miercuri, 16 iunie 2010

A treia zi la Paris

Cunosti sentimentul cand iti fuge lumea de sub picioare si treci de la realitate la starea de vid?

M-am straduit mult sa trec peste el si am amenintat atentia sa stea treaza. In aceste conditii am admirat trasaturile fine ale lui Julien mi-am adus aminte ca deviatiile de comportament sunt iminente.

Dupa amiaza ne-am dus intr-un alt loc ce imi aduce aminte de el si de celalat el la care as mai adauga un el. Ce-i drept, nu se intelege nimic dar nici eu nu am inteles de ce o fusta devine rebela doar pe treptele de sub marele arc de la Défense.

Cartierul acesta rece, compus din miliarde de geamuri si tone de metal,verdeata si beton, este fascinant. Inaltimea cladirilor nu te duce chiar printre nori dar cu siguranta iti face gatul mai lung si mai frumos.

Trec atatia oameni pe aici dar oare se opreste cineva sa si locuiasca?

Cred ca mai degraba as visa putin pe descrierea unui loc atragator doar prin faptul ca sunt lebede pe un lac inconjurat de un parc. Cergy, orasul in care doi oameni zambesc si traiesc departe de casa. Un al treilea zambeste oricum, este din partea casei.

Dupa o pauza in care imi schimb pielea, imi dau seama ca mi se face foame si dupa cateva batalii cu mine, pierdute, ma arunc in bratele orasului. Sunt un turist cu fata de caine singuratic. Da-mi ceva de mancare!

Mi-a dat o portie de Flam’s impreuna cu o multime de cocoloase pe care le-am inghitit timp de o ora intreaga pentru ca in jur erau grupuri de cel putin 2 oameni. Eu impreuna cu mine ne-am uitat la fotbal. Si pentru ca nu ne-a picat bine am reusit sa ii cer chelneritei 50 de euro in loc de 50 de centi.

Mi-am luat coada si am tarat-o pe stradute, printre magazine, florarii, grupuri de oameni. Am regasit lumina turnului care ma atrage in fiecare seara. Cu mainile intinse in fata, merg fara harta in aceeasi directie.

M-am sprijinit de un copac, de al doilea si pe la Sevres – Lecourbe am cedat. Am luat metroul pana in pat.