De ce sa te trezesti intr-o zi de marti la 7.30 dimineata?
Poate pentru a rasfata pe fuga simturile cu aroma de cafea si ceva dulce, apoi remarci surprins ca ti se potriveste atat de bine rolul de soarece subteran. Poate m-au manipulat si mi-au spus ca pot ajunge mai repede dintr-un loc in altul. Conform teoriei conspiraţioniste este doar o metoda de a testa mijloacele de atenuare ale stresului.
Nici macar nu stiu cum sa imi intorc fusta pe dos sau pe fata ca solutie pentru alternanta momentelor de frig si de cald. Poate daca ma transform intr-o madlena sunt mai usor de inteles, rezist mai bine in fata valului de amintiri ( din bar in bar ne mutam pentru a mai gusta un pahar de vin, eu eram langa el ca un muflon ce admira o papadie…iar acum caut usa pe care stateam rezemata).
Simon imi zambeste si ma crede pierduta. Se inseala. Eu ma gandesc cati oameni erau in acel bar, aproape la fel de multi ca in metrou, la o ora de varf.
A pierdut cineva un motan prin oras? Nu?
Nu-i grav, imi pun funda si plec sa ma plimb. Imi gasesc un punct fix, ma agat de el si mut lumea in jurul lui.
Les Halles se revarsa la fel ca atunci cand ne-am speriat doar ca acum mirosul de tei ma face sa plutesc printre oamenii care se uita mirati ca zambesc generos desi nimeni nu imi sopteste nimic.
Pompidou este locul bizar, ignorat, ale carui trotuare atrag fatal artisti fara nume. Toti se tavalesc, viseaza tevi colorate, vand ate insirate ori se imbratiseaza. Si eu as face la fel insa doua rate imi arata ca peresevernt inseamna sa stai in apa desi iti ajunge doar pana la glezne.
Trec mai departe, imi tin picioarele pe pamant, nasul pe sus, pe cladiri. In cele din urma ajung la primarie. Aceasta cladire este esenta sau povestea pe scurt a oricarui oras din lume.
Notre-Dame se inclina iar clopotul zdrangane lenes. Turistii sunt prea ocupati sa pozeze si nu observa nimic.
Iar prilejul de vacanta sau ziua de nastere sa o sarbatoresc tot acolo, sa pun farfuria cu tortul pe jos, sa bem sampanie sau vin din pahare de cristal si sa cantam pana vom avea ideea creata de a ne arunca hainele in apa.
Sub arcadele Louvre-ului imi inghit o mana de lacrimi si las sunetul viorii sa ma seduca. Dar si arma asta are taisurile ei ascunse, halucinante. Apusul de soare devine din matase, incerc sa conving singura rata de langa piramide sa ma tina de mana, domnul cu tava zambeste jenat.
Folosesc acelasi cui…ma duc sub alte arcade si ascult un alt instrument mai brutal.
Oamenii revin si ei la normal, prind culoare.
Prin Tuileries am uitat sa observ statuile in pozitii apararte. Prea mult apus de soare, verdeata, trandafiri, crini si iar adunari de oameni in costume. Culmea este ca toate au aceeasi culoare.
Cand am ajuns la Concorde mi-am adus aminte de Francmasonerie si de intrebarea: daca este o organizatie secreta, de ce stie toata lumea ca exista? Cine stie? Putem sa rasucim noima pana devine nenoima dar prea putine lucruri sunt cu adevarat absolute.
De aici pana la turnul Eiffel am aplicat politica de vacanta care se inghite usorr cu biscuiti si apa. Mergem pe prima strada care se vede in fata, apoi in intersectie urmam directia spre o cladirea cu balcon mare, dupa colt se pare ca urmeaza o gradina incantatoare, istorie pe peretii strazii vecine. Din cand in cand pe cer se vede lumina trimisa de turn celor rataciti ca si mine pe stradute.
La urmatorul semafor se iveste dilema: o vitrina superba cu flori sau turnul care da din stelute. Amandoua ma atrag la fel de mult. Multimea desirata din jur sta cu gura cascata spre triunghiul din fier. In cele din urma si eu fac la fel dupa ce trimit un sarut florilor captive in vaza.
„Triunghiul” acesta ne atrage fie ca va place sau ba, este de 183.90804597701149425287356321839 de ori mai inalt decat mine, are privilegiul sa admire intregul oras dintr-o privire. Romantic? Nu imi aduc aminte.
Cu stresul ca soarecele se intoarce acasa pe unde se duce, m-am dus sa cumpar o clatita dulce pe care am pus-o cu grija in ghiozdan.
Dulce a fost si patutul din camera straina de hotel rotund, ametitor…poate ca toti avem nevoie de coada.
Un comentariu:
Eu cred ca coada si clatita pe un pat rotund fac casa buna :)) mai ales cand patul se afla in paris langa turnul scliparetz :P
Trimiteți un comentariu