Viol cu autor necunoscut

Asa fain arata bolidul din imagine iar proprietarul era fericit. Si nu ar fi observat dar a gasit o foaie pe parbriz care indinca ora 19:50, un mercedes negru cu usa lovita. Nu ne-ar fi ros grija altora dar un far spart si un spoiler desprins ne-au rugat insistent sa mergem la Politie.
Zis si facut. Intram in sectie, luam un formular pentru a completa o declaratie, ni se lungesc si ni impaturesc urechile pana un domn politist este amabil si constata durerea frumoasei albastre.
Acesta ne spune pe tonul cel mai amabil ca foaia gasita nu are nici o valoare.
Ne consolam spunand ca paguba este mica dar ne motivam sa asteptam sa intram intr-unul dintre cele trei birouri.
Cand in fine pare ca a venit randul nostru sa intram ...se schimba tura si trebuie sa mai asteptam 10 minute. Am asteptat mai mult si in cele din urma ne pofteste un alt domn politist sa ii povestim ce ne doare. Cred ca simtea nevoia sa ii dea cuiva cu flit: "ai numarul masinii deci autorul este cunoscut...va rugam sa astepati un alt coleg"
Dupa multe alte minute de asteptare ne-a chemat un al treilea domn politist foarte amabil. Si ne-a explicat ca intr-adevar hartia cu indicatii nu are valoare pentru ca nu exista nici un martor. Sau pe mustatile noastre declaram ca suntem convinsi ca acel mercedes ne-a violentat masina. Dar asta insemna sa o lasam nereparata pana la gasirea nefericitului care era din Giurgiu.
Si astfel am petrecut 3h30 la Politie unde am declarat ca autorul este necunoscut iar violul poate fi reparat cu un buget relativ redus.
Oameni in albastru, sictirisiti si aroganti sau amabili si fara puterea de a face minuni, de a trece peste sistemul ingalbenit de vreme...de ce ati ales meseria asta?

Din perlele altor oameni

Oare doamna administrator s-a gandit ca greutatea a patru persoane este relativa?

Hard Rock Cafe in Bucuresti

In urma cu aproape doi ani am intrat intr-un astfel de loc in Paris. Tin minte ca aveam un chef de nebun de ceva in voia sortii, de experiment zanatic. Aici am mancat cele mai picante aripioare de mi-au dat lacrimile. Tot aici am ravnit la un lant de caine inchis cu un lacat al carui cheie se pierduse. L-as fi putut avea daca as fi decapitat un chelner.
Intr-o seara de joi am intrat in Herastrau, cum mergi de la Arcul de Triumf spre Piata Presei Libere este o intrare catre Pavilionul H. Vis-a-vis gasesti Hard Rock Cafe.
Pana s-a eliberat o masa ne-am plimbat si am admirat instrumentele muzicale si hainele oamenilor care au creat muzica. Un altfel de muzeu.
Aici contrazic parerea total sceptica despre Bucuresti: nu s-a uitat nimeni chioras, manierele angajatilor sunt exemplare, atmosfera este apetisanta, simti ca traiesti si respiri muzica, mancarea este delicioasa. Si in general cand ceri apa minerala ti se ofera apa minerala carbogazoasa pentru ca asa s-a impamantenit obiceiul. Iar preturile, din punctul meu de vedere relativ, sunt medii ( acceptabile ).
Trebuie sa ridici putin tonul ca să porti o conversatie dar dacă se întâmpla să fie un concert live...mai bine canti si incerci sa nu te urci pe masa pentru ca poti dansa si pe podea.

View Album

Get your own

Alien vs. Predator 2

Vineri seara era cândva rezervata filmelor, din cand in cand ne mai intoarcem la traditie. Din nefericire intr-un grup de doi, unde compromisul este singura cale de a mentine o democratie, este greu sa votezi. Astfel cu un „daaaa” lung am intrat in sala de cinematograf.

Am vazut „Alien” aproape toata seria si la fel si „Predator” iar acum a venit momentul sa ii vad impreuna. Incerc sa imi dau seama unde gresesc si de ce nu imi plac filmele in care violenta este singurul limbaj acceptat.

Filmul incepe cu o lupta intre M1 si M2 unde M este monstrulet. M1 moare si M2 aterizeaza pe Terra. Astfel am putut studia doua specii care se urau de moarte ca familiile celor doi celebri amorezi, Romeo si Julieta.

Predatorii sunt alergici doar la oamenii cu arme. Scot niste sunete placute, seamana cu sunetele pe care le scoate fierul meu de calcat. Daca am gasi o metoda sa ii imblanzim am putea sa ii folosim ca pe niste animale de companie antistress. Altfel sunt inteligenti, agili, tenace,etc.

Alienii sunt alergici la toti oamenii, din afurisenie ii omoara pe toti. Sunt cunvinsa ca afurisenia lor provine din faptul ca toata ziua le tuna si le ploua la propriu. Sunt frustrati de cum le miroase gura, mai intai iti sufla in fata, urla cat ii tine gura si ca urmare a reactiei tale de neplacere se imbufneaza si iti spun brutal ca s-a terminat jocul vietii tale.

Oamenii sunt folositi de ambele specii pe post de momeala, de testeri pentru intensitatea sunetului, de elemente pentru punerea in scena a celor mai bolnave fantezii.

In final invatam cum „ei”= Garda Nationala salveaza orice situatie cu o mica bomba atomica, mai multi inocenti mor, alienii aia mici si uzi si predatorul de care incepusem sa ma atasez.

La multi ani Dana!

Iti petreci noua ore la serviciu si simti ca resursa de energie este pe sfarsite? Ce-ar fi sa inveti sa te relaxezi?
Ia o pauza mica dar cu efect maxim: culca-te pe spate, numara incet de la 20 la 1, respirand adanc, pana la abdomen.

La multi ani Bogdan A.!

Niste cercetatori distrati au facut un experiment cu un soarece. Timp de cateva zile i-au crescut colesterolul artificial. Apoi timp de alte cateva zile i-au dat sa bea ceai de marijuana. Ca urmare i-a disparut orice urma de colesterol.

Nu ai vrea si tu sa fii sanatos si fericit?

Concert Paradise Lost

Sambata seara pare timp destinat petrecerilor, discotecii pentru unii, pentru altii inseamna sa se invarta in jurul cozii sau in jurul Pavilionului 18 din Romexpo ca sa ajunga la concert. Cu riscul de a incasa "bip"-uri nu mi-ar fi lipsit deloc prima parte a concertului. Poate pentru ca prima oara i-am auzit tot in concert intr-o imprejurare in care imi treceau prin minte intrebari inutile: de ce tocmai el? de ce nu am facut mai mult? etc. Dar mai si murim, ne intoarcem in neant chiar si la varste mai timpurii.

"Negura Bunget" - parca prea putini fani faceau galagie si prea multi rockeri se maimutareau.
Ma asteptam sa fie extrem de multa lume, sa fie nebunie,sa....a fost destul de lume incat s-a incins sala si ne-am dezbracat pana la tricou.
Imi place atmosfera de concert rock, imi place sa ma uit in jur, sa privesc atatia oameni uniti de aceeasi placere, de figuri fragile ce vor sa pare dure, plete, cercei, zgarzi si lanturi, discutii aprinse despre formatii, pareri despre concert, glume innecate intr-un pahar de bere.
Atmosfera din timpul cantarii celor de la Paradise Lost s-a animat, sala mi se parea plina, poate ca eram pe undeva pe la mijloc si nu mai aveam loc de dat din plete. I-am lasat pe altii sa faca asta, doar ei vor avea febra musculara la gat.
Nu am avut nici un instrument de filmat/pozat ...asa ca am furat munca altora care ne mai faceau vant cu pletele lor, mai trageau o poza, un filmulet.
Mie mi-ar placea sa merg cu cineva care nu este mare fan al formatiei de pe scena, sa faca 2-3 poze si 2 filmulete si apoi sa ii dau ceva ca rasplata pentru efortul depus.

Justitia noastra pansata

Zilele acestea ruleaza piesta “Justitia noastra pansata”. Vrem sau nu trebuie sa ne uitam la ea fara sa decidem cum va continua. Personajele principale se distreaza mai abitir decat spectatorii, se distreaza pentru ca iar au “un mar al discordiei”: cine va fi ministru al Justitiei.

Pana la sfarsitul secolului XV Justitia nu avea ochii acoperiti, insa dupa aceea au inceput sa ii acopere ochii sub pretextul ca o esarfa o va face impartiala, nu va tine cont de identitate, putere sau slabiciune. In acelasi timp a inceput sa se raspandeasca zvonul ca a orbit si nu vede ca sabia nu ii mai este asa ascutita iar talgerul ii este masluit.

Probabil ca adevarul este undeva la mijloc, nu exista fum fara foc desi daca tii cont de vreo teorie a conspiratiei si te gandesti la manipulari de opinie....

Eu sustin ca Justitia vede bine acolo unde o lasa oamenii. La noi in tara cred ca i se pune piedica cu orice ocazie, chiar si in vazul nostru. Cum as putea sa cred altceva cand s-a propus ca Ministerul de Justitie sa fie condus de o persoana cu moralitate indoielnica? Nu mai tineam minte data exacta dar am cautat si am gasit dovada afirmatiei mele:

Nepoata Noricai Nicolai a votat in locul unui senator

Ori am vazut stirea despre acest incident cu ochii mei. Nu m-a mai interesat sa aflu si restul piesei, cum se bat Tariceanu si Basescu aruncand cu toate rufele murdare pe care au uitat intentionat sa le mai spele. In cautarea mea am gasit o multime de stiri despre Norica Nicolai. Poate sunt adevarate, poate nu.

Eu nu as vota ca doamna asta sa tina Justitia de mana. Sau poate mergem pe ideea sa nu facem ce face popa, sa facem ce zice popa?

Duminica este ziua in care m-am denormalizat

Duminica dimineaţă, pe la ora 11, ne-am trezit, am alergat in jurul cozii de mai multe ori si am fugit repejor la munte. In oraşul nostru alb, pufos, acoperit de pânze de păianjen era frig de ne îngheţau fulgii in mers...însă pe măsură ce ne apropiam de munte intram într-o atmosfera de primăvară.

Ne-am înarmat cu multe rufe, mănuşi, fulare...tot ce ii trebuie unei creaturi sa arate ca un extraterestru sa se duca pe pârtia de schi. Pentru început ne-am decis sa ne dam cu sania....părea un sport pe care l-am mai practicat dar se pare ca nu am mai încercat pe un derdeluş care semăna cu o adunătură de femei cu forme senzuale. In mai putinţe cuvinte am încercat sa zburam cu sania de 3 ori. De altfel zborul este plăcut...mai greu este cu aterizarea.

Asa ca am schimbat sportul extrem: schi. Daca Mr. Juli a învăţat sa schieze frumos si nu si-a rupt toti fulgii cu ocazia asta..in schimb eu am făcut o figura de camera ascunsa.

Am urcat câţiva metrii, mi-am pus schiurile in picioare si am zis ca plec din margine si merg spre mijlocul pârtiei. Dar matematic vorbind nu ştiam cum sa aplic nici o funcţie pentru asta aşa ca am urmat o linie relativ dreapta. In stânga traiectoriei mele erau un caine, o doamna si un domn pe o sanie iar in dreapta doi spectatori. Ideal ar fi fost sa mă ţin de drumul meu dar invoc nebunia temporara, forţa de frecare prea mica si lipsa de frâne: am pus mâinile in fata si m-am izbit într-o construcţie de metal. Nu îmi aduc aminte ce a fost intre urechile mele in momentele acelea pentru ca in cădere m-am lovit de zapada întărită.

Urmatoarele încercări au fost relativ bune pana am dezvoltat o atracţie subita către un tun de zăpadă aflat pe marginea cealaltă a pârtiei. Insa pe acela nu l-am mai luat in braţe...poate data viitoare.
Am aşteptat apoi semne ale vreunei dereglări. Cand motanul tău are probleme cu memoria contactezi administratorul...ori al meu si-a dat demisia de mult. Si am tot aşteptat pana azi dimineaţă când in loc sa iau sticla cu apa...am luat sticla cu ţuică, am luat eu o gura si am împărţit restul cu Angie.
Eu as zice ca ăsta este semn de anormalitate pentru nimeni recunoaşte ca a lăsat sticla cu ţuica lângă patul meu. Inca mă introspectez si încerc sa observ la timp si alte semne de "denormalizare" înainte sa se întâmple ceva regretabil.

View Album

Get your own

Chelner...mai bine sa nu vii

- Fiti amabil!

- Doua beri, va rog...

- Imediat...

- Aaaa....as dori si eu ceva....inca nu m-am decis...

Chlnerul zambeste larg dar cine avea timp sa il observe. Era miercuri seara, iesisem la bere si nu ne mai pasa de nimic, nici de ziua ce urma sa vina. Eram prea preocupati sa purtam discutii in cruce, in paralel, in stea, in bisericute, cu toti de la masa....uneori muzica ne intrerupea avantul dar noi continuam.

- ...si o limonada va rog...

Zambeste din nou si pleaca. Noi nu am observat nimic, la fel cu nu am putut vedea ca imediat ce a intors spatele colturile gurii sale au coborat brusc de parca simpla noastra vedere le tineau ridicate fortat.

- hai ma..ce te-a prins sa fii neserios? Esti cu masina? Te miroase politia acasa?

- Imi este putin greata, prea multa bere ia din placere..

- Siguuuur ca da...

Si iar glume si glume despre „A bea sau a nu bea BERE”. Vroiam sa adaug ceva despre bauturile ce urmau sa vina. Abia atunci l-am observat pe chlener. Este acelasi pe care il vedem in fiecare miercuri. Nu arata ca un chelner obisnuit, aranjat, ferchezuit, nu are zambetul acela smecheresc. Dar ne zambeste mereu bienvoitor si nu raspunde la glumele celor care se ametesc „un pic”.

Intr-un tarziu am plecat, oricum nu aveam incotro pentru ca este un loc unde distractia este maxima dar portionata bine si la 00:00 suntem rugati subtil sa ne miscam fundurile (mai mult sau mai putin paroase) acasa.

Nu inteleg de ce in fiecare miercuri seara mi se face rau, ajung in casa, imi arunc hainele incotro vor ele sa zboare si ma arunc in pat. Si cand aterizez mi-ar placea ca macar o data sa nu se mai invarta asa repde. Si culmea este ca niciodata nu plec de acolo ametita.

In incercarea mea de a opri miscarea de rotatie mult prea rapida mi-am adus aminte de chelnerul nostru. Are o figura bizara, este chel, firav, poarta niste ochelari negri si uniforma sta pe el de parca mananca doar miercuri si vineri. Eh..poate nu miercuri ca este ocupat cu noi...doar vineri. Seamana mai degraba cu un condamnat.

Si ce privire sticloasa are cand nu serveste pe nimeni. L-am vazut la plecare, numara banii pe care ne chinuisem sa ii adunam pret de un sfert de ceas. Mormaia ceva printre dinti si avea un zambet dracesc, satisfacut. Probabil ca daca mai stateam mult i se abureau ochelarii.

Ma scufund incet, in cercuri largi, din ce in ce mai largi...pana ma iau de mana cu mos Ene si stam asa pana dimineata.

Ceasul suna ca de obicei, la 8:30. Daca as avea un acvariu special pentru ceas...ce buna ar fi dimineata, ca o prajitura cu ciocolata, frisca si fructe. Dar nu am asa ca ma intind in acelasi ritm cu motanul meu si ma duc sa pun de o cafea.

Numa bine ca suna si telefonul. M-as fi lipsit cu drag si de telefon, ar fi avut loc in acvariul ala.

- Neata..

- Morning...dar ce arde asa la prima ora?

- Imi pare rau! Te-am trezit? Era un musai sa iti povestesc ceva. Nici nu am putut dormi azi noapte.

- Ai patit ceva in drum spre casa?

Ar fi fost si culmea, Catalin sta in blocul de peste drum de casa mea. Suntem buni prieteni si ne cunoastem de cand eram in liceu. Dar sa ma sune la ora asta nu ii statea in fire.

- Stii, aseara, cand eram la cafenea? Am vazut ceva urat, ca un cosmar...imi venea sa te sun azi noapte dar am zis sa nu te ingrijorez si pe tine.

- Zi-mi azi-maine, curiozitatea a omorat pisica, eu as vrea sa mai traiesc. Ce ai vazut? Zi-mi...

- Pei..ma intorceam de la baie si am trecut pe langa bucatarie, intamplator un alt chelner se straduia sa iasa cu multe farfurii pe brate. Usa a ramas deschisa suficient cat sa vad cosmarul vietii mele.

Isi trage putin sufletul, vorbise repede fara sa respire de parca daca ar fi facut pauza am fi fost intr-un pericol de moarte.

- Chelnerul care ne serveste pe noi....ne otraveste!!! L-am vazut eu cu ochii mei cum turna un praf alb intr-o halba de bere.

- Hai mai...iar te tii de glume? Cred ca ai baut prea mult aseara si ti-a jucat imaginatia feste.

- Vorbesc cat se poate de serios! Nu imi venea sa cred, asa am zis si eu la inceput dar am ajuns acasa si oricat m-am intors pe toate partile si m-am gandit si razgandit..rezultatul este acelasi. Nu ti se pare bizar sa ti se faca greata sau sa te ia o ameteala teribila de la o singura bere?

- Dap...s-ar putea sa ai dreptate. Stiu ca este grav dar putem sa vorbim cand ajung la birou? Este deja 9:15 si tb sa incep sa fug in toate partile.

- Eu plec acum ca nu mai am stare sa stau in casa si nici sa te astept. Pa!

Inchid telefonul....Gandurile se izbesc unele de altele cu o viteza ametitoare. De ce? Cum nu si-a dat nimeni seama? Cum este posibil? Mai bine ma grabesc sa plec si eu. Trebuie sa facem o adunare, sa vorbim, sa decidem ce facem mai departe.

Locul unde am murit prima oara

Tocmai iesisem din pestera, din atmosfera aceea sufocanta. Inca ma gandeam la macabrul avertisment, deci noi stim ca suntem vii pentru ca exista moartea dar daca esti nemuritor in ce stare stii ca te afli? Mie mi-ar placea sa fiu nemuritoare pentru ca as putea experimenta atatea stiluri de viata, as trai istorie si as scrie propria mea varianta. Dar exista un impediment: existenta mea are un inceput dar nu are sfarsit si in general lucrurile pe Terra sunt duale.
Sau as putea fi exceptia care confirma regula. Prima oara cand am auzit expresia asta nici nu am inteles ce inseamna si am luat-o ca atare. Si nu sunt singura multi oameni folosesc expresii care se potrivesc cu niste situatii dar nu au decat o vaga idee ce inseamna.
Adica exista regula ca toti oamenii mor dupa o anumita varsta ori ca aceasta regula sa fie adevarata trebuie sa existe si oameni care nu mor niciodata altfel ar fi nerealist acest principiu.
Nici nu mi-am dat seama cand am ajuns la pod, grupul cu care eram discuta despre drumul pe care mergeam, Drumul Oaselor, despre filmele in care l-am mai vazut, despre lilieci, posibile caderi in gol. Ma prinsesem asa tare in gandurile mele incat urechile imi erau acoperite de impaienjenisul lor.
Am asa o oroare de poduri pentru ca se pot prabusi. Si cu toate astea ma atrag inaltimile. M-am aplecat peste balustrada, ma uitam cum curgea apa. Ii auzeam vocea, vorbea cu toata lumea mai putin cu mine pentru ca ceilalti sunt dispusi la dialog si eu nu.
Vorbeau despre „rapel”, ce este asa extraordinar sa dai cu sfoara pana jos, totul se desfasoara in siguranta, nici macar nu se poate numi rapel.
Ce frumos convietuiesc apa si gheata in acelasi loc. Zapada nu supravietuieste. Si am impins niste zapada cu piciorul si am vazut cum cade si cum se topeste in apa. Se intoarce inapoi la origini. Se zice ca si noi ne intoarcem in pamant cand murim de parca ar fi demonstrat cineva ca am fost facuti din pamant. Sau poate in combinatia cu sufletul, variabila care nu se poate teleporta, a rezultat omul.
Ma sprijineam in coate pe bara de metal si aruncam zapada in apa. Imi gasisem o ocupatie ca sa il mai aud cum rade si chicoteste cu altcineva. Am inchis ochii pentru a visa putin. Doar asa ma puteam intalni cu realitatea mea invizibila.
As zice ca dupa cum au evolutat evenimentele ca am facut o alegere gresita. Ambele picioare au luat traiectoria zapezii si au tras dupa ele tot restul corpului. Poate daca m-as fi tinut cu mainile de bara, daca as fi avut ochii deschisi as fi reactionat prompt dar asa ...m-am lasat atrasa de forta gravitatiei catre bucatile din gheata aflate in apa. Cei drept ca aveau forme voluptoase, mai devreme imi furasera cateva priviri. Dar era musai sa imi lovesc si capul de ele, sa disturb circuitul armonios al gandurilor?
As fi vrut sa strig, sa scot sunete ca sa atenuez durerea dar mi-au furat si sunetele. Brusc imaginea s-a incetosat, a venit iubitul meu invizibil, Doctorul...

- Iubirea mea, cum te simti? Zi-mi ce te doare....
Pirivirea lui, vorba lui mana lui ma mangaia...dar imi venea gresu sa simt...era o senzatie ca atunci cand nu prea simti gustul mancarii.
-Dragule, da-mi voie sa ma uit la ea...nu inteleg de ce nu scoate nici un sunet si nici nu misca prea mult.
M-a tinut in brate cat timp Doctorul m-a examinat cu o privire disperata. Privirea lui ii tradeaza mereu starea de spirit la fel cum este la mine boticul.
- Se pare ca i-a fost afectat centrul vorbirii.....are o rana adanca in locul cu pricina...trebuie sa o ducem la spital sa vedem ce putem face.
„Vom comunica prin telepatie...macar noi putem sa facem asta pe cand relatia ta cu el este distrusa...fara comunicare o relatie este ca si moarta...acum te voi avea doar pentru mine...nu stiu daca sa ma bucur sau sa plang...zi-mi ce simti...te rog...un gand...sunt aici sa te ascult..”
„Imi pare rau...nu reusesc sa imi aduc aminte cum te numesti, toate amintirile s-au pierdut in intuneric...ma simt pierduta, simt ca imi pierd energie, centimetru cu centimetru...”
„De ce spui ca iti pare rau? Eu nu sunt el. Nu trebuie sa imi spui ca iti pare rau pentru ce simti, pentru ce gandesti...te rog...nu imi oferi aceeasi moneda pe care i-o oferi lui. Eu exist doar pentru ca vrei tu, pentru ca tu inchizi ochi si imi dai voie sa exist..de fapt noi toti traim datorita tie.”
„Adevarat...vroiam sa iti spun ca imi pare rau dar asta va ramane locul unde am murit prima data. Intelegi? De fapt tu ma intelegi mereu sau macar te straduiesti. Imi vei lipsi ca de fiecare data. Este timpul sa experimentez si eu macabrul avertisement, sa ma las inghitita de natura la fel cum a facut fiecare fulg de zapada pe care l-am impins de pe pod fara nici o mustrare de constiinta. Te las acum chiar daca nu imi aduc aminte numele tau, chiar daca noi voi mai stii cine esti, ce ai fost pentru mine...te voi recunoaste daca ma voi intoarce vreodata”

M-am stins sub sarutarea lui catifelata, ca atingerea unui patratel de ciocolata fina...

-Mada!! Toti ceilalti au luat-o intainte. Vrei sa mergem si noi? Se intuneca.

Am tresarit, una din realitati s-a spart ca un pahar intr-o multime mare de cioburi...nu as fi avut rabdare sa le numar. Trebuia sa plecam chiar daca nu as fi vrut.

-Daaa...mergem...dar nu ai putea sa o iei inainte si vin si eu? Ma gandeam la ceva cand m-ai speriat si as fi vrut sa imi aduc aminte....

Dupa ani si ani...s-a intors zapada

View Album

Get your own

Cutia cu numarul 2008

In fiecare an, in ultima noapte, primim cu cutie cu 365/366 de pliculete cu zile. Uitasem ca anul acesta este bisect.

In fiecare dimineata cand ma trezesc, sar din pat sa opresc ceasul de cele mai multe ori, incerc sa ma conving ca trebuie sa deschid ochii. Si primul lucru pe care il fac este sa ma duc sa iau cutiuta mea pretioasa, iau un plic cu o zi si incep sa musc din ea, milimetru cu milimetru.

Fiecare plic are un continut diferit, o pondere diferita de bun si rau, amar, dulce, acru, sarat...are si ceva special...ponderea se modifica in functie de actiunile si gandurile noastre. Este o cutie magica si sper sa primesc o cutie mai buna in fiecare an.

View Album

Get your own