Helloween,Helloween...hamppy, hamppy Helloween

Ca mulţi alţii, am crezut că este o sărbătoare inventată de americani. De fapt îşi are originea într-un străvechi festival Galic cunoscut sub numele de Samhain care însemna sărbătorirea sfârşitului sezonului de recoltă. În mod eronat se mai consideră că reprezenta “Anul Nou Celtic”.

În urmă cu 2000 de ani, sărbătoarea ţinea 7 zile şi se credea că pe 31 Octombrie, spiritele morţilor se întorc în lumea celor vii pentru a le poseda corpurile pe perioada anului următor, aceasta fiind singura speranţă de a avea o viaţă după moarte. În traducere liberă…legile spaţiului şi timpului sunt suspendate în aceasta zi, permiţându-le spiritelor să interacţioneze cu cei vii.

Ca metodă de apărare, oamenii stingeau focurile din casele lor pentru a li se face frig şi pentru a deveni astfel nedoriţi. Aceştia îmbrăcau tot soiul de costume, participau la parade gălăgioase, încercând să pară cât mai fioroşi pentru a speria spiritele venite în căutarea lor.

Numele sărbătorii este o prescurtare de la “All-hallow-even” care mai este cunoscută ca şi sărbătoarea tuturor sfinţilor.

Halloween a devenit sărbătoare în Statele Unite abia în secolul 19 datorită unui „grup” de aproape 2 milioane de emigranţi irlandezi. Versiunea scoţiană a ajuns mai întâi în Canada şi apoi în America.

Apoi sărbătoarea a fost preluată şi de alte ţări precum Mexic, Japonia, Germania,etc. De exemplu, în Franţa este cunoscută ca sărbătoarea tuturor sfinţilor ( 1 Noiembrie ).

De la o sărbătoare păgână ce a adunat multe nuanţe, a suferit transformări…a ajuns un motiv de distracţie, de “libertate”. Susţin ideea că nu suntem aşa de liberi precum pretindem. De exemplu nu ieşim în pijamale pe stradă pentru ca am face nota discordantă şi am fi izolaţi prin dezaprobare. Dar în noaptea aceasta putem să fim cine vrem noi să fim: un criminal în serie care arată ca un om obişnuit, o vrăjitoare, un drăcuşor, o gheişă…

Pentru mine a fost un pretext de a merge în STUF VAMA VECHE şi de a da din bagheta mea şoricească, de a dansa sub influenţa unui cocktail al cărui nume nu l-am înţeles dar necesită rezistenţă mare la alcool. Am dorit cozile altor fete, am vrut să îmi schimb partenerul de dans cu un stâlp. Am renunţat pentru că era plin de ţepi. Am realizat ca nu as fi putut dansa pe bar pentru că depăşeam înălţimea corespunzătoare acestui hobby. Şi încă nu am înţeles de ce m-am crezut o “raţă alcoolică”.

Dansul, râsul, spiritul libertin, tineresc…toate acestea sunt prea puţin profunde şi pot fi considerate pierdere de vreme? Daca da atunci prefer să fiu considerata ca fiind mai degrabă superficiala decât rigida. Prefer să fiu vesela decât să uit să zâmbesc fără motiv doar pentru a deborda de seriozitate.

Şi chiar în atmosfera aceea zănatică, puţin magică, s-au dezbătut teme serioase dar mă tem că vor rămâne sub semnul confidenţialităţii pentru moment. Poate cu alte ocazii, alte articole.


Helloween