Thailanda - ziua 1 - teleportare prea lenta

Ziua a inceput atat de aventuros, cu bebeluse, cu bagaje, aranjat, morlait. Am plecat spre aeoroport la fix, aproape ca si cum nu as fi vrut sa ajungem la timp. Ti-am cerut o bucatica din tine, macar sa nu ma pierd de tot!

Eu imi facusem planul ca voi scrie si  publica doua articole pe blog insa a durat atat de mult sa facem toate formalitatile pentru imbarcare ca nu ne-a ramas nici macar un minut. Am retinut doar cum arata ghida noastra, Veronica B., si cateva figuri din grupul de turisti. Nu m-am pregatit pentru un zbor de aproape 5 ore pana la Doha si nu cred ca aveam cum. 

Nu am mai vazut insotitor de zborrr care sa se albastreasca din pricina turbulentelor, sa se strambe de cate ori cineva o incomodeaza in drumurile ei incoace si incolo sau sa se panicheze cand cineva aluneca intr-o stare de sanatate mai putin normala.

Eu cred ca toate astea erau consecinte ale frumusetii si mai ales al numelui, Precious.

In aeroportul din Doha am stat un pic, atat cat sa admir cate ceva dar si sa constat ca internetul wireless este de o calitate de ultima speta.

Din Doha am zburat spre Bangkok cu un A380. Este interesant dar nu si cand stai la mijloc dupa ce ai varsat pe tine un pahar cu whisky si cola. Ma uitam la Coco cand am facut o miscare gresita care a provocat accidentul. Simteam cum amestecul ajunge la strampi si asa mi-am facut curaj sa rog un insotitor de zbor sa imi dea un teanc de servetele si ceva de baut in sticla sau cutie.

M-a intrebat ce am patit si s-a amuzat teribil spundandu-mi ca macar miros foarte fain. Dupa cateva minute mi-a adus o pijama de la clasa business insa domnul de langa mine dormea. Foarte amabil, insotitorul de zbor mi-a sugerat sa sar peste domnul care dormea.

Peste o alta vreme, fortat de imprejurari, domnul a fost trezit, am ajuns la baie dar eram pe cale sa ma zvant. Am considerat ca mai bine miros frumos decat sa arat curios. Domnul de la margine a fost trezit din nou pentru a ne ocupa locurile.

Am dormit prea putin si apoi a inceput aterizarea care, de obicei, este dureroasa. Nu stiu cum este atmosfera din Bangkok in starea ei obisnuita, insa avionul a intrat in ea cu rotile inainte, cu toate partile metalice bine ascutite i-a provocat niste fisuri, apoi a fortat-o pana la atingerea cu solul.

Bine am ajuns in necunoscutul de peste mari si tari !

Am mers cateva minute pana acolo unde am primit niste foi pe care le-am completat. Acestea ne-au folosit la formalitatile care ne-au permis intrarea in oras, au fost verificate, stampilate, ni s-a scanat irisul si asta a fost.

De data asta am scapat desi clarrr sunt infractor. Apoi am schimbat niste dolari in bahti. Sarmanul neuron a refuzat sa mai functioneze normal adica a refuzat vehement sa mai faca niste calcule amarate.

Am recuperat rapid valiza si a urmat transferul din hainele frumos mirositoare in cele de vara. Acesta a fost momentul in care nu credeam ca mai ies la lumina imbracata decent.  Intr-o toaleta relativ curata….scoate strampi, ai grija unde pui fusta sa nu cada telefonul, iesi din ghetele cu flori si treci la balerini, etc. Cu ceva rabdare am reusit. Mai aveam nevoie de cateva minute de concentrare pentru a echlibra ghiozdanul si valiza cu cele necesare. Ca provocare, un domn a intrat in vorba cu mine povestindu-mi despre cele mai frumoase doamne masculine din Phuket.

Am indraznit sa cheltuiesc primii bahti pe o cafea extrem de fierbinte si apoi, sa ies in atmosfera umeda si calda.

Inainte de a urca in autocar ne-a fost prezentat ghidul local, Andy. As paria ca nu este numele lui real.

Abia asteptam sa plecam insa a fost o mica discutie despre ordinea, putin importanta, de asezare in autocar.

Cine mai stie daca am adormit sau ba sau la ce ora am ajuns la prima noastra oprire, la palatul Bang Pa In.

Intr-o secunda am devenit oaia neagra a grupului pentru ca aveam o rochie prea scurta si Andy a fost nevoit sa faca un efort ca sa gaseasca un sort  acoperitor.

Am trecut peste rusinea asta cand am intrat si am vazut peisajul linistitor, verde.

Eram prea obosita si imi doresc sa fi retinut macar un pic din explicatii. Locul fara o poveste ajunge sa fie pustiu.

Ansamblul regal a fost construit pe malul raului Chao Phraya. Primul obiectiv a fost Ho Hem Monthian Thewarat, un mini prang in stil khmer. 

Cred ca am remarcat mai mult copacul de langa decat constructia. Ce este un prang nu s-a intrebat nimeni chiar atunci, intrebarea a venit mai tarziu. 

Un bebe cand apare pe Terra nu te intreaba ce este acela prang. Tu ii zici : acesta este un prag si ii arati minunatia asta arhitecturala in forma de stiulete de porumb. Bebe zice…aham, ok.

Din pavilionul Gra-Jom Tae am hranit niste pesti care clarrr nu erau la dieta. Am avut impresia ca fac ceva gresit pentru ca de multe ori am intalnit anunturi despre cum sa nu hranim ratele sau lebedele sau…pinguinii.

Tot de aici am tot admirat pagoda Phra Thinang Aisawan Thiphta-Art. Succes in a ii retine numele intreg.

Am trecut peste Podul Papusii care parea o bomboana nepotrivita pentru ca erau statui grecesti sau vest-europene.

Am admirat un schimb de garda si mi-am adus aminte de Povestea lui Lisey in care se descria in mod repetat cat de plin de magie este un frangipan si asta pentru ca am intalnit si eu cativa. Mi-ar fi placut sa stau cu unul in brate si sa visez putin.

Am vazut din exterior Phra Thinang Warophat Phiman si am aruncat o privire in Casa Regala Plutitoare.

Am intalnit un lotus care mi-a adus aminte de cel pierdut. Adorrrabil si delicat.

Am admirat de la distanta Ho Withun Thasana unde as fi urcat pentru a observa imprejurimile.

Urmatorul loc pretios din Ayutthaya a fost templul Wat Yai Chai Mongkhon.

Poate nu am  vazut cea mai mare statuie a lui Budha sau cel mai mare Chedi dar fiind o premiera am ramas fara cateva cuvinte. Locul este marcat de trecerea birmanezilor.

As fi ramas sa admir multimea de 134 de statui ale lui Budha dar am primit provocarea de a urca pe niste trepte. Cu sau fara energie ….nu m-am putut abtine.

Urmatorul templu a fost Wat Chaiwatthanaram unde atmosfera era mai sumbra. Aici am gasit o retea de chedi si pranguri mici legate intre ele prin niste galerii. In mijlocul ei troneaza un prang care reprezinta Muntele Meru, simbol al centrului universului inconjurat de oceane.

Lesinati si storsi de energie am ajuns la hotelul Krungsri River unde am servit pranzul. As fi vrut sa stiu pe cine am mancat dar era mai putin important.

Cateva ore de morrr sforrr au contribuit la o experienta foarte pretioasa.

Am iesit din hotel fara a avea o tinta precisa si a fost o intamplare foarte fericita ca ne-am intalnit cu Veronica si Andy pentru ca se duceau sa manance intr-un mic local . 

Asta este unica maniera de a gusta cu adevarat Tom Yum Goon, berea locala Chang si alte feluri cu orez si legume. 

Uneori imi vine sa ma tavalesc in realitate …la fel ca si cum as fi in iarba moale sau un pat de frunze. Nu mai stiu despre ce am vorbit pentru ca eram fascinata de oamenii care veneau, unii isi luau mancarea la pachet si plecau, altii stateau. Este minunat sa privesti oameni relaxati care au inteles ca scopul lor in viata nu este sa stea la bucatarie ca sa gateasca pentru ca alti oameni au ca scop satisfacerea acestei nevoi.

                

Am fost privilegiata pentru ca multumita lui Andy am aruncat o privire in bucataria deschisa siiiii…..am admirat cum se gateste spectaculos insa doar eu stiu cat de iute era fumul care ma inconjura.

Apoi, am facut un tur al hotelului, am constat ce tehnologie de ultima speta am carat in bagaj si am incheiat ziua.

Aici sunt cele mai bune poze ale zilei
https://photos.app.goo.gl/pYRR7boUcZXOGwaw1

Ce s-a intamplat de martisor

Stiti ce fac oamenii de 1 martie? Pentru prima oara se intalnesc cu zapada. Am putea pretinde ca se bucura dar este greu de apreciat. Ca bebe esti imbracat precum un cosmonaut, incaltari poate nepurtate pana atunci, cea mai groasa caciula, fular si, optional, manusi.

Aproape ca imi doream sa am si eu o costumatie asemanatoare doar ca sa imi dau seama cum este pentru ele.

Deja de la alergatul cu talpile goale sau, hai, fie, cu ciorapi, la pantofi care nicioadata nu sunt bine pusi, la cizme sau ghete mai grele sunt multi pasi. Toti sunt nesiguri, anevoiosi, lenti iar unii sfarsesc prin intindere completa in zapada.

Mali isi declara independenta aproape in fiecare zi, uneori de mai multe ori pe zi. Maria si Madi stau precum niste statui roz asteptand sa prinda curaj si sa se miste.

Cu atata zapada si soarele prea fain chiar iti vine sa te intinzi pe burta in zapada. Ba chiar sa faci conversatie cu pisici jucause sau sa mergi de parca ai defila pe catwalk.

A mai existat si a doua intalnire cu zapada.  Aceasta a fost abordata cu mai mult entuziasm si incalcarea regulii de bun simt de a nu te catara cu picioarele pe banca. Eu cred ca si-au dat seama ca iarna nu se aplica aceasta regula.

Saptamana roz

Inceputul saptamanii roz a fost marcat de un nemaivazut trafic cu servetele intre Mali si Madi. Asa incep toate perioadele memorabile, lungi si grele.

Au urmat trei zile si trei nopti in care Madi a devenit fierbinte pana la 40 de grade si un pic peste. In acelasi timp, trilemele legate de cresterea dintilor s-au intensificat. S-a plans si s-a morlait cat pentru multe zile in care s-a ras mult.

Din pricina ca Madi a primit mai multa atentie s-au intamplat si evenimente unice precum expozitia dizgratioasa de oale sau puzzle din betisoare pentru urechi.

Am fost nevoiti sa o ducem pe Madi la doctor pentru ca nimeni nu face febra atat de afurisita din pricina dintilor. Diagnosticul a fost Roseola infantum si a fost urmat de pete roz, mutre imbufnate si o lipsa de pofta de mancare de imi venea sa mananc eu in locul ei.

In zilele ce au urmat, Mali s-a mai apucat de citit o carte alternat cu rontaitul ei. 

A mai fost o zi in care dupa ora 14 s-a racit atmosfera in casa brusc. Am asteptat caldura pana seara tarziu. Intre timp ne-a inghetat sufletul.

Poate nu ne-ar fi luat prin surprindere daca am fi vazut la timp minusculul anunt pus de Radet. Soarta.

De Dragobete am sarbatorit cu o bucatica de film si alte miorlaieli alternate cu momente delicioase.

    Iar duminica cred ca am vazut niste zambete.

Sfarsit.

Masina de spalat vase si democratia pentru luminou

Spalam vasele gandindu-ma ca astept cu nerabdare sa cumparam masina de spalat vase si robotul aspirator. Lumea micuta radea, alerga, chitaia. Uneori lucrurile se potrivesc ca piesele de lego.

Aparent pentru ca am auzit ca ceva se precipita si se aude precum sticla. Nu mai avem nimic de spart asa ca....ce pisici se intampla? Mai aveam doua vase de spalat dar am scos repede manusile si am fugit pana in sufragerie. De la notabila inaltime de 85 de cm a cazut un ghiveci pretios cu violeta de parma.

Uneori, evaluarea pericolului se face in fractiuni de secunda. Draga de Mali se inghesuia speriata in coltul format de canapea si perete. Maria si Madi se pregateau sa ma ajute sa strang pamantul imprastiat si frunzele rupte.

Eu cred ca ingerasii lor au colaborat foarte eficient pentru ca bebelusele nu au fost ranite si nici nu au existat cioburi.

Am salvat-o pe Mali si am dus-o in scaunul de masa.
Pe blondute le-am luat pe sus si le-am pus tot in scaune.
Au vociferat cat timp eu am reconfigurat sarmana floare si am sters dezastrul.
Imi doream mult sa stau pe un colt de canapea, sprijinita intr-o mana si curatand cu alta, prada celor dornici de lipaiala, pret de jumatate de ora.
Li s-au lungit urechile bebeluselor de cat de mult au asteptat dar s-au facut bune de facut funde.
Teoretic, daca am fi avut masina de spalat vase, evenimentul nu ar fi avut loc. Cine stie?
 Apoi, lucrurile s-au mai linistit.
In linistea asta, mai tot timpul aparenta, am descoperit cum se intelege democratia in grupul 3M.
Ori se plictisisera de jocurile mele, ori a fost ceva ce n-am inteles eu.
Stateam in cerc si ne jucam cu forme, culori, animalute,cand s-a ridicat Maria si a stins lumina.
Madi s-a dus, in stilul ei tacticos, si a aprins lumina. Eu si Mali ne uitam amuzate si intrigate.
Pana cand si pana unde?

Mali a simtit nevoia sa intervina . Cineva trebuia sa puna punctul pe h. Nu stiu daca a reusit sa atinga intereupatorul pentru ca Maria a muscat-o.
Madi s-a alaturat si ea astfel ca s-a creat un cerc de conflict si miorlaiala. No...ce sa fac?

Intervin si eu ca un judecator de pace. Lumina ramane aprinsa, lui Mali ii explic ca Maria nu a vrut sa o muste dar inca nu stie precis cum sa isi exprime dezacordul, lui Maria ii explic sa faca mai-mai lui Mali si sa ii spuna ca ii pare rau. Madi a plecat catre alta distractie.

Fiecare intelege ce vrea.

Ce s-a intamplat de 'S Day

Stiu ca in urma cu multi ani am sarbatorit ‘s day, apoi am renuntat pe motiv ca este prea comerciala. Era un curent ca tot ce este comercial este de aruncat. In zilele noastre imi place sa sarbatoresc pentru ca asa avem motiv sa participam la un eveniment notabil sau sa facem ceva interesant. Anul acesta am sarbatorit printr-o vizita la World Class unde am alergat de mi-au sarit fulgii si am profitat de piscina cu apa fierbinte. Curios sentiment sa stai in apa calda in aer liberrr in timp ce ploua. A fost incantator ca am avut aceeasi dorinta de a merge undeva, nu prea departe pentru a nu provoca soarta sa racim. Ne-am intors la timp pentru a ne intalni cu bebelusele 3M la masa de seara. Surpriza serii a fost ca Mali a mangaiat-o pe Maria desi atentia si afectiunea nu au fost reciproce dar asta doar pentru ca Maria sufera teribil din pricina unui canin care nu mai apare. Exista sperrranta ca numarul de vanatai si muscaturi sa se diminueze. Dorinta ascunsa este ca intr-o zi sa se imbratiseze.

Ziua in care am mers la locul de joaca

Ziua a inceput furtunos, prea de dimineata, prea cu ochii larg inchisi. Nu am avut vreme pentru a acumula liniste si pace dar era prea frumos afara ca sa nu profitam. Am luat lumea micuta si am plecat in expeditie la locul de joaca. Am uitat telefonul. In consecinta, nu avem ceas ca sa stim precis cand sa ne intoarcem acasa si nici cu ce inregistra dovezi ale acestui moment istoric.

Maria a coborat treptele din scara blocului prin alunecare. Pentru restul nu am mai avut ochi. Se pare ca am inceput educatia rutiera cu stangul pentru ca am traversat strada dupa ce am constatat ca nu vine nici o masina. Drumul pana la trecerea de pietoni ne costa mult si numarul de pasi al bebeluselor este limitat. Este o scuza buna de data asta ?

Maria si-a fixat privirea si picioarele pentru fiecare trecator. Mare noroc am avut ca nu am intalnit prea multi. Cine stie cat ne-ar fi luat sa ajungem la destinatie …

Mali o tara pe Ma’ ca sa mearga mai repede. Din fericire, Madi profita ca este mai inalta cu un centimetru si a impus ca viteza de deplasare sa fie una domoala.

Am ajuns la locul de joaca si m-am gandit ca ce se intampla….se intampla.  Erau cativa copii si cateva mamici care au presupus ca boa ca cine poarta geaca albastra este musai baiat. In primele momente lumea micuta a studiat timid stiind  ca am fost informati printr-un panou ca intervalul de varsta acceptat este de 2-15 ani. Cu buna stiinta am devenit infractori pentru a doua oara.

Au incercat un carusel care nu se invartea dar care a fost un loc bun pentru intalnire si batut ritmul unei melodii in bancute. Au stat cateva clipe pe calut. Madi parea un pic tensionata, Maria era mirata iar Mali….hmmm….parea ca stie precis cum se face.

Au mai testat cum este sa te dai in leagan si pe tobogan. Maria si Madi mai ramaneau fara cuvinte cand remarcau agitatia copiilor din jur. Pentru a pastra echilibrul, Mali alerga in toate partile. S-a mai impiedicat si a ramas intinsa burta ca si cum asta ar fi vrut sa faca.

Dupa ce a gustat o bara metalica, Madi a inceput sa mai uite de  timiditate si sa mai chitaie.

Am intalnit o bebelusa mai apropiata ca varsta de grupul 3M care era supravegheata de o doamna straina. Dar nu aveam cum sa mai stam pentru ca se facuse 13h50.

In timp ce ne intorceam imi ziceam in gand ca sunt multumita ca nu pun mainile pe toate mizeriile din jur. Usoare intentii exista insa sunt repede suprimate.

Mali isi tot declara independenta prin tot soiul de acte. De exemplu, nu vrea tot timpul sa ne tinem de mana si se straduieste sa urce treptele singura.

Imi venea mie sa topai despre cat de frumoasa a fost iesirea desi ca amintire pentru acest fapt istoric ramane doar acestea povestire.

Carpe diem sau fii mai câine

Ai zice ca viata pe Terra este plictisitoare, ca fiecare zi seamănă cu cealaltă, poate nu chiar identice dar din aceeași specie cu picăturile de ploaie.

   

După o pauza de câteva zile am ajuns la birou și am pretins ca vom începe ziua cu o pauza de cafea. Amuzant est ca aproape niciodată nu beau cafea. Ne-am dus la bucătărie și am intrat în mirosul cafelelor altor oameni, în conversații și chicoteli. Atmosfera aceea familiara, calda ca o îmbrățișare, m-a transpus în alte câteva momente din alte dimineți, în alte cafenele din alte tari.

Am crezut ca principiul este valabil doar când vine vorba de alte obiective turistice. Recent, am descoperit MNAC din București. În minte au răsărit rapid imaginile muzeelor de arta din Paris, Barcelona, Bruxelles, Valencia. Nu sunt fan dar îmi place sa privesc ideile oamenilor moderni, însă cel mai important lucru este ca nu îmi displace.

Cred ca am petrecut cinci minute într-una dintre expoziții și apoi, am urcat direct la etajul patru. Am fost o parte din fluturele care a asistat la nașterea lui Oskar Matzerath. Nu știu ce m-a atras dar greu m-am dezlipit de acel loc. Sa fi fost faptul ca ma aflam în frumoasa clădire a Palatului Parlamentului, poate muzica ce ma convingea sa dansez fără sa para bizarrr. Se pare ca dansul într-un grup format din mai puțin de doua persoane nu este privit cu ochi buni.

Cu siguranță nu a fost arhitectura peisajului ceea ce mi-a atras privirea mai mult decât mulțimea de oameni cu figuri interesante. Apusul nu a fost spectaculos însă a avut acel ceva care mi-a adus aminte de pozele cu găurile în sistem care lasă se se vadă o parte din rai.

Sa fi fost dependenta de amestec în mulțime? Nu îmi dau seama dar sperrr sa nu o pierd pana la cel puțin 69 de ani.

Privind toate acestea, dacă m-as întâlni cu o entitate superioara și m-ar întreba dacă vrea sa ma întorc în urma cu 10 ani, ce i-as răspunde?

              
      Ba aiurea! Nu, mulțumesc!

Îmi place viata de acum poate la fel de mult cât îmi plăcea și în 2006. Atunci am văzut Parisul și a fost amor la prima vedere, atât de intens încât perioada a rămas în istorie la categoria nebunie temporara. A fost anul în care am descoperit ca frumusețea și urâțenia sunt doua concepte instabile, duale ori superficiale, Apoi am uitat, însă din când în când, întâmplător, revelația se întoarce pentru scurta vreme. Este ca atunci când miroase a verde proaspăt. Este dificil de explicat dar sentimentul ca ne frăsuim inutil din pricina lor este foarte puternic.

Forțată de împrejurări am învățat ca perspectiva asupra lumii se schimba cu un strop de muzica. În labirintul metroului parizian unde oamenii se transforma în șoareci grăbiți ai doua opțiuni în viata: iți distragi atenția sau te lași tăvălit, strivit, îmbrâncit. La orele de vârf oamenii aleargă, sunt împinși de lucrători cu mănuși albe și uniforme verzi în interiorul metrourilor precum peștii în cutie.

Spațiul personal este scos din uz, mișcările sunt reduse la minim și trebuie sa împarți puținul oxigen. Ești obligat sa alegi în a leșina sau a aprecia viata pe Terra prin intermediul muzicii.
Poate o fracțiune de secunda m-am gândit ca m-as fi întors pentru a îmi da un singur sfat:

Baga-ți timiditatea în întuneric și îndrăznește!

Nu știu cât ar fi ajutat sfatul dar măcar sub influenta socului sa fi schimbat ceva în privința asta.