Johann, Sebastian&Bach în poveste de Crăciun

În fața foii albe mă gândeam cum să descriu frumos prima viroză. Ei bine…nu am găsit nici un cuvânt pozitiv. 

Era luni, temperatura lui Mali oscila între 40.3 și 40, eu încercam să devin un cub de gheață iar Maria&Madi performau pe scena ca niște jucării simpatice.

Ele au cântat până la 11 noaptea despre Moș Crăciun, Mali a rămas fierbinte până și mai târziu.

A doua zi s-a virusat Madi, a treia zi ... Maria și joi, când am ajuns la medic, eram eu deja praf de stele.

Acesta a fost începutul.

Am fost tratate cu substanțe roz sau dulci și amare, am dormit mult, am păpat cât am putut și am sperat.

Nici nu ne-am dat seama cum ajuns pe 24 decembrie să fim mai bine.

Ne-am bucurat că am primit un brăduț înţepăcios. 3M s-au bucurat să fure globulețele la care au ajuns. S-au cățărat și pe canapea ca să poată ajunge cât mai sus dar m-am revoltat și le-am cedat jumătatea de jos.

Apoi ne-am împachetat, ne-am pus fundă și am plecat în lume, asta însemnând la Reka și Tibi.

Aici, 3M au descoperit că, de fapt, sunt Johann, Sebastian și Bach iar puterile lor combinate s-au adunat pentru a crea artă.

Seara s-a încheiat pentru 3M cu o singură victimă din sticlă, trandafirii uscați, plantele cu ţepi și alte obiecte delicate rezistând eroic.

Din camera unde ne-am instalat se vedeau luminițe, plus că erau în altă casă; drept urmare, nu s-au grăbit să adoarmă, spre exasperarea lui Moș Crăciun care tot aștepta să se așeze sub brad.

În cele din urmă, tati a avut ideea genială să stingă ‘ominițele’ și , astfel, Moș Crăciun ne-a privit fericit.

Eu știam că vine în timpul nopții dar nu m-am gândit niciodată că poate are un algoritm perfect astfel încât să își împartă timpul pentru mulțimea imensă de pământeni cuminți.

A doua zi, de dimineață, a fost rândul bebeluşelor să se bucure de cadouri.

Au primit cel puțin 120 de piese de Lego cu speranța că asta va pune capăt războiului civil ocazional. Timpul ne va demonstra. 

Până seara au descoperit aproape toate chițibușurile primite, pe motanul Mowgli, telefoanele altor oameni, twister și din nou pianul.

Ziua lor s-a sfârșit frumos, cu multă atenție, afecțiune și luminițe.

Eu am profitat și m-am conectat la o sursa de inteligență superioară. 

Nu de alta dar diferența între vârcolaci și vampiri nu m-a impresionat. 

Cred că tot din pricina asta am ajuns să discutam despre Gauss și Cauchy–Bunyakovsky–Schwarz, legătura abstractă dintre o mașină și micșorarea sânilor.

După o vreme, cuvintele s-au înecat și ne-am prăbușit in vis.

A mai trecut o scurta noapte, ne-am reîntâlnit cu Mowgli printre catraliarde de piese Lego, am mai făcut o plimbare, ne-am împachetat și ne-am întors de unde am venit.

Feliz Navidad !

Cele mai bune poze ale zilei:

https://photos.app.goo.gl/tNYMZMcJWqWH4Gk6A

Scrisoare către Havasi

Draga Havasi,

Voi începe prin a îmi cere scuze pentru că ți-am maimuțărit numele. Se pare că îmi ia mai mult timp decât am estimat să mă obișnuiesc cu limba maghiară. Eu cred că la concertul de anul viitor iți voi transmite o apreciere în limba ta.

Nu îmi voi face mea culpa pentru că nu te-am ascultat pană acum. Mă bucur că s-au aranjat niște biți din matrice astfel încât s-a creat oportunitatea ca eu să te ascult. Mă gândesc că poate nu eram suficient de pregătită pentru a participa la fenomenul care ești.

Nu știam la ce să mă aștept, uneori aleg să fiu surprinsă. Clarrr, nu credeam ca voi vedea un domn purtând frac dar nici pe cineva atât de neconvențional, perrrfect pentru a se plimba prin centrul vechi.

Nu zic nimic… aștept.

De la semiîntuneric și vorbe șoptite am trecut la o explozie de note și imagini. Crobuzonul a prins culoare și s-a materializat un pic în fața mea. 

Muza mea a venit de nu știu unde, m-a luat de mână, am început să scriu și am continuat să o fac până la sfârșitul concertului. Singurul meu regret era că nu rămâne nici o urmă materială.

As putea compara concertul cu un vis prea intens, unde aproape toate simțurile sunt implicate. Eu nu știu să prind vise în capcană, pot doar să descriu detalii și fragmente. Păcat că unele rămân stocate în întuneric.

Am trecut de la un subiect la altul. Mă gândeam ce fericit trebuie să fie omul care poate să se inspire din orice, chiar și din secvența de 4 note cântate de fiica de câțiva ani. Pianul trebuie să fi fost magic pentru că rezultatul a fost obsesiv de frumos.

Poate de aceeași intensitate dar în alt ton, a fost povestea fără introducere, intriga și sfârșit scrisă pentru Eliot ca să o asculte atunci când este îmbufnat.

Am rămas ca un spectator suspendat în scena aceea unde munții erau acoperiți cu zăpadă, urmați de un lac pe care pluteau un catraliard de bărci cu felinar și aurora boreală care îmbrățișa totul. Nici un personaj și nici o acțiune nu au vrut să se contureze. 

Acesta va fi un memento care va trai până voi ajunge să mă împletesc eu în aurora boreală.

Au fost multe momente care mi-au amintit de jumătate din Cloud Atlas pentru că era planul superior dedicat jocului vizual, planul de mijloc unde mulțimea de sufletele creau artă măsurată în secunde irepetabile și planul frontal unde personaje foarte atrăgătoare își făceau apariția.

Au fost și explozii de pasiune sub formă de demonstrații uimitoare. 

M-a impresionat Endi Kiss care ți se potrivește perrrfect. Nu am idee dacă mai exista în lume un toboșar care să îndrăznească să se dueleze cu tine.

M-a surprins Peter Pejtsik, părea un dirijor serios însă a schimbat din când în când micul podium pentru bas, violoncel  și vioară. Nu că i-ar fi diminuat seriozitatea cu ceva dar a coborât de pe piedestalul lui și a început să alerge sau să sară. Cred ca cei din orchestra s-au obișnuit cu ideea.

Iar vocea Edinei Szirtez m-a teleportat un pic în atmosfera concertului din Al cincilea element. Nu o vedeam foarte bine însă mi-a creat impresia ca este un elemental. Nu cred ca am mai întâlnit unul însă convingerea a fost prea puternică.

As putea să continui să iți povestesc câte în lună și în stele despre impresiile mele, dar, oare, nu toți pământenii care te întâlnesc fac la fel? Mi-ar plăcea să îmi spui daca te-ai plictisit de catraliardul de aprecieri sau chiar există cineva care să iți adreseze o critică pentru a păstra echilibrul succesului.

Închei fără sfârșit cu speranța că te vom vedea anul viitor.

https://photos.app.goo.gl/6YjuwALjPzKLbAu5A

3M în TB la Sinaia

Aveam de ales în a pleca împreună cu pisicile mele sau deloc. Din fericire am putut să aleg să plec cu ei, fără să cărăm pătuțuri și toate scaunele de masă. Deja părea mai ușor. Misiunea noastră era să nu răcească nimeni și să ne distrăm.

După amiază, vineri, mi-a luat jumătate de oră să mă teleportez de la birou până la creșă. A fost un început bun, poate data viitoare va dura mai puțin. Am plecat la drum știind ca vom face în jur de 3 ore până la Sinaia. Au fost momente în care părea ca timpul se oprește și ne prinde într-o buclă infinită. 

Am ajuns la timp, exact cât să ne acomodăm și să începem procedura de transfer în pijamale, lapte și Doamne ajută să adoarmă repede pentru că erau obosite.

Era evident că nu ne va salva nici o rugăciune. Pentru prima oara au avut pătuțurile lipite unul de altul și jucării deasupra lor. Transferul dintr-un pat în altul a fost sportul cel mai exersat, iar dărâmatul jucăriilor suspendate a fost motiv de râs până am rămas fără ele. Mi s-au lungit urechile până au reușit să adoarmă. 

Din nefericire, le-am luat de la creșă tușind, asta cred ca a fost încă un motiv pentru a nu dormi.

Într-un final afurisit au adormit, iar noi ne-am alăturat colegilor care nu aveau chef de dans, poate doar de discuții și un strop de alcool. Chiar și așa, trebuie să fi fost amuzant pentru că am stat până pe la 3 dimineață.












A doua zi, pe la 8 și ceva toata lumea voia papa. Până și pisica pensiunii aștepta același lucru. 

După micul dejun, am făcut sport extrem alergând după bebelușe să nu fure sau să spargă ceva. Ele se amuzau copios. Și eu as fi făcut la fel dar cred că am dormit prea puțin.

Când am obosit, le-am dus în cameră ca să se joace într-un spațiu în care nu trebuia să fug încoace și încolo. Nu îmi făcusem nici un plan și tocmai asta a fost drăguț : durerea de cap a lui Andre și plecatul în lume cu colegi simpatici s-au potrivit perfect.

Am ajuns la cota 2000 cu telecabina, cel puțin așa scria pe bilet. Eu aș fi jurat ca am ajuns într-un loc magic cum rar au pământenii ocazia să admire. Mă gândeam că pentru fiecare peisaj mirific există un om care sigurrr s-a plictisit de el și caută un altul. 

Chiar și aici, deasupra lumii, cafeaua mă urmărește și îmi trimite mesaje sub toate formele. Cred ca ar trebui să fiu mai atentă la sincronicitățile care mă urmăresc. 

Tot ce se duce se și întoarce. În cele din urma, așa am făcut și eu. Poate am stat locului câteva minute. Apoi, a început chițăiala unde păpam, pe cine, cat mai repede ca să avem timp de ieșit afară, la soare. 

Soare nu am mai găsit pe afară, în schimb am găsit un catraliard de trepte de coborât până să ajungem în parc și un frig teribil. Am stat doar cât să înghețăm puțin și apoi ne-am testat abilitățile de a urca aceleași trepte. 

Andre și Mali au făcut galerie pentru că altfel nu știu ce ar mai fi putut să o convingă pe Madi să continue. Nu cred ca exista un ursuleț mai mare decât Madi.

Asta îmi aduce aminte de un filmuleț în care erau doi căței pe doua benzi de alergat, unul alerga conștiincios având un ritm constant, altul stătea pe margine și din când în când mai punea câte un picior pe bandă, atât cât să 8pretindă că face un pic de mișcare. 

De îndată ce am ajuns în interior, am scos aproape toate straturile de haine și au început sa alerge în toate părțile. 3M au cunoscut-o pe Irina care era de vârstă apropiată cu ele.

 Nu știu cât au plăcut-o pe ea dar, cu siguranță, au fost încântate de jucăriile  ei. Încă nu îmi dau seama cum procedează pisipuii când vine vorba de relații cu alții de înălțimea lor. Pentru moment, mă mulțumesc cu faptul că se joaca împreună. 
Clarrr ca fac și pozne împreună, doar moneda are întotdeauna doua fețe.

Mai târziu a fost drăguț ca le-am arătat ce înseamnă un foc de tabără și le-am dat să guste ceva mâncare tradițională. Atât doar ca nu le-am dat țuică fiartă, nici noi mari nu am băut. 

Apoi, cu chiu și vai ne-am dus în camera unde a început și mai mare chițăială.

Au adormit greu și s-au trezit de un catraliard de ori din pricina tusei. Am făcut multe curse pe scări în sus și în jos. Cred că dacă aș fi luat liftul ar fi luat mult mai mult să ajung la etajul doi și să le liniștesc.

Șah nu am avut plăcere să joc, nici să dansez nu voiam dar, în cele din urma, m-am dezbrăcat un pic. Am tot dansat pana spre 3 neața...iar.

Sfântul Cuțu împreună cu noi s-a trezit dimineață să ia micul dejun. Am fi vrut să mai stăm dar am fost obligați de împrejurări să ne ducem de unde am venit.

Poate au mai scăpat amănunte, se întâmplă când consumi aproape toata energia din lume. 


Cele mai bune poze ale zilei:

https://photos.app.goo.gl/U2iHKUTErdcHyGBw6

Prima piesă de teatru

Se făcea cã era 1 Noiembrie când am auzit prima propoziție, « Nu, Mami », autoarea fiind Madi. Vreo câteva zile am trecut de la agonie la extaz. Primele dăți a fost amuzant, apoi a devenit supărător sã fiu refuzatã de un catraliard de ori pe zi.

A doua zi era una importantã pentru 3M. Urma sã vadă prima lor piesa de teatru. Le-am dus la creșă pentru jumătate de zi pe Madi și Maria. Ele erau prea răcite pentru a nu sta acasă.

Încântarea lor nu a fost chiar pânã peste urechiușe dar măcar a fost o experiență.

După masa de prânz, mă grăbesc sã duc blonduțele înapoi de unde au venit. Chem un uber și le pregătim pentru plecare. În același timp, o doamnã își lua micul cavaler sã îl ducã și ea acasă.

Noi ieșim mai repede din creșă pentru cã părea că mașina noastră a ajuns. Vãd un domn care coboară de la volan, deschide ușa mașinii, pun o bebelușă în scaunul special şi pe cealaltă o țin în brațe.

Mă întreabă unde mergem și îi răspund cã în Rahova. Îmi zice, vine și soția mea imediat.

Urcã doamna cu băiatul lângă care am stat cu câteva minute în urmã.

Eram cam înghesuiți dar mă gândeam cã nu este așa grav. Noi mergem în Rahova, ei locuiesc în zona și dacã tot avem același drum, copiii trebuie sã ajungă la nani…

În câteva minute, dintr-un buzunar la hainei se aude telefonul. Într-un final răspund.

-         -Buna ziua

-         -Buna ziua, îi zic eu

-         -De la uber sunt, am ajuns

-        - Uber ? Sunt deja în uber și am plecat

-         -Cum ați plecat ? Cu ce ? Eu abia am ajuns

Domnul de la volan zice, eu nu sunt de la uber dar nu-i nimic, vã ducem noi.

Am simțit senzația aia cã o mulțime de ace mă înțeapă și coboară cu greutate spre picioare. Era clarrr cã am făcut o greșeală gravã.

-         Mă scuzați, am comis o eroare și am urcat în altã mașină. Îmi pare rău..

-         - Cum, doamnã ? Dumneavoastră nu vã uitați la număr când vã urcați în mașină ?

Ce sã ii mai explic cã bebelusele erau agitate, poate somnoroase și ne grăbeam sã ajungem acasă, eu sã plec la doctor după ce adorm ele….

-         -Îmi pare rău, de data asta nu m-am uitat. Ce pot sã fac pentru a repara greșeala ?

-         -Nu aveți ce face. Cursa va fi anulatã

Am închis și m-am întors către cei din mașină. Scuzele nu mi se păreau suficiente, îmi venea sã intru în pământ de rușine.

Soarta a făcut sã avem copiii la aceeași creșă și sã locuim în aceeași zonã din cartier.

S-au amuzat teribil din pricina situației deși am mers înghesuiți ca într-o cutie cu sardine.

Noi sã fim sănătoși iar unii dintre noi sã își ia doza zilnicã de magneziu.

Poze din Noiembrie: https://photos.app.goo.gl/eWiqPaKjB6ZEGmAU9

3M și concursul de șah

Am început cu un plan ca un tablou schițat și am plecat cu « Doamne ajută » să nu fi uitat ceva notabil și de neînlocuit.

Le-am luat pe bebelușe de la creșă, sărmanele erau cu ochii larg închiși, nici nu se treziseră bine.

Am plecat fără să avem toate cele necesare. Așa am ajuns să pap pufuleți după o pauză de câțiva ani, la care am adăugat banane, Făgăraș și « biți », adică biscuiți.

Am ajuns mult mai târziu decât am plănuit dar măcar am ajuns. Pas cu pas ne-am înghesuit toți cinci într-o camera, 3 pătuțuri și un pat dublu, valiza și alte bagaje.

Forțate de împrejurări, bebelușele au împărțit mâncarea cu noi. Aparent, le-a plăcut și s-au descurcat bine. Însă ce a rămas în urma noastră…a necesitat un pic de răbdare pentru a strânge.

Ne-am întors în cameră pentru că deja se apropia ora de morrr sforrr. O vreme scurtă s-au distrat dar după ce si-au dat seama că nu ne teleportăm acasă, în mediul cunoscut, a început chițăială. 



Deja erau prea obosite și surescitate, așa că li se părea amuzant să sară din pătuțuri și să alerge prin cameră. Nu era ca și cum spațiul ar fi fost generos. De la râs s-a ajuns la plâns. Plus că se agrava tusea cu care veniseră de la creșă. Se văitau de mucișori, se plângeau că al treilea pat nu stă montat în poziția corectă sau că nu dau atenție exclusivă. Asta este un deziderat pentru că nu cred că este posibil.

Cred că am adormit eu de câteva ori până a adormit toata lumea micuță. Când, în fine, s-a făcut liniște, am vrut să dorm pe un colt de pat, peste cearceafuri mototolite, fără să mă schimb. Am făcut un compromis și am trecut în hainele de dormit.

Motivul pentru care noi am ajuns la Căciulata a fost participarea lui Andre la o competiție de șah. Eu și 3M sau Alex, care ne-a însoțit în acest periplu, ne-am ținut deoparte de competiție. 

Nu am vrut să influențam soarta dar coeficientul Buchholz nu a fost foarte amabil cu Andre: deși locurile 3, 4 și 5 au avut același punctaj,  5 puncte din 7 posibile, a ieșit pe locul 5.

S-au cam tensionat bebelușele în prezența lui Alex, cel puțin la micul dejun. Poate pentru că le-am dat pară ca și gustare, și-au schimbat părerea. I-au făcut o demonstrație incredibilă despre ce înseamnă zglobinol.

Asta le-a obosit un pic dar nu suficient cât să nu facă circ la somn. Atât de mult m-au solicitat încât am adormit cu ele.

La prânz ne-am distrat cu ciorbiță și felul doi, prăjitura am păpat-o cât am putut de ascuns în fața lor. S-a întors soarta pentru că au vrut să bea apă cu sticla. Amuzant poate să fie pentru cineva care vrea să se răcorească.

După masă am decis că ieșim să luam o gură de soare. Ne-am obișnuit să nu mai vedem căței liberi pe stradă. Prezența unuia induce stare de panică în grupul 3M, cu toate că zilele astea am învățat cum să salutam cu respect.

Ținem mâinile pe lângă corp, ridicăm nasul în vânt și cu ochii pe jumătate închiși, având un ton solemn, zicem: (H)aammm, (H)aammmm.

Întâmplarea a făcut să întâlnim unul mare și prietenos. Ne-am străduit să le distragem atenția explicând rolul frunzelor galbene, am exemplificat ce înseamnă „capac” sau „popac” si, rareori, „copac” dar cățelul ne-a tot urmărit. Poate se simțea singur.

Nu l-am luat cu noi deși el a tot încercat. Ba chiar am declarat în mod public că formam un  grup.

Din parc am revenit la hotel. Ne-am propus să încercăm o cameră de recreere. O vreme, activitatea principala a fost să deseneze pe caiete. Când a devenit plictisitor au trecut la mese și scaune. 

Următorul nivel a dus la testarea durității tuturor obiectelor din jur, nu că ar fi fost multe, dar au fost suficiente încât să consider că sunt la ora de sport.

Cred că am stat ceva timp și aici pentru că nu am mai avut timp de aranjat. Ne-am dus la masa festivă fără funda și fără energie.

Mare lucru nu am făcut. Măcar că am asistat la festivitatea de premiere. Apoi, ne-am retras pentru a aplica procedura de atragere a somnului.

Nu a durat o veșnicie pana au adormit 3M. Mai bine mă puneam și pe mine la somn.

A doua zi nu ne-am grăbit să plecam acasă pentru că am încercat să ne bucuram de soare.

Bebelușele se pregătiseră să arate ce au învățat despre șah însă nu li s-a dat ocazia.

Pe data viitoare!

(H)aammm (H)aammmm

Cele mai bune poze ale zilei:
https://photos.app.goo.gl/EdtNKFXfuM5Br6fo7

Amanta Amantului

În urmă cu ceva ani, poate vreo 18 ani, el era amantul ei.  

Ea, o doamna ce părea sa aibă experiență de viață, era slaba și puțin atrăgătoare pentru mine.

El, un domn înalt, prezentabil, cu sprâncene stufoase. Îl chema Mihai.

Mi-am adus aminte atât de precis pentru ca in anul 2000, in programare fetele erau privite ca niște modele de la Victoria’s Secret.

O alta opțiune adecvată pentru partea feminina a planetei avea mai multe variante : ori se căsătoreau și făceau copii, ori își luau o slujbă, ori se duceau la seminarul opțional de Fiabilitatea Programelor.

Asta am aflat-o mai târziu.

Eu eram la jumătatea anului 2 și consideram că este un musai să muncesc. Știam sa lucrez cu un calculator, aveam prea puțină experiență în programare dar visam sa fac jocuri.

Am luat ziarele cu anunțuri și am căutat orice s-a potrivit cu experiența mea.

In vremurile acelea notabile foloseam telefonul public din fața liceului.

Monumental a fost când am visat sa mă angajez pe un post de programator in domeniul jocurilor.

-         - Buna ziua. Vă sun in legătură cu anunțul pentru programator

-         - Sunteți fată

Și a închis. Am rămas așa… fără cuvinte.

Am avut mai multe încercări, clarrr nici una nu s-a sfârșit atât de tragic.

În zilele acelea nu prea se știa ce înseamnă video chat. Așa că am sunat, am întrebat ce se cere și daca implică ceva indecent. Părea o slujbă relativ simplă : sa întrețin conversații cât mai lungi cu diverse persoane, nimic indecent.

Am zis să încerc și dacă nu se potrivește, pot să caut altceva. Am ajuns într-o casă din alt cartier unde erau vreo 10 fete foarte tinere și aceasta doamnă. Au trecut multe ore in care s-a exersat engleza, lucrul cu calculatorul. Au trecut câteva zile in care nu s-a întâmplat ceva notabil, doar fetele din grup au început să discute chestii mai mult sau mai puțin personale.

Până într-o zi când și-a făcut apariția o doamna despre care s-ar fi putut spune fără regrete ca lucrează la coltul străzii.

A intrat într-o cameră și nu a mai ieșit de acolo câteva ore. Căutând poze în rețeaua de calculatoare am găsit niște poze care, clarrr, nu o avantajau.

Acela a fost momentul meu de revolta în care am întrebat din nou reprezentata angajatorului ce presupune activitatea asta. Răspunsul nu a mai fost convingător.

Împreună cu o inocentă fată, Alexandra, și Carmen am discutat puțin despre ce am văzut. Eu am decretat că de mâine mă voi reorienta către altă slujbă.

Carmen m-a invitat la o cafea, întâmplător, locuiam in același cartier. A început să îmi povestească despre iubitul ei care lucra in IT. Nu părea sa valideze AAA, Atenție, Afecțiune și Apreciere. Destul că era nesărutabilă pentru mine, acum părea de-a dreptul vulgară.

Nu am stat foarte mult la povești pentru ca avea întâlnire cu el. Mi s-a părut atrăgător deși fuma. Poate asta nu ar fi fost grav dar era amantul ei. Părea și el atins de stilul ei. Parcă nimic nu conta prea mult, doar să fumeze și… să se vadă.

Eu m-am întors de unde am plecat, ei s-au întors la secretul lor… sărmanul programator. Nici măcar nu știa că ceva mergea atât de rău în relația lor încât ea să își caute plăcerea în altă parte. Nici măcar nu erau căsătoriți ca să aibă o scuză patetică și să se bălăcească în situație.

Toți oamenii ajung in situații puțin obișnuite, se ating de persoane cu care nu rezonează, apoi revin la pătratul lor protector.

Chiar și așa, m-a ros curiozitatea și am sunat o altă drăgălașă pe care am întâlnit-o acolo. Părea foarte sigură pe ea și inspira încredere. A fost o conversație pe care cu greu întunericul memoriei o va ascunde.

Mi-a povestit că a mai rămas câteva zile ca să vadă ce se întâmplă.

În cele din urmă a început activitatea. Alexandra și Carmen au fost primele care au experimentat ce înseamnă video chat. Fiecare a fost trimisă într-o cameră în care se găsea un calculator.

Următorul pas a schimbat iremediabil destinul amândurora.

Alexandra a fost izbită de imaginea unui individ gol, diform și abject. Pentru o fată atât de delicată, dureros de inocentă, a fost ca un monstru uriaș strivit în sticla realității. Nu a închis imediat, a rămas hipnotizată și îngrozită. A închis el iar ea a plâns mult.

I s-a promis ca nu se va mai întâmpla așa ceva, însă nu am sa știu niciodată ce s-a întâmplat cu ea.

Carmen a cunoscut un domn din Dubai. Nu a povestit cum a fost discuția lor. Era prea fericită că se va muta acolo și se va căsători cu el.

S-o fi întrebat cum va relaționa cu restul soțiilor, ce reacție va avea prietenul ei, programatorul, sau ce se va întâmpla cu Mihai?

Aceea a fost ultima întâmplare din capitol și l-am declarat închis.

Într-una din zilele noastre, eram în tram și studiam pământeni simpatici.

L-am remarcat pe el pentru ca mergea împleticit de la un capăt la altul al peronului de vizavi. Părea atât de slab și jigărit, avea o privire pierduta și aceleași sprâncene stufoase. Dar, clarrr, a îmbătrânit și s-a descentrat.

Nu m-am putut abține și m-am întrebat ce s-o fi întâmplat cu ea, amanta lui din vremuri bune.

M-am pierdut printre gânduri. Dintr-o viziune prea puțin tangențială, a apărut o alta ea, amanta amantului. Prea în trecut și volatil.

Primul mic dejun cu 3M in 4

Într-o dimineață de sâmbătă pentru care mi-am făcut planuri, s-a demonstrat pentru a țâșpea oara ca nu știi niciodată unde ajungi.

In ziua Domnului, 20 august 2018, m-am întors de unde am plecat, adică la birou. Am urcat in autobuzul 139, mi-am pus căștile, am pornit radioul. Deja a doua propoziție a lui Dobro era despre un concurs. Întrebarea era care a fost ultimul gest ecologic făcut. Am sunat in ideea ca oricum nu răspunde nimeni pentru ca am ezitat puțin. Ei bine, am participat la concurs si am câștigat plata pentru participarea la o cursa pentru salvarea broaștelor țestoase din Văcărești.

Am profitat de acest prilej si m-am motivat sa alerg mai mult, sa urc 6 etaje, sa mai fac abdomene. Pe scurt, sa mă antrenez pentru cei 10.5 km de parcurs.

Sâmbătă, 29 Septembrie, era ziua Z însă am cedat alergarea pentru a merge seara la un concert.

Ne-am trezit toți pe la 7 neața, unii au urlat, alții au asistat si Andre s-a pregătit sa salveze broaștele țestoase.

Am așteptat ca sa se facă un pic de liniște si le-am pregătit micul dejun clasic, fructe si cereale blenduite. După ce au terminat de păpat, deja aveam parul albastru si creț. 

Am curățat urmele si am încercat sa le conving ca joaca de dimineață poate sa fie si amuzantă. Madalena a continuat sa susțină ca nu este de acord. De fapt, nimeni nu voia sa fie simpatica iar pe mine mă răzbise foamea.

Mi-am pregătit micul dejun, nimic artistic, dar gustos si m-am așezat la masa. Obișnuința era sa am o bebelușă in spate si doua pe cealaltă latura a mesei, sa mai arunce cate o jucărie in farfuria mea, sa mai bage un degețel pentru a gusta.

De data aceasta au pretins ca vor sa guste si le-am permis, cu ceva tensiune pentru ca era si cuțitul pe masa. Am popularizat somonul, s-au hrănit intre ele, mi-au dat si mie.

Nimic nu a fost imortalizat pe motiv ca am stat un pic tensionata. 

Daca ceva nu le place, arunca pe masa sau îmi dau mie. Madalena s-a aplecat pe farfurie si pentru câteva clipe avea o imagine neclara a micului dejun imprimata pe bluza. Mali si Maria încercau sa îmi ia biscuitul wasa din mana doar pentru ca al meu nu era rupt in bucăți mici.

Cred ca puteam fi mai relaxata dar se acumulase deja niște tensiune formate din tăvăleli si miorlăieli prea matinale.

Atunci când am terminat, pentru câteva secunde mi-am dorit sa fi învățat sa fac o magie prin care sa fac sa dispară toate firmiturile si petele mai mult sau mai puțin lichide.

Data viitoare ne propunem sa fim mai chill, tranquil. Suntem doar niște pământeni simpatici care vor se bucure de companie si de papa bun.

https://photos.app.goo.gl/nYYAn8WDtnZNPUgB8