Adevărul este dincolo de noi

“Crezi în extratereştrii?” …întrebarea asta face parte din categoria la care se răspunde “Şi da şi nu” deşi vorbim despre crezul în ceva. Ori credinţa este o certitudine că dacă era doar o jumătate de măsură se numea altfel. Înţeleg că există teama de a nu greşi răspunsul, teama de a crede în fantezii dar chiar şi aşa de ce suntem aşa nesiguri încât să răspundem cu jumătate de adevăr?

Am încercat să merg pe un fir logic. De ce ar vrea un extraterestru să vină pe Terra? Hai să zicem că ar avea o caracteristică umană: curiozitatea şi ar veni să ne viziteze din când în când să ne studieze. Chiar pot eu să cred ca s-ar lăsa văzut de aşa de mulţi oameni, eventual s-ar lăsa prins?

Eu cred că dacă ar vrea să ne studieze mai de aproape ar încerca să arate ca noi, să se poarte ca noi. Aşa s-ar explica de ce unii oameni se poarta bizar…este simplu…nu sunt oameni. Nu vei ştii niciodată cu cine vorbeşti, lângă cine mergi pe stradă şi sigur nu te vei duce să îl pândeşti noaptea să vezi dacă îşi schimbă forma sau încearcă să comunice cu specia lui.

Eu cred că extratereştrii există dar nu sub forma sub care ni se serveşte noua. Şi aici nu mă refer doar la filme sau cărţi unde ai tot dreptul să îţi manifeşti imaginaţia întunecată. Mă refer la ştiri, documentare şi cărţi care ne povestesc cum sunt oamenii răpiţi, cum se fac experimente pe ei sau pe animale, cum a mai fost văzut un obiect neidentificat. Dar dacă se fac experimente şi îi aduc înapoi de unde i-au luat de ce nu le şterg memoria? De ce sunt martori despre cum arată şi ce fac ei? Ori tehnologia extratereştrilor lor nu este atât de dezvoltata încât să le permită să fie invizibili şi necunoscuţi pentru noi?

Mie mi se pare o jignire episodul Roswell şi chiar şi primul pas pe Luna dar aceasta este altă poveste. Şi este prezentat cu atâta seriozitate…adică un extraterestru aiurit s-a prăbuşit şi s-a mai lăsat şi disecat? Şi musai trebuia să se prăbuşească pe teritoriul Americii sau poate a fost o coincidenţă.

Îmi amintesc un episod din copilărie: eram la bunici iar noapte mă uitam la luna plină şi studiam lumea în semiîntuneric. Printre copaci am zărit o formaţie de lumini care zbura. Avea forma unui triunghi plin. Să fi fost un avion? Dar parcă erau prea multe lumini. Încercam să mă concentrez să vad ce susţinea mulţimea aceea de lumini. Şi părea să fie la altitudine joasă, puţin deasupra salcâmilor din curtea vecinilor. Era ceva distanţă dar nu aveam vizibilitate bună. A dispărut în câteva momente şi nu am văzut ce era. Astfel că toată seara am studiat cerul să vad avioane sau ceva care să semene cu ce am văzut sau să îmi explice imaginile. Ca şi cum m-aş fi uitat la un film neclar şi nimeni nu mi-ar explica ce am văzut. Îmi pot imagina orice.

Pe măsură ce trec anii, amănuntele acestui episod se şterg şi rămâne o singură imagine: cea cu triunghiul de lumini. Dar la fel de bine multe pot părea ceea ce nu sunt.

În concluzie: înainte de a da un răspuns la întrebare să vă gândiţi la argumentele care vă determină să alegeţi o posibilitate sau alta.