joi, 23 septembrie 2010

Impotriva curentului

Intr-o zi de toamna timpurie, te vei plimba prin parc, vei impinge cu picioarele toate frunzele care ti se vor impiedica de picioare si vei face ceea ce faci aproape in fiecare zi. Fie vei asculta muzica altor oameni, fie vei dori sa auzi ce se va intampla in jur. Privirea iti va fi pierduta, gandurile imprastiate, milioane de melodii cu idei diferite, superficiale sau profunde dar repetitive.

Evident ca vei atrage privirea unor tipi plictisiti de viata sau de ei. Unul dintre ei iti va aduce aminte de un soarece, va avea trasaturi inguste, alungite, ochii mici, in alerta, gura sfidatoare, pistrui si parul blond. Ti-am mai spus dar nu vrei sa asculti: nu te increde in ochii de plumb pentru ca ascund bizarerii.

Va intra in vorba cu tine, isi va da coate cu prietenul lui, umbra lui spirituala. Stiu ca nu vei rezista sa nu raspunzi pentru ca orice replica lipsita de vulgaritate te tine in loc, va aparea si bunul simt de dupa colt si iti va spune ca frumos este sa raspunzi.

Vulgar vine de la vulgaris care in latina inseamna comun, obisnuit, banal. Cand spun „homo vulgaris”, nu vad un om care se scarpina des si vorbeste ca la usa cortului. Si cu toate acestea, in zilele noastre, vulgar inseamna grosolan si josnic.

Culmea este ca oamenii adora obisnuitul, figura comuna nu produce iritatie la nivel de subconstient, apartenenta la o multime, la unul sau mai multe grupuri bine alese, atrage iminent.

Asa imi explic eu de ce te vei aseza langa el si dupa cum te stiu eu ca iti place sa privesti oamenii in ochi, vei continua dialogul pe tonul acela usorrr arogant care uneori ma enerveaza la culme.

Pacat ca el si umbra lui au ales sa faca parte din genul acela de oameni care sunt impotriva curentului.

„Ce faci babi pe aici, prin parc, singura?” ranjeste prosteste el.

Ma incrunt usorrr si inca nu spun nimic.

„Asa imi place mie sa spun, babi, si sa vad tipele cum se miorlaie sa nu le mai spun asa. Se asteapta sa pronunt frumos in engleza dar mie imi place sa le enervez la culme. Pe tine te deranjeaza?”

„As prefera sa imi spui pe nume. Voi ce faceti pe aici?”

„Hih…nu vrem sa facem nimic din ce face toata lumea, nu vrem sa mergem la scoala, nu vrem sa muncim, nu vrem sa avem casa, masina. Nu vrem sa facem parte dintr-o multime de prosti. Ce zici babi?”

Te vei ridica rapid de langa ei. Doar te cunosc, te superi foarte repede. Si in plus, ranjetul lui iti vor arata niste dinti mici, ascutiti care iti vor aduce aminte cum a aparut expresia „a saruta precum un soarece”.

„Dudes, va las. Pot sa vorbesc si eu ca voi dar ma plictisesc repede. Au revoir!!!”

Ti-am spus doar, toti vrem doar ceea ce am invatat ca este bun, la fel dar in acelasi timp are o aura superficiala de iesit din comun. Incep sa cred ca nimic nu este nou sub soare. Exista un set definit de obiecte abstracte care se propaga de la un nivel la altul, de la micro la macro, de la bine la rau. As putea sa ma invart in jurul cercului ce reprezinta infinitul surprins intr-un obiect care la nevoie poate fi ignorat.

Nici eu nu pot sa trec pe langa obisnuinta si sa scriu despre actiunea care se petrece in momentul prezent. Ma voi lega si eu de momentul trecut sau viitor, nici unul nu este real, oamenii din ele vor cadea si ei lati, culorile vor fi niste carpe prafuite. Voi incerca sa nu le dau un aer exotic pentru ca vor cadea prea usorrr in judecata subiectiva.

Ochii plumburii nu sunt nici ei obisnuiti.

joi, 17 iunie 2010

Ziua a patra la Paris


Visez pe ferestre vechi de sute de ani, in pereti relativ regulati aflati in curti interioare in care pot intra nestingherita pentru a savura putina istorie. Este putin bizarrr sa vezi cum valoarea este data de varsta inaintata in timp ce noi ne chinuim sa dobandim noutatatea chiar daca asta inseamna sa facem compromisuri.

Am gasit ceainaria ceainariilor care se afla in apropierea unei biserici ce parea mai neagra decat cea din Brasov.

Am revazut cartierul Marais si pentru ca am vorbit la telefon, mai mult am plutit si am retinut franturi.. Mi-ar fi placut sa am o carte ca sa o daruiesc fetei care desena cu picioarele in iarba. Mergea agitata inainte si inapoi intr-una dintre gradinile in care cainii nu au voie nici macar cu lesa.

Apoi timpul s-a comprimat in ciocolata, valuri cenzurate de ciocolata cu lamaie, migdale si miere si cine mai stie ce. Dupa atatea cutii dulci mi s-a facut o foame teribila.

Fara prea mult efort am ajuns in locul in care am gasit cea mai buna clatita din lume. Poate nu arata extraordinar dar a venit din sufletul unui om, a fost garnisita cu zambete, acompaniata de muzica, pe fundalul tragic al meciului Mexic-Franta.

M-am rostogolit pana in locul cosmarurilor meritate pentru nesabuinta de a manca seara o galeta si o bijuterie-clatita.

miercuri, 16 iunie 2010

A treia zi la Paris

Cunosti sentimentul cand iti fuge lumea de sub picioare si treci de la realitate la starea de vid?

M-am straduit mult sa trec peste el si am amenintat atentia sa stea treaza. In aceste conditii am admirat trasaturile fine ale lui Julien mi-am adus aminte ca deviatiile de comportament sunt iminente.

Dupa amiaza ne-am dus intr-un alt loc ce imi aduce aminte de el si de celalat el la care as mai adauga un el. Ce-i drept, nu se intelege nimic dar nici eu nu am inteles de ce o fusta devine rebela doar pe treptele de sub marele arc de la Défense.

Cartierul acesta rece, compus din miliarde de geamuri si tone de metal,verdeata si beton, este fascinant. Inaltimea cladirilor nu te duce chiar printre nori dar cu siguranta iti face gatul mai lung si mai frumos.

Trec atatia oameni pe aici dar oare se opreste cineva sa si locuiasca?

Cred ca mai degraba as visa putin pe descrierea unui loc atragator doar prin faptul ca sunt lebede pe un lac inconjurat de un parc. Cergy, orasul in care doi oameni zambesc si traiesc departe de casa. Un al treilea zambeste oricum, este din partea casei.

Dupa o pauza in care imi schimb pielea, imi dau seama ca mi se face foame si dupa cateva batalii cu mine, pierdute, ma arunc in bratele orasului. Sunt un turist cu fata de caine singuratic. Da-mi ceva de mancare!

Mi-a dat o portie de Flam’s impreuna cu o multime de cocoloase pe care le-am inghitit timp de o ora intreaga pentru ca in jur erau grupuri de cel putin 2 oameni. Eu impreuna cu mine ne-am uitat la fotbal. Si pentru ca nu ne-a picat bine am reusit sa ii cer chelneritei 50 de euro in loc de 50 de centi.

Mi-am luat coada si am tarat-o pe stradute, printre magazine, florarii, grupuri de oameni. Am regasit lumina turnului care ma atrage in fiecare seara. Cu mainile intinse in fata, merg fara harta in aceeasi directie.

M-am sprijinit de un copac, de al doilea si pe la Sevres – Lecourbe am cedat. Am luat metroul pana in pat.

marți, 15 iunie 2010

A doua zi la Paris

View all

De ce sa te trezesti intr-o zi de marti la 7.30 dimineata?

Poate pentru a rasfata pe fuga simturile cu aroma de cafea si ceva dulce, apoi remarci surprins ca ti se potriveste atat de bine rolul de soarece subteran. Poate m-au manipulat si mi-au spus ca pot ajunge mai repede dintr-un loc in altul. Conform teoriei conspiraţioniste este doar o metoda de a testa mijloacele de atenuare ale stresului.

Nici macar nu stiu cum sa imi intorc fusta pe dos sau pe fata ca solutie pentru alternanta momentelor de frig si de cald. Poate daca ma transform intr-o madlena sunt mai usor de inteles, rezist mai bine in fata valului de amintiri ( din bar in bar ne mutam pentru a mai gusta un pahar de vin, eu eram langa el ca un muflon ce admira o papadie…iar acum caut usa pe care stateam rezemata).

Simon imi zambeste si ma crede pierduta. Se inseala. Eu ma gandesc cati oameni erau in acel bar, aproape la fel de multi ca in metrou, la o ora de varf.

A pierdut cineva un motan prin oras? Nu?

Nu-i grav, imi pun funda si plec sa ma plimb. Imi gasesc un punct fix, ma agat de el si mut lumea in jurul lui.

Les Halles se revarsa la fel ca atunci cand ne-am speriat doar ca acum mirosul de tei ma face sa plutesc printre oamenii care se uita mirati ca zambesc generos desi nimeni nu imi sopteste nimic.

Pompidou este locul bizar, ignorat, ale carui trotuare atrag fatal artisti fara nume. Toti se tavalesc, viseaza tevi colorate, vand ate insirate ori se imbratiseaza. Si eu as face la fel insa doua rate imi arata ca peresevernt inseamna sa stai in apa desi iti ajunge doar pana la glezne.

Trec mai departe, imi tin picioarele pe pamant, nasul pe sus, pe cladiri. In cele din urma ajung la primarie. Aceasta cladire este esenta sau povestea pe scurt a oricarui oras din lume.

Notre-Dame se inclina iar clopotul zdrangane lenes. Turistii sunt prea ocupati sa pozeze si nu observa nimic.

Pe marginea Senei, la ceas de seara, ma arunc intre valuri. Se pierde si romantismul asta de negru cand vad vaporasele luxoase, oameni iesiti din cutiile lor pretioase si chelnerii a caror cheite sunt intoarse. Cred ca prefer grupurile de oameni ce stau pe banci sau sub ele, discuta, fumeaza, susotesc ori viseaza.
Mi-am gasit locul in viata desi nu este in lista clasica de idealuri. Din contra, cumva face parte din lista „Asa nu”. Mi-as dori sa traiesc in fiecare zi, cel putin cate o ora, pe podul Artelor.

Iar prilejul de vacanta sau ziua de nastere sa o sarbatoresc tot acolo, sa pun farfuria cu tortul pe jos, sa bem sampanie sau vin din pahare de cristal si sa cantam pana vom avea ideea creata de a ne arunca hainele in apa.

Sub arcadele Louvre-ului imi inghit o mana de lacrimi si las sunetul viorii sa ma seduca. Dar si arma asta are taisurile ei ascunse, halucinante. Apusul de soare devine din matase, incerc sa conving singura rata de langa piramide sa ma tina de mana, domnul cu tava zambeste jenat.

Folosesc acelasi cui…ma duc sub alte arcade si ascult un alt instrument mai brutal.

Oamenii revin si ei la normal, prind culoare.

Prin Tuileries am uitat sa observ statuile in pozitii apararte. Prea mult apus de soare, verdeata, trandafiri, crini si iar adunari de oameni in costume. Culmea este ca toate au aceeasi culoare.

Cand am ajuns la Concorde mi-am adus aminte de Francmasonerie si de intrebarea: daca este o organizatie secreta, de ce stie toata lumea ca exista? Cine stie? Putem sa rasucim noima pana devine nenoima dar prea putine lucruri sunt cu adevarat absolute.

De aici pana la turnul Eiffel am aplicat politica de vacanta care se inghite usorr cu biscuiti si apa. Mergem pe prima strada care se vede in fata, apoi in intersectie urmam directia spre o cladirea cu balcon mare, dupa colt se pare ca urmeaza o gradina incantatoare, istorie pe peretii strazii vecine. Din cand in cand pe cer se vede lumina trimisa de turn celor rataciti ca si mine pe stradute.

La urmatorul semafor se iveste dilema: o vitrina superba cu flori sau turnul care da din stelute. Amandoua ma atrag la fel de mult. Multimea desirata din jur sta cu gura cascata spre triunghiul din fier. In cele din urma si eu fac la fel dupa ce trimit un sarut florilor captive in vaza.

„Triunghiul” acesta ne atrage fie ca va place sau ba, este de 183.90804597701149425287356321839 de ori mai inalt decat mine, are privilegiul sa admire intregul oras dintr-o privire. Romantic? Nu imi aduc aminte.

Cu stresul ca soarecele se intoarce acasa pe unde se duce, m-am dus sa cumpar o clatita dulce pe care am pus-o cu grija in ghiozdan.

Dulce a fost si patutul din camera straina de hotel rotund, ametitor…poate ca toti avem nevoie de coada.

luni, 14 iunie 2010

Prima zi la Paris


După 3 ore de somn si o invartire rapida in jurul cozii, am plecat la aeroport unde nu m-a mai tratat nimeni ca pe un hot ordinar. Din asta trag o concluzie clarra ca hoţii nu poarta funde.

Avionul nu s-a prăbuşit dar am avut parte de o sauna care era inclusa in preţ, de un picior lung si străin in spaţiul personal si de senzaţii tari in lipsa oricăror substanţe mai mult sau mai puţin legale.

Aterizarea a fost cu mult mai puţin ameţitoare decât traseul pana la hotel. Oamenii iau un taxi din 2 motive foarte clare: 1.nu este agreat sportul extrem cu valiza asortata cu haine oficiale; 2. in întunericul RER-ului se ascund multe necunoscute ce vor ramane in anonimat pana la sfârşitul vieţii.

Având in vedere condiţiile de calatorie ale valizei, ne-am gândit sa ii oferim o plimbare gratuita pe străduţele din jurul hotelului, evident pana la epuizarea stăpânului.

M-am gândit de multe ori ca oamenii folosesc o mulţime de concepte virtuale care dau existentei umane o complexitate ce cu greu poate fi cuprinsa de un neuron. Azi adaug ca oamenii construiesc clădiri impresionante in care te poţi antrena zilnic sa devii un şoarece labirintian de succes.

Apoi am mers fara de ţinta pe străzi cu oameni care obişnuiesc sa salute fara sa te cunoască. Dar răspunsul trebuie dat cu grija având in vedere ca nu se ştie ce medalie se ascunde sub tricou.

Am revenit in zona plina de parfumul lui sau al lui de la Opera. Eu chiar nu am nevoie de poze pentru a îmi aduce aminte fiecare întâlnire romantica din fata acestei clădiri epatante.

In acelaşi Paris, printre haine, lenjerii de jos sau de sus, găsim un câine simpatic. Nu ştim daca este acelaşi dar îl regăsim si in restaurantul flamand care vinde un produs alsacian fara de care abia se poate trai: tarta flambata.

In acelaşi loc unde in urma cu 4 ani am primit un papuc si apoi pe celalalt, langa turnul Montparnasse, am găsit paharul de Cuba Libre care a stins ziua.

Parisul nu tine pe nimeni in braţe dar la nevoie te poate mângâia pe cap si iţi poate spune noapte buna.

luni, 17 mai 2010

Trenul Rock'n'Roll a ajuns in Ro

Trenul rock’n’roll a calatorit aproape un an, a plecat din Atena direct spre iad si in cele din urma a ajuns in România, in Bucureşti unde am mers cu acelaşi tricou, cu aceleaşi corniţe de drăcuşor din principiul ca muzica înalţă spiritul pana la cer, il elibereaza si il pune la final cu picioarele pe Terra.

Am sfidat si diferenţa de vârsta, am sfidat uşor gravitaţia sărind fara noima in sus si am sfida orice doar pentru a savura un strop de muzica venita din suflet.

Ne-a placut intalnirea cu Rosie, am admirat fata de poker a fetei care il are pe Jack, am explodat precum dinamita. Am facut multe dar se pare ca timpul trece prea repede cand te simti bine.

vineri, 7 mai 2010

1 Mai 2010 Ro


Am petrecut 1 Mai cu vedete - Apashu' care ne-a facut ciocanele la gratar si ne-am tratat cu:

Whiskey, redbull, praf, tarana,
Peste mare luna plina
Cu carnati si ciocanele
In fum de tigari, cu bere
Cand pe iarba, in furnici
Cand cu vin si cand cu mici
Bikeri, bacuri si motoare,
Briza marii, scoici si soare.....

joi, 1 aprilie 2010

Adevarrr istoric despre pisici


Adevarul este ca pisicile zboara in timpul lor liberrr si judecand dupa marimea pupilelor este clarrr ca nici nu beau alcool.

vineri, 26 martie 2010

Oamenii ucid lipsa relativitatii


Mă numesc Maria şi sunt un gândac. Iubitul meu, Georgel, este şi el un gândac. Am vrut egalitate, drept urmare toţi suntem gândaci de acelaşi rang, toţi mergem la vânătoare şi ne asumăm riscuri.

Mi se pare relaxant să nimeresc în bucătăria unei doamne care sta liniştită la o ceaşcă de ceai, completează o integramă şi nu mă bagă în seamă. Mă pot plimba şi în acelaşi timp pot să mă gândesc la Georgel. De ce nu îmi scrie?

Afurisită treabă, ca şi cum doamna ar şti că sunt cu gândurile pe pereţi, începe să urle isteric după Georgelul ei, scoate papucul şi izbeşte tot ce ating eu. Asta sunt momentele în care îmi vine să mă tăvălesc de râs dar îmi este teamă să mor. Şi daca mor, Georgel va veni să mă vadă?

Doamna continuă să urle şi să îmi facă masaj cu papucul ei parfumat. În cele din urmă, alerg spre primul colt întunecat. Mă apuca deprimarea pentru ca îmi aduc aminte de serile când visam ca Georgel să mă sune şi nu îmi suna nimic…nici macar în imaginaţie.

Alerg iar spre lumină pentru că adrenalina mă face să mă simt vie, iar inegalitatea ei cu el mă mulţumeşte profund. Măcar eu am avut 10 guri cu care am împărţit gunoiul şi toate au fost egale cu a mea.

La oameni totul este relativ, poate exista o potrivire sau ba, ne tolerează sau ne ucid jumătăţile şi apoi pe noi. Dar mă consolez, oricare dintre gândaci poate fi Georgel. Între noi, relativitatea lor caraghioasă dispare, 2012 dispare. Doar teoria conspiraţiei rămâne în picioare şi daca într-adevăr se va lansa o a 3-a bomba nucleara, eu voi fi tot aici împreuna cu întrebarea:

De ce l-aţi ucis pe el? Pe Georgel? Naziştii naibii!!!




Asculta mai multe audio Muzica