Duminica dimineaţă, pe la ora 11, ne-am trezit, am alergat in jurul cozii de mai multe ori si am fugit repejor la munte. In oraşul nostru alb, pufos, acoperit de pânze de păianjen era frig de ne îngheţau fulgii in mers...însă pe măsură ce ne apropiam de munte intram într-o atmosfera de primăvară.
Ne-am înarmat cu multe rufe, mănuşi, fulare...tot ce ii trebuie unei creaturi sa arate ca un extraterestru sa se duca pe pârtia de schi. Pentru început ne-am decis sa ne dam cu sania....părea un sport pe care l-am mai practicat dar se pare ca nu am mai încercat pe un derdeluş care semăna cu o adunătură de femei cu forme senzuale. In mai putinţe cuvinte am încercat sa zburam cu sania de 3 ori. De altfel zborul este plăcut...mai greu este cu aterizarea.
Asa ca am schimbat sportul extrem: schi. Daca Mr. Juli a învăţat sa schieze frumos si nu si-a rupt toti fulgii cu ocazia asta..in schimb eu am făcut o figura de camera ascunsa.
Am urcat câţiva metrii, mi-am pus schiurile in picioare si am zis ca plec din margine si merg spre mijlocul pârtiei. Dar matematic vorbind nu ştiam cum sa aplic nici o funcţie pentru asta aşa ca am urmat o linie relativ dreapta. In stânga traiectoriei mele erau un caine, o doamna si un domn pe o sanie iar in dreapta doi spectatori. Ideal ar fi fost sa mă ţin de drumul meu dar invoc nebunia temporara, forţa de frecare prea mica si lipsa de frâne: am pus mâinile in fata si m-am izbit într-o construcţie de metal. Nu îmi aduc aminte ce a fost intre urechile mele in momentele acelea pentru ca in cădere m-am lovit de zapada întărită.
Urmatoarele încercări au fost relativ bune pana am dezvoltat o atracţie subita către un tun de zăpadă aflat pe marginea cealaltă a pârtiei. Insa pe acela nu l-am mai luat in braţe...poate data viitoare.
Am aşteptat apoi semne ale vreunei dereglări. Cand motanul tău are probleme cu memoria contactezi administratorul...ori al meu si-a dat demisia de mult. Si am tot aşteptat pana azi dimineaţă când in loc sa iau sticla cu apa...am luat sticla cu ţuică, am luat eu o gura si am împărţit restul cu Angie.
Eu as zice ca ăsta este semn de anormalitate pentru nimeni recunoaşte ca a lăsat sticla cu ţuica lângă patul meu. Inca mă introspectez si încerc sa observ la timp si alte semne de "denormalizare" înainte sa se întâmple ceva regretabil.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu