Ziua
a inceput atat de aventuros, cu bebeluse, cu bagaje, aranjat, morlait. Am
plecat spre aeoroport la fix, aproape ca si cum nu as fi vrut sa ajungem la
timp. Ti-am cerut o bucatica din tine, macar sa nu ma pierd de tot!
Eu
imi facusem planul ca voi scrie si publica doua articole pe blog
insa a durat atat de mult sa facem toate formalitatile pentru imbarcare ca nu
ne-a ramas nici macar un minut. Am retinut doar cum arata ghida noastra,
Veronica B., si cateva figuri din grupul de turisti. Nu m-am pregatit pentru un
zbor de aproape 5 ore pana la Doha si nu cred ca aveam cum.
Nu am mai vazut
insotitor de zborrr care sa se albastreasca din pricina turbulentelor, sa se
strambe de cate ori cineva o incomodeaza in drumurile ei incoace si incolo sau
sa se panicheze cand cineva aluneca intr-o stare de sanatate mai putin normala.
Eu
cred ca toate astea erau consecinte ale frumusetii si mai ales al numelui,
Precious.
In
aeroportul din Doha am stat un pic, atat cat sa admir cate ceva dar si sa
constat ca internetul wireless este de o calitate de ultima speta.
Din
Doha am zburat spre Bangkok cu un A380. Este interesant dar nu si cand stai la
mijloc dupa ce ai varsat pe tine un pahar cu whisky si cola. Ma uitam la Coco
cand am facut o miscare gresita care a provocat accidentul. Simteam cum
amestecul ajunge la strampi si asa mi-am facut curaj sa rog un insotitor de
zbor sa imi dea un teanc de servetele si ceva de baut in sticla sau cutie.
M-a
intrebat ce am patit si s-a amuzat teribil spundandu-mi ca macar miros foarte
fain. Dupa cateva minute mi-a adus o pijama de la clasa business insa domnul de
langa mine dormea. Foarte amabil, insotitorul de zbor mi-a sugerat sa sar peste
domnul care dormea.
Peste
o alta vreme, fortat de imprejurari, domnul a fost trezit, am ajuns la baie dar
eram pe cale sa ma zvant. Am considerat ca mai bine miros frumos decat sa arat
curios. Domnul de la margine a fost trezit din nou pentru a ne ocupa locurile.
Am
dormit prea putin si apoi a inceput aterizarea care, de obicei, este dureroasa.
Nu stiu cum este atmosfera din Bangkok in starea ei obisnuita, insa avionul a
intrat in ea cu rotile inainte, cu toate partile metalice bine ascutite i-a
provocat niste fisuri, apoi a fortat-o pana la atingerea cu solul.
Bine
am ajuns in necunoscutul de peste mari si tari !
Am
mers cateva minute pana acolo unde am primit niste foi pe care le-am completat.
Acestea ne-au folosit la formalitatile care ne-au permis intrarea in oras, au
fost verificate, stampilate, ni s-a scanat irisul si asta a fost.
De
data asta am scapat desi clarrr sunt infractor. Apoi am schimbat niste dolari
in bahti. Sarmanul neuron a refuzat sa mai functioneze normal adica a refuzat
vehement sa mai faca niste calcule amarate.
Am
recuperat rapid valiza si a urmat transferul din hainele frumos mirositoare in cele
de vara. Acesta a fost momentul in care nu credeam ca mai ies la lumina
imbracata decent. Intr-o toaleta relativ curata….scoate strampi, ai
grija unde pui fusta sa nu cada telefonul, iesi din ghetele cu flori si treci
la balerini, etc. Cu ceva rabdare am reusit. Mai aveam nevoie de cateva minute
de concentrare pentru a echlibra ghiozdanul si valiza cu cele necesare. Ca
provocare, un domn a intrat in vorba cu mine povestindu-mi despre cele mai
frumoase doamne masculine din Phuket.
Am
indraznit sa cheltuiesc primii bahti pe o cafea extrem de fierbinte si apoi, sa
ies in atmosfera umeda si calda.
Inainte
de a urca in autocar ne-a fost prezentat ghidul local, Andy. As paria ca nu
este numele lui real.
Abia
asteptam sa plecam insa a fost o mica discutie despre ordinea, putin
importanta, de asezare in autocar.
Cine
mai stie daca am adormit sau ba sau la ce ora am ajuns la prima noastra oprire,
la palatul Bang Pa In.
Intr-o
secunda am devenit oaia neagra a grupului pentru ca aveam o rochie prea scurta
si Andy a fost nevoit sa faca un efort ca sa gaseasca un sort acoperitor.
Am
trecut peste rusinea asta cand am intrat si am vazut peisajul linistitor, verde.
Eram
prea obosita si imi doresc sa fi retinut macar un pic din explicatii. Locul
fara o poveste ajunge sa fie pustiu.
Ansamblul regal a fost construit pe malul raului Chao Phraya.
Primul obiectiv a fost Ho Hem Monthian Thewarat, un mini prang in stil khmer.
Cred ca am remarcat mai mult copacul de langa decat constructia. Ce este un
prang nu s-a intrebat nimeni chiar atunci, intrebarea a venit mai tarziu.
Un bebe cand apare pe Terra nu te intreaba ce este acela prang. Tu ii
zici : acesta este un prag si ii arati minunatia asta arhitecturala in
forma de stiulete de porumb. Bebe zice…aham, ok.
Din
pavilionul Gra-Jom Tae am hranit niste pesti care clarrr nu erau la dieta. Am
avut impresia ca fac ceva gresit pentru ca de multe ori am intalnit anunturi
despre cum sa nu hranim ratele sau lebedele sau…pinguinii.
Tot de aici am tot admirat pagoda Phra Thinang Aisawan Thiphta-Art. Succes in a ii retine numele intreg.
Am trecut peste Podul
Papusii care parea o bomboana nepotrivita pentru ca erau statui grecesti sau
vest-europene.
Am vazut din exterior Phra Thinang Warophat Phiman si am aruncat o
privire in Casa Regala Plutitoare.
Am intalnit un lotus care mi-a adus aminte de cel pierdut.
Adorrrabil si delicat.
Am admirat de la distanta Ho Withun Thasana unde as fi urcat pentru a observa imprejurimile.
Urmatorul loc pretios din Ayutthaya a fost
templul Wat Yai Chai Mongkhon.
Poate nu am vazut
cea mai mare statuie a lui Budha sau cel mai mare Chedi dar fiind o premiera am
ramas fara cateva cuvinte. Locul este marcat de trecerea birmanezilor.
As fi ramas sa admir
multimea de 134 de statui ale lui Budha dar am primit provocarea de a urca pe
niste trepte. Cu sau fara energie ….nu m-am putut abtine.
Urmatorul templu a fost Wat Chaiwatthanaram unde atmosfera era mai sumbra. Aici am gasit o retea de chedi si pranguri mici legate intre ele prin niste galerii. In mijlocul ei troneaza un prang care reprezinta Muntele Meru, simbol al centrului universului inconjurat de oceane.
Lesinati si storsi de energie am ajuns la hotelul Krungsri River
unde am servit pranzul. As fi vrut sa stiu pe cine am mancat dar era mai putin
important.
Cateva ore de morrr sforrr au contribuit la o experienta foarte
pretioasa.
Am iesit din hotel fara a avea o tinta precisa si a fost o
intamplare foarte fericita ca ne-am intalnit cu Veronica si Andy pentru ca se
duceau sa manance intr-un mic local .
Asta este unica maniera de a gusta cu
adevarat Tom Yum Goon, berea locala Chang si alte feluri cu orez si legume.
Uneori imi vine sa ma tavalesc in realitate …la fel ca si cum as fi in iarba
moale sau un pat de frunze. Nu mai stiu despre ce am vorbit pentru ca eram
fascinata de oamenii care veneau, unii isi luau mancarea la pachet si plecau,
altii stateau. Este minunat sa privesti oameni relaxati care au inteles ca
scopul lor in viata nu este sa stea la bucatarie ca sa gateasca pentru ca alti
oameni au ca scop satisfacerea acestei nevoi.
Am fost privilegiata pentru ca multumita lui Andy am aruncat o
privire in bucataria deschisa siiiii…..am admirat cum se gateste spectaculos
insa doar eu stiu cat de iute era fumul care ma inconjura.
Apoi, am facut un tur al hotelului, am constat ce tehnologie de
ultima speta am carat in bagaj si am incheiat ziua.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu