Cam târziu m-am aşezat să scriu despre aventura din Vamă dar acum am un moment de respiro. Joi seară am plecat ca vântul şi ca gândul să ajungem la Stufstock, de fapt la concertul celor de la Cradle of Filth.
Ţi s-a întâmplat să îţi doreşti ceva foarte mult şi să speri ca într-o zi să îl poţi avea? Este genul acela de speranţa străvezie care arată discrepanţa dintre dorinţă şi faptă. De cele mai multe ori nu primeşti nimic fără efort dar se poate întâmpla şi excepţia care întăreşte regula. Aşa am primit eu acest concert.
Am făcut cam 3h30min până acolo, mai aveam câţiva metrii până să ajungem în ţarcul unde erau cele două scene. A trebuit să ascult Altar, formaţia pe care nu o pot să sufăr pentru că are versuri repetitive, făcute parcă intenţionat să îţi strecoare printre gânduri mesaje subliminale.
Mă uitam în sus, număram stele şi încercam să îmi dau seama cât este ceasul. Un far plasat strategic lângă scenă mă orbea din când în când. O domnişoară simpatică se sprijinea de mr. Juli şi căuta din priviri pe cineva. Nu m-a deranjat asta dar se agita de parcă ar fi avut pureci. Eram deja lipiţi unii de alţii, unii fumau, altele urlau încercând să îl imite pe Danny. Cred că a fost singura oară când m-am gândit dacă ar fi aşa de rău să îi trag unei fete un pumn în mutră şi să o leşin. Nu cred ca ar fi remarcat cineva. Era un bar de pinguini cum nu am mai văzut. Ne ţineam de cald unii altora şi număram stele, clipe, ne mai bâţâiam şi îi mai înjuram pe cei de la Altar.
În cele din urmă a început concertul şi la fel şi nebunia. Nu am avut timp să mă uit în jur să vad ce fel de oameni au aceeaşi preferinţă muzicală ca şi mine. Eram prea preocupată să ascult şi să îi studiez pe cei de pe scenă. Am încercat să vad partea bună pentru că partea proastă am auzit-o suficient şi anume sonorizarea de 2 lei.
Când am să mă fac mare aş vrea să am o pază de corp ca mr. Juli pentru ca m-a salvat de 2 ori. Prima oara a fost la ultima melodie în care toata lumea îşi manifesta starea de spirit dând din plete, sărind…era să primesc un cot în cap…şi mă durea deja capul foarte rău. A doua oară a fost pe plaja când filmam un val şi nu am remarcat ca o domnişoară mai plinuţă de felul ei era aşa de beată încât şi-a închipuit că poate trece prin mine. I-a atras atenţia să urmeze o alta cale pentru că altfel ar fi stat acolo până dimineaţa ca să mă scoată din nisip dacă acea creatura ar fi căzut peste mine.
Am plecat de la StufStock mergând în pas împleticit de fericire. Dar în urmă am lăsat o mulţime micuţă formată în mare parte din adolescenţi în căutare de senzaţii tari.
Ne-am străduit să ne întoarcem la fel cum am plecat. Dar pe la kilometrul 99 am cedat şi am dormit de la 4 la 9 dimineaţa, ora noastră obişnuită de trezire pentru a merge la serviciu. Şi am fi făcut asta dar eram aşa plini de praf, nisip şi iarba uscată aşa că am trecut pe acasă şi ne-am curăţat de urmele unui vis zănatic pentru mine, un fel de coşmar pentru mr. Juli care şi în ziua de azi îl maimuţăreşte pe Danny.
Erau şi alte formaţii simpatice în program dar atmosfera de acolo nu mă atrage să stau. Sunt prea mulţi care vor să se bată fără motiv. Anul trecut cu ocazia aceluiaşi eveniment am evitat în ultima clipă o mulţime prăfuită ce se bătea cu mese. Iar anul asta, de 1 Mai, am văzut un tip călcat în picioare la propriu. Muzica se schimbă…în loc de rock am auzit frecători de platane. Oamenii se schimbă…copii cu vârste fragede, având coafuri de caţei lăţoşi, fete dezbrăcate sau aurii…
Dar nimic în asta nu a mai contat. În câteva ore mi s-a împlinit o fantezie şi asta mă învaţă ca în loc să sper că lucrurile se vor întâmpla de la sine…uneori pot să fac ceva mai mult decât sa visez.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu