Intr-o zi de Sambata pe la pranz m-am dus sa o vizitez pe Ma’. I-am dus mai multe flori care spuneau ca este primavara.
Imi place la Ma’ acasa, afara este soare de abia vezi pe unde mergi iar inauntru este semiintuneric. De obicei sun, ma mai uit pe palier pentru ca Ma’ nu se grabeste niciodata sa raspunda. Intru si se inchide usa usor in spatele meu si in acel moment simt cum intreaga casa ma imbratiseaza tandru. Pisica lui Ma’, Ariel, ma asteapta mereu cu acelasi zambet gales.
Si mergem toate trei la bucatarie, incepem sa ne povestim ce am facut in timpul saptamanii, ne foim sa luam pranzul acolo sau inm sufragerie. Mie imi place in sufragerie si fiind sfarsit de saptamana....se voteaza.
In sufragerie ma simt eu cel mai bine, mobila este masiva, neagra, draperiile grele stau nemiscate in fata luminii. Hmm...o noua schimbare, in fata televizorului a aparut un fotoliu. Desi este un necunoscut pentru mine as fi zis ca s-a aflat acolo din totdeauna.
Ma’ cand nu are chef sa socializeze se uita la TV dar sa isi ia fotoliu...asta nu prea este a buna.
De obicei ma plictisesc la masa daca nu imi distrage ceva sau cineva atentia asa ca am vorbit, ca de obicei, cate in luna si in stele si nici nu am simtit cum a trecut timpul. Ariel este prima care se intinde sa isi faca siesta dar tot lipita de Ma’. Asa ne-am ridicat si noi de la masa si ne-am incadrat in decor in locul care ni s-a parut cel mai prietenos, eu in canapea iar Ma’ si Ariel in fotoliu.
Sincer nu prea aveam chef de film dar decat sa stau cu ochii pe pereti....Nici acum nu inteleg ce s-a intamplat....Ariel s-a arcuit brusc in bratele lui Ma’, i-am vazut coada incordata si m-am intins sa o mangai dar s-a uitat asa bizar la mine incat m-am blocat la jumatatea gestului. Nu am realizat niciodata ca exista o diferenta asa mare intre o privire umana si una pisiceasca.
S-a intors cu fata spre Ma’, a privit-o in ochi si a inceput sa intre in ea. Parea ca se topeste pur si simplu in corpul lui Ma’. Si intrebarea care ma roade fara incetare de atunci : de ce nu am incercat sa fac ceva, orice ? Abia cand ultimul centimetru din coada a disparut in Ma’ am inceput sa ma agit, sa tip, sa o intreb ce se intampla.
Si mai chinuitor de atat se poate : Ma’ s-a ridicat masinal si fara sa scoata un cuvant si s-a dus in dormitor, s-a asezat in pat ca un colac asa cum facea Ariel uneori.
Am stat ore in sir si m-am uitat la ea cum doarme, ma uitam sa vad daca mai respira. Doar era 8 Martie, ziua in care Mamicile se simt speciale....dar nu mai inteleg nimic.
Cand am deschis ochii filmul se sfarsise de mult, Ariel dormea langa mine si Ma’ vorbea cu o vecina in bucatarie.
