Timpul trece, pietrele raman

Asteptarea este o fiinta slaba, i se vad coastele. I-ai plange de mila. Eu nu vreau sa ii plang pentru ca este rea, ma musca de maini si de picioare, imi mai da cate un pumn sau cate o palma.

Oricat de relativa este relitatea eu nu ii vad partea buna. Dar pe de alta parte o inteleg. Oricine nu primeste atentie si afectiune se inraieste. Iubeste cineva Asteptarea? As paria ca nu.

Mintea, o alta creatura cu care traim in simbioza. A mea este salbatica si arborescenta. Si in mod normal nu m-ar deranja dar de cate ori se intalneste cu Asteptarea ies scantei.

Daca priveste in sus la partea pozitiva intervine legea lui Murphy care spune ca daca faci un plan atunci cu siguranta nu va iesi intocmai. Si daca acest Murphy a fost inventat doar pentru a demonstra ca viitorul nu depinde de noi in totalitate si multe alte morcovenii deprimante care ne ciupesc personalitatea si gandirea?

Daca priveste in jos la partea negativa apare Deprimarea, virusul care distruge neuronii.

Axioma lui Wingo: Toate legile lui Murphy pot fi depasite prin simpla invatare a artei de a actiona fara sa gindesti.

Iar eu concluzionez ca ar trebui sa invatam, la fel ca spalatul pe maini sau pe dinti, cum sa nu gandim, cum sa ne contopim cu universul. Si atunci am ajunge la echilibrul acela special iar cand Asteptarea ne va lovi din toate partile, o vom lua de mana si o vom mangaia.

Mintea, Asteptarea, Gandurile, Deprimarea…in final nimic nu mai conteaza.

Din categoria "LMA!"

Razboi fara sfarsit

Am ajuns pe un camp de bataie. Aici sirenele fac muzica, oricum nu imi aduc aminte nici o alta melodie. Inca sunt afara si respir. Cand voi intra imi voi tine respiratia cat voi putea.
Incep sa vad cate un soldat si sigur nu ma insel. Uniforma lor este dintr-o singura culoare: alba, verde poate albastra. Fetele lor sunt impietrite si vorba le este aspra.
Oriunde intorc privirea ma zgarie o privire disperata. Putini sunt resemnati si prea putini zambesc.
Un batran intra grabit pe usa si intreaba o doamna cu uniforma verde]
- Va rog mult, v-a sosit o pacienta cu piciorul rupt?
- Nu,nu stiu...asteptati ca daca vine pe aici intra
Nici nu l-a privit in ochi. Asa ar fi vazut ca barba alba ii tremura o data cu glasul si lacrimile ii inundau ochii. Se plimba printre oameni si ii privea naucit...
- Faceti loc!!!!!
O doamna este purtata pe brate de un barbat intre doua varste si de un adolescent, este inconstienta. O duc intr-o camera cu usi glisante si apoi ies imediat. Au ochii mari si se uita la usa care s-a inchis in fata lor. Daca ar putea vedea prin ea.
Ma feresc de o targa si apoi de un carucior in care o doamna plangea si se uita la picior cum ii sangereaza.
Intorc privirea si...
- De ce boala sufera sotia dumneavoastra? Ce pastile ia? Fiul sa se duca sa ii faca o foaie cu datele sotiei. Deci?
- Doamnule doctor nu stiu ce pastile a luat, am venit de la servici si era intinsa pe covor si.
-Asteptati aici!
Mai conteaza ce prejudecati ai, mai conteaza ca esti imbracat "de casa"? Mai simti cand cineva te loveste din greseala? Probabil ca se gandea la cum a a ajuns aici, daca mai sunt sanse de vindecare.
Ma rezem de un pat aflat pe hol, ma uit intr-o parte si privirea mi se opreste pe o pata de sange inconjurata de cearceaf. Ma uit pe tavan si este gol si rece. Nu stiu unde sa ma mai uit. Simt ca nu imi mai pot tine mult respiratia.
Aici conteaza doar daca traiesti si daca esti un intreg iar pentru asta conteaza sa ai bani pentru ca fiecare pas costa si te poate costa tot ce ai. Pentru a avea ceva trebuie sa muncesti zi de zi.
Si ne invartim in cercuri concentrice vicioase pana cand se intampla un fenomen necunoscut si cineva ne trage de mana in afara lor. Cred ca de aceea suntem obositi, ne invartim prea mult.
Mai ajungem pe campul de bataie unde ne tremura gandul si viata: daca ii tremura mana si atinge ceva vital? Daca uita bisturiul in mine? Daca imi face anestezie totala...ma mai trezesc?
Imi doresc sa inchid ochii si sa nu mai vad nimic. Ce dorinta copilareasca!!!!!
Da toate valurile din fata ochilor tai, fii pregatit sa mangai si daca este musai fii pregatit sa lovesti!

Anunt la mica publicitate

Mergeam pe o alee in parc si ascultam muzica la maxim. Eu ma imbat cu muzica pentru ca o amintire din copilarie ma face sa am repulsie fata de alcool. Si toate gandurile danseaza, zambesc sau plang dupa cum bat versurile.

Mergeam pe o alee in parc si ma uitam pe jos. Imi era teama sa ma uit in jur. Daca vad intuneric si mi se face frica ? Cand suntem mici ni se spune ca intunericul vine si ne inghite daca nu ne culcam. Felinarelor nu le este frica de intuneric si se uita in jur dar au privirea fixa. De ce nu vor sa danseze ?

Mergeam pe o alee in parc si…de fapt eram in mijlocul parcului cand am remarcat niste urme, putin a mai lipsit sa le strivesc sub pasi. Si imi las privirea sa mearga sa miroasa urmele si cand aproape i s-a terminat lesa l-a gasit pe el. Statea pe un colt banca, privea la restaurantul de pe lac si statea cu spatele catre alee.

Nu m-am priceput niciodata prea bine la sufletele, nici la copii si de fapt nici la oameni, asa ca i-am pus o mana pe umar dar incet sa nu se sperie. Era un sufletel cu privrea albastra care s-a sarutat cu a mea. Oare cum comunici cu un sufletel ? Ii scrii, ii vorbesti in soapta ?

Nu reusesca sa imi aduc aminte cum am comunicat, mi-au ramas intiparite in minte doar replicile...asa ca subtitrarea la un film strain. Mi-a spus ca are nevoie de afectiune pentru ca altfel nu poate respira. Se vedea clar, respira greu de parca era gata sa se sufoce.

Si cum era sa ii spun ca nu pot ca am deja unul, rece, sucit si nerafinat ca un neanderthalian ? Si asa nesuferit cum imi era cum sa ii spun ca il las pentru altul ? O fi avand si el sentimentele lui. Dar unu lucru era limpede : nu ii puteam tine pe amandoi. Natura mea duala ar fi devenit altceva ce nu as fi putut cuprinde cu mintea. De fapt posibilitatea de a intelege este infinita, pacat ca este limitata din clipa in care ne nastem pana murim. Sa ne imaginam o creta infinita si in fiecare secunda o lama cade si o transforma in praf care la randul lui este imprastiat de vant.

Daca il las sa moara aici, singur si ratacit nu mi-o voi ierta. Cred ca cel mai bine ar fi sa il iau acasa si sa incerc sa ii gasesc stapanul. Si am plecat impreuna, ne tineam de mana si parca pluteam. Asa se poate explica de ce am ajuns asa repede acasa. I-am dat sa manance putin, l-am mangaiat ca sa isi revina si apoi l-am pus in pat sa dormim. Angie a marait putin ca trebuia sa impartim patul cu un strain dar i-am mangaiat in acelasi timp ca sa nu se simta niciunul nedreptatit.

A doua zi dimineata, am pregatit micul dejun pentru 4 : eu, Angie, sufletelul pierdut si sufletul meu nesuferit. M-am asezat sa mananc si am luat ziarul sa ma uit la mica publicitate. Joi sunt foarte multe anunturi, poate gasesc un indiciu.

Deschid ziarul si ma opresc la stiri, la rubrica meteo, rubrica de cultura...anunturile. Imi venea sa dansez sau sa ii privesc fix cum stateau toti 3 la masa si isi aruncau priviri pe furis. De ce ?

Pentru ca erau multe anunturi la la rubrica « Chestii pierdute » care sunau la fel : Pierdut suflet. Il declar nul.

'S Day sau Ziua tuturor Inimioarelor

Plutesc, sunt un cub de gheata, ma legan pe valurile facute de cei din jurul meu. Toti cauta inimioare sub orice forma. Mi-am pus coarne de diavol si apoi aripi de inger incercand sa inteleg ce vor sa ridice in slavi sau sa ponegreasca oamenii cand zic Valentine’s Day , vorba aceea, traim in Romania.

In cele din urma toate chitibusurile de pe Terra au cate o zi de sarbatoare si nu le stim noi pe toate. Asa ca de ce nu ar avea si iubirea o zi ? O zi in care nu stim de ce simtim nevoia acuta sa ne integram in multimea purtatoare de inimioare. Si daca nu ai pe inventar un partener pentru ‘S Day trebuie musai sa alergi prin ploaie ca sa stergi deprimarea?

Au fost momente in care, de pe marginea unui hau, m-am intrebat ce-i acest concept in numele caruia pornim razboaie, ne topim vazand cu ochii sau ne ruinam vietile din greseala ? Este o alt mijloc de supravietuire a speciei umane ? Este cel mai pufos, cel mai dulce, cel mai amar, cel mai tepos, cel mai negru sau cel mai rosu sentiment al unui om ?

Nu pot da o definitie si nu vreau sa ma disec intr-un catraliard de bucatele pana inteleg ce reprezinta pentru mine DAR imi doresc sa resimt multimea de fluturasi care m-au facut sa zbor, sa zambesc oricui fara motiv, sa vad lumea in culori vii, sa imi doresc sa traiesc 120 de ani. Imi doresc sa ma duc la cea mai buna facultate de vrajitorie ca sa invat sa topesc straturile de ceata, cele de gheata si apoi cele din piatra care imi inconjoara

Capitane Partzaila

Stateam la biroul meu lasat pe spate in scaun si ma tineam de burta care statea umflata ca un balon. Era abia 11 si ma uitam pe geam incercand sa imi formulez o propozitie in gand. Cum sa ma duc la marmacista si sa ii spun ca in reclama ca ma simt de parca as fi insarcinat?? Intr-un final mi-am amintit un remediu si cu coada intre picioare mi-am luat haina si am coborat la marmacie...macar stiam ce sa cer.

- Buna ziua!
- Buna ziua! imi zice una dintre cele doua farmaciste.

Era sa uit ce vroiam sa ii cer...arata ca o papusa. Imi venea sa ma arunc prin ochii ei sa ii intru in suflet, sa ii descopar povestile, sa aflu cine a sarutat pentru prima oara gura aceea voluptoasa si roz. Nu m-am intrebat nici daca parul ei roscat prins cu o funda alba era natural, nici daca esarfa albastra era intentionat aleasa pentru a contrasta cu halatul alb imaculat. Dintre 200 de nuante de alb cred ca aceasta i se potrivea cel mai bine. Nu stiu ce m-a prins dar eu banuiesc ca imi era teama sa rostesc cererea...daca incepe si rade?
- Cu ce va pot ajuta?
- ...mmm...aaaa...carbune aveti?
- Va costa 9 lei
Scot cardul, platesc, iau punga si ma intorc usurat spre iesire. Nu au avut o reactie de gradinita si nu au ras de mine.
- La revedere!
Dar cand am ajuns in dreptul usii am crezut ca am vedenii de durere. In geam se reflecta imaginea celor doau farmacise care salutau militareste si cantau
- Capitaanee Partzailaaaa
M-am intors rapid sa ma conving ca ce vad este real. Cele doua farmaciste continuau sa priveasca foarte serioase in registrele lor. Si furios pe mine insumi, deschid usa viejelios si plec. Arunc o ultima privire cu coada ochiului si nesufreitele alea doua radea si fredonau maimutzarindu-ma.
Poate ca eu, fiind suferind si facand-mi atatea griji, exagerez si vad ceea ce nu este.

Si padurea imi sopteste numele

Intr-o duminica seara am ajuns in Predeal, am trecut incet de zona populate de oameni si am ajuns in fata padurii. Vroiam sa fac o plimbare de vreo ora pana la cabana Susai.

In spate era lumina, erau oamenii si casele lor, in fata era padurea si intunericul ei.

Ma uit in fata, ma uit in spate si iar si iar. Imi trec prin minte tot soiul de scene petrecute noaptea in padure. Inima danseaza salsa, incerc sa o stapanesc pentru ca nu pot sa aud sunetele din jur. Macar pana ma obisnuiesc cu intunericul din jur care cu siguranta este intr-o cantitate impresionanta.

Fac cativa pasi, incerc sa disting marcajul pe care trebuie sa il urmez, zapada si noroiul se invecineaza, oriunde pun pasul murdaria se lipeste de cizme. Mi-am adus aminte ca in vara am incercat vara sa ajung la lacul Sf. Ana si tot pe intuneric incercam sa disting ce spunea padurea. Dar imi era greu pentru ca respiratiile noastre se impleteau si ne acopereau urechile. As fi zis ca padurea imi soptea numele….

Si in cele din urma decid sa ma intorc…revin il alta zi in care lumina va domina padurea. In drum spre casa ma gandeam ca toate filmele de groaza pe care le vedem si vrem si mai multe. Si ele sunt facute astfel incat sa ne provoace dependenta si sa ne inmoaie spiritul. Daca sunt filme bune ne speriem si devenim dependenti de adrenalina. DAR devenim niste lasi, ne este frica de intuneric, ne este frica de ce ne inconjoara si ne bate usor paranoia pe umar.

Poate oamenii care au trait in vremuri de demult apuse nu se uitau la filme de groaza si erau niste viteji, se puteau duce prin padure noaptea, puteau sta linistiti pe marginea haului…