În viaţa unui om încap cam 876.000 de începuturi

De câte ori nu am auzit zicala „Omul cât trăieşte învaţă”? Probabil ca pe multe altele le-am luat ca atare, le-am aprobat fără ezitare dar de fapt nu simţeam esenţa. Uneori întâmplarea a făcut să realizez fiecare cuvinţel.

În urma cu mulţi ani am avut o vecină, simpatică de altfel…avea 26 de ani, muncea şi încerca să îşi termine facultatea. Eu eram la liceu şi nu pricepeam foarte bine ce însemna munca, examene, oboseala, chiria şi mai puneam întrebări care poate acum mi s-ar părea retorice. De exemplu am întrebat-o de ce nu reuşeşte să termine facultatea şi mi-a zis ca la vârsta ei este foarte greu să înveţi, de fapt nu mai ai nici un chef şi nici o tragere de inima şi trebuie să faci eforturi extraordinare ca să reţii informaţii noi.

Revolta surda şi muta împotriva destinului şi a sorţii! Nu se poate ca după ce că nu ne folosim întreaga capacitate de gândire, la o anumită vârstă nici nu mai pot învăţa? Păi şi planul meu de a deveni un geniu mai mult sau mai puţin pustiu??

Câţi oameni… atâtea păreri aşa ca nu am luat-o în serios. Uneori foloseşte să fii precum Toma Necredinciosul şi să cercetezi cu ochii tăi.

Astfel experienţa mi-a dovedit ca întâlnesc o mulţime de situaţii noi sau poate asemănătoare dar cu parametrii diferiţi şi pot să învăţ o mulţime de chestii noi. Am muncit in timpul facultăţii si după si nu am avut niciodată sentimentul descris de ea, lenea aceea dulce,otrăvită şi mizerabilă.

Bizar îmi este cum fiecare situaţie necunoscuta aduce cu ea întrebări, poate temeri, o mulţime de idei şi gânduri inutile, un comportament defensiv sau puţin modificat artificial. În cele din urma când intervine veşnica obişnuinţă, suportul nostru de a trai mai puţin stresaţi, ne comportăm normal, ne deschidem ca nişte floricele şi arătăm lumii cine suntem şi ce putem. A nu se înţelege greşit că aşa se întâmplă în orice situaţie nouă. De exemplu nu îmi vor tremura niciodată picioarele când mă voi duce pentru prima oară să cumpăr scoici. Mai degrabă mă refer la debutul într-o cariera, intrarea într-un colectiv, la săritul cu paraşuta…

Făcând un inventar am trecut prin x încercări din cele 876.000. Cam ăsta ar fi numărul de începuturi care se pot întâmpla în viaţa cuiva, optimist vorbind, pe o perioadă de 100 de ani ( un an având doar 365 zile ) în fiecare oră (24/24).

Asta scriu acum când încă nu am împlinit cei 26 de ani. Şi nu ar fi amuzant ca după ce voi trece de această limita să primesc o înştiinţare din partea Sindicatului Neuronilor Veseli cum că aproape toţi s-au dus, odihnească-se în pace, şi a mai rămas doar suportul tehnic care mă va ajuta să folosesc informaţiile deja stocate.

Dar nimic nu m-ar mira având în vedere cât de limitaţi suntem şi de cate ori exclamăm naiv: „Nu este drept!” … răspunsul vine sec pe calea privirilor blazate şi reci: „Cine a zis că în viata este totul corect? Bine ai venit în realitate!”