Prejudecăți și acuarele

Mă gândeam la recentul incident legat de rasism din fotbal. M-am revoltat teribil din pricina reacțiilor oamenilor care s-au grăbit să arunce lozinci pe negândite, “Spune nu rasismului”, acolo unde nu a fost nici măcar un milimetru de rasism din partea arbitrului. În schimb, se aude cuvântul gipsy.

Asta a apăsat un buton cu amintire imediată, în mai 2000, mă plimbam prin Dorobanți îmbrăcată cu o faină fustă roșie și o bluză albă. Deja în clasa a 12-a aveam un stil feminin.

Și atunci mergeam pe stradă pierzându-mă în gânduri și detalii. În spatele meu aud o voce strigând…”Hey, gipsy lady!”

Nu am idee de ce m-am întors, nu mai știu cum arata figura bărbatului. Țin minte că avea un zâmbet larg căruia i-am răspuns cu celebra mea privire tăioasă și tăcută. I-am întors spatele și am plecat mai departe.

Cred că a fost ultima oară când cineva m-a crezut de etnie romă.

Dar până atunci, dacă timpul înapoi, pe o profesoară de română a deranjat-o că locuiam în Rahova, fapt care a dus la discuții intre părinte, dirigintă și profesoară.

Încercam să explic că Rahova nu este egal cu Ferentari, sunt doar cartiere vecine. Nu că ar fi avut vreo relevanță. Însă trebuie să explic că în orice poveste de speriat auzită după Revoluție, romii erau personajele negative.

La orice coadă cat china, un rom se băga în față după ce făcea un scandal monstruos, în orice furt cu sau fără arme albe erau implicați romi.

Mi se părea de necrezut ca un grup de romi se urce în autobuzul 220, smulgeau cercei din urechi și nimeni nu zicea nimic.

Pe de altă parte, într-un tramvai din Floreasca m-a amenințat unul cu un cuțit dacă o avertizez pe o doamnă că i-a tăiat geanta. M-a revoltat situația și m-am revoltat pe mine pentru că nu am avut curaj să zic nimic.

Alta dată, mergând prin cartier, unul a vrut să mă atingă, am ripostat iar doamnele lui cu fuste lungi și colorate m-au tras de par.

Sunt multe povesti trăite și auzite. Era un sentiment puternic de respingere și teama față de romi.

În zilele noastre, sentimentul este mult diluat pentru că ne-au părăsit mult infractori romi pentru pajiști mai grase și mai frumoase. Toți oamenii s-au mai civilizat, conflictele au dispărut și au rămas doar expresiile peiorative pentru a nu uita trecutul.

Eu am ajuns la echilibru cu aspectele legate de culoare, etnie, păreri.

M-am gândit câteva zile bune ce a determinat schimbarea și am remarcat câteva momente marcante lipsite de cronologie și greutatea importanței.

În 2006, când am ajuns pentru prima oară în Franța, o colegă a cerut scuze pentru că a povestit cum a fost aproape jefuită de romi.

M-am gândit că noi, colegii ei din Romania, nu suntem romi dar avem aceeași cetățenie ca și atacatorii.

Am avut așa un buchet de sentimente fulgerătoare. Scuzele alea mi s-au părut atât de nepotrivite. Romi sunt peste tot, de ce să creadă că sunt musai din Romania? și ce legătură aveam noi cu atacatorii? Si…lista de întrebării mute a continuat o vreme.

A rămas memorabilă decizia că oriunde mă voi duce pe Terra, voi contribui la o imagine faină a României.

Tot atunci am avut ocazia să întâlnesc o grămadoaie de oameni de culoare în diferite ipostaze. Însă m-a izbit faptul ca mulți oamenii de culoare aveau slujbe mai puțin bine plătite. Am simțit că francezii roz nu își pot murdari mâinile vânzând sau făcând curat.

De aici a apărut o întrebare tare caraghioasa: cum se simte culoarea pielii când nu ești roz? Ei bine, nu se simte.

Așa am realizat cumva ca este irelevant ce culoare are un om. Are gânduri, sentimente, trăiri, sclipiri. În esență, suntem oameni cu ambalaj colorat.

Întrebarea care a schimbat radical părerea despre romi a apărut când eu am zis că nu pot aur galben pentru ca nu sunt chiar roz.

“De ce te temi că unii ar putea să creadă că ești țigancă?”

“….”

Și de aici am aflat câți oameni prețioși au etnie romă sau că sunt pasionali și frumoși. M-am uitat ca prin gaura cheii la argumentele astea însă am înțeles ideea. Nu era cu nimic mai prejos dacă eram considerată țigancă.

Cât despre culoarea acestor oameni, cel mai uluitor moment a fost trăit în Pantelimon, la capătul lui 14, acolo unde mă duceam să fac meditații la Mate.

Am văzut niște tinere fete blonde cu ochii albaștri, bani în par și haine foarte colorate. Cred că am fost hipnotizată de frumusețea lor.

Asta mi-a subliniat iar faptul că nu culoarea este definitorie, mai degrabă, tradițiile și cultura care sunt diferite și poate neînțelese pentru unii dintre noi.

Teama de necunoscut m-a făcut să ii resping mai demult.

Au fost, cu siguranță, multe gânduri și experiențe, care m-au adus la echilibrul față de pământeni și față de culoarea mea.

Îmi dau peste mână când am un impuls de a promova prejudecăți culturale.

Așa am ajuns să vad o floare de bumbac atunci când aud ‘marhaba’. Este o limba melodioasa și este o provocare pentru mine să frâng niște bariere pentru a o învăța.

După prea multe știri și filme despre teroriști, era să las un sentiment de respingere să crească fără să îmi dau seama. Coincidența frumoasă a fost că am cunoscut câțiva vorbitori de arabă din câteva țări și mi-a plăcut să aflu despre diferențele de temperament și de micile deosebiri de pronunțare a cuvintelor.

Uitându-mă la ce am scris, îmi dau seama că seamănă cu un puzzle unde ideea finală este că Pamântenii sunt frumoși.

Amanta Amantului

În urmă cu ceva ani, poate vreo 18 ani, el era amantul ei.  

Ea, o doamna ce părea sa aibă experiență de viață, era slaba și puțin atrăgătoare pentru mine.

El, un domn înalt, prezentabil, cu sprâncene stufoase. Îl chema Mihai.

Mi-am adus aminte atât de precis pentru ca in anul 2000, in programare fetele erau privite ca niște modele de la Victoria’s Secret.

O alta opțiune adecvată pentru partea feminina a planetei avea mai multe variante : ori se căsătoreau și făceau copii, ori își luau o slujbă, ori se duceau la seminarul opțional de Fiabilitatea Programelor.

Asta am aflat-o mai târziu.

Eu eram la jumătatea anului 2 și consideram că este un musai să muncesc. Știam sa lucrez cu un calculator, aveam prea puțină experiență în programare dar visam sa fac jocuri.

Am luat ziarele cu anunțuri și am căutat orice s-a potrivit cu experiența mea.

In vremurile acelea notabile foloseam telefonul public din fața liceului.

Monumental a fost când am visat sa mă angajez pe un post de programator in domeniul jocurilor.

-         - Buna ziua. Vă sun in legătură cu anunțul pentru programator

-         - Sunteți fată

Și a închis. Am rămas așa… fără cuvinte.

Am avut mai multe încercări, clarrr nici una nu s-a sfârșit atât de tragic.

În zilele acelea nu prea se știa ce înseamnă video chat. Așa că am sunat, am întrebat ce se cere și daca implică ceva indecent. Părea o slujbă relativ simplă : sa întrețin conversații cât mai lungi cu diverse persoane, nimic indecent.

Am zis să încerc și dacă nu se potrivește, pot să caut altceva. Am ajuns într-o casă din alt cartier unde erau vreo 10 fete foarte tinere și aceasta doamnă. Au trecut multe ore in care s-a exersat engleza, lucrul cu calculatorul. Au trecut câteva zile in care nu s-a întâmplat ceva notabil, doar fetele din grup au început să discute chestii mai mult sau mai puțin personale.

Până într-o zi când și-a făcut apariția o doamna despre care s-ar fi putut spune fără regrete ca lucrează la coltul străzii.

A intrat într-o cameră și nu a mai ieșit de acolo câteva ore. Căutând poze în rețeaua de calculatoare am găsit niște poze care, clarrr, nu o avantajau.

Acela a fost momentul meu de revolta în care am întrebat din nou reprezentata angajatorului ce presupune activitatea asta. Răspunsul nu a mai fost convingător.

Împreună cu o inocentă fată, Alexandra, și Carmen am discutat puțin despre ce am văzut. Eu am decretat că de mâine mă voi reorienta către altă slujbă.

Carmen m-a invitat la o cafea, întâmplător, locuiam in același cartier. A început să îmi povestească despre iubitul ei care lucra in IT. Nu părea sa valideze AAA, Atenție, Afecțiune și Apreciere. Destul că era nesărutabilă pentru mine, acum părea de-a dreptul vulgară.

Nu am stat foarte mult la povești pentru ca avea întâlnire cu el. Mi s-a părut atrăgător deși fuma. Poate asta nu ar fi fost grav dar era amantul ei. Părea și el atins de stilul ei. Parcă nimic nu conta prea mult, doar să fumeze și… să se vadă.

Eu m-am întors de unde am plecat, ei s-au întors la secretul lor… sărmanul programator. Nici măcar nu știa că ceva mergea atât de rău în relația lor încât ea să își caute plăcerea în altă parte. Nici măcar nu erau căsătoriți ca să aibă o scuză patetică și să se bălăcească în situație.

Toți oamenii ajung in situații puțin obișnuite, se ating de persoane cu care nu rezonează, apoi revin la pătratul lor protector.

Chiar și așa, m-a ros curiozitatea și am sunat o altă drăgălașă pe care am întâlnit-o acolo. Părea foarte sigură pe ea și inspira încredere. A fost o conversație pe care cu greu întunericul memoriei o va ascunde.

Mi-a povestit că a mai rămas câteva zile ca să vadă ce se întâmplă.

În cele din urmă a început activitatea. Alexandra și Carmen au fost primele care au experimentat ce înseamnă video chat. Fiecare a fost trimisă într-o cameră în care se găsea un calculator.

Următorul pas a schimbat iremediabil destinul amândurora.

Alexandra a fost izbită de imaginea unui individ gol, diform și abject. Pentru o fată atât de delicată, dureros de inocentă, a fost ca un monstru uriaș strivit în sticla realității. Nu a închis imediat, a rămas hipnotizată și îngrozită. A închis el iar ea a plâns mult.

I s-a promis ca nu se va mai întâmpla așa ceva, însă nu am sa știu niciodată ce s-a întâmplat cu ea.

Carmen a cunoscut un domn din Dubai. Nu a povestit cum a fost discuția lor. Era prea fericită că se va muta acolo și se va căsători cu el.

S-o fi întrebat cum va relaționa cu restul soțiilor, ce reacție va avea prietenul ei, programatorul, sau ce se va întâmpla cu Mihai?

Aceea a fost ultima întâmplare din capitol și l-am declarat închis.

Într-una din zilele noastre, eram în tram și studiam pământeni simpatici.

L-am remarcat pe el pentru ca mergea împleticit de la un capăt la altul al peronului de vizavi. Părea atât de slab și jigărit, avea o privire pierduta și aceleași sprâncene stufoase. Dar, clarrr, a îmbătrânit și s-a descentrat.

Nu m-am putut abține și m-am întrebat ce s-o fi întâmplat cu ea, amanta lui din vremuri bune.

M-am pierdut printre gânduri. Dintr-o viziune prea puțin tangențială, a apărut o alta ea, amanta amantului. Prea în trecut și volatil.

Ora Pamantului 2008

Ne plangem de schimbarile de clima dar nu facem nimic, gadilam progresul care cel putin teoretic ne imbunatateste viata fara a tine cont de consecinte. Aud mereu ca esti apreciat daca esti matur adica responsabil, daca te gandesti si la consecinte. Altfel esti un copil si se pare ca nimeni nu mai vrea sa fie copil, nici macar cei care au o varsta frageda.

Ii place cuiva sa sufere vara din cauza unei temperaturi mai mari de 40 de grade? Sau sa sufere iarna la o temperatura de -20 de grade? Ii place cuiva ca dupa o iarna lunga si poate prea violenta in loc sa vina primavara calduta sa aiba o vreme de toamna trista?

Si astea sunt doar niste mici amanunte...consecintele incalzirii globale sunt mai grave de atat. De exemplu un imens bloc de gheata se desprinde de Antarctica.

Acum avem ocazia sa facem ceva in privinta asta. Putem participa la Ora Pamantului printr-un gest simplu: sa stingem lumina timp de o ora incepand cu ora 20. Este un sacrificiu mic pe langa ce putem face noi pentru planeta pe care traim.

Zi de zi ne scufundam in viata noastra si nu ne mai uitam in jur, avem grija doar in cutia de beton in care locuim. Nu ne ramane decat sa ii barfim pe cei care care defriseaza paduri, pe cei care ploueaza fara limita, pe cei care intentionat distrug planeta in scopul de scoate bani.

Si sa nu uitati ca in aceasta noapte trecem la ora de vara, adica se da ceasul cu o ora inainte.

Razboi fara sfarsit

Am ajuns pe un camp de bataie. Aici sirenele fac muzica, oricum nu imi aduc aminte nici o alta melodie. Inca sunt afara si respir. Cand voi intra imi voi tine respiratia cat voi putea.
Incep sa vad cate un soldat si sigur nu ma insel. Uniforma lor este dintr-o singura culoare: alba, verde poate albastra. Fetele lor sunt impietrite si vorba le este aspra.
Oriunde intorc privirea ma zgarie o privire disperata. Putini sunt resemnati si prea putini zambesc.
Un batran intra grabit pe usa si intreaba o doamna cu uniforma verde]
- Va rog mult, v-a sosit o pacienta cu piciorul rupt?
- Nu,nu stiu...asteptati ca daca vine pe aici intra
Nici nu l-a privit in ochi. Asa ar fi vazut ca barba alba ii tremura o data cu glasul si lacrimile ii inundau ochii. Se plimba printre oameni si ii privea naucit...
- Faceti loc!!!!!
O doamna este purtata pe brate de un barbat intre doua varste si de un adolescent, este inconstienta. O duc intr-o camera cu usi glisante si apoi ies imediat. Au ochii mari si se uita la usa care s-a inchis in fata lor. Daca ar putea vedea prin ea.
Ma feresc de o targa si apoi de un carucior in care o doamna plangea si se uita la picior cum ii sangereaza.
Intorc privirea si...
- De ce boala sufera sotia dumneavoastra? Ce pastile ia? Fiul sa se duca sa ii faca o foaie cu datele sotiei. Deci?
- Doamnule doctor nu stiu ce pastile a luat, am venit de la servici si era intinsa pe covor si.
-Asteptati aici!
Mai conteaza ce prejudecati ai, mai conteaza ca esti imbracat "de casa"? Mai simti cand cineva te loveste din greseala? Probabil ca se gandea la cum a a ajuns aici, daca mai sunt sanse de vindecare.
Ma rezem de un pat aflat pe hol, ma uit intr-o parte si privirea mi se opreste pe o pata de sange inconjurata de cearceaf. Ma uit pe tavan si este gol si rece. Nu stiu unde sa ma mai uit. Simt ca nu imi mai pot tine mult respiratia.
Aici conteaza doar daca traiesti si daca esti un intreg iar pentru asta conteaza sa ai bani pentru ca fiecare pas costa si te poate costa tot ce ai. Pentru a avea ceva trebuie sa muncesti zi de zi.
Si ne invartim in cercuri concentrice vicioase pana cand se intampla un fenomen necunoscut si cineva ne trage de mana in afara lor. Cred ca de aceea suntem obositi, ne invartim prea mult.
Mai ajungem pe campul de bataie unde ne tremura gandul si viata: daca ii tremura mana si atinge ceva vital? Daca uita bisturiul in mine? Daca imi face anestezie totala...ma mai trezesc?
Imi doresc sa inchid ochii si sa nu mai vad nimic. Ce dorinta copilareasca!!!!!
Da toate valurile din fata ochilor tai, fii pregatit sa mangai si daca este musai fii pregatit sa lovesti!

Si padurea imi sopteste numele

Intr-o duminica seara am ajuns in Predeal, am trecut incet de zona populate de oameni si am ajuns in fata padurii. Vroiam sa fac o plimbare de vreo ora pana la cabana Susai.

In spate era lumina, erau oamenii si casele lor, in fata era padurea si intunericul ei.

Ma uit in fata, ma uit in spate si iar si iar. Imi trec prin minte tot soiul de scene petrecute noaptea in padure. Inima danseaza salsa, incerc sa o stapanesc pentru ca nu pot sa aud sunetele din jur. Macar pana ma obisnuiesc cu intunericul din jur care cu siguranta este intr-o cantitate impresionanta.

Fac cativa pasi, incerc sa disting marcajul pe care trebuie sa il urmez, zapada si noroiul se invecineaza, oriunde pun pasul murdaria se lipeste de cizme. Mi-am adus aminte ca in vara am incercat vara sa ajung la lacul Sf. Ana si tot pe intuneric incercam sa disting ce spunea padurea. Dar imi era greu pentru ca respiratiile noastre se impleteau si ne acopereau urechile. As fi zis ca padurea imi soptea numele….

Si in cele din urma decid sa ma intorc…revin il alta zi in care lumina va domina padurea. In drum spre casa ma gandeam ca toate filmele de groaza pe care le vedem si vrem si mai multe. Si ele sunt facute astfel incat sa ne provoace dependenta si sa ne inmoaie spiritul. Daca sunt filme bune ne speriem si devenim dependenti de adrenalina. DAR devenim niste lasi, ne este frica de intuneric, ne este frica de ce ne inconjoara si ne bate usor paranoia pe umar.

Poate oamenii care au trait in vremuri de demult apuse nu se uitau la filme de groaza si erau niste viteji, se puteau duce prin padure noaptea, puteau sta linistiti pe marginea haului…

Viol cu autor necunoscut

Asa fain arata bolidul din imagine iar proprietarul era fericit. Si nu ar fi observat dar a gasit o foaie pe parbriz care indinca ora 19:50, un mercedes negru cu usa lovita. Nu ne-ar fi ros grija altora dar un far spart si un spoiler desprins ne-au rugat insistent sa mergem la Politie.
Zis si facut. Intram in sectie, luam un formular pentru a completa o declaratie, ni se lungesc si ni impaturesc urechile pana un domn politist este amabil si constata durerea frumoasei albastre.
Acesta ne spune pe tonul cel mai amabil ca foaia gasita nu are nici o valoare.
Ne consolam spunand ca paguba este mica dar ne motivam sa asteptam sa intram intr-unul dintre cele trei birouri.
Cand in fine pare ca a venit randul nostru sa intram ...se schimba tura si trebuie sa mai asteptam 10 minute. Am asteptat mai mult si in cele din urma ne pofteste un alt domn politist sa ii povestim ce ne doare. Cred ca simtea nevoia sa ii dea cuiva cu flit: "ai numarul masinii deci autorul este cunoscut...va rugam sa astepati un alt coleg"
Dupa multe alte minute de asteptare ne-a chemat un al treilea domn politist foarte amabil. Si ne-a explicat ca intr-adevar hartia cu indicatii nu are valoare pentru ca nu exista nici un martor. Sau pe mustatile noastre declaram ca suntem convinsi ca acel mercedes ne-a violentat masina. Dar asta insemna sa o lasam nereparata pana la gasirea nefericitului care era din Giurgiu.
Si astfel am petrecut 3h30 la Politie unde am declarat ca autorul este necunoscut iar violul poate fi reparat cu un buget relativ redus.
Oameni in albastru, sictirisiti si aroganti sau amabili si fara puterea de a face minuni, de a trece peste sistemul ingalbenit de vreme...de ce ati ales meseria asta?

1 Decembrie - La multi ani Romania!

Fiecare popor are o istorie care este prezentată subiectiv. Doar nu vom învăţa la şcoală că Ştefan cel Mare a fost un mare erou şi un mare vânător de femei. Ni se prezintă doar partea pozitivă pentru a ni se insufla sentimentul de mândrie de a fi romani. Dar ce înveţi la istorie se poate uita datorită nenorocirilor care ţi se întâmplă doar pentru că eşti român.

Te pot face să fugi din ţară, să te zbaţi şi să faci din viaţa ta o poveste de succes. Şi uneori eforturile pe care le faci pentru a ajunge la rezultatul acesta sunt poate mai mari decât cele pe care le-ai face la tine în ţară. Îţi este dor de ţara ta dar îţi repeţi mereu că te vei întoarce când lucrurile se vor îndrepta. Şi dacă nu se vor îndrepta pentru că nu este nimeni care să facă ceva în privinţa asta? Vei muri cu dorul de ţară şi cu scuza că totul merge prost?

Am o convingere fără să fi citit undeva sau fără să îmi fi spus cineva că în aproape fiecare ţară există situaţia asta. Sunt curioasă dacă francezii care sunt învăţaţi să fie naţionalişti ar pleca din ţara lor pentru a trai în altă parte, undeva unde se simt mai bine.

Ziua naţională este o zi de sărbătoare (zi nelucrătoare) stabilită în mod oficial pentru cinstirea unui eveniment important din istoria unui stat. Există o ţară pe lume care să fi avut o istorie liniştită, molcomă? Dacă ţară asta ar exista …ei ce ar avea de sărbătorit? Căderea ursului din lună?

La 1 Decembrie 1918, Adunarea Naţională de la Alba Iulia a hotărât unirea Transilvaniei cu Regatul României. Sărbătorită, de atunci, ca Ziua Unirii, 1 Decembrie a fost desemnată drept Ziua Naţională a României după revoluţia anticomunistă din 1989. Şi pentru asta nu cred că pe atunci oamenii erau nefericiţi că întârzie la serviciu. Sau poate doar în Bucureşti, oraşul tuturor posibilităţilor, trebuie să fim înainte plini de nervi din cauza traficului lovit sub centură ca apoi să apreciem ziua de 1 Decembrie.

S-o folosi legea contrastului pentru a sărbători cum trebuie ziua naţională? Nu vom şti niciodată..

Mostra gratuita de realitate relativa

Se cunoaşte în India povestea unui maharadjah din ţara orbilor care nu ştia ce este un elefant. A trimis şase orbi în junglă, cu poruncă să-i descrie animalul. Orbii au pipăit un elefant şi s-au întors cu descrieri contradictorii.
"Elefantul", a spus unul, "e lung şi mlădios ca un şarpe".
"Nu-i adevărat", a protestat altul, " e lat şi moale ca o foaie de cort".
"Ba greşeşti", a făcut al treilea, " e ascuţit şi lucios ca un dinte uriaş".
"Vă bateţi joc de noi", s-a supărat al patrulea, "e gros şi aspru ca un trunchi de copac".
"Ba e uriaş ca un munte", l-a contrazis al cincilea.
"E subţire şi răsucit ca un colăcel de frânghie", a încheiat ultimul, care nu-i apucase decât coada.

Toate acestea ilustrează trei idei importante:

=> informaţia nu conţine niciodată adevărul suta la suta

=> în materie de informare nu există obiectivitate

=> fiecare martor are propria sa impresie asupra unui eveniment.

TV-ul...otrava noastra cea de toate zilele

Întâmplător am aflat de o crimă ca multe altele: un copil de 20 de ani este ucis de alţi doi care aveau cam aceeaşi vârstă. Nu cunosc decât un amănunt. Şi anume că un al treilea copil nu a fost prezent la locul faptei datorită unei coincidenţe bizare a sorţii, mama lui l-a ameninţat că îl dă afară din casă dacă pleacă. Ştiu asta de la mama lui dar atât, nu ştiu contextul, nu ii cunosc pe acei oameni însă întâmplarea, văzută din afară,mă duce cu gândul ca violenta indusa de TV.

Nu întâmplător am scris despre ceva atât de dramatic… încă îmi imaginez figura părintelui unuia dintre suspecţi...se simţea distrus, fără explicaţii, îşi punea la îndoială capacitatea lui de a educa un copil.

Un răspuns pentru comportamente deviate de la normalul relativ dar acceptat de majoritatea lumii este TV-ul. Oare părinţii se uită împreună cu odraslele lor la desene animate? Era distracţia mea preferată, acum îmi vine greu să mai consider la fel când deschid TV-ul în week-end, dimineaţa. De ce? Pentru că nu pot îngurgita o cantitate aşa de mare de violenţă.

Apoi sunt filmele de acţiune, promovate cu surle şi trâmbiţe pentru a fi cunoscute chiar şi de cei care nu gustă genul. Şi de ar fi doar atât…dar nu trebuie să porţi ochelari cu dioptrii mari ca să vezi ce valori false se promovează: brutalitate, sex fără educaţie, umor ieftin cu pretenţie de cultură,etc.…

Chiar credeţi că TV-ul este o bonă bună? Poate este ieftină, necesită minimum de efort dar produce buba sărmanilor neuroni. Este ca şi cum li s-ar da torazină, zi de zi, în doze insesizabile. În funcţie de tăria de caracter, vor ceda mai mult sau mai puţin.

Intri în casă, te faci comod şi te aşezi în fata TV-ului, te relaxezi. Rămâi pironit la o chestie care nici măcar nu te interesează prea mult dar îţi atrage atenţia. Când se termină îţi dai seama că este târziu pentru tine, trebuie să dormi ca să nu ceri iar 2 scobitori când ajungi la serviciu pentru că ochii refuză a mai sta deschişi. A doua zi îţi faci iar planuri pentru timpul rămas liber după orele de serviciu dar mereu dai din umeri şi zici că nu ai timp de nimic şi niciodată nu ai.

Nu cunosc statistici dar sunt mulţi care îşi iau doza zilnică de TV şi nu se pot opri. Drogul acesta, care poate fi şi bun dacă îl foloseşti regulat în doze stricte, este cel mai bun mijloc de a manipula masele. Cel mai bun exemplu sunt reclamele. Multe sunt făcute astfel încât să atingă subconştientul. Este amuzant să ştii ca un anume iaurt conţine, conform reclamei, un ingredient inventat şi totuşi când te duci să alegi un iaurt…te atrage şi de curiozitate îl vei încerca măcar o dată. Şi culmea este că are şi o reclamă stupidă.

Există şi oameni care au eliminat TV-ul dar eu nu cunosc mulţi. Să nu îi numărăm câţi sunt, să îi lăsăm să trăiască fericiţi şi neinfluenţaţi. Există destule otrăvuri pe lume fără de care nu ne putem imagina existenţa.