În urmă cu ceva ani, poate vreo 18 ani, el era amantul ei.
Ea, o doamna ce părea sa aibă experiență de viață,
era slaba și puțin atrăgătoare pentru mine.
El, un domn înalt, prezentabil, cu sprâncene
stufoase. Îl chema Mihai.
Mi-am adus aminte atât de precis pentru ca in
anul 2000, in programare fetele erau privite ca niște modele de la Victoria’s
Secret.
O alta opțiune adecvată pentru partea
feminina a planetei avea mai multe variante : ori se căsătoreau și făceau
copii, ori își luau o slujbă, ori se duceau la seminarul opțional de Fiabilitatea
Programelor.
Asta am aflat-o mai târziu.
Eu eram la jumătatea anului 2 și consideram că
este un musai să muncesc. Știam sa lucrez cu un calculator, aveam prea puțină experiență
în programare dar visam sa fac jocuri.
Am luat ziarele cu anunțuri și am căutat
orice s-a potrivit cu experiența mea.
In vremurile acelea notabile foloseam
telefonul public din fața liceului.
Monumental a fost când am visat sa mă angajez
pe un post de programator in domeniul jocurilor.
- - Buna ziua. Vă sun in legătură
cu anunțul pentru programator
- - Sunteți fată
Și a închis. Am rămas așa… fără cuvinte.
Am avut mai multe încercări, clarrr nici una
nu s-a sfârșit atât de tragic.
În zilele acelea nu prea se știa ce înseamnă
video chat. Așa că am sunat, am întrebat ce se cere și daca implică ceva
indecent. Părea o slujbă relativ simplă : sa întrețin conversații cât mai
lungi cu diverse persoane, nimic indecent.
Am zis să încerc și dacă nu se potrivește,
pot să caut altceva. Am ajuns într-o casă din alt cartier unde erau vreo 10
fete foarte tinere și aceasta doamnă. Au trecut multe ore in care s-a exersat
engleza, lucrul cu calculatorul. Au trecut câteva zile in care nu s-a întâmplat
ceva notabil, doar fetele din grup au început să discute chestii mai mult sau
mai puțin personale.
Până într-o zi când și-a făcut apariția o
doamna despre care s-ar fi putut spune fără regrete ca lucrează la coltul străzii.
A intrat într-o cameră și nu a mai ieșit de
acolo câteva ore. Căutând poze în rețeaua de calculatoare am găsit niște poze
care, clarrr, nu o avantajau.
Acela a fost momentul meu de revolta în care
am întrebat din nou reprezentata angajatorului ce presupune activitatea asta. Răspunsul
nu a mai fost convingător.
Împreună cu o inocentă fată, Alexandra, și Carmen
am discutat puțin despre ce am văzut. Eu am decretat că de mâine mă voi
reorienta către altă slujbă.
Carmen m-a invitat la o cafea, întâmplător,
locuiam in același cartier. A început să îmi povestească despre iubitul ei care
lucra in IT. Nu părea sa valideze AAA, Atenție, Afecțiune și Apreciere. Destul
că era nesărutabilă pentru mine, acum părea de-a dreptul vulgară.
Nu am stat foarte mult la povești pentru ca
avea întâlnire cu el. Mi s-a părut atrăgător deși fuma. Poate asta nu ar fi
fost grav dar era amantul ei. Părea și el atins de stilul ei. Parcă nimic nu
conta prea mult, doar să fumeze și… să se vadă.
Eu m-am întors de unde am plecat, ei s-au întors
la secretul lor… sărmanul programator. Nici măcar nu știa că ceva mergea atât
de rău în relația lor încât ea să își caute plăcerea în altă parte. Nici măcar
nu erau căsătoriți ca să aibă o scuză patetică și să se bălăcească în situație.
Toți oamenii ajung in situații puțin obișnuite,
se ating de persoane cu care nu rezonează, apoi revin la pătratul lor protector.
Chiar și așa, m-a ros curiozitatea și am
sunat o altă drăgălașă pe care am întâlnit-o acolo. Părea foarte sigură pe ea
și inspira încredere. A fost o conversație pe care cu greu întunericul memoriei
o va ascunde.
Mi-a povestit că a mai rămas câteva zile ca să
vadă ce se întâmplă.
În cele din urmă a început activitatea.
Alexandra și Carmen au fost primele care au experimentat ce înseamnă video chat.
Fiecare a fost trimisă într-o cameră în care se găsea un calculator.
Următorul pas a schimbat iremediabil destinul
amândurora.
Alexandra a fost izbită de imaginea unui
individ gol, diform și abject. Pentru o fată atât de delicată, dureros de
inocentă, a fost ca un monstru uriaș strivit în sticla realității. Nu a închis
imediat, a rămas hipnotizată și îngrozită. A închis el iar ea a plâns mult.
I s-a promis ca nu se va mai întâmpla așa
ceva, însă nu am sa știu niciodată ce s-a întâmplat cu ea.
Carmen a cunoscut un domn din Dubai. Nu a
povestit cum a fost discuția lor. Era prea fericită că se va muta acolo și se
va căsători cu el.
S-o fi întrebat cum va relaționa cu restul soțiilor,
ce reacție va avea prietenul ei, programatorul, sau ce se va întâmpla cu
Mihai?
Aceea a fost ultima întâmplare din capitol și
l-am declarat închis.
Într-una din zilele noastre, eram în tram și studiam
pământeni simpatici.
L-am remarcat pe el pentru ca mergea împleticit
de la un capăt la altul al peronului de vizavi. Părea atât de slab și jigărit,
avea o privire pierduta și aceleași sprâncene stufoase. Dar, clarrr, a îmbătrânit
și s-a descentrat.
Nu m-am putut abține și m-am întrebat ce s-o
fi întâmplat cu ea, amanta lui din vremuri bune.
M-am pierdut printre gânduri. Dintr-o viziune
prea puțin tangențială, a apărut o alta ea, amanta amantului. Prea în trecut și
volatil.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu