bagaj a început să plutească până a ajuns
într-o capsulă transparentă. Am apucat să vad cu coada ochiului cum este
trasă rapid într-un perete lichid lateral.
“Unde
se duc bagajele noastre?”
“
Stai fără grijă, ajung unde trebuie”
Noi
am pășit într-un flux albastru și fluid. Pluteam pe spate spre destinație.
“Noi
cum respirăm sub apă și ce trebuie să facem aici?”
“Lasă-te
purtată de curent, încearcă să le urmărești”
Deasupra
noastră pluteau pisici de mare și broaște țestoase imense. Cred aveau cel puțin
20 de metri. Am uitat să mă tem și am ramas hipnotizată de burticile gigantice
ale pisicilor care se legănau într-un dans lin, lăsând să se vadă din când în
când verdele calm al broaștelor țestoase.
Uneori
îmi aduc aminte să mă minunez de sistemul complex care nu cred că poate să fie
înlocuit de Inteligența Artificială.
A
înlocuit frici și cine știe ce alte procese ascunse, frica de necunoscut, frica
de a nu simți ceva solid sub picioare, frica de lipsa controlului, cu o stare
de perplexitate profundă.
Aproape
că am terminat de numărat dungile broaștelor țestoase și bulinele de pe
pisicile de mare, când m-am simțit reașezată în poziția verticală, un curent de
aer cald m-a purtat ca un hoverboard invizibil până într-un tunel împuiat de o
vijelie caldă.
Am
ieșit pe propriile picioare, nesigure dar recunoscătoare pentru prezența
gravitației.
“Este
normal să te simți nesigură pe mișcările tale. Durează cam o ora e până trece
efectul. Te invit la o cafea, mi-a zâmbit liniștitor prietena mea.
Acesta
este pentru tine o prima dată ca niciodată”.
Se
pare că pentru ea era ceva obișnuit. Eu abia mă acomodasem cu ora e adică ora
extinsă. Nici măcar nu era agreată pe toata Terra.
„Bine-am
venit în Amistal!”
