3M și concursul de șah

Am început cu un plan ca un tablou schițat și am plecat cu « Doamne ajută » să nu fi uitat ceva notabil și de neînlocuit.

Le-am luat pe bebelușe de la creșă, sărmanele erau cu ochii larg închiși, nici nu se treziseră bine.

Am plecat fără să avem toate cele necesare. Așa am ajuns să pap pufuleți după o pauză de câțiva ani, la care am adăugat banane, Făgăraș și « biți », adică biscuiți.

Am ajuns mult mai târziu decât am plănuit dar măcar am ajuns. Pas cu pas ne-am înghesuit toți cinci într-o camera, 3 pătuțuri și un pat dublu, valiza și alte bagaje.

Forțate de împrejurări, bebelușele au împărțit mâncarea cu noi. Aparent, le-a plăcut și s-au descurcat bine. Însă ce a rămas în urma noastră…a necesitat un pic de răbdare pentru a strânge.

Ne-am întors în cameră pentru că deja se apropia ora de morrr sforrr. O vreme scurtă s-au distrat dar după ce si-au dat seama că nu ne teleportăm acasă, în mediul cunoscut, a început chițăială. 



Deja erau prea obosite și surescitate, așa că li se părea amuzant să sară din pătuțuri și să alerge prin cameră. Nu era ca și cum spațiul ar fi fost generos. De la râs s-a ajuns la plâns. Plus că se agrava tusea cu care veniseră de la creșă. Se văitau de mucișori, se plângeau că al treilea pat nu stă montat în poziția corectă sau că nu dau atenție exclusivă. Asta este un deziderat pentru că nu cred că este posibil.

Cred că am adormit eu de câteva ori până a adormit toata lumea micuță. Când, în fine, s-a făcut liniște, am vrut să dorm pe un colt de pat, peste cearceafuri mototolite, fără să mă schimb. Am făcut un compromis și am trecut în hainele de dormit.

Motivul pentru care noi am ajuns la Căciulata a fost participarea lui Andre la o competiție de șah. Eu și 3M sau Alex, care ne-a însoțit în acest periplu, ne-am ținut deoparte de competiție. 

Nu am vrut să influențam soarta dar coeficientul Buchholz nu a fost foarte amabil cu Andre: deși locurile 3, 4 și 5 au avut același punctaj,  5 puncte din 7 posibile, a ieșit pe locul 5.

S-au cam tensionat bebelușele în prezența lui Alex, cel puțin la micul dejun. Poate pentru că le-am dat pară ca și gustare, și-au schimbat părerea. I-au făcut o demonstrație incredibilă despre ce înseamnă zglobinol.

Asta le-a obosit un pic dar nu suficient cât să nu facă circ la somn. Atât de mult m-au solicitat încât am adormit cu ele.

La prânz ne-am distrat cu ciorbiță și felul doi, prăjitura am păpat-o cât am putut de ascuns în fața lor. S-a întors soarta pentru că au vrut să bea apă cu sticla. Amuzant poate să fie pentru cineva care vrea să se răcorească.

După masă am decis că ieșim să luam o gură de soare. Ne-am obișnuit să nu mai vedem căței liberi pe stradă. Prezența unuia induce stare de panică în grupul 3M, cu toate că zilele astea am învățat cum să salutam cu respect.

Ținem mâinile pe lângă corp, ridicăm nasul în vânt și cu ochii pe jumătate închiși, având un ton solemn, zicem: (H)aammm, (H)aammmm.

Întâmplarea a făcut să întâlnim unul mare și prietenos. Ne-am străduit să le distragem atenția explicând rolul frunzelor galbene, am exemplificat ce înseamnă „capac” sau „popac” si, rareori, „copac” dar cățelul ne-a tot urmărit. Poate se simțea singur.

Nu l-am luat cu noi deși el a tot încercat. Ba chiar am declarat în mod public că formam un  grup.

Din parc am revenit la hotel. Ne-am propus să încercăm o cameră de recreere. O vreme, activitatea principala a fost să deseneze pe caiete. Când a devenit plictisitor au trecut la mese și scaune. 

Următorul nivel a dus la testarea durității tuturor obiectelor din jur, nu că ar fi fost multe, dar au fost suficiente încât să consider că sunt la ora de sport.

Cred că am stat ceva timp și aici pentru că nu am mai avut timp de aranjat. Ne-am dus la masa festivă fără funda și fără energie.

Mare lucru nu am făcut. Măcar că am asistat la festivitatea de premiere. Apoi, ne-am retras pentru a aplica procedura de atragere a somnului.

Nu a durat o veșnicie pana au adormit 3M. Mai bine mă puneam și pe mine la somn.

A doua zi nu ne-am grăbit să plecam acasă pentru că am încercat să ne bucuram de soare.

Bebelușele se pregătiseră să arate ce au învățat despre șah însă nu li s-a dat ocazia.

Pe data viitoare!

(H)aammm (H)aammmm

Cele mai bune poze ale zilei:
https://photos.app.goo.gl/EdtNKFXfuM5Br6fo7

Amanta Amantului

În urmă cu ceva ani, poate vreo 18 ani, el era amantul ei.  

Ea, o doamna ce părea sa aibă experiență de viață, era slaba și puțin atrăgătoare pentru mine.

El, un domn înalt, prezentabil, cu sprâncene stufoase. Îl chema Mihai.

Mi-am adus aminte atât de precis pentru ca in anul 2000, in programare fetele erau privite ca niște modele de la Victoria’s Secret.

O alta opțiune adecvată pentru partea feminina a planetei avea mai multe variante : ori se căsătoreau și făceau copii, ori își luau o slujbă, ori se duceau la seminarul opțional de Fiabilitatea Programelor.

Asta am aflat-o mai târziu.

Eu eram la jumătatea anului 2 și consideram că este un musai să muncesc. Știam sa lucrez cu un calculator, aveam prea puțină experiență în programare dar visam sa fac jocuri.

Am luat ziarele cu anunțuri și am căutat orice s-a potrivit cu experiența mea.

In vremurile acelea notabile foloseam telefonul public din fața liceului.

Monumental a fost când am visat sa mă angajez pe un post de programator in domeniul jocurilor.

-         - Buna ziua. Vă sun in legătură cu anunțul pentru programator

-         - Sunteți fată

Și a închis. Am rămas așa… fără cuvinte.

Am avut mai multe încercări, clarrr nici una nu s-a sfârșit atât de tragic.

În zilele acelea nu prea se știa ce înseamnă video chat. Așa că am sunat, am întrebat ce se cere și daca implică ceva indecent. Părea o slujbă relativ simplă : sa întrețin conversații cât mai lungi cu diverse persoane, nimic indecent.

Am zis să încerc și dacă nu se potrivește, pot să caut altceva. Am ajuns într-o casă din alt cartier unde erau vreo 10 fete foarte tinere și aceasta doamnă. Au trecut multe ore in care s-a exersat engleza, lucrul cu calculatorul. Au trecut câteva zile in care nu s-a întâmplat ceva notabil, doar fetele din grup au început să discute chestii mai mult sau mai puțin personale.

Până într-o zi când și-a făcut apariția o doamna despre care s-ar fi putut spune fără regrete ca lucrează la coltul străzii.

A intrat într-o cameră și nu a mai ieșit de acolo câteva ore. Căutând poze în rețeaua de calculatoare am găsit niște poze care, clarrr, nu o avantajau.

Acela a fost momentul meu de revolta în care am întrebat din nou reprezentata angajatorului ce presupune activitatea asta. Răspunsul nu a mai fost convingător.

Împreună cu o inocentă fată, Alexandra, și Carmen am discutat puțin despre ce am văzut. Eu am decretat că de mâine mă voi reorienta către altă slujbă.

Carmen m-a invitat la o cafea, întâmplător, locuiam in același cartier. A început să îmi povestească despre iubitul ei care lucra in IT. Nu părea sa valideze AAA, Atenție, Afecțiune și Apreciere. Destul că era nesărutabilă pentru mine, acum părea de-a dreptul vulgară.

Nu am stat foarte mult la povești pentru ca avea întâlnire cu el. Mi s-a părut atrăgător deși fuma. Poate asta nu ar fi fost grav dar era amantul ei. Părea și el atins de stilul ei. Parcă nimic nu conta prea mult, doar să fumeze și… să se vadă.

Eu m-am întors de unde am plecat, ei s-au întors la secretul lor… sărmanul programator. Nici măcar nu știa că ceva mergea atât de rău în relația lor încât ea să își caute plăcerea în altă parte. Nici măcar nu erau căsătoriți ca să aibă o scuză patetică și să se bălăcească în situație.

Toți oamenii ajung in situații puțin obișnuite, se ating de persoane cu care nu rezonează, apoi revin la pătratul lor protector.

Chiar și așa, m-a ros curiozitatea și am sunat o altă drăgălașă pe care am întâlnit-o acolo. Părea foarte sigură pe ea și inspira încredere. A fost o conversație pe care cu greu întunericul memoriei o va ascunde.

Mi-a povestit că a mai rămas câteva zile ca să vadă ce se întâmplă.

În cele din urmă a început activitatea. Alexandra și Carmen au fost primele care au experimentat ce înseamnă video chat. Fiecare a fost trimisă într-o cameră în care se găsea un calculator.

Următorul pas a schimbat iremediabil destinul amândurora.

Alexandra a fost izbită de imaginea unui individ gol, diform și abject. Pentru o fată atât de delicată, dureros de inocentă, a fost ca un monstru uriaș strivit în sticla realității. Nu a închis imediat, a rămas hipnotizată și îngrozită. A închis el iar ea a plâns mult.

I s-a promis ca nu se va mai întâmpla așa ceva, însă nu am sa știu niciodată ce s-a întâmplat cu ea.

Carmen a cunoscut un domn din Dubai. Nu a povestit cum a fost discuția lor. Era prea fericită că se va muta acolo și se va căsători cu el.

S-o fi întrebat cum va relaționa cu restul soțiilor, ce reacție va avea prietenul ei, programatorul, sau ce se va întâmpla cu Mihai?

Aceea a fost ultima întâmplare din capitol și l-am declarat închis.

Într-una din zilele noastre, eram în tram și studiam pământeni simpatici.

L-am remarcat pe el pentru ca mergea împleticit de la un capăt la altul al peronului de vizavi. Părea atât de slab și jigărit, avea o privire pierduta și aceleași sprâncene stufoase. Dar, clarrr, a îmbătrânit și s-a descentrat.

Nu m-am putut abține și m-am întrebat ce s-o fi întâmplat cu ea, amanta lui din vremuri bune.

M-am pierdut printre gânduri. Dintr-o viziune prea puțin tangențială, a apărut o alta ea, amanta amantului. Prea în trecut și volatil.

Primul mic dejun cu 3M in 4

Într-o dimineață de sâmbătă pentru care mi-am făcut planuri, s-a demonstrat pentru a țâșpea oara ca nu știi niciodată unde ajungi.

In ziua Domnului, 20 august 2018, m-am întors de unde am plecat, adică la birou. Am urcat in autobuzul 139, mi-am pus căștile, am pornit radioul. Deja a doua propoziție a lui Dobro era despre un concurs. Întrebarea era care a fost ultimul gest ecologic făcut. Am sunat in ideea ca oricum nu răspunde nimeni pentru ca am ezitat puțin. Ei bine, am participat la concurs si am câștigat plata pentru participarea la o cursa pentru salvarea broaștelor țestoase din Văcărești.

Am profitat de acest prilej si m-am motivat sa alerg mai mult, sa urc 6 etaje, sa mai fac abdomene. Pe scurt, sa mă antrenez pentru cei 10.5 km de parcurs.

Sâmbătă, 29 Septembrie, era ziua Z însă am cedat alergarea pentru a merge seara la un concert.

Ne-am trezit toți pe la 7 neața, unii au urlat, alții au asistat si Andre s-a pregătit sa salveze broaștele țestoase.

Am așteptat ca sa se facă un pic de liniște si le-am pregătit micul dejun clasic, fructe si cereale blenduite. După ce au terminat de păpat, deja aveam parul albastru si creț. 

Am curățat urmele si am încercat sa le conving ca joaca de dimineață poate sa fie si amuzantă. Madalena a continuat sa susțină ca nu este de acord. De fapt, nimeni nu voia sa fie simpatica iar pe mine mă răzbise foamea.

Mi-am pregătit micul dejun, nimic artistic, dar gustos si m-am așezat la masa. Obișnuința era sa am o bebelușă in spate si doua pe cealaltă latura a mesei, sa mai arunce cate o jucărie in farfuria mea, sa mai bage un degețel pentru a gusta.

De data aceasta au pretins ca vor sa guste si le-am permis, cu ceva tensiune pentru ca era si cuțitul pe masa. Am popularizat somonul, s-au hrănit intre ele, mi-au dat si mie.

Nimic nu a fost imortalizat pe motiv ca am stat un pic tensionata. 

Daca ceva nu le place, arunca pe masa sau îmi dau mie. Madalena s-a aplecat pe farfurie si pentru câteva clipe avea o imagine neclara a micului dejun imprimata pe bluza. Mali si Maria încercau sa îmi ia biscuitul wasa din mana doar pentru ca al meu nu era rupt in bucăți mici.

Cred ca puteam fi mai relaxata dar se acumulase deja niște tensiune formate din tăvăleli si miorlăieli prea matinale.

Atunci când am terminat, pentru câteva secunde mi-am dorit sa fi învățat sa fac o magie prin care sa fac sa dispară toate firmiturile si petele mai mult sau mai puțin lichide.

Data viitoare ne propunem sa fim mai chill, tranquil. Suntem doar niște pământeni simpatici care vor se bucure de companie si de papa bun.

https://photos.app.goo.gl/nYYAn8WDtnZNPUgB8

Ne vedem in vis

As vrea sa nu mai uit, sub aripile tale negre stau înscrise cuvintele care pe mine mă salvează iar pe tine te fac sa suferi.

Încătușarea indestructibila ne atinge cu gheare lungi si întunecate, ne izbește unul de celălalt într-un mod care poate sa ne fie fatal, sa se fărâme in mulțime fina de particule din sticla, petale de orhidee.

Mirosul neîntinat al pielii tale, respirația fierbinte, firele de par translucide ca ale unui urs polar, vocea lina, privirea hipnotizatoare… toate se împletesc într-un dulce blestem.

Mi-a fost dat sa trăiesc lângă daimonul iubirii mele pe care l-am visat de atâtea ori.

In realitatea mea, nu ai putea sa dispari si sa duci legătura noastră obsedanta in dimensiuni necunoscute, in alte lumi neînchipuite.

Probabil ca urmezi traiectorii concentrice, suprapuse, eterne iar excepția ce nu este considerata eroare perfecta, este sa te întorci la mine, in esența lucrurilor.

Fiecare moment se afla in echilibru precar, teama de înălțime enorma ne răvășește. Nu pot decât sa sper ca nu vei schimba privirea pe un tăiș de sabie, iar eu in nesăbuința mea, mă apar.

Si atunci, aerul se încleștează si ne sufocam.

Închide ochii, ia-mă de mana si hai sa călătorim într-un balon de săpun, sa mergem in spațiul cosmic, relativ infinit, sa ne pierdem in absolutul care nu s-a inventat pentru oameni.

Hai sa număram stele iar când ne plictisi, vom numi fire de nisip apoi, vom trece lent la a deosebi picăturile de apa din ocean.

Deschide ochii, abre los ojos, un înger si un demon se topesc într-o sărutare lichida.

Știi la fel de bine ca si mine, este împotriva firii.

*Dear Angel, sperrr ca ne privesti din cand in cand....

Prima zi la Cresa

As fi zis ca aceasta zi istorica va fi atât de bine organizata încât as începe sa cred ca planificatorul este un fanatic.

Ceasul a sunat la 7:06 însă, poate, Sfântu’ Cutu s-a trezit, eu nu am reușit pentru ca noaptea am petrecut-o convingându-ma ca am coșmaruri.

Nici nu am apucat sa ma spal pe dinti ca a venit Maria sa imi spuna ‘Buna dimineata’.

Din cele 876.000 deinceputuri din viata unui om…azi s-au bifat cateva.

Am schimbat rutina de dimineață a bebeluselor astfel încât am început cu spălatul pe dinți și schimbatul hainelor. Schimbarea rutinei presupune efort și erori. 

Eu cred ca Malvinutei nu i-a placut foarte mult cand s-a vazut in cada dezbracata dar cu un ciorap pe picior. 

Curgea apa cand l-am remarcat.

Aproape am reusit sa iau micul dejun, macar am plecat cu mau si vai de acasa. Toate 3 voiau sa le car in barte pana la masina. Au plans cand au vazut ca Tati pleaca sa ia masina.

Dupa legarea centurilor s-a facut liniste.

Si-au dat seama ca le ducem undeva si au cerut sa fie purtate pe sus. Primele persoane pe care le-au vazut purtau halate albe si au crezut ca au ajuns la spital. Drept urmare s-au pus pe plans. 

Mali a ramas in asteptare, Maria s-a plans pana si-a dat seama ca nu va interactiona cu un doctor iar Madalena a plans mult si bine.

Dupa filtrul medical si schimbatul papapusilor, am urcat vreo 2 etaje. Ne-am asezat la masa impreuna cu o doamna draguta. Am constatat ca scaunele pentru pisipui, desi sunt mici, sunt incredibil de rezistente. Inca o data m-am felicitat ca nu m-am lăsat sa ajung ca un urs Panda.

Când plansetele au fost puse pe pauză, ne-am dus in sala de mese unde un bebe plangea ca o alarma stridentă. 

M-am așezat la masă, iar pe un scaun pitic, unde i-am dar Mariei iaurt, Mali a papat banană și a acceptat câteva lingurițe de iaurt de la cineva, iar Madi a păpat mai puțin decât o pisică.

În liniște și pace ne-am dus la locul de joacă unde, din fericire, existau carti prețioase. Maria a zis Mamama. Poate că văzând atâtea doamne draguțe a făcut legătura cu MaMaia.

Mali a gustat un creion mare și colorat iar Madi a fost fascinată de cărți. Nu am auzit nici toto, nici coco până am plecat.

Evadarea mea din peisaj a lăsat-o pe Maria plângând. Încă o auzeam când am ajuns la parter.

V-am zis ca asta este prima zi de creșă pentru 3M ?

Am plecat ...așa…fără cuvinte.

Am ajuns la birou chiar dacă o parte din mine a rămas la creșă. Mai târziu am primit un mesaj cu rezumatul celor întâmplate. Se pare că Madi sta tot îmbufnată și face greva foamei.

Azi vor sta pana după masa de prânz iar 12h30 vor fi duse acasa de către Tati.

Nici nu am știut cu Mali poate sa fie atât de dulău. A păpat tot ce i s-a oferit azi.

Au ajuns acasă, se vedea că sunt obosite dar au cerut ‘tapte’. Au dormit iar cand s-au trezit, au papat un pranz tarziu. Dar au papat atat de bine incat noi credem ca a fost pe fond de stres.

Maine va fi mai bine :)

Cele mai bune poze ale zilei:

https://photos.app.goo.gl/DrmTiJi2RHJHb4YZ8

Ziua Traditiei la Techirghiol

Ziua a inceput cu 2 ore de impachetat asiduu si miorlait fara pereche. Daca cel putin doi ani la rand mergem la Techirghiol cu bebelusele in timp ce Ma’ si dl. Ion sunt in vacanta acolo, putem pretinde ca este o traditie. Obiceiul spune ca luam cu noi o singura nana, anul acesta mergem cu nasa Malvinutei.

O parte din drum a fost liniste, 3M au adormit, eu am visat ceva. Apoi, cu toate ca nu m-au platit in bomboane, ne-am distrat impreuna pentru a uita de plansete.

Dupa vreo doua ore si ceva, am ajuns in Techirghiol, la balarii. Cred ca erau deja tensionate pentru ca au coborat si au inceput sa planga pe motiv ca au vazut si figuri mai putin cunoscute.

Am aplicat tactici murdare de distragere a atentiei, adica le-am schimbat scutecele, timp in care dl. Puss a plecat in lume pentru a gasi un loc unde sa le incalzeasca mancarea. Anul trecut la ora asta le pregateam fructe in blender pe masa terasei pricajite de la balarii.

Anul acesta, terasa deja este atragatoare, nu mai degaja fum si miros de mancare rapida putin atragatoare dar nici nu aveau cuptor cu microunde.

Toate se schimba, progresul se observa mai greu comparand o zi cu alta, insa distanta in timp il pune in evidenta.

Anul trecut pe vremea asta, bebelusele mergeau de-a busilea, inca nu descoperisera limbajul bebelusesc si blondutelor le aparusera primii lor dintisori.

In zilele noastre…sunt multe de povestit.

Afurisenia care ne macina linistea prin miorlaieli, urlete, muscaturi, certuri pentru vrabiile de pe cer, mese putin linistite sunt dintii de toate felurile. Daca oamenii mari ar avea idee prin ce trec pentru a obtine toti dintii, eu cred ca ar fi foarte atentia la igiena dentara.

Am auzit ca unii oameni nu au suferit nici macar un milimetru. Ei si oamenii din jur au fost fericiti. Noi ne descurcam cu ce avem.

Tensiunile generate ne calesc pentru scenariul cel mai teribil posibil.

Sarmana Malvinuta este in urma cu procesul eruptiei dentare in comparatie cu blondutele. Se pare ca ea experimenteaza varianta cea mai dura, iesirea in acelasi timp a mai multor dintisori, iar asta o face sa para dificila.

Ca o confirmare, azi a plans cel mai mult dar in momentele de liniste, ne-am bucurat de zambetul ei.

Bebelusele nu pierd nici o ocazie sa se exprime in limba lor. Nu este como buenos dias sa ne intelegem dar ne straduim, facem schimb de cuvinte. Sunt momente in care ramanem neintelesi sau ne ignoram cu buna stiinta.

Eu am inteles ca ‘totio’, care se transforma in ‘coco’ in zilele noastre, este pe post de orice, ca * in Sql sau I am groot. 

Sfantul Cutu stie de ce lustra a fost primul cuvant exemplificat prin totio, a urmat oglinda tradus prin apătia, coada care este un fel de coaca.

O expresie la moda este ‘ama,ama’ si se refera la celebrul catel, uneori dulau.

In Techirghiol au avut ocazia sa repete pentru a o invata bine.

Nimeni nu a priceput de unde vine frica de bagat picioarele in apa sau de spalat parul. Inainte vreme era asa o rata party cand scanda dl. Tati : ‘Baie, baie, baie !’ ; se duduia, se facea trafic cu gel de dus, se radea, curiozitatea impingea un degetel al cuiva in intunericul din spatele altcuiva. Astfel de experimente in baie au fost suspuse oprobiului si cenzurate, distractia a ramas. Pana intr-o zi cand nimeni nu stie de unde a aparut frica pentru apa care daca atinge parul este cea mai mare jale din lume.

  

 Nici faptul ca Mamama le-a bagat cu labutele in lac nu a fost foarte apreciat. A compensat faptul ca au primit jucarii de la Ioana.

Daca tot notam mai multe inceputuri intr-o zi, sa nu uitam prima oara cu bebelusele intr-un restaurant. 

Noi am papat, nimic nu a fost devalizat si nimeni nu a fost ranit. Ba chiar am apreciat ca Mali le-a aratat Mariei si lui Madi ca mersul biped este foarte bun si pe scari, in defavoare celui in patru labute.

De aici am ajuns in curtea aceleiasi gazde de anul trecut unde am intalnit persoane foarte amabile si un omidé straniu care a starnit controverse legate de specia sa. De unde vine, cine este, cum il cheama.

Cu miau cu vai, bebelusele si-au papat cina, ne-au luat de labute si ne-au dus acasa, unde, contrar aparentelor, au adormit aproape regulamentar.

Noapte buna :)

Cele mai bune poze ale zilei:

https://photos.app.goo.gl/MeGdSKtYmNih5ndg6

Crisana - Bucuresti este doar un oras

Aproape nimeni nu stie cum am ajuns in Oradea sau de ce. Urmarind firul povestii ca in Memento, imi dau seama ca nu a fost o intamplare.



Totul a inceput pe malul Crisului Repede unde am privit realitatea prin doua pahare foarte clarrre. In plus, orasul este mai deschis sa povesteasca atunci cand doi oameni pretiosi ne tin companie.


Am trecut pe celalat mal al Crisului traversand Podul Intelectualilor pe care oamenii se aduna doar ca sa isi declare iubirea. Ar putea sa invete ca prea multa iubire ar putea scufunda istoria acestui pod, veche de 150 de ani, asemenea Podulului Artelor din Paris.

In urma cu multi ani, oamenii plateau parale sa treaca pe podul din lemn. Mai tarziu, au renuntat la taxa si l-au reconstruit din fier, dar a venit apa si l-a luat. Cred ca a fost o eroare in calcule. In zilele noastre, oamenii trec dintr-o parte in alta fara sa mai dea importanta titlului de intelectual, liberrr sa se exprime intr-o gazeta.




In Parcul Libertatii am gasit cea mai fascinanta florarie din Oras. Am crezut pe cuvant, insa faptul ca cineva a facut un efort notabil pentru a transforma un parc intr-un colt de placere, mie imi spune ca trebuie sa fie o persoana cu totul si cu totul speciala.

Imi imaginez un domn sarmant care ajunge la Florius Art.

- Buna ziua 😊 As dori un buchet pentru o domnisoara care adora pisicile, ciocolata neagra…

Iar artistul il asigura ca stie exact ce ar fi potrivit.

Florile, detaliile si chitibusurile au disparut in fundal la vederea unei pianine la care cineva canta.

Am crezut ca un artist dadea o reprezentatie in aer liberrr, dar a fost urmat de o copila care a inceput timid sa cante Oda Bucuriei. O doamna, ca o frumoasa floare trecuta, lacrima fredonand versurile.

Cine stie ce vibra in sufletul ei?


Am mai fi stat ca sa aflam povestea din spatele genelor umede insa orasul ne indemna sa trecem mai departe.

Astfel, am facut cunostinta cu Ady Endre, un poet sensibil si cucerit de viata. A fost prieten apropiat a lui Octavian Goga cu care nu a impartit idealurile privind soarta Transilvaniei.

M-a intrigat legenda care spune ca Endre a pierdut conacul Ciucea la poker in favoarea lui Goga. In realitate, vaduva lui l-a vandut lui Goga pe motiv ca voia sa plece din Romania.

Mergeam pe corso, fara sa stiu incotro, cand am vazut palatul Moskovits. Am fost fascinata dar nu am avut prea multe minute pentru a admira si a studia detalii. In plus, pe interior, aparea imaginea palatului Reok din Szeged.

Doar am intors privirea si am gasit palatul Stern.

Un alt palat atragator de sub prelata care il acopera pentru a fi renovat a fost Rimanoczy. Artistul a dorit ca palatul sa fie o copie mai mica a lui Cá d’Oro din Venetia.

Eu cred ca era o moda prin anii 1900 sa iti construiesti palat. Ma gandesc ca, poate, asta era standardul pentru clasa de sus.

Pe aceasta strada cosmopolita si bogata am gasit complexul Ursulinelor. Mie mi-a placut numele ordinului, asa am retinut ca mai exista unul si in Sibiu. Abia acum am citit ca acesta a fost infiintat cu scopul de a educa tinerele fete.


Inca stau intr-un cot si ma intreb de ce nu am intrat in Café Frei care este un fel de Delirium al cafelei. Din exterior nu prea povesteste ceva atragator, dar dupa ce am citit despre….am ramas cu o curiozitate.

Pana la urma, cand sa le savurezi pe toate in 24 de ore ?


Am ajuns in Piata Unirii si deja se termina stocul de wow. Doar m-am uitat la Palatul Vulturul Negru si m-am pierdut in detalii.  Legenda spune ca povestitorul nostru a locuit in el pe vreme cand arata ca un camin studentesc.

Apoi, mi-am gasit biserica, Luna. Nu as putea explica atractia pentru satelitul asta ; imi vin in minte prea multe nopti in care l-am privit ore in sir. Ba o data, am avut iluzia ca vad o nava extraterestra.

Am trecut la modul admirat in mod silentios si, poate prea repede, am ajuns la cetate.  Ma asteptam sa vad bucati din trecut, unele medievale, altele modernizate, activitati asortate, dar sa gasesc o petrecere house unde bitul este primul care impacteaza… a fost contrariant.

Unora le plac contrastele, insa chiar sa fie si un festival de folk in acelasi timp, parca este prea mare abrambureala. Sarmanul neuron la ce tip de muzica sa raspunda ? Sau este un nou antrenament pentru dublugandit ?


Ne-am oprit la scena unde se performa o frumoasa melodie despre iubire. Ma uitam la oameni cum ascultau in liniste si pace, fredonand melancolici. In primul rand statea un domn care avea o varsta respectabila, un aspect de artist din anii ’70, singur si aristocratic. Mai in spate era o doamna cu doi copii adormiti.  Intr-o margine se remarca un trio rebel si pasional. Studiind figurile lor am inteles ca Bucuresti este un oras ca oricare altul din Romania. Fiecare are ceva frumos, specific si atragator, oriunde se pot organiza evenimente faine, gasesti o cafea delicioasa si mancare buna, cladiri vechi, renovate sau cu un potential incredibil.

Am plecat inainte sa se termine melodia si am gasit, in fine, niste elemente medievale precum o ghilotina, o inchisoare pe roti, o spanzuratoare. Spre exasperarea parintilor, un copil voia sa faca poze surioarei lui din carucior cu decorul putin dragalas.

Din vorba in vorba, am ajuns iar pe malul Crisului Repede unde am luat cina, aspect putin important pe langa faptul ca cineva poate sa creada ca Ricordi del coure al lui Amedeo Minghi poate sa fie coloana sonora a filmului Caracatita. Sa zicem ca nu a vazut Edera, desi in copilarie nu avea prea multe optiuni, dar in Caracatita mureau oameni si era o stare de teroare si tensiune care clarrrr nu se potrivea cu o melodie atat de suava.

Nimeni nu isi mai aduce aminte ce s-a intamplat pana dimineata. Noaptea a venit si toata lumea a inchis ochii.

Dimineata am plecat in lume pentru a regla un aspect curios. In urma cu o saptamana, cand am plecat de acasa, am luat haine doar pentru patru zile. Deja au trecut sapte si unele compromisuri au fost facute pentru a supravietui in armonie.


Daca am luat costum de baie, pampon si papuci, m-am vazut obligata sa merg la Nymphaea, un fel de Therme dar mai mic sau diferit. Am incercat multe tobogane si asa mi-am dat seama ca uneori urletul este inutil.

Timpul a trecut prea repede si asa se explica faptul ca nu am ajuns unde trebuia, am ajuns in alta parte unde, ca boa, am spus ca vreau o cafea tare, intensa, aromata. Am primit cafeaua zilei avand aciditate medie si arome de zmeura, piersica, trandafir si ciocolata.

Este musai sa amintesc despre ignoranta secolului. Mi s-a oferit un dublu espresso iar eu protestam vehement ca si cum ar fi fost facut din altceva decat cafeaua recomandata.



Povestitorul nostru nu ne-a lasat sa plecam din oras fara sa ne dea o poirata pentru care ii vom fi vesnic recunoscatori si nu numai pentru asta.

Am plecat din Oradea cu niste planuri atat de clarrre ca nu am inteles nimic.


Cu sperrranta ca ne vom decide unde ne vom opri am mers in Salonta, la Ancora, acolo unde pestii duc un razboi mut dar aprig cu lebedele, iar paunii convietuiesc cu iepurii. Ba chiar unii dintre iepuri sunt magicieni si trec prin garduri.

Ne mai gandim…

Cele mai bune poze ale zilei:
https://photos.app.goo.gl/LTcdBic7pwwo6or6A