Antecamera

Azi dimineata in jurul orei 7 cineva suna fara oprire. Am uitat brusc ce visam, dar nici nu am reusit sa ma trezesc de tot. Am deschis usa, am vorbit cateva minute si apoi m-am intors in pat incercand sa innod somnul de unde il lasasem. Mi-am amintit brusc.
In momentul in care suntem conceputi aparem intr-un loc numit „anteviata” sau in traducere libera „inainte de viata”. Este un loc fara culoare, fara timp propriu-zis, fara nimic. Ma intreb cum de nu m-am plictisit.
Cert este ca din momentul sosirii in acest loc incepe un curs despre viata. Nu imi aduc aminte figura sau vocea persoanei care ne-a predat cursul. Poate nu se numeste persoana, se numeste intr-un fel pe care nu mi-l aduc aminte.
Aici am invatat tot ce se putea despre Terra si nu ce ni se serveste acum nou pe post de realitate ci adevarurile pe care le pipaim cu ochii inchisi o viata intreaga. Recunosc ca nu imi aduc aminte decat sentimentul ca am invatat. Si atunci ca si acum eram curioasa si am privit in jur pret de o clipa. O multime imensa de „anteoameni” stateau cu guritele cascate si ascultau ce li se transmitea fara a pune intrebari.
Nu existau ceasuri cum nu exista nici un alt obiect dar clar dupa un timp de sedere de maxim 9 luni fiecare se ridica in picioruse si parasea multimea pentru a ajunge „om”.
Aici urma partea distractiva. Ca la orice final de curs se dadea un test. In caz de promovare primeam dreptul de a trai. Astfel ni se prezenta cuplul mama-tata ce ne erau asociati printr-un algoritm ce nu l-am inteles. Ca bonus aveam posibilitatea de a accepta acel cuplu sau de a apasa un buton pentru a ni se asociat un altul.
In momentele acelea stiam totul despre viata dar nu si despre locul in care inca ne aflam. Am intuit doar ca actul de procreare jucat de un cuplu nu aducea cu sine primirea rezultatului acelui act. Si tind sa cred ca este adevarat pentru ca de multe ori am auzit oameni spunand despre copii „lor” ca nu seamana cu nimeni din familie.
Foarte vag retraiesc momentul cand mi-au fost prezentati Ma’ si Dansul. Pareau asa draguti impreuna astfel incat nu am vrut sa incerc altii. I-am acceptat. Dintr-o data s-a facut lumina si am patruns in „viata”.
Imi dau seama ca pana azi dimineata nu imi aminteam nimic de perioada „de dinainte”. Dar accidental fiind intr-o stare de semitrezie s-a auzit un pocnet printre neuroni si am inceput sa scriu toate astea.
Acum ca stiu ma intreb daca am facut alegerea gresita, daca apasam acel buton primeam niste parinti mai buni sau mai rai? Si daca as fi picat testul unde as fi ajuns?
Acum invatam iar despre viata pe Terra dar din alta perspectiva, stim ca exista un sfarsit nedefinit si atat. Poate in final nimic nu mai conteaza.