Pisica de pe Moldoveanu

Ca orice aventură bine planificată, secvențele au avut valențe neașteptate. Vineri seară trebuia să adorm cât mai repede însă bebelușele au înțeles că stingerea se dă la miezul nopții. Cine mai știe dacă am adormit la ele în cameră sau mai târziu în patul nostru?

Cert este că la 4h30 mă întrebam ce sună și de ce, asta până am auzit o alarmă ascuțită și insistentă. Mi-am adus aminte că azi este ziua de mers la munte. M-am întrebat în van dacă să îmi iau bocanci sau ba. Mărturiile altor oameni susțineau că este un traseu relativ lejer de 3h30 și nu trebuie să îmi fac multe griji.

Pentru cineva care stă mult în casă cu 3M, muncește, chițăie, aleargă puțin și vânează echilibrul, traseul spre cel mai înalt punct din România nu zdrăngăne nici un clopoțel.

Ne-am urcat în mașină și am adormit de prea multe ori și am visat că pic în gol. Freud ar fi avut ceva de zis despre asta, sunt convinsă.

M-am trezit definitiv înainte cu 1 km de Stâna lui Burnei și nu am crezut că toate mașinile parcate au adus atât de mulți oameni dornici de atins Moldoveanu.

Am ajuns la baza traseului cu o durere în partea dreaptă a sufletului și o privire lungă până sus unde se vedea o cascadă. Părea atât de departe încât cu greu m-am convins că este fezabil.

In timp, urcușul mi-a adus aminte de Romniceanu, fără trepte colorate și fără Martinez. Am început să mă las atrasă de culorile florilor, de peisajul vast și de curcubeul ascuns în Cascada Mare a Văii Rele.

Până am ajuns la capătul urcușului am mormăit din pricina șirurilor de oameni care treceau pe lângă noi sau viceversa. Pentru cineva care stă prea mult în casă, spațiul personal este extins considerabil comparativ cu mărimea celui din martie 2020. În consecință, orice apropiere fizică străină produce un disconfort.

Întotdeauna am considerat că drumul spre ceva important are legătură cu forțarea unor limite, cu educația personală, cu mottoul 'Un pas în fața celuilalt până ajungi unde trebuie'.

Când am ajuns în Căldarea Văii Rele, eu am crezut că am atins vârful. Întinderea verde îmbia spre odihnă și rostogolit prin iarbă, însă cu băgare de seamă pentru că locul mustea de apă prea rece.

Cu greu m-am motivat să merg mai departe pentru că pentru mine era capăt de drum. M-au mituit mirajele ochiurilor de apă cu flori și bucăți de cer, zăpadă care a uitat să se topească. Apoi a început urcușul unde am mormăit o vreme până m-am întors și am văzut Iezerul Triunghiular, un lac pentru sufletul meu matematic.

Teoretic, mai aveam puțin până să ajungem pe vârf. Am uitat să mă gândesc prea mult pentru că fiind mulți oameni pe centimetru pătrat, puteam auzi conversațiile altor oameni în care să mă amestec fără nici o remușcare.

Așa am aflat că zahărul ne ruinează viața și pentru bunăstarea noastră ar trebui să mâncam animale cu un cod genetic mult mai vechi decât al nostru. De exemplu, dacă mâncam porc, acesta având cod genetic mai apropiat de al nostru, riscăm să ii împrumutăm comportamentul.

Mă amuzam singură când am ajuns în ceață, pe o cărare îngustă. Am ales să fac stânga și așa am ratat vârful Viștea Mare.

Cărarea era, de fapt, o creastă care ducea spre Spintecătura Viștei. Cred că nu am reușit să înțeleg pe deplin până acum ce înseamnă să mergi pe o creastă de munte. Nu îmi imaginam că voi încerca să nu privesc prea mult în stânga sau dreapta de teamă să nu pierd echilibrul.

Deja partea unde a trebuit să mă țin de lanțuri a creat genul acela de tensiune care trece de bariera rațională. Apoi a urmat cățăratul pe stânci cu toate unghiile disponibile, pași mici și tremurat necontrolat.

Am atins vârful Moldoveanu unde erau prea mulți oameni pe centimetru pătrat.

Nu știu ce făceau alții dar eu eram ocupată să declar că niciodată nu voi mai face așa ceva. Poate suna a Malvinuța dar… niciodată!

 Am continuat pe o cărare care a devenit din ce în ce mai prietenoasă după fiecare pas.

Am ajuns pe vârful Galbena unde am început să mă relaxez pentru că drumul părea lin. Şi am tot coborât până la lacul Galbena. Aici am decis că mă odihnesc fără să fac în așa fel încât sufletul să înghețe.

Apoi am tot întâlnit indicatoare spre Valea Rea și parcă toate arătau că mai avem 1h30. Mie mi s-a părut o coborâre fără de sfârșit, am trecut de la agonie la extaz și invers, sinusoidal. Cea mai teribila probă a fost cea din pădure unde țânțarii ne-au devorat de unde au apucat iar picioarele aproape au cedat. Le-am convins să meargă mai departe cu aspirina consumată în cea mai barbară formă.

Atunci când am ajuns la capătul traseului, am așteptat în mijlocului unui roi de țânțari, să ajungă toată lumea și să vină mașina uitată la un kilometru depărtare.

Febra musculară ce a urmat în urma acestei aventuri incredibile va rămâne în istorie pentru multă vreme.

Click aici pentru cele mai faine poze din aventura

3M în prima aventură peste mări și țari...în nordul țării

Nu am avut timp de emoții pentru prima călătorie mai lungă pentru 3M, la fel cum am uitat că trebuie să cumpăram o oliță portabilă.

Ne-am întrebat de multe ori la ce oră să plecăm iar soarta ne-a ajutat să ne decidem pentru ora 5.

Nu am idee de ce Madi era treaza încă de pe la 4. Surpriza mare a fost că Mali și Maria s-au trezit fără proteste.

Am luat tot entuziasmul cu noi și am plecat spre Botoșani. Am uitat să dormim, s-a trezit ziua și așa am văzut împreună primul răsărit.

Uitându-mă în soare mi-a venit în minte figura fetei din Marsilia. Magren și povestea ei aproape uitată din care au rămas doar câteva fragmente. Nu mai știu cum a ajuns acolo, de ce a vrut să se sinucidă și cum a ajuns să nu piardă nici un răsărit, motivația care o ținea în viață. În răsăritul soarelui si-a găsit echilibrul.

Cred că am adormit cu gândul la ea când m-a trezit Maria să îmi ceara o pungă. Probabil că am mers prea repede, prea agitat și așa s-a produs incidentul care m-a făcut să le ofer 3M doar biscuiți Wasa.

Au fost tentative de cereri pentru opriri relativ urgente însă nu li s-au dat curs. Am ajuns la 10 la Joldești. Nu știu ce planuri aveau alți oameni dar noi ne-am spălat pe lăbuțe și am păpat împreună cu Ami.

Încercam să o conving pe Măriuca să pape ultimele bucăți de sushi unde orezul a fost înlocuit cu pâine iar peștele cu șnițel-mau.

Ne grăbeam să ajungem la întâlnirea cu Stefănucă, Adi și caii care trăgeau o căruță. Unii au fost mai încântați decât alții de plimbarea cu căruță până la cimitirul satului.

Maria s-a lipit de mine încât ai fi zis că face parte din fusta mea.

Aici ne-am întâlnit cu mulți oameni dragi pe care nu i-am luat în brațe și a fost bizarrr.

În plus, o parte dintre ei au plecat de unde au venit iar noi ne-am dus cu căruța la Siret. Nu ne-a impresionat. În schimb am alergat mult și bine după o turmă mică de oi care s-a speriat și a fugit și mai tare.

Maria s-a speriat teribil de o vacă. Se pare că mărimea din carte și mugetul nu prea reflectă realitatea pentru că m-a întrebat ‘Cine face așa?’

După ce s-a lămurit că animalul nu este periculos, a vrut să pună mâna pe ea. Nu eram chiar incantată să ne apropiem de Doamna Vacă mai ales când am văzut că nu se sperie de ‘Kuliki Taka Tî’ a lui Andre.

Soarta bună a fost că s-a propus să alergăm după căței de pământ. Am alergat până am constatat că strategia noastră nu îi convinge să iasă la lumină. Câțiva stropi de ploaie ne-au convins să ne întoarcem de unde am plecat.

Aici, din nefericire, nimeni nu a uitat de puiul de pisică. Acesta, speriat de oameni mici și gălăgioși, s-a ascuns bine într-un copac însă nu l-a ajutat prea mult. A fost văzut, recuperat și smotocit.

Credeam că pisi va fi motiv de tragedie dacă zicem că plecam. Drama cu dublu sens a avut ca subiect despărțirea dintre 3M și Ami.

Spre surprinderea tuturor, am scăpat rapid de miorlăială pentru că am ajuns la doamna Livioara de unde am luat bujori, cireșe din copac și mângâieri de la un câine prea simpatic.

Următoarea oprire a fost la Angela și Relu. Aici, fiecare clipa a fost ca un pătrat de ciocolată.

La început l-au văzut pe domnul Tolea care deși este foarte bătrân acum încă ne mai sperie când latră. În plus, țarcul în care l-am găsit îi mai ascunde din grandoare.

Apoi, au primit niște jucării roz, trotinetă și mașină. Alternativa la acestea erau un cățel prea blând și o doamnă rață cu bobocei. Atenția noastră era deja praf de stele.

Abia atunci a fost propusă cireașa. Vizita la iepurași care au fost alergați, admirați și mângâiați de către 3M și Roberțel.

Spre fericirea tuturor, iepurii nu își dau duhul atunci când se sperie.

Cu greu s-au dezlipit de Bărboșilă, un iepure cu povești nenumărate pentru adormit copii.

Până am ajuns la Botoșani, Mali dormea în grija lui Roberțel, Madi și Maria sfârâiau în tandem.

Cu greu și-au mai revenit 3M și atunci când au făcut-o, ne-au cerut să mergem afară însă noi nu știam cum să mai dormim și pe unde.

În cele din urmă s-au resemnat și au încercat tot soiul de opțiuni. Ne-au ținut concert cu muzicuțe, au jucat table, cred că au încercat și șah.

După multă gălăgie, urechile noastre aproape au cedat. Din fericire, 3M au acceptat să doarmă cum le-am propus noi: Mali și Maria în pătuțuri iar Madi cu noi în pat.

S-a dovedit cea mai puțin fericita idee pentru că Madi s-a foit prea mult în somn și mi l-a ruinat pe al meu.

A doua zi am pornit în alta aventură spre Românești.

Nici nu am ajuns bine la tanti Olga că deja era un carusel de sentimente. Un vițel care mai avea puțin și se urca în copac de teamă de noi iar Maria ținea musai să îl mângâie.

Apoi un câine rănit care lătra fioros și pe lângă care am trecut rapid pentru a ajunge să vedem niște rozalii puțin grațioși. Mali s-a albăstrit atât de tare încât a calcat în singura baltă cu noroi disponibilă și la care era puțin probabil să ajungă.

Toate au fost relativ bune până am ajuns la doamna Francesca și boboceii ei pentru că aici, cele mai frumoase rochii au fost un pic agățate. Aveam o turma de pisici versus o mulțime de rățuște speriate.

Ne-am mai liniștit până când Maria a plecat cu Andre să culeagă cireșe iar Mali și Madi au rămas cu mine.

 Madi a început să plângă după tati, Maria după mami. Din fericire pentru toata lumea, Marta ne-a salvat de la miorlăială infinita și ne-a ajutat să ne reunim în fața unui cireș ofertant.

Ne-am adus aminte că am văzut pe drum o familie de gâște cu bobocei pe care i-am pus să facă puțină mișcare, fapt care a provocat repetate rânduri de sâsâieli.

Ni s-a făcut mila de ei și i-am lăsat să își caute papucii prin alte parți iar Andre a lansat o provocare bebelușelor să aducă o curcă.

Când l-am văzut pe proprietarul curcilor, eu și Marta ne-am albăstrit pentru că ne gândeam că o să o feștelim. Deja curcilor alergate în toate direcțiile le săreau penele de stres, 3M erau cam îmbufnate pentru că prindeau pe nimeni.

După multe explicații s-au oprit și ironia sorții a fost ca Andre să ne ducă la proprietarul curcilor cu rugămintea să ne arate porcii mistreți. De fapt, era un singur mistreț, doamna lui era roz iar puii erau metiși.

Lângă era un Saint Bernard bătrân care pe mine m-a tolerat dar le-a ignorat pe 3M și le-a întors spatele.

Ne-am uitat în treacăt la niște albinuțe și la un alt Saint Bernard care ne latră teribil.

Eu și Maria am rămas să ne dam în leagăn și să studiem o familie de amorezi. Madi și Mali s-au dus cu Marta ca să învețe cum să facă niște bobocei să zâmbească la poze.

Un strop de ploaie a fost pretextul meu și al Mariei să ieșim din curtea domnului care deși părea foarte amabil, nu îmi inspira încredere.

Un alt strop de ploaie le-a mai convins pe fete să intre în casă și să servească prânzul. Poate și Andre când ni s-a alăturat a mai adus un pic de liniște.

Între noi fie vorba, eu stăteam ca pe ace pentru că Andre a stat prea mult la domnul interesant. Poate sărmanul era un om cumsecade, doar imaginația mea refuza vehement să creadă asta. Eu, cu siguranța, m-am relaxat când l-am văzut întors la noi.

Am respirat doar o dată când bebelușele s-au lipit de niște bibelouri care în alte vremuri au fost apreciate. În zilele noastre, doar Marta le-a mai salvat de la dispariție.

Deja oboseala se simțea iar pentru că mă relaxasem un pic. Însă ne-am luat rămas bun de la toți și ne-am întors la Botoșani.

Aici timpul a trecut cu multa chițăială, prea mult zgomot pentru nimic. Așa ca am inventat un nou amuzament și le-am rugat pe bebelușe să studieze cum vine noaptea.

A treia zi, am făcut o vizită în Suceava, fără a mai trece pe la Făbricuța de cafea. Apoi, soarta afurisita a făcut să primesc o cafea cu zahar. Seamănă perrrfect cu dorința de a avea o pisica alba și cu probabilitatea mare să primesc o pisică neagră.

La fel de bine drumul acesta făcut cu mașina seamănă cu zborul cu avionul. Dacă la dus am făcut cinci ore, la întors am făcut 7 ore.

Am făcut mai multe pauze tehnice care au implicat expunerea unei olițe verzi, folosită pe rând de către fiecare bebelușa, de mai multe ori, și a pantalonilor scurți de sub fusta, plus schimbatul unui scutec în condiții prea puțin decente.

Ultima pauză am făcut-o doar ca să admirăm apusul. Poate nu a fost unul spectaculos însă a fost memorabil pentru că a închis cercul primei noastre calatorii la mai mult de 300 de km de casă.

Click aici pentru cele mai faine poze din aventura

Concert Bucovina sau cum stă omul pe gânduri

Am început seara cu prima parte din Frozen. După ce am oprit televizorul, m-am întrebat de ce oamenii sunt atât de entuziasmați de acest film. Încă nu am prins esența incredibilă sau și filmul acesta este din categoria care te lasă cu un gust amar iar în realitate este un film genial, toate scenele au catraliarde de referințe. Apoi citești, te luminezi și îl revezi cu alți ochi.

Plus că am mai pierdut unele mici detalii pentru ca am primit întrebări din trei surse. Încă nu îmi este clarrr de ce se repetă întrebările:

Madi: de ce a fugit calul?

Mad: s-a speriat

Madi: de ce a fugit calul?

Mad: s-o fi speriat, s-a dus în pădure

Madi: unde s-a dus? A căzut în apa?

Maria: a căzut Ana? S-a speriat și a fugit?

Serios? Nici măcar nu am văzut când s-a speriat și a fugit. Mi-a distras cineva atenția pentru câteva secunde.

Dar măcar din curiozitate ne vom uita mâine să vedem ce se întâmplă până la final.

Încă mă roade întrebarea ascunsă de unde știa Maria de Regatul înghețat. Poate i se trage de la faptul că are farfurie cu Elsa și Ana.

Eu m-am grăbit să ajung la Arenele Romane, la concert Bucovina.

Cred că am uitat care este eticheta pentru concert. Mi-am luat hanoracul cu pisica. No..si așa m-am găsit singură în sală împreună cu mulți oameni îmbrăcați în negru.

Uitasem cât este de faină atmosfera de concert rock unde oamenii sunt interesanți, foarte mulți au plete, unii au mutre de criminali în serie, alții de bețivani notorii iar energia care trece prin toți este ca un masiv tren metalic.

Nici prima oară când i-am văzut, în urmă cu vreo 16 ani, nu le cunoșteam versurile. Nici nu mai văzusem Sighișoara sau fantasticul ei festival. Am intrat într-o curte unde o mulțime de oameni erau aplecați și dădeau din plete pentru că Moș Crăciun, Crivăț, cânta demențial.

Aș paria că eram singurul om care admira spectacolul în întregime. Pe vremea aceea nu decisesem încă să ascult Black melodic, genul meu de rock era prea soft, ca blana unei pisici, în comparație cu ce începeam să cunosc. Încă nu învățasem să mă înfrânez să dau din plete cu pasiune pentru că existau consecințe ușorrr neplăcute.

Este foarte posibil ca acesta să fie al treilea concert Bucovina la care asist. Habar nu aveam că recunosc melodii sau că știu versuri și deși mi-am propus să savurez în liniște, a fost imposibil să îmi păstrez coerența.

Îmi place să ii studiez pe artiști în timp ce se deschid către o mulțime de oameni necunoscuți și își etalează frumusețea sufletului, energia creatoare care îi ține departe de un birou.

A fost chiar și un moment de anarhie controlată. S-a golit un spațiu în centru, unii și-au scos hainele de pe ei pe jumătate și au început să danseze într-un mod pe care unii îl considera periculos.

M-am văzut un pic precum peștele alb, mic și pudrat cu zahăr însă au apărut doi solizi care aproape mi-au obturat vederea către spectacol. Măcar m-am simțit în siguranță și nu mi-a venit să cred cât de aproape am ajuns de scenă, de artist care se amuza de spectacolul lumii și continua să cânte.



Atmosfera a devenit mai vibrantă după momentul asta. Oameni care până atunci stăteau nemișcați, au ales să iasă din carapace.

Poate și invitații speciali au aruncat whisky în foc. Era inevitabil ca lumea să reacționeze.

Am avut momente în care m-am uitat la oamenii din jur, i-am privit și m-am întrebat ce ar gândi mămicile lor dacă i-ar vedea atât de mari, maturi, independenți, agitând gesturi puternice, dând din plete. Toți oamenii ăștia au fost niște urlăcioşi cu personalitate cărora cineva le-a oferit atenție, afecțiune şi apreciere. Când te uiți la un bebe oare îți poți imagina un om în toată firea zicând că a fost la un concert demențial?

Oare bebeluşelor le va plăcea să asiste la un concert rock?

Și dacă da, sperrr să miroasă mai frumos decât am fost eu obligată să îndur.

Nu știu de ce mi-a venit în minte ultimul concert Metallica la care am participat unde au venit oameni de peste tot, au călătorit în condiții puțin decente. Cu toate acestea, parul foarte lung al unui băiat aproape mi-a atins fața și am simțit aroma șamponului. Am savurat mirosul intens al unui mit spulberat, rockerii nu sunt niște nespălați. Sau cel puțin aşa se credea înainte de anul 2000. Acum sunt la modă alte morcovenii.

Printre toate senzațiile faine a fost una care m-a zgâriat pe suflet. M-am tot întrebat de ce însă nu știu cât de repede voi găsi un răspuns solid.

Crivăț a menționat aspecte din politică, ba chiar i-a invitat pe oameni să protesteze. S-au aruncat în aer fără ezitare o mulțime de M*** PSD ca și cum această știință și artă este practicată doar de către acest partid.

În plus, în zilele noastre politica este oala de noroi în care intră, poate chiar cu intenții bune, se duc în iad și apoi umblă printre noi. Pentru mine a devenit subiect tabu. Am idealizat-o după ce am citit cartea care a creat răscrucea, Cheile succesului scrisă de Coruţ, și după ce am întâlnit oameni pasionați de alți oameni care au făcut istorie prin deciziile lor.

Cred că am pus-o pe un piedestal prea înalt iar Crivăț s-a folosit de poziția sa pentru a influența lumea. Oare nu asta vor aproape toți oamenii?

Am plecat cu întrebarea dacă a fost un subiect potrivit sau ba.

În același timp m-am întrebat la ce concert aș vrea să mă duc în viitorul relativ necunoscut.

Poze faine din timpul concertului: https://photos.app.goo.gl/2acU13zXf9T1tLnT9

Cum s-a sfârşit Game of Thrones

Prin Aprilie s-a implementat o nouă tradiție, în fiecare luni, după ce cu voia Domnului, adormeau bebeluşele, ne uitam la Game of Thrones.

Fiecare luni seara a fost cu emoție pentru că nu voiau să adoarmă. Ba chiar m-au testat dacă pot să mă uit la serial şi după miezul nopții.

La ultimul episod nu am mai avut răbdare să adoarmă. După cina, le-am dat cărți, creioane colorate și le-am lăsat singure, nu că ar fi fost foarte liniște. In film, atmosfera era sumbră, din hol se auzeau voci vesele care chicoteau fără pauză.

Cred că și-au dat seama ce făceam pentru că și-au abandonat activitatea artistică si ne-au invadat.

Maria : Doamna ?

M : Doamna psihocucu

Madi : Hei, domn, nu mai țipa la doamna ! Mami, de ce țipa domn ?

Maria: Nu mai țiiiipa

M: s-a supărat și vorbește mai tare

Mali: s-a supălat

M: o sa îi treacă

Maria : Pupiiiici

Madi : Ce face doamna ?

Mali : face nani

Madi : Mami, doamna face nani ?

M : face nani, pentru totdeauna

Mali : Dinozaurul

Madi : Dinozaurul

M : acesta este un dragon

Maria : Dragonuul

Madi : Ce face dragon ?

M : Dragonul scoate flăcări pe gură

Mali : Dragonul boală cu doamna, doamna face nani

Maria : face nani

Madi : Dragonul boală ?

…

În timp ce Bran era ales regele celor șase regate, Maria și Mali mi-au furat noptiera și au dat cu ea de podea.

Nu am reușit să înțeleg cum au ajuns la concluzia asta pentru că mi-a fost distrasă atenția.

....

Madi : ce face domn ?

M : vorbește cu fratele lui

Madi : ce face domn ?

M : vorbește cu sora lui

…

Madi : doua cai ?

Maria : doi cal ?

Mali : Caluuul

M : La spalaaat, la baaaaie

Mali : nu pălăm păl

Acestea fiind zise, s-a încheiat episodul iar bebelușele s-au dus la nani.

Ce s-a întâmplat înainte şi după Paşte

În urmă cu multe zile, eu și Maria ne băteam cu un virus. Teoretic, eu am avut doar gastrită. Realitatea este că am suferit cam la fel de mult.

Poate nu sunt atât de multe zile, era o zi de luni când fiecare a ajuns la alt spital. Unii au fost mai chinuiți decât alții. Nu se mai știe cine și cât. Cert este că acea luni a fost dificilă pentru toți.

Deja, peste două zile, am considerat că ne simțim mai bine și dimineață a plecat fiecare la biroul lui. În timpul zilei am primit o cerere să ducem câte un ou fiert la creșă.

Am intuit pentru ce este necesar și au început întrebările interioare. Câte minute fierbi un ou astfel încât să fie sigur tare ? Oare trebuie să ducem ou de rezervă ?

Noi doi, mari, avem în comun emoția teribilă pe care o simțim în preajma ouălor iar acestea, dacă nu se sparg, măcar se crapă unul.

Poate de aici ideea cu oul de rezervă.

Am pus trei ouă la fiert dar am uitat să mă mai uit la ele. După o vreme, mi-am dat seama că fierbe apa și am vrut să le las cinci minute, dar au mai trecut șapte. Cu cât se fierb mai mult, cu atât mai bine, teoretic.

Practic, aveam trei ouă fierte și crăpate.

Am vrut să încerc din nou dar am constatat că aveam doar două ouă în frigider. Matematic vorbind, aveam o eroare.

Sărmanul Andre, la 23h30 se plimba prin cartier în căutarea soluției. S-a ocupat și de fiertul lor.

Dimineață au fost puse în ghiozdanul bebeluşelor și cu toată anarhia noastră matinala, am avut mare grija să le ducem întregi la creșă, astfel încât bebelușele au făcut primele oua roșii.

După amiaza, când ne-am întâlnit, mi-au făcut capul calendar cu iepurașul care le-a dat un cadou prețios.

S-au distrat făcând puzzle care acum s-a integrat în mulțimea de jucării care orbitează prin casa, au descoperit că vor să le citesc povesti.

Nu am trecut de prima pagina dar este un pas uriaș pentru 3M.

Într-o zi de vineri care mirosea teribil a sâmbătă, ne-am decis că facem o plimbare până la mega.

Doua bebelușe aveau deja antrenament în ceea ce privește cumpărăturile.

Prima oară, a fost Madi cu Andre și s-au descurcat foarte bine. Madi a învățat să nu mai trântească produsele în cos deși asta ne-a costat integritatea roșiilor.

A doua oara, Mali a fost aleasă și, surprinzător, după câteva săptămâni în care nu a vrut să atingă pământul, a fost foarte cooperantă.

Andre a prins curaj și le-a luat pe amândouă la cumpărături. S-au ținut de mânuțe și au colaborat foarte bine. Ne-am ales cu câte două exemplare din fiecare produs de pe listă.

Ei bine, vineri am plecat toți cinci. Maria nu voia să se țină de mană cu restul bebeluşelor, prin magazin s-a tăvălit, a fugit, s-a ascuns în depozit. Asta până m-am supărat, am luat-o ca pe un sac și am scos-o afară. Nici drumul până acasă nu fu prea simplu.

Poate era târziu și își doreau să își facă somnul de prânz. Data viitoare o să fie mai bine.

Pe seară, le-am făcut o surpriza ducând-le în Dr. Taberei ca să vadă niște pui de pisică.

Concluzia mea a fost că încă nu pot să primesc o pisică.

Sâmbătă 2 ne-am trezit cu ideea să facem un pic de ordine. A avut viață relativ scurtă pentru că am decis să facem o excepție și să mergem în parc ca să ne vedem cu niște prieteni simpatici și pisipuii lor.

Astfel, am fost obligată de împrejurări să conduc dusterul până la parcul Carol. A scăpat nezgâriat și nu cred că a fost prea fericit cu faptul că nu a depășit 50km/h.

A fost incredibil cum 3M nu au zis mai nimic și s-au amuzat teribil la viraje cu ‘a bulaat’=a zburaat.

În parc, am avut impresia că Madi și Maria vor urmări ‘pububei’=porumbei și eu le voi urmări pe ele iar asta ne-ar fi ocupat tot timpul. Din fericire, nu au prins nici unul și au renunțat.

A fost simpatic până când ne-am decis că plecăm acasă. Blonduțele nu aveau chef să se tină pe picioarele lor. Incredibil dar Mali a fost cea mai cooperantă.

Acasă, a fost o luptă continuă pentru a nu adormi. Nu țineam musai să asist la o petrecere bebelușească nocturnă.

Din fericire pentru toată lumea, prețiosul Alex a venit la noi împreună cu familia. Astfel încât, bebelușele au fost foarte răsfățate, a fost o concurență acerbă legat de cine face o casă incredibil de frumoasă. Faptul că iepurele semăna cu o navă extraterestră nu a fost derutant pentru 3M. Noi, adulții, avem o imaginație amărâtă.

Au vorbit în franceza și au cântat.

Ba chiar, eu am îndrăznit să le spăl părul și a fost mai bine decât ne-am așteptat.

Toată lumea a plecat, eu am rămas o vreme cu 3M și, apoi, au adormit și ele.

În starea de zombie eu nu sunt productivă dar pe la 1 noaptea m-a apucat ștersul gresiei. Cred că de supărare.

În timpul asta, Andre și dl. Dudu au făcut un atentat în stil românesc. Adică au luat Lumină de la biserică și, pentru că a început să plouă, s-au adăpostit la benzinărie. Nu cred că a fost o idee prea trăsnet să pună lumânarea pe pompa de benzină. Spre norocul tuturor, un angajat a fost foarte atent și a prevenit o versiune nefericită a realității.

În ziua de Paște am fost cei mai cuminți pentru că a bătut teribil vântul. Am îndrăznit să ieșim afară dar pe mine mă deranja prea tare, așa că am stat puțin.

În altă zi de vacanță, ‘mamaie’ și ‘tataie’ au venit târziu, ne-am văzut prea puțin.

Pentru Paște mi-am dorit să avem cozonac și ouă roșii. Părea că nu se va întâmpla însă soarta mi-a arătat cât de mult mi-am dorit.

Andre mi-a adus cozonac și pască… surpriză. O buna prietenă a adus de la mama ei un cozonac și ouă roșii. 

Oamenii simpatici din Suceava au adus cozonac și ouă roșii speciale. 

Ba mai mult, Ma’ a adus și ea un cozonac și ouă.

No, acum nu mă pot plânge că trebuie să fac mult sport ca să compensez cozonac mâncat dimineață, la prânz și seara. Pot doar să zic foarte mulțumesc.

Dar l-am lăsat și le-am dus pe bebelușe la restaurantul unde au avut petrecerea de botez. Cred că le-a plăcut însă după doua ore au declarat că vor morrr-sforrr.

S-au trezit târziu și s-au mai culcat la Sfântul așteaptă, adică miezul nopții. Le-am mormăit teribil pentru că voiam să văd ultimul episod din Got.

Am adormit și mai îmbufnată pentru că prea s-a arhivat povestea în câteva episoade. Ca și cum as vrea să savurez ceva dar primesc linguri prea mari în loc de lingurițe.

Faptul că a doua zi am fost singurul muțunache care a plecat de acasă, a fost o cireașă. Prea rar nu am eu chef să merg la birou. Azi s-a întâmplat.

Si de 1 Mai nu am plecat în Vama Veche pentru că a fost frrrig afară.

Am fost oameni responsabili. Am spălat plantele și pe Black Friday. Partea bună este că nimeni nu a fost rănit sau speriat.

În schimb, pentru prima oară am auzit că „s-a supălat cineva pe mine” și a zâmbit cu gura până la urechi. Tot Madi vorbește în chineza când îmi cere ceva: „Ți ți mie....”

A fost o vacanță interesantă pentru că nu am plecat nicăieri dar în fiecare zi s-a întâmplat ceva, orice.

Poze faine:  https://photos.app.goo.gl/2ePyxgdmGKwq1CSf8