TeamPui Giscours la Moeciu

Vineri seară, mă băteam teribil cu un script ksh care mi-a şters din greşeală o structura de directoare. Vroiam doar să livrez şi să plec pe urmele colegilor mei care aveau un avans de vreo 4 ore dar şi o aglomeraţie teribila de la Sinaia la Predeal.

Am ajuns la Moeciu pe la 12 noaptea. Atmosfera era liniştită şi îmi tot suna în minte expresia „animal de petrecere”. Adevărul este că i-am salutat pe toţi şi am ieşit afară să le spun stelelor cât mă durea faptul că am fost în stare să livrez un script imperfect. De fapt asta a fost picătura care a umplut paharul. Mi-am diluat deprimarea cronică în distracţie, alcool şi ignoranţă.

Nu am reuşit să întrec performanţa lui Viorel, soţul lui Gabi, de a îi bate pe toţi băieţii amatori de ping-pong dar cu siguranţa am transformat întreaga sala în teren de joacă. Am continuat cu Darts electronic până dimineaţa pe la 4 pe ritmuri zănatice de rock. Am învăţat multe despre Darts: dacă amesteci băuturile şi vezi dublu ai mai multe şanse să nimereşti punctul roşu din mijlocul ţintei. De asemenea, în timpul discuţiilor despre decolteu nu este indicat a se arunca săgeţi pentru că rezultatul ar fi doar de 0 puncte. Şi am descoperit că unii colegi, cum ar fi Cătălin şi Cristi, ne-ar putea ajuta să câştigăm la 6/49 deoarece se pricep în a ghici viitorul.

Sâmbătă dimineaţa, împotriva voinţei noastre, ne-am ridicat din pat pe la 10, am luat în graba micul dejun şi ne-am dus cu zăhărelul să mergem pe munte: un sfert de oră cu maşina şi vreo câteva ore pe jos. Unii dintre noi s-au refăcut cu greu după noaptea precedentă şi nu ne-au onorat cu prezenţa, alţii au fost mai vioi şi au urcat serios pe munte până la Şaua Strunga iar alţii au făcut o plimbare uşoară. Drumul a fost foarte afurisit cu picioruşele purtătorilor de adidaşi iar cele mai mari pericole au fost doi păianjeni cu picioare extrem de lungi şi subţiri. Unul dintre ei se afla în mijlocul cărării, strivit de o piatră, dar ne făcea semn cu un picioruş să ne apropiem de el.

Eu încă susţin că plimbarea/căţăratul pe munte se asortează bine şi cu discuţiile despre pisiceală.

Toata după amiaza am dedicat-o unei vizite în Buşteni unde se afla o simpatică sărbătorită. Mi-ar fi plăcut să împart cu voi imaginea crucii de pe Caraiman care datorită întunericului şi a norilor părea că pluteşte în aer. Am ajuns înapoi pe la 12 noapte şi mă aşteptam să găsesc un bar de pinguini, un fel de discotecă frenetică.

În schimb am asistat la o atmosferă romantică, lipsa unui DJ care să mulţumească pe toată lumea. Eu zic că este dureros să fii tolerant doar cu un anumit tip de muzică, îţi limitează rata de compatibilitate cu diverse mulţimi de prieteni.

Seara de „orgie” s-a transformat într-o şezătoare la care oamenii împărţiţi în doua grupuleţe au discutat. Uneori este bine să foloseşti supape pentru eliminarea stresului provocat de tot ce ţine de serviciu dar asta nu prea se potriveşte cu atmosfera unei nopţi care trebuia să fie nebună.

Deşi ne-am culcat din nou la Sf. Aşteaptă în dimineaţa următoare am urmat un program regulat şi ne-am trezit din nou la 10. Inuman dar ce nu face omul pentru o plimbare în ideea de a scăpa de atw-uri, maşini şi gălăgie. Înainte de asta am luat micul dejun cu mr. Juli, Mihai P. şi pisica prostituată. De ce am da mâncare unei pisici înfometate care în schimb se freacă de tine şi te şantajează cu privirea şi nu am da bani unei prostituate? La fel şi ea, poate moare de foame şi se freacă de tine. Singura diferenţă este privirea care nu inspiră tocmai milă.

Ne-am imaginat cum ar fi fost să lucram într-o atmosferă relaxantă, înconjuraţi de verdeaţă, case albe, floricele, soare dar ni s-a zgâriat brusc imaginea când am ajuns la partea de securitate. Am reuşit să ne întoarcem întregi, fără a fi călcaţi de nimeni şi nimic.

Masa de prânz a fost cu adevărat plăcută pentru că am avut discuţii interesante care au generat un experiment eşuat. Mr. Juli era la un pas de a ne lăsa fără Ionuţ. Vroiau să pună pariu că Ionuţ nu rezista să stea sub o masă în timp ce mr. Juli ar fi dat 3 pumni în ea. Şi ne-am complicat în a ne explica de ce dar nu am luat în calcul o soluţie simplă: dădea doi pumni în masă şi apoi pleca lăsându-l pe drăgălaş în aşteptare, poate şi un an.

După asta, toată lumea s-a grăbit să îşi strângă fulgii şi să plece acasă. Numai noi, iepuraşii ( mr. Juli, Cătălin şi eu ), ne-am zis că am putea prelungi ziua cu o mica aventură. Până să ajungem în Braşov ne gândeam să dam o fuga până la Sibiu dar Mihai P. ne-a sfătuit să ne gândim bine înainte să decidem încotro ne vom pierde în noapte. Şi am schimbat direcţia către lacul Sf. Ana. Am mers relativ bine până am ajuns la Bixad.

Mai aveam doar 17 km până acolo dar nu am luat în calcul o mulţime foarte mare de gropi şi alte câteva de vaci autonome. Şi am mers pe un drum ce părea să nu se mai sfârşească atât timp cât era lumina afară. Pe la 8 şi ceva era deja întuneric dar am ajuns la o barieră de care nu puteam trece cu maşina şi am mers prin pădure. Pe măsură ce înaintam întunericul ne înconjura mai tare, doar noi tulburam liniştea cu respiraţia şi fâşâitul hainelor. Mă întrebam dacă animalele miros teama şi ne pândesc din spatele copacilor sau pur şi simplu stăteau la vedere. Oricum nu am fi ştiut să le deosebim de alte forme create de imaginaţie şi întuneric. În cele din urma ne-am decis să facem un marş forţat înapoi.

Pentru a doua oară am ajuns la 1 km distanta de acest lac şi nu l-am văzut. Poate ideea că ursi zmeurari ar fi putut să ne ia în braţe ne-a împiedicat să ajungem la capătul drumului. Măcar am văzut o bufniţă mare sau ea ne-a văzut pe noi.

Ne-am întors acasă pe Vălenii de Munte. Şi alte serpentine şi mai afurisite dar măcar drumul era lin şi pustiu. Am avut ceva emoţii că mr. Juli va trage pe dreapta să facem sforrr dar am ajuns cu bine pe la 2 noaptea.

Ar mai fi multe de scris însă mă rezum în a vă zice să vă feriţi de maneliştii care vor să vă prindă în braţe chiar dacă asta implică riscul de a nu ajunge imediat în camera unde sunteţi cazaţi.