Se afișează postările cu eticheta Dear Angel. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta Dear Angel. Afișați toate postările

luni, 8 aprilie 2024

Ce este fericirea?

 


Unii visează sa obțină o locuință din sticlă, își cheltuiesc mici averi pentru a avea bucăți din tehnologia care le vinde sufletul de 10 ori pe zi fără acordul explicit al părților.

Ignoranța este fericirea supremă.

Alții trăiesc în parc, în adăposturi improvizate, ascultând natura și sunetul străzii care nu doarme niciodată. Nu au nevoie de aprobarea societății pentru a se bucura de dependenta aceasta de a trai altfel, fără minunile lumii moderne, fără apă caldă sau hârtie igienică în 3 straturi.

În schimb, la începutul lui martie am văzut un fel de vază cu flori de primăvară iar zilele trecute am văzut niște borcane cu miere. Ai crede ca o consuma cu lămâie si propolis în toate lunile ale căror nume conțin litera r.

Unii se întreabă daca progresul inteligentei artificiale ar putea duce la extincția pământenilor.

Oamenii care trăiesc pe strada și nu vor sa schimbe nimic la asta, ce se întreabă, despre ce vorbesc între ei?

„What is happiness to you, David?”



vineri, 29 decembrie 2023

Întrebarea


Te vezi mergând pe stradă la o oră când deja întunericul domină lumina. Felinarele stradale mai dizolvă din teama de a îți auzi pașii înșirați pe trotuar. Îți vezi pardesiul lung și pălăria dar nu le ghicești culoarea. Probabil că este un pic frig afară, chiar umed însă nu plouă.

Gândurile ce se pretind a fi ale tale, vin și pleacă din minte ca niște călători din stația de metrou. Treci superficial de la o figură la alta.

Dintr-un ungher întunecat apare o întrebare. Tresari violent și mergi mai departe. Încerci să te obișnuiești cu faptul că nu mai mergi singur și realizezi că nu ești pe atât de flexibil pe cât pretinzi.

Ajungi acasă, întrebarea se lipește de tine și se strecoară in casă.

Te dezbraci și stă imobila. Cred că nu are haine.

Te speli pe mâini și te privește din spate. Cu câtă aroganță se consideră curată. De parcă toate ar fi inocente.

Îți pregătești cina şi te așezi la masă. Întrebarea se așază şi ea însă nu o privești. Se spune ca este mai bine să conștientizezi ce mănânci, să mesteci de multe ori. Este clarrr că nu prea îți vine sa vorbești.

Termini de mâncat, strângi vasele şi firmiturile. Prezența ei te obosește.

Te întinzi in pat crezând că te vei relaxa. Întrebarea s-a întins în același timp cu tine. Se lipește de tine şi nu scoate un sunet pentru că așteaptă ceva.

Cum arată întrebarea ? Te frămânți pentru că nu o poți vedea prin gaura cheii pe care o folosești să vezi tot.

Dar dacă tu nu distingi întrebarea, cum poți să fii sigur de realitate? Sau este percepție?

Întrebarea o fi a ta sau o fi pierdut-o cineva?

 

duminică, 24 ianuarie 2021

Prejudecăți și acuarele

Mă gândeam la recentul incident legat de rasism din fotbal. M-am revoltat teribil din pricina reacțiilor oamenilor care s-au grăbit să arunce lozinci pe negândite, “Spune nu rasismului”, acolo unde nu a fost nici măcar un milimetru de rasism din partea arbitrului. În schimb, se aude cuvântul gipsy.

Asta a apăsat un buton cu amintire imediată, în mai 2000, mă plimbam prin Dorobanți îmbrăcată cu o faină fustă roșie și o bluză albă. Deja în clasa a 12-a aveam un stil feminin.

Și atunci mergeam pe stradă pierzându-mă în gânduri și detalii. În spatele meu aud o voce strigând…”Hey, gipsy lady!”

Nu am idee de ce m-am întors, nu mai știu cum arata figura bărbatului. Țin minte că avea un zâmbet larg căruia i-am răspuns cu celebra mea privire tăioasă și tăcută. I-am întors spatele și am plecat mai departe.

Cred că a fost ultima oară când cineva m-a crezut de etnie romă.

Dar până atunci, dacă timpul înapoi, pe o profesoară de română a deranjat-o că locuiam în Rahova, fapt care a dus la discuții intre părinte, dirigintă și profesoară.

Încercam să explic că Rahova nu este egal cu Ferentari, sunt doar cartiere vecine. Nu că ar fi avut vreo relevanță. Însă trebuie să explic că în orice poveste de speriat auzită după Revoluție, romii erau personajele negative.

La orice coadă cat china, un rom se băga în față după ce făcea un scandal monstruos, în orice furt cu sau fără arme albe erau implicați romi.

Mi se părea de necrezut ca un grup de romi se urce în autobuzul 220, smulgeau cercei din urechi și nimeni nu zicea nimic.

Pe de altă parte, într-un tramvai din Floreasca m-a amenințat unul cu un cuțit dacă o avertizez pe o doamnă că i-a tăiat geanta. M-a revoltat situația și m-am revoltat pe mine pentru că nu am avut curaj să zic nimic.

Alta dată, mergând prin cartier, unul a vrut să mă atingă, am ripostat iar doamnele lui cu fuste lungi și colorate m-au tras de par.

Sunt multe povesti trăite și auzite. Era un sentiment puternic de respingere și teama față de romi.

În zilele noastre, sentimentul este mult diluat pentru că ne-au părăsit mult infractori romi pentru pajiști mai grase și mai frumoase. Toți oamenii s-au mai civilizat, conflictele au dispărut și au rămas doar expresiile peiorative pentru a nu uita trecutul.

Eu am ajuns la echilibru cu aspectele legate de culoare, etnie, păreri.

M-am gândit câteva zile bune ce a determinat schimbarea și am remarcat câteva momente marcante lipsite de cronologie și greutatea importanței.

În 2006, când am ajuns pentru prima oară în Franța, o colegă a cerut scuze pentru că a povestit cum a fost aproape jefuită de romi.

M-am gândit că noi, colegii ei din Romania, nu suntem romi dar avem aceeași cetățenie ca și atacatorii.

Am avut așa un buchet de sentimente fulgerătoare. Scuzele alea mi s-au părut atât de nepotrivite. Romi sunt peste tot, de ce să creadă că sunt musai din Romania? și ce legătură aveam noi cu atacatorii? Si…lista de întrebării mute a continuat o vreme.

A rămas memorabilă decizia că oriunde mă voi duce pe Terra, voi contribui la o imagine faină a României.

Tot atunci am avut ocazia să întâlnesc o grămadoaie de oameni de culoare în diferite ipostaze. Însă m-a izbit faptul ca mulți oamenii de culoare aveau slujbe mai puțin bine plătite. Am simțit că francezii roz nu își pot murdari mâinile vânzând sau făcând curat.

De aici a apărut o întrebare tare caraghioasa: cum se simte culoarea pielii când nu ești roz? Ei bine, nu se simte.

Așa am realizat cumva ca este irelevant ce culoare are un om. Are gânduri, sentimente, trăiri, sclipiri. În esență, suntem oameni cu ambalaj colorat.

Întrebarea care a schimbat radical părerea despre romi a apărut când eu am zis că nu pot aur galben pentru ca nu sunt chiar roz.

“De ce te temi că unii ar putea să creadă că ești țigancă?”

“….”

Și de aici am aflat câți oameni prețioși au etnie romă sau că sunt pasionali și frumoși. M-am uitat ca prin gaura cheii la argumentele astea însă am înțeles ideea. Nu era cu nimic mai prejos dacă eram considerată țigancă.

Cât despre culoarea acestor oameni, cel mai uluitor moment a fost trăit în Pantelimon, la capătul lui 14, acolo unde mă duceam să fac meditații la Mate.

Am văzut niște tinere fete blonde cu ochii albaștri, bani în par și haine foarte colorate. Cred că am fost hipnotizată de frumusețea lor.

Asta mi-a subliniat iar faptul că nu culoarea este definitorie, mai degrabă, tradițiile și cultura care sunt diferite și poate neînțelese pentru unii dintre noi.

Teama de necunoscut m-a făcut să ii resping mai demult.

Au fost, cu siguranță, multe gânduri și experiențe, care m-au adus la echilibrul față de pământeni și față de culoarea mea.

Îmi dau peste mână când am un impuls de a promova prejudecăți culturale.

Așa am ajuns să vad o floare de bumbac atunci când aud ‘marhaba’. Este o limba melodioasa și este o provocare pentru mine să frâng niște bariere pentru a o învăța.

După prea multe știri și filme despre teroriști, era să las un sentiment de respingere să crească fără să îmi dau seama. Coincidența frumoasă a fost că am cunoscut câțiva vorbitori de arabă din câteva țări și mi-a plăcut să aflu despre diferențele de temperament și de micile deosebiri de pronunțare a cuvintelor.

Uitându-mă la ce am scris, îmi dau seama că seamănă cu un puzzle unde ideea finală este că Pamântenii sunt frumoși.


sâmbătă, 15 septembrie 2018

Ne vedem in vis


As vrea sa nu mai uit, sub aripile tale negre stau înscrise cuvintele care pe mine mă salvează iar pe tine te fac sa suferi.

Încătușarea indestructibila ne atinge cu gheare lungi si întunecate, ne izbește unul de celălalt într-un mod care poate sa ne fie fatal, sa se fărâme in mulțime fina de particule din sticla, petale de orhidee.

Mirosul neîntinat al pielii tale, respirația fierbinte, firele de par translucide ca ale unui urs polar, vocea lina, privirea hipnotizatoare… toate se împletesc într-un dulce blestem.

Mi-a fost dat sa trăiesc lângă daimonul iubirii mele pe care l-am visat de atâtea ori.

In realitatea mea, nu ai putea sa dispari si sa duci legătura noastră obsedanta in dimensiuni necunoscute, in alte lumi neînchipuite.

Probabil ca urmezi traiectorii concentrice, suprapuse, eterne iar excepția ce nu este considerata eroare perfecta, este sa te întorci la mine, in esența lucrurilor.
Fiecare moment se afla in echilibru precar, teama de înălțime enorma ne răvășește. Nu pot decât sa sper ca nu vei schimba privirea pe un tăiș de sabie, iar eu in nesăbuința mea, mă apar.

Si atunci, aerul se încleștează si ne sufocam.

Închide ochii, ia-mă de mana si hai sa călătorim într-un balon de săpun, sa mergem in spațiul cosmic, relativ infinit, sa ne pierdem in absolutul care nu s-a inventat pentru oameni.

Hai sa număram stele iar când ne plictisi, vom numi fire de nisip apoi, vom trece lent la a deosebi picăturile de apa din ocean.

Deschide ochii, abre los ojos, un înger si un demon se topesc într-o sărutare lichida.

Știi la fel de bine ca si mine, este împotriva firii.


*Dear Angel, sperrr ca ne privesti din cand in cand....