FESTIVALUL SIGHIŞOARA MEDIEVALĂ 2007

Am plecat de joi seara şi am ajuns la Sighişoara abia vineri seara. Festivalul deja începuse şi ne-am cam speriat de atmosferă. In comparaţie cu alţi ani au fost parcă mai puţini oameni, şi mai puţini rockeri, muzică şi mai patetică. Au fost nişte folkăieli dar nu am mai găsit aşa multe grupuri cu chitară. Am zis că poate pentru ca este prima zi din festival, lumea munceşte şi nu îşi ia concediu special pentru evenimentul ăsta deoarece a mai fost acolo.. încercam să găsesc o motivaţie.

In schimb am văzut un film mut din 1922 cu un vampir care a murit "ca prostu'". Si-a înfipt colţii într-o femeie care i s-a aruncat de bunăvoie in braţe şi a uitat să ii scoată. Când şi-a adus aminte ca nu este un izvor infinit de sânge era prea târziu…a răsărit soarele. Pe scena de lângă ecran erau nişte oameni simpatici care asigurau fundalul muzical. Imaginile erau de un cenuşiu închis, sunetele şi culorile te transpuneau in timp. Dar dacă mai întorceam capul in stânga şi in dreapta să vad oameni îmi reveneam rapid.

Mai bine nu o făceam. Mi-am văzut "trecutul", stătea liniştit pe jos, privea plictisit filmul acela vechi şi îşi mângâia iubita micuţa şi finuţă, aşa cum şi-a dorit mereu. In viată faci greşeli in care mai târziu îţi vine greu să te recunoşti, genul acela de greşeală care îţi răstoarnă existenţa, îţi zguduie valorile şi te face să despici firul in patru pană rămâi fără sentiment.

După film am pornit într-o căutare oarbă al unui camping civilizat. In cele din urmă l-am găsit şi am dormit in maşina, aproape ca acasă doar că mă încurcau schimbătorul de viteze şi cotiera.

A doua zi am pornit iar într-o căutare continuă prin cetate in speranţa ca vom regăsi atmosfera de anul trecut. Am încercat să mă integrez între atâtea suflete, să le atrag privirile. Pentru început am vrut să vad ce impact are o idee mai veche: pietre pe post de animale de companie dar trebuia să îmi umplu buzunarele cu ele şi as fi putut fi eu confundată cu unul. Aşa ca am mai găsit o foicică şi am scris că vindem zâmbete contra costului de 1 leu amărât şi plin de pureci. Astfel am descoperit din nou de ce oamenii sunt aşa de atrăgători: un zâmbet este mai preţios decât orice amănunt artificial şi frivol.

Ne-am amuzat pe tema asta şi as fi vrut iar să întâlnesc oamenii aceia care vindeau sărutări, poezii,aţe, iluzii dar au dispărut, au rămas doar câteva reminiscenţe ale ideilor de odinioară. Am plecat in Târgu Mureş unde am crezut noi ca vom găsi rockerii pierduţi şi astfel am descoperit o altfel de civilizaţie, parcă am fi fost in altă tară. Era prea curat, clădirile şi străzile erau mari şi îngrijite şi oriunde era ceva verde plantat. Un oraş liniştit de felul lui cu excepţia unei blonde isterice care mai vorbea şi in maghiară...curată obrăznicie.

Ca să nu mai lungesc vorba...să termin într-o concluzie: am câştigat 12 lei de la Mr. Juli ( am prestat multe zâmbete mai mult sau mai puţin simpatice ), multe priviri dulci, o căsătorie de 3 zile, o altă viziune asupra tării şi o părere cam amară despre festivalul ăsta şi cum arată cetatea azi. Ne trebuie piatră cubică nouă când ziduri stau să cadă? Sunt cerşetori pe care nu ii pune nimeni la munca, muzica s-a cam stins dar nu a dispărut de tot, încă mai radem şi mai aplaudăm mici spectacole dar vrem atmosfera înapoi....să fim iar amândoi...vino la mine...să fiu iar cu tine...

Tu de ce nu ai fi?

Vara, în fiecare seară când ies pe balcon mă uit în stânga şi am o scenă cât un bloc de 10 etaje. Zic asta pentru că fiind cald, oamenii stau cu ferestrele larg deschise, cu luminile aprinse şi fără nimic care să le apere intimitatea. Nu îmi aduc aminte să fi văzut pe cineva pisicindu-se dar am văzut multe persoane pe jumătate dezbrăcate.

Dar pentru ce atâta stres că suntem observaţi în toată goliciunea noastră? De exemplu la plajă ţinuta este "aproape dezbrăcat" şi cum ieşim din zona aceea imediat ne apucă o ruşine…nevoie mare.

Mie mi-ar plăcea ca toţi pereţii clădirilor să fie din sticlă şi să nu ne mai ascundem de ceilalţi. Atunci când avem o relaţie ne arătam aşa cum suntem unui om de sex opus. Dar mai întâi am trecut prin ritual de cunoaştere, de apropiere cu o persoană necunoscută. Şi dacă avem mai multe relaţii înseamnă ca ne expunem mai multor necunoscuţi?

Cât despre hainele cu care ne străduim atât să ne acoperim…o inspiraţie venită din plictiseala unui vânător….acum foaaarte mulţi ani. Era cald afară, nu avea chef de nimic, soţia îl aştepta să vină cu mâncarea iar el stătea sub un copac aşteptând să îi pice ceva în bătaia bâtei. Cred că în epoca de piatră era greu să vânezi.

Se amuza imaginându-şi cum ar arata oamenii cu blană sau ce avantaje ar avea dacă ar fi acoperiţi cât de puţin. După ce a vânat prima creatură cu blană a încercat să îşi pună ideile în aplicare şi astfel şi-a acoperit partea corpului care îl încurca atunci când alerga, a acoperit părţile apetisante ale soţiei.

Ca şi în ziua de azi, spiritul de turmă genera reacţii neaşteptate astfel încât cei din jur au vrut şi ei să se acopere măcar din curiozitate. Şi în plus scăpau de stresul ca soţiile lor ar putea tenta străinii să le pisiceasca.

După dizolvarea curiozităţilor a început dezvoltarea unui nou mijloc de trai: în schimbul blănurilor puteau primi mâncare, alte femei şi orice ar mai fi avut nevoie. Apoi, pentru că erau în plină evoluţie şi făceau experimente.. mai dezechilibrau natura şi astfel clima a început să sufere schimbări şi oamenii au avut nevoie să se acopere mai mult.

Am ajuns în zilele noastre unde avem o industrie ce funcţionează bine: omoară oameni sau îi ridică pe aripile succesului, îi încântă sau îi dezgustă total, le ia banii unora, le da de mâncare altora. Pe scurt pâine şi circ.

Si cu toate acestea va indemn să fiţi liberi, să lăsaţi rufele in dulap, să nu va mai stresaţi vânându-le. Eu zic că putem trai liniştiţi şi fără inspiraţia unui om din epoca de piatră…părerea mea.

Băi Suicidal Tendencies! sau etichete muzicale

Dacă vorbeşti cu prieteni despre concerte ai să observi că fiecare are o formaţie pentru care ar plăti o mica avere pentru a o vedea pe scenă, pentru a trai fiecare sunet ca fiind pur şi nefiltrat. Averea asta o plătesc pentru că se recunosc în muzica aceea, este felul lor de a fi, de a trai. O parte din caracterul lor este făcut public, recunoscut, adorat.
Aseară în timp ce udam florile mă gândeam ce reprezintă fiecare stil de muzică sau măcar câteva că doar nu le cunosc pe toate.
De exemplu, mă iau pe mine şi mă introspectez : muzica mea preferată este un fel de black metal melodic ( după unii ) sau în traducere liberă alternează pasajele brutale cu cele line. Si este conformă firii mele pentru că pot fi un neanderthalian convins sau o pisică aristocrată.
Sau unii oameni preferă un anume gen de rock care inspiră putere, forţă pentru că sunt nişte oameni cu personalitate puternică, sunt nişte războinici.
Am întâlnit oameni a căror muzică preferată era cea a anilor 60' şi sunt aşa de calmi. Au un stil mai pacifist faţă de cei din jur şi o experienţă de viaţă bogată, pot face mai uşor distincţia între kitsch şi valoare.
Nu prea am întâlnit oameni care să fie fascinaţi de muzică clasica ( Bach, Mozart) dar pe mine mă face să cred că fie sunt foarte finuţi, fie sunt mai mult sau mai puţin excentrici (sau poate psihopaţi …gluma cu bătaie lungă)
Sau oamenii care ascultă jazz în mod special au un caracter complex, matur şi neimpresionat de nimic sau flegmatic.
Cineva a zis că muzica latino este pentru fete cuminţi. Părerea mea este că mai degrabă caracterizează o persoană pasională, care vânează distracţia şi în nici un caz nu şi-ar dori o relaţie "şi au trăit pana la adânci bătrâneţi".
Si am ajuns şi la manele ( nu am chiar aşa de multe flori de udat ). Ce exprimă muzica lor? Nu îmi vine în minte nimic interesant de spus. Poate doar nişte imagini vulgare ( burţi mari la vedere, femei îmbrăcate şi machiate ostentativ, maşini scumpe şi case cu turnuri). Caracterul lor se reduce parcă la nevoile primare : mâncare, băutură, pisiceala şi o maimuţăreală teribilă. Amuzant ar fi ca tot restul populaţiei să fie ipocrita, să inventeze arte si minuni doar ca să scoată bani iar ei ( maneliştii) să fie sinceri si să spună ce alţii nu pot recunoaşte nici sub hipnoză. Dar îmi pare imposibilă viziunea asta.
Nu lua personal ce am scris…am scris după dictare…imaginaţia a vorbit.
Pe tine ce muzică te încântă cel mai mult şi cum te caracterizezi?

Colecţia de păpuşi din sticlă

Oamenii sunt atraşi unii de alţi pe baza unui principiu primar: perpetuarea speciei.
Un bărbat trebuie să pară capabil de a avea urmaşi puternici iar femeile trebuie să pară sănătoase şi capabile pentru a da naştere unor supravieţuitori.
Fiecare amănunt al fiinţei noastre are o etichetă care spune ceva despre noi şi poate fi observat la nivel de subconştient. Şi astfel mărimea noastră spune ceva dar ce anume astfel încât să fii respins sau acceptat?
Mass-media dictează ce model să urmăm, cu ce ar trebui să ne îmbrăcam, cum ar trebui să arătăm…În teoria despre atracţie primul pas este aspectul fizic. În urma cu mulţi ani am citit că oamenii care sunt frumoşi conform standardelor au mai mult succes în viaţă. Adică ar trebui să fim exagerat de atenţi cu aspectul nostru, să fim în ton cu moda dar să ne oprim la atât? Chiar dacă asta ar însemna să fim falşi?
Nu am auzit mulţi oameni care să promoveze atitudinea pozitivă. Asta face toţi banii şi iţi asigura succes în orice domeniu. Atitudinea poate face ca un om care nu se încadrează în standarde să fie mai atrăgător decât unul care s-a imbrăcat în haine mai scumpe.
Am citit zilele trecute ca modelul Barbie( blonda, sâni mari, ochi albaştri, talie subţire) este cel mai atrăgător pentru barbaţi. Mi s-a părut amuzant pentru că o păpuşă o cumperi poate cu bani mulţi, o priveşti, te joci cu ea dar în cele din urmă te plictiseşti pentru că în afara ca este foarte placută vederii nu are nimic preţios.
Atitudinea pozitivă face un om mai atrăgător pentru că generează dinamism, putere, sinceritatea pe care mulţi o cerem. În schimb, frumuseţea fizică este nesinceră şi rece, trecătoare şi poate monotonă.
Ai încercat vreodată să umbli neîngrijit ca să vezi dacă poţi atrage oamenii din jur doar prin ceea ce eşti? Este un exerciţiu bun dar nu pe termen lung.

Un centimetru dintr-o legenda - A Bigger Bang

Am avut o ocazie unică în viaţă să merg la un concert susţinut de cea mai bogată trupă din lume: "The Rolling Stones".
Mi-am imaginat că va fi un spectacol uimitor… că doar nu şi-au câştigat faima pe nimic. Dar realitatea a fost mult peste ce mi-am imaginat eu.
Am fost unul dintre cele 60.000 de suflete prezente pe stadionul "Lia Manoliu" care a inţeles de ce formaţia asta este o legendă.
Jocul de lumini a fost impresionant dar vocile, energia şi prezenţa scenică au provocat doar cuvinte de admiraţie. Şi mare surpriză am avut când l-am auzit pe Mick Jagger rostind câteva cuvinte în română. Poate a citit de pe un prompter...poate nu... important este că am auzit prima trupă străină care vorbeşte atât de mult în limba noastră.
În timpul concertului mi-a trecut prin minte o idee trăznet: au făcut un pact cu diavolul...aşa se explica tot. Asta a fost a doua explicaţie după ce am zis ca au luat zglobinol înainte de concert. Câţi oameni având vârsta de 60 de ani dansează pe scena 2 ore( dansează este gentil spus...de fapt era o ţopăiala frenetică), cânta impecabil şi ţin publicul în picioare?
Poate sunt doar un purice pe Terra şi nu am văzut alt concert mai mare decât acesta dar oamenii aceştia merita admiraţia întregii lumi ( chiar daca realitatea este relativă ) pentru că au ajuns legende vii datorită pasiunii lor pentru muzică şi viaţă.



Poze facute inainte de concert si cateva la inceput

Cunosc un geniu vesel

Cu aproape 8 ani în urmă am cunoscut un geniu. Pe atunci nu ştiam ce este, pentru mine este o bucăţică din sufletul meu. Insă acum o vreme ne-a dat o lecţie şi ne-a demonstrat că nu face parte din categoriile muflon sau morcov sau din oricare alta inventată de noi.
Perseverenţa şi libertatea mentala sunt cele care te ajută să reuşeşti în viaţă. Sună pompos dar vă dau exemple mici:
- când ii este foame ...miorlăie pană primeşte mâncare
- când vrea atenţie ...miorlăie pană i se da atenţie

In principiu este o metodă bună pentru a obţine ceea ce doreşte dar nu funcţionează mereu( a învăţat că oamenii sunt stresaţi de miorlăieli ). Intr-o zi a încercat să omoare un fluture prin aceeaşi metodă. Nu ajungea să îl prindă aşa ca a stat şi miorlăit la el în speranţa că ceda nervos şi i se va pune la picioare.
Chiar dacă nu a reuşit în cazul acela...el continuă să îşi aplice miorlăielile în orice moment pentru a obţine ceea ce doreşte şi nu are nici o remuşcare că poate provoca neplăceri.
Angie este un geniu vesel, un geniu care trăieşte bine şi primeşte ceea ce vrea.
Trecând peste aparentele acestei povestiri copilăreşti...este o lecţie importantă.
Suntem prizonierii minţii noastre...în sensul că atunci când vrem ceva, ne împiedicăm de motive inventate, transformate pentru a deveni reale.
Insista chiar daca asta inseamna să zici de multe ori acelaşi lucru, să faci ceva ce nu iţi place, să nu te lasi prins de prejudecăţile umane.
Varianta serioasă ar fi "The Pursuit of Happyness", o poveste reală ce merită atenţia noastră
Cred ca asta este una din zilele ce stau sub semnul gândirii arborescente.

Crezi că poţi alege?

In fiecare clipă oameni mor din diverse motive dintre care cel mai des întâlnit este accidentul. Fie mergi pe strada şi iţi cade un ghiveci de flori în cap şi se termină totul, eşti inocent. Fie nu înţelegi ce a fost în mintea ta atunci când ai alergat în faţa unei maşini fără să te asiguri. De data asta nu mai eşti inocent chiar dacă invoci nebunia temporară.
Eu cred ca maşini de orice tip sunt implicate în majoritatea accidentelor. Noi am inventat toate jucăriile astea care ne ucid din greşeală.
Iţi poţi imagina că fiecare om are un număr, când se naşte un om se incrementează acest contor, când moare scade. Si totul se desfăşoară extrem de repede pentru că în orice moment se nasc şi mor creaturi umane.
Având în vedere în orice exista un echilibru, atunci şi pe Terra ar trebui să se întâmple acelaşi lucru: să existe un număr constant de oameni pentru că dacă ar fi altfel planeta s-ar dezechilibra şi ar ceda în fata greutăţii prea mari.
In momentul în care numărul creşte mult peste limita admisă...se foloseşte un sistem ce alege un număr la întâmplare iar omul cu acel număr moare într-un accident, de orice fel. Până şi criminalii invocă acest motiv: a fost un accident, dar nimeni nu ii crede.
Dacă numărul scade prea mult, atunci se nasc copii din greşeală. Dacă aceştia trăiesc sau nu depinde de acelaşi sistem "loterie" şi de numărul pe care îl primesc şi se schimbă în fiecare clipă.
Realitatea este relativă şi asta poate fi una din feţele ei.

Plantati un copacel si va dam o bomboana

V-ar plăcea sa ieşiţi afara, in pauza de prânz, si sa nu va mai simţiţi striviţi de razele soarelui? Iar seara sa nu mai aveţi impresia ca locuiţi intr-o sauna? In mai puţine cuvinte mi-ar plăcea sa avem o planeta fericita. De ce? Pentru ca altfel tot noi suferim.
O soluţie ar fi sa plantam copăcei, boscheţi, orice ar putea atenua efectele infinite ale poluării. Dar nimic nu este gratis, oamenii trebuiesc răsplătiţi. Si aici intra in scena ministrul mediului, Attila Korodi
care ar trebui sa dea o lege prin care sa ii oblige pe oameni sa planteze ceva, orice , si la schimb sa primească ceva : o bomboana, un leu, un bol cu mâncare, o floare....
In cele din urma de ce ne-ar pasa de planeta? Oricum mai rezista, cel puţin pana murim noi, sigur nu se va întâmpla o catastrofa care sa ne afecteze. Educaţia despre cum sa iţi protejezi planeta costa bani iar rezultatele nu aduc bani pe termen scurt, pe când poluarea da. Numai faptul ca nu ştim sa aruncam o hârtie intr-un loc dedicat aduce bani unei firme de salubrizare si exemplele ar putea continua.
Dar nu avem timp, bani si energie sa ne preocupam de o problema aşa "minora"...

Turism in Ro

Am terminat masteratul şi cu ocazia asta îmi permit să mă trezesc sâmbăta la ora 13 şi să plec la mare. După un drum de 3 ore am ajuns în Eforie Nord. Nu îmi aduc aminte să fi văzut vreodată marea atât de limpede, ne-am băgat picioarele în mare şi am uitat de tot.
Mai târziu, am trecut prin mulţimea de chiţibuşuri ( multe fiind din categoria kitsch ) şi ne-am căutat cazare. Intr-un târziu am zis să vedem viata de noapte. Dar ia-o de unde nu-i.
Nu aş putea numi distracţie să stai într-o terasă din interiorul staţiunii, unde auzi vacarmul străzii, ca şi în Bucureşti, un amestec de muzică ordinară, mirosuri ce nu se asortează, discrepanţa de stil, de la ieftin la select unde select înseamnă foarte scump, nejustificat evident.
Am plecat în Neptun, ne-am rătăcit în întuneric pentru ca indicatoarele erau evidente, asta înseamnă ca nu trebuie să mai fie puse. Am mers pe plajă unde am găsit discoteci goale, terase închise.
Am urcat la o terasă romantică, avea vedere spre mare, lună plină...şi alături o discotecă în care muzica era la maxim, jocuri de lumini în toată splendoarea....dar pentru cine? Nici măcar un DJ nu se vedea. Si oamenii sunt evidenţi şi de aceea nu se vad ?