Demonul si vrajitoarea

In marginea cea mai îndepărtata a pădurii se afla o peştera, cum altfel decât întunecata. Miroase a frunze moarte, ude si pline de noroi.

Apa se scurge pe pereţi intr-un ritm înnebunitor de tobe in timp ce vrăjitoarea se unduieşte lin in jurul cazanului. Coapsele si sânii ii lucesc sub jumatatile de raze selenare.

Din parul lung i se preling umbre negre care dansează in jurul ei, agăţându-se încă de suvitele ei parfumate.

In fata purităţii răului, toate tremura, prind viata si fac reverenţe.

Pe jumătate in întuneric, fata i se încleştează intr-un rictus indescifrabil, iar pe jumătatea încă luminata, zâmbetul ii este îmbietor.

Sunt atâtea Josephine pe lume insa aceasta este speciala, isi soarbe puterea din eclipsa, din partea întunecata a lunii.

Vântul se prinde si el in dansul din ce in ce mai sălbatic. Pe ritmul lui, din peştera răzbate un monolog sfâşietor.

- De ce m-ai lăsat singur? Mă simt abandonat, atât de pustiit incat mă mir ca mai simt ceva. M-am aruncat in braţele tale cu ochii larg închişi.

De ce m-ai dăruit întunericului? Mă poţi ierta pentru ce ti-am făcut? Am vrut doar sa te protejez, altfel nu as fi îndrăznit sa le sfâşii carnea in numele tău, zeiţa umana!

Credeam ca nimic nu ne va tine departe, credeam ca prin uciderea lor ne vom uni si vom deveni un întreg, o sfera de foc in care sa îngropam toate păcatele, toate dorinţele se vor fi golit de sânge si de nimic.

De ce m-ai trădat, făptura înşelătoare?

Aripile lui sunt atât de grele din pricina atâtor şoapte, prea multe frângeri si gheare.

- De ce m-ai înlănţuit? Se pare ca destinul mă face sa alunec pe panta nebuniei. Am vrut doar sa te venerez, sa mă arunc la picioarele tale cu întreaga mea natura demonica.

De ce m-ai abandonat?

Eclipsa este completa, inelul de lumina hipnotizează timp de 7 zile si 7 nopţi. Atât au rezistat pana când apa a pătruns ca printr-o epava si totul a fost strivit.

Negarea nu face ca lanţurile sa dispară.

Intr-o clipa de pierdere

- Iubita mea, Jospehine, ma doresti?

- Nu.

- Hmm…nici eu.

- Si atunci de ce ma intrebi?

- Ca sa am motiv sa injur si sa beau. M-am lasat de fumat iar sexul fara sentiment ma deprima. Ce zici?

- Esti pierdut. Pleaca.

- Te vreau, te ador…

- Pleaca

- Josephine, devin metalic…nu ma lasa sa plec.

- Ma plictisesti….dispari in neant de unde ai venit!

- Fato…tine minte ca totul se intoarce.

- ….

- Efemera clipa…doar timpul nu se intoarce. Si tu stii asta foarte bine dar preferi sa joci ceea ce nu ni se potriveste doar pentru ca altii au gasit algoritmul fericirii.

- Prefer sa regret…cu asta pot sa traiesc.

- Pe curand.

Pentru nu stiu a cata oara, imi iau gandul de la tine. Ma amagesc ca nu te voi mai vedea ca si cum nu te-as merita. De fapt, cine esti tu? Faptura sarmana, sordida iti este natura. Ori sunt nebun si te privesc prin lentila mea cu valoare neadecvata, ori te iubesc pana intr-acolo, unde trebuie sa vad intunericul din imaginatie ca sa ma pot lasa coplesit de realitatea inversa.

Dar cine esti tu, Josephine?

Impletituri din fire de nisip

As detesta sa mă pierd printre figurile sărutate de tine. Mi-ar displăcea sa ratacesti sarutarile mele printre altele superficiale, lipsite de sentiment.

***

Chiar m-am plictisit de mine, cuvintele nu se mai leagă intre ele astfel incat sa cred ca ar trezi o imagine. De fapt sunt doar bucati de oglinda aruncate de sus in timp ce mă îndrept spre vis.

Totul se repeta, cuvintele, extremele, plăcerile si gândurile. Si cel mai rău este ca mă îndrept spre vârtejul de nebunie temporara unde principiile isi schimba valenţele in funcţie de argumentele relative.

Daca lucrurile din jur ar avea culori exacte, as reacţiona matematic, as aplica regula de trei păzeşte…măcar o vreme.

Îmi pare rău dar nu mai funcţionează nici asta. Pânza începe sa se destrame, punctul negru începe sa vibreze atât de tare incat mă trezesc din când in când crezând ca este cutremur.

O mare parte se va întoarce de unde a plecat, in locul unde totul pulsează, reacţionează radical si paradoxal pe alocuri.

***

Ridica-te din praful existentei tale, convinge-mă sa iţi dau mana folosind argumente puerile. De indata ce ai reuşit, mergi. La început, intr-un ritm lent, apoi continua cu paşi din ce in ce mai mari. Fugi ! Pierde-ne in mulţime, acoperă totul cu poezie spontana si alege melodia pe care vom dansa când vom merge pe mare.

Damien Rice-Volcano

Asculta mai multe audio diverse

Ruptura

Lasa-ma afara, in calea oamenilor care catadicsesc sa treaca pe trotuarul asta. In general, oamenii care ma cunosc, imi arunca priviri pline de compasiune. Eu cred ca ei cred ca eu simpatizez cu starea lor de spirit cand eu stau lungita, cu mutra pe labe iar colturile gurii imi atarna libere.

Dar este tipul gresit de loc, cel in care ma aflu si nu am nici o scuza pentru asta. Nu sunt trista, pur si simplu ma gandesc la tine. Oare este bine ce fac? Dar ce as putea sa fac daca nu ma tii in brate?

As putea la fel de bine sa ma intind pe spate, sa privesc spre gri inchis cu ochii larg deschisi pana gasesc partea luminoasa. Timpul se scurge prin maini spre pamant dar oare nu este o crima micuta, neobservata?

Cred ca nu culoarea conteaza ci timpul potrivit pentru fiecare stare. Toata lumea stie ca atunci cand vrei sa plangi pe coada, trebuie sa iesi in lume, sa o lasi sa curga pana iti intra pe sub piele, pana ti-a insuflat neobisnuita idee ca ziua soarecelui nu exista decat daca ii dai voie.

Esti de acord ca fiecare zi trebuie sa reprezinte ceva?

Sa fii nimerit eu ziua nepotrivita?

Imi iau dorinta si plec. Ma duc in lume unde sunt atatia oameni relativ unici la fel cum ai fost si tu pentru mine.

Imi iau visul si plec. Ma duc sa il lipesc de altcineva care este dependent de el.

Iti iau sufletul si plec.

La revedere!

Impotriva curentului

Intr-o zi de toamna timpurie, te vei plimba prin parc, vei impinge cu picioarele toate frunzele care ti se vor impiedica de picioare si vei face ceea ce faci aproape in fiecare zi. Fie vei asculta muzica altor oameni, fie vei dori sa auzi ce se va intampla in jur. Privirea iti va fi pierduta, gandurile imprastiate, milioane de melodii cu idei diferite, superficiale sau profunde dar repetitive.

Evident ca vei atrage privirea unor tipi plictisiti de viata sau de ei. Unul dintre ei iti va aduce aminte de un soarece, va avea trasaturi inguste, alungite, ochii mici, in alerta, gura sfidatoare, pistrui si parul blond. Ti-am mai spus dar nu vrei sa asculti: nu te increde in ochii de plumb pentru ca ascund bizarerii.

Va intra in vorba cu tine, isi va da coate cu prietenul lui, umbra lui spirituala. Stiu ca nu vei rezista sa nu raspunzi pentru ca orice replica lipsita de vulgaritate te tine in loc, va aparea si bunul simt de dupa colt si iti va spune ca frumos este sa raspunzi.

Vulgar vine de la vulgaris care in latina inseamna comun, obisnuit, banal. Cand spun „homo vulgaris”, nu vad un om care se scarpina des si vorbeste ca la usa cortului. Si cu toate acestea, in zilele noastre, vulgar inseamna grosolan si josnic.

Culmea este ca oamenii adora obisnuitul, figura comuna nu produce iritatie la nivel de subconstient, apartenenta la o multime, la unul sau mai multe grupuri bine alese, atrage iminent.

Asa imi explic eu de ce te vei aseza langa el si dupa cum te stiu eu ca iti place sa privesti oamenii in ochi, vei continua dialogul pe tonul acela usorrr arogant care uneori ma enerveaza la culme.

Pacat ca el si umbra lui au ales sa faca parte din genul acela de oameni care sunt impotriva curentului.

„Ce faci babi pe aici, prin parc, singura?” ranjeste prosteste el.

Ma incrunt usorrr si inca nu spun nimic.

„Asa imi place mie sa spun, babi, si sa vad tipele cum se miorlaie sa nu le mai spun asa. Se asteapta sa pronunt frumos in engleza dar mie imi place sa le enervez la culme. Pe tine te deranjeaza?”

„As prefera sa imi spui pe nume. Voi ce faceti pe aici?”

„Hih…nu vrem sa facem nimic din ce face toata lumea, nu vrem sa mergem la scoala, nu vrem sa muncim, nu vrem sa avem casa, masina. Nu vrem sa facem parte dintr-o multime de prosti. Ce zici babi?”

Te vei ridica rapid de langa ei. Doar te cunosc, te superi foarte repede. Si in plus, ranjetul lui iti vor arata niste dinti mici, ascutiti care iti vor aduce aminte cum a aparut expresia „a saruta precum un soarece”.

„Dudes, va las. Pot sa vorbesc si eu ca voi dar ma plictisesc repede. Au revoir!!!”

Ti-am spus doar, toti vrem doar ceea ce am invatat ca este bun, la fel dar in acelasi timp are o aura superficiala de iesit din comun. Incep sa cred ca nimic nu este nou sub soare. Exista un set definit de obiecte abstracte care se propaga de la un nivel la altul, de la micro la macro, de la bine la rau. As putea sa ma invart in jurul cercului ce reprezinta infinitul surprins intr-un obiect care la nevoie poate fi ignorat.

Nici eu nu pot sa trec pe langa obisnuinta si sa scriu despre actiunea care se petrece in momentul prezent. Ma voi lega si eu de momentul trecut sau viitor, nici unul nu este real, oamenii din ele vor cadea si ei lati, culorile vor fi niste carpe prafuite. Voi incerca sa nu le dau un aer exotic pentru ca vor cadea prea usorrr in judecata subiectiva.

Ochii plumburii nu sunt nici ei obisnuiti.

Ziua a patra la Paris

Visez pe ferestre vechi de sute de ani, in pereti relativ regulati aflati in curti interioare in care pot intra nestingherita pentru a savura putina istorie. Este putin bizarrr sa vezi cum valoarea este data de varsta inaintata in timp ce noi ne chinuim sa dobandim noutatatea chiar daca asta inseamna sa facem compromisuri.

Am gasit ceainaria ceainariilor care se afla in apropierea unei biserici ce parea mai neagra decat cea din Brasov.

Am revazut cartierul Marais si pentru ca am vorbit la telefon, mai mult am plutit si am retinut franturi.. Mi-ar fi placut sa am o carte ca sa o daruiesc fetei care desena cu picioarele in iarba. Mergea agitata inainte si inapoi intr-una dintre gradinile in care cainii nu au voie nici macar cu lesa.

Apoi timpul s-a comprimat in ciocolata, valuri cenzurate de ciocolata cu lamaie, migdale si miere si cine mai stie ce. Dupa atatea cutii dulci mi s-a facut o foame teribila.

Fara prea mult efort am ajuns in locul in care am gasit cea mai buna clatita din lume. Poate nu arata extraordinar dar a venit din sufletul unui om, a fost garnisita cu zambete, acompaniata de muzica, pe fundalul tragic al meciului Mexic-Franta.

M-am rostogolit pana in locul cosmarurilor meritate pentru nesabuinta de a manca seara o galeta si o bijuterie-clatita.

A treia zi la Paris

Cunosti sentimentul cand iti fuge lumea de sub picioare si treci de la realitate la starea de vid?

M-am straduit mult sa trec peste el si am amenintat atentia sa stea treaza. In aceste conditii am admirat trasaturile fine ale lui Julien mi-am adus aminte ca deviatiile de comportament sunt iminente.

Dupa amiaza ne-am dus intr-un alt loc ce imi aduce aminte de el si de celalat el la care as mai adauga un el. Ce-i drept, nu se intelege nimic dar nici eu nu am inteles de ce o fusta devine rebela doar pe treptele de sub marele arc de la Défense.

Cartierul acesta rece, compus din miliarde de geamuri si tone de metal,verdeata si beton, este fascinant. Inaltimea cladirilor nu te duce chiar printre nori dar cu siguranta iti face gatul mai lung si mai frumos.

Trec atatia oameni pe aici dar oare se opreste cineva sa si locuiasca?

Cred ca mai degraba as visa putin pe descrierea unui loc atragator doar prin faptul ca sunt lebede pe un lac inconjurat de un parc. Cergy, orasul in care doi oameni zambesc si traiesc departe de casa. Un al treilea zambeste oricum, este din partea casei.

Dupa o pauza in care imi schimb pielea, imi dau seama ca mi se face foame si dupa cateva batalii cu mine, pierdute, ma arunc in bratele orasului. Sunt un turist cu fata de caine singuratic. Da-mi ceva de mancare!

Mi-a dat o portie de Flam’s impreuna cu o multime de cocoloase pe care le-am inghitit timp de o ora intreaga pentru ca in jur erau grupuri de cel putin 2 oameni. Eu impreuna cu mine ne-am uitat la fotbal. Si pentru ca nu ne-a picat bine am reusit sa ii cer chelneritei 50 de euro in loc de 50 de centi.

Mi-am luat coada si am tarat-o pe stradute, printre magazine, florarii, grupuri de oameni. Am regasit lumina turnului care ma atrage in fiecare seara. Cu mainile intinse in fata, merg fara harta in aceeasi directie.

M-am sprijinit de un copac, de al doilea si pe la Sevres – Lecourbe am cedat. Am luat metroul pana in pat.