Anunt la mica publicitate

Mergeam pe o alee in parc si ascultam muzica la maxim. Eu ma imbat cu muzica pentru ca o amintire din copilarie ma face sa am repulsie fata de alcool. Si toate gandurile danseaza, zambesc sau plang dupa cum bat versurile.

Mergeam pe o alee in parc si ma uitam pe jos. Imi era teama sa ma uit in jur. Daca vad intuneric si mi se face frica ? Cand suntem mici ni se spune ca intunericul vine si ne inghite daca nu ne culcam. Felinarelor nu le este frica de intuneric si se uita in jur dar au privirea fixa. De ce nu vor sa danseze ?

Mergeam pe o alee in parc si…de fapt eram in mijlocul parcului cand am remarcat niste urme, putin a mai lipsit sa le strivesc sub pasi. Si imi las privirea sa mearga sa miroasa urmele si cand aproape i s-a terminat lesa l-a gasit pe el. Statea pe un colt banca, privea la restaurantul de pe lac si statea cu spatele catre alee.

Nu m-am priceput niciodata prea bine la sufletele, nici la copii si de fapt nici la oameni, asa ca i-am pus o mana pe umar dar incet sa nu se sperie. Era un sufletel cu privrea albastra care s-a sarutat cu a mea. Oare cum comunici cu un sufletel ? Ii scrii, ii vorbesti in soapta ?

Nu reusesca sa imi aduc aminte cum am comunicat, mi-au ramas intiparite in minte doar replicile...asa ca subtitrarea la un film strain. Mi-a spus ca are nevoie de afectiune pentru ca altfel nu poate respira. Se vedea clar, respira greu de parca era gata sa se sufoce.

Si cum era sa ii spun ca nu pot ca am deja unul, rece, sucit si nerafinat ca un neanderthalian ? Si asa nesuferit cum imi era cum sa ii spun ca il las pentru altul ? O fi avand si el sentimentele lui. Dar unu lucru era limpede : nu ii puteam tine pe amandoi. Natura mea duala ar fi devenit altceva ce nu as fi putut cuprinde cu mintea. De fapt posibilitatea de a intelege este infinita, pacat ca este limitata din clipa in care ne nastem pana murim. Sa ne imaginam o creta infinita si in fiecare secunda o lama cade si o transforma in praf care la randul lui este imprastiat de vant.

Daca il las sa moara aici, singur si ratacit nu mi-o voi ierta. Cred ca cel mai bine ar fi sa il iau acasa si sa incerc sa ii gasesc stapanul. Si am plecat impreuna, ne tineam de mana si parca pluteam. Asa se poate explica de ce am ajuns asa repede acasa. I-am dat sa manance putin, l-am mangaiat ca sa isi revina si apoi l-am pus in pat sa dormim. Angie a marait putin ca trebuia sa impartim patul cu un strain dar i-am mangaiat in acelasi timp ca sa nu se simta niciunul nedreptatit.

A doua zi dimineata, am pregatit micul dejun pentru 4 : eu, Angie, sufletelul pierdut si sufletul meu nesuferit. M-am asezat sa mananc si am luat ziarul sa ma uit la mica publicitate. Joi sunt foarte multe anunturi, poate gasesc un indiciu.

Deschid ziarul si ma opresc la stiri, la rubrica meteo, rubrica de cultura...anunturile. Imi venea sa dansez sau sa ii privesc fix cum stateau toti 3 la masa si isi aruncau priviri pe furis. De ce ?

Pentru ca erau multe anunturi la la rubrica « Chestii pierdute » care sunau la fel : Pierdut suflet. Il declar nul.