Thailanda - ziua 3 - intalnirea

Ziua a inceput cu un mic dejun ingrozitor, un talmes balmes asiatic ce m-a revoltat pe interior. 

Daca as vrea sa beau cafeaua mai lent, as ajunge sa fiu mereu ultima pisica din grup. Pana ma decid ce sa pun in farfurie, pana mananc descoperind ce am pus in farfurie…trece suficient de mult timp incat sa mai ramana doar cateva minute amarate pentru o cafea. Ma revolt din nou in tacere.

Mi-a mai trecut lasand toate frasuielile legate de micul dejun si am pornit in aventura mai departe.  

Oprirea surpriza a fost la un frumos lan de orez invadat de turistii curiosi. L-am admirat, poate, cu mai mult interes decat as admira un lan de grau indeaproape, fara insa sa am senzatia unei privelisti cu mult mai spectaculoase.

 Totusi, pana nu am privit cu proprii mei ochi nu am avut de unde sa stiu cum arata si muream de curiozitate.

Cred ca am adormit pentru ca intre acest moment si cel in care am ajuns la parcul istoric Sukhothai nu s-a inregistrat nimic notabil in jurnalul de bord.

Aici am crezut ca mergem pe jos, dar cum sa acoperi 7000 de hectare? 

Am fost invitati sa folosim un fel de tram pentru deplasare. La inceput nu mi-am gasit locul apoi am constatat ca este mare lucru sa iti poarte cineva de grija. Am si uitat de ce eram atat de pierduta.

Am fost inconjurati de ruine, ochiuri de apa cu nuferi, paduri care au luat locurile unor palate despre care se spune ca erau uimitoare, copaci speciali care se transformau in garduri naturale sau copaci sfinti ce emanau energie pozitiva.

Copacul asta care poate sa devina zid natural m-a pus pe ganduri. 

Cum il convingi sa creasca intr-o forma care sa fie atragatoare, cat de mare poate sa creasca si, mai ales, cum s-0 fi numind minunea asta de copac cine stie...

Ne-am plimbat printre multe ruine frumoase dintre care am notat Wat Si Sawai, Wat Mahathat, Wat Sa Si.

Cireasa a fost Wat Sri Chum pentru ca aici am gasit o imensa statuie a lui Buddha care priveste lumea printr-o fereastra atemporala. Unii spun ca atingerea acestei statui poate trezi niste energii in locuri neasteptate.

Ne-am salutat, pe data viitoare…..poate. 

Am plecat intorcandu-ma din cand in cand ca sa vad daca inca ma priveste. 

Curios lucru, ma urmarea pe mine, ii intampina pe alti turisti care faceau wooow pe rand….si toate in acelasi timp.

Eu am plecat de unde am venit, el a ramas.

Mai tarziu, am oprit la o benzinarie de unde ar fi trebuit sa ne alegem pranzul. Pentru unii oameni este mai dificil sa se decida rapid ce morcovenii sa manance pentru ca cele de genul fast food nu sunt  mereu atragatoare, altele erau prea fara subtitrare si am fi avut nevoie de niste indicatii pretioase, iar altele merg bine doar daca dupa se bea o coca-cola pentru prevenirea multor neplaceri. Adica aceasta bautura detestata de mine din fundul sufletului poate sa fie un panaceu.

Ne-am luat zborul cu autocarul si am aterizat la Wat Phra That Lampang Luang unde am admirat cladirile foarte bine conservate. 

Se pare ca unii oameni cred foarte mult ca daca ofera ceva universului si ii si spun unde ii doare, atunci chiar se poate intampla ca durerea sa dispara. 

Simpatic universul asta. 

Mie imi este dorrr de pisicile mele, mari si mici. Asta cum se alina?

Am ramas in urma grupului pentru ca intr-un mic templu era un Buddha maaare, aurit, ofrande, ziduri pictate minunat, insa nu m-am putut abtine sa ma uit la niste calugari care stateau nemiscati langa un perete lateral. 

La inceput m-am uitat, asa, mai discret. Apoi, din ce in ce mai insistent chiar daca riscam sa fiu nepoliticoasa. 

Curiozitatea sparge bariere importante ale educatiei, omoara pisici, uneori si oameni, insa sunt si dati in care impinge omenirea sa faca pasi importanti in evolutia sa.

Concluzia timida a fost ca acei calugari sunt din ceara. Pareau atat de reali incat imi venea sa ma uit dupa semne vitale evidente. 

Foarte greu m-am desprins de ei pentru ca erau in fata mea si generau un conflict bizar intre partea care sustinea ca sunt falsi si cea care zicea ca poate sunt reali. Eu am zis sa fim seriosi.

M-am indepartat repede si dupa ce m-am alaturat grupului am mai admirat un mic templul ce parea aurit.

In cele din urma, am trecut printr-o poarta si asa s-a facut trecerea din mistic in laic unde aveam deja o intalnire cu prima mea nuca de cocos. 

Asta m-a facut sa ma intreb ce mananc eu in Romania si sa pretind ca are gust de nuca de cocos. Sucul din interior este interesant, dar asteptarea subversiva afecteaza placerea savurarii. Pana la urma am pretins ca a fost interesanta si cred ca voi mai incerca cel putin o data ca sa am o parere clara.

Urmatoarea oprire a fost la un mall cu scopul principal de a schimba dolari in bahti. Ne-am descurcat desi parea o intreaga aventura dar pana la urma este doar un mall. M-am amuzat in secret de limba lor foarte delicata si morlaita. In aceasta nota suava am cumparat cate un mango.

Revenind la pretioasa mea nuca de cocos, aveam emotii si ma simteam ca Scratch si aluna monumentala. Este evident ca am reusit sa inclin nuca de cocos si sa beau cu paiul din punga dar in cele din urma am savurat-o.

Din relativa civilizatie am ajuns in jungla numita Lampang River Lodge.

La receptie am gasit soparlite, apoi ne-am ratacit spre casuta noastra unde ne-am intalnit cu un catraliard de gâze. 

Am sigilat balconul, ne-am acomodat cu spatiul relativ micut si am plecat la restaurant unde iar am servit ceva mai special, Yam Kung Foo. 

Stiti ce fac oamenii in jungla? Fac plimbari nocturne pentru a admira si a imortaliza aproape tot. 

Nu am recunoscut nici un copac dar ar fi fost cam dificil cand au nume atat de neobisnuite precum Rain tree, Toothbrush tree, Flame of the forest. 

Am ascultat un fain concert din muzica de oac. 

Am admirat viata de noapte a furnicilor. Eu m-as fi mutat pe lac ca sa stau cu multimea de nuferi insa nu am rezistat chemarii pernei din camera. 

Morr sforrr usorrr.

Aici sunt cele mai bune poze ale zilei
https://photos.app.goo.gl/jwv5wHsiph94bvJh1

Thailanda - ziua 2 - acomodarea

Diferenta asta de fus orar este dezorientanta pentru o scurta vreme mai ales ca eu raman cu perseverenta la ideea ca ceasul de mana trebuie sa imi indice ora Romaniei.

Micul dejun a fost un amestec de ou prajit, creveti, legume, o creatura necunoscuta ca un ghem de bumbac umplut cu ceva ce aducea a ciocolata, fructe si cafea bauta prea repede. 

Am luat valiza pe sus si am facut tusti in autocar spre un templu, Wat Maha That. Cu ruine, chedi, prang-uri si ziduri am inceput deja sa ne obisnuim. 

Iese in evidenta capul lui Buddha prins intre radacinile unui copac Banyan. 

Se cere sa te asezi atunci cand te imortalizezi alaturi de acesta. Ai zice ca este o provocare fizica pentru unii oameni insa este un semn de respect prea putin explicat. Ori asta facea parte din documentarea de dinainte de vacanta.

Pe drum spre Lopburi am fost instruiti despre cum sa ne comportam in preajma macacilor. 
Din parcare am vazut gradinita lor cu toate grupele. Am intrat in altarul San Phra Karn in care ei nu intrau si, foarte curios, nici nu sterpeleau papucii de la usa. 



Altarul era interesant dar pe mine m-a intrigat un durian. Era enorm, precum un fruct de origine americana modificat genetic (sau ca mazarea ardeleanului care de fapt era pepene dintr-un cunoscut banc), comparativ cu ce am vazut prin market-urile din Romania.

Am stat cateva minute in plus pentru ca o maimuta a imprumutat ochelarii unei doamne din grup si o alta a furat un pampon pufos. Doamna care traieste printre ei a recuperat doar ochelarii. Apoi ne-a condus spre cele trei pagode, Wat Phra Pra Sam Yod, unde ne-a dat ocazia sa le oferim ceva de baut si fara sa vrem am fost martorii unei reglari de conturi pe strada. In primele clipe am crezut ca este un fel de muzica mai curioasa pentru ca nu le vedeam din pricina masinilor. Monkey business peste tot in orasul acesta unde sunt protejate !

Pranzul l-am servit in Long Maluak, o gradina imensa cu separeuri facute din copaci si flori.

 Daca mancarea a fost de apreciat, restul a fost de-a dreptul fascinant. Nici macar cel mai mare strop de bere din lume nu a reusit sa ma opreasca sa explorez si sa admir catraliardul de orhidee, frangipanul, floarea de banan, fantanile, nuferii…toate aranjate ingenios. Am gasit si o poarta spre alta lume insa mi-a fost teama ca ma voi pierde de grup si, nu de alta, mai sunt atatea zile de savurat.

Daca la inceput parea ca avem prea mult timp….pana am plecat deja am zis ca am avut prea putin.

Adevarul este ca fac poze si stau prea putin in loc….sa admir.

Dupa ceva vreme am ajuns la Wat Phra Si Rattana Mahathat din Phitsanulok. O statuie impunatoare a lui Buddha ne pregateste pentru ce urmeaza sa traim.  

Incantatiile care se auzeau din prang induceau o energie curioasa, o vibratie surprinzatoare. Interiorul lui contribuie la starea magnetica iar statuia lui Buddha acoperit cu aur captureaza privirea. 

Am incercat sa nu raman acolo. 

Din fericire, in curte era un arbore ghiulea de tun. Poti sa zici, cel mult, ca floarea ta preferata este x, asta pana intalnesti o alta care te lasa fara cuvinte pentru o vreme. Nu am retinut de ce nu ar fi bine pentru noi sa luam o floare din acest copac incredibil.

Am trecut prin poarta templului spre o mica piata. 

Ziua s-a sfarsit la hotelul Amarin Lagoon.  Sfarsit este un fel de a spune pentru ca am luat o cina savuroasa.

Am comandat ceva ce am uitat cum se numea, tin minte doar ca era cu ananas, orez, creveti si caju, restul ingredientelor fiind secrete … si Tom Yum Goong.

Credeam ca sa te intelegi cu cineva care parea ca se descurca in engleza este simplu, macar cat sa comanzi de papa cu un meniu in fata. Insa doamna care a luat comanda a intrebat : with miu ?  Asta era pentru supa insa cum nu ne-a putut explica acest miu….am renuntat la el.

Plimbarea de dupa a fost scurta insa eu cred ca am vazut licurici. De la hotel pana la strada principala era o alee lunga marginita de luminisuri de padure foarte intunecate. Intr-un astfel de luminis am vazut niste luminite intermitente, mici si multe. Se deplasau in cercuri concentrice. La fel de bine puteau sa fie false insa eu cred ca am vazut licurici.

            Tot parea ca am gresit drumul spre oras…atat de lunga era aleea. Am ajuns la un fel de magazin-terasa. Am cerut apa si am invatat cum se zice in thailandeza, N̂ả.  

Un alt fapt notabil a fost un calculator din holul hotelului cu ajutorul caruia am publicat penultimul articol despre bebeluse.

Un aspect mai putin gratios dar amuzant in felul lui a fost toaleta care m-a dus cu gandul la Anglia doar ca aici sistemul mi s-a parut muuult mai afurisit, iti pune rabdarea la incercare. Sa ne multumim cu faptul ca totusi apa calda se combina cu apa rece.

Morrr sforrr. 

Aici sunt cele mai bune poze ale zilei
https://photos.app.goo.gl/okNGzhXoTAT8zveT2

Thailanda - ziua 1 - teleportare prea lenta

Ziua a inceput atat de aventuros, cu bebeluse, cu bagaje, aranjat, morlait. Am plecat spre aeoroport la fix, aproape ca si cum nu as fi vrut sa ajungem la timp. Ti-am cerut o bucatica din tine, macar sa nu ma pierd de tot!

Eu imi facusem planul ca voi scrie si  publica doua articole pe blog insa a durat atat de mult sa facem toate formalitatile pentru imbarcare ca nu ne-a ramas nici macar un minut. Am retinut doar cum arata ghida noastra, Veronica B., si cateva figuri din grupul de turisti. Nu m-am pregatit pentru un zbor de aproape 5 ore pana la Doha si nu cred ca aveam cum. 

Nu am mai vazut insotitor de zborrr care sa se albastreasca din pricina turbulentelor, sa se strambe de cate ori cineva o incomodeaza in drumurile ei incoace si incolo sau sa se panicheze cand cineva aluneca intr-o stare de sanatate mai putin normala.

Eu cred ca toate astea erau consecinte ale frumusetii si mai ales al numelui, Precious.

In aeroportul din Doha am stat un pic, atat cat sa admir cate ceva dar si sa constat ca internetul wireless este de o calitate de ultima speta.

Din Doha am zburat spre Bangkok cu un A380. Este interesant dar nu si cand stai la mijloc dupa ce ai varsat pe tine un pahar cu whisky si cola. Ma uitam la Coco cand am facut o miscare gresita care a provocat accidentul. Simteam cum amestecul ajunge la strampi si asa mi-am facut curaj sa rog un insotitor de zbor sa imi dea un teanc de servetele si ceva de baut in sticla sau cutie.

M-a intrebat ce am patit si s-a amuzat teribil spundandu-mi ca macar miros foarte fain. Dupa cateva minute mi-a adus o pijama de la clasa business insa domnul de langa mine dormea. Foarte amabil, insotitorul de zbor mi-a sugerat sa sar peste domnul care dormea.

Peste o alta vreme, fortat de imprejurari, domnul a fost trezit, am ajuns la baie dar eram pe cale sa ma zvant. Am considerat ca mai bine miros frumos decat sa arat curios. Domnul de la margine a fost trezit din nou pentru a ne ocupa locurile.

Am dormit prea putin si apoi a inceput aterizarea care, de obicei, este dureroasa. Nu stiu cum este atmosfera din Bangkok in starea ei obisnuita, insa avionul a intrat in ea cu rotile inainte, cu toate partile metalice bine ascutite i-a provocat niste fisuri, apoi a fortat-o pana la atingerea cu solul.

Bine am ajuns in necunoscutul de peste mari si tari !

Am mers cateva minute pana acolo unde am primit niste foi pe care le-am completat. Acestea ne-au folosit la formalitatile care ne-au permis intrarea in oras, au fost verificate, stampilate, ni s-a scanat irisul si asta a fost.

De data asta am scapat desi clarrr sunt infractor. Apoi am schimbat niste dolari in bahti. Sarmanul neuron a refuzat sa mai functioneze normal adica a refuzat vehement sa mai faca niste calcule amarate.

Am recuperat rapid valiza si a urmat transferul din hainele frumos mirositoare in cele de vara. Acesta a fost momentul in care nu credeam ca mai ies la lumina imbracata decent.  Intr-o toaleta relativ curata….scoate strampi, ai grija unde pui fusta sa nu cada telefonul, iesi din ghetele cu flori si treci la balerini, etc. Cu ceva rabdare am reusit. Mai aveam nevoie de cateva minute de concentrare pentru a echlibra ghiozdanul si valiza cu cele necesare. Ca provocare, un domn a intrat in vorba cu mine povestindu-mi despre cele mai frumoase doamne masculine din Phuket.

Am indraznit sa cheltuiesc primii bahti pe o cafea extrem de fierbinte si apoi, sa ies in atmosfera umeda si calda.

Inainte de a urca in autocar ne-a fost prezentat ghidul local, Andy. As paria ca nu este numele lui real.

Abia asteptam sa plecam insa a fost o mica discutie despre ordinea, putin importanta, de asezare in autocar.

Cine mai stie daca am adormit sau ba sau la ce ora am ajuns la prima noastra oprire, la palatul Bang Pa In.

Intr-o secunda am devenit oaia neagra a grupului pentru ca aveam o rochie prea scurta si Andy a fost nevoit sa faca un efort ca sa gaseasca un sort  acoperitor.

Am trecut peste rusinea asta cand am intrat si am vazut peisajul linistitor, verde.

Eram prea obosita si imi doresc sa fi retinut macar un pic din explicatii. Locul fara o poveste ajunge sa fie pustiu.

Ansamblul regal a fost construit pe malul raului Chao Phraya. Primul obiectiv a fost Ho Hem Monthian Thewarat, un mini prang in stil khmer. 

Cred ca am remarcat mai mult copacul de langa decat constructia. Ce este un prang nu s-a intrebat nimeni chiar atunci, intrebarea a venit mai tarziu. 

Un bebe cand apare pe Terra nu te intreaba ce este acela prang. Tu ii zici : acesta este un prag si ii arati minunatia asta arhitecturala in forma de stiulete de porumb. Bebe zice…aham, ok.

Din pavilionul Gra-Jom Tae am hranit niste pesti care clarrr nu erau la dieta. Am avut impresia ca fac ceva gresit pentru ca de multe ori am intalnit anunturi despre cum sa nu hranim ratele sau lebedele sau…pinguinii.

Tot de aici am tot admirat pagoda Phra Thinang Aisawan Thiphta-Art. Succes in a ii retine numele intreg.

Am trecut peste Podul Papusii care parea o bomboana nepotrivita pentru ca erau statui grecesti sau vest-europene.

Am admirat un schimb de garda si mi-am adus aminte de Povestea lui Lisey in care se descria in mod repetat cat de plin de magie este un frangipan si asta pentru ca am intalnit si eu cativa. Mi-ar fi placut sa stau cu unul in brate si sa visez putin.

Am vazut din exterior Phra Thinang Warophat Phiman si am aruncat o privire in Casa Regala Plutitoare.

Am intalnit un lotus care mi-a adus aminte de cel pierdut. Adorrrabil si delicat.

Am admirat de la distanta Ho Withun Thasana unde as fi urcat pentru a observa imprejurimile.

Urmatorul loc pretios din Ayutthaya a fost templul Wat Yai Chai Mongkhon.

Poate nu am  vazut cea mai mare statuie a lui Budha sau cel mai mare Chedi dar fiind o premiera am ramas fara cateva cuvinte. Locul este marcat de trecerea birmanezilor.

As fi ramas sa admir multimea de 134 de statui ale lui Budha dar am primit provocarea de a urca pe niste trepte. Cu sau fara energie ….nu m-am putut abtine.

Urmatorul templu a fost Wat Chaiwatthanaram unde atmosfera era mai sumbra. Aici am gasit o retea de chedi si pranguri mici legate intre ele prin niste galerii. In mijlocul ei troneaza un prang care reprezinta Muntele Meru, simbol al centrului universului inconjurat de oceane.

Lesinati si storsi de energie am ajuns la hotelul Krungsri River unde am servit pranzul. As fi vrut sa stiu pe cine am mancat dar era mai putin important.

Cateva ore de morrr sforrr au contribuit la o experienta foarte pretioasa.

Am iesit din hotel fara a avea o tinta precisa si a fost o intamplare foarte fericita ca ne-am intalnit cu Veronica si Andy pentru ca se duceau sa manance intr-un mic local . 

Asta este unica maniera de a gusta cu adevarat Tom Yum Goon, berea locala Chang si alte feluri cu orez si legume. 

Uneori imi vine sa ma tavalesc in realitate …la fel ca si cum as fi in iarba moale sau un pat de frunze. Nu mai stiu despre ce am vorbit pentru ca eram fascinata de oamenii care veneau, unii isi luau mancarea la pachet si plecau, altii stateau. Este minunat sa privesti oameni relaxati care au inteles ca scopul lor in viata nu este sa stea la bucatarie ca sa gateasca pentru ca alti oameni au ca scop satisfacerea acestei nevoi.

                

Am fost privilegiata pentru ca multumita lui Andy am aruncat o privire in bucataria deschisa siiiii…..am admirat cum se gateste spectaculos insa doar eu stiu cat de iute era fumul care ma inconjura.

Apoi, am facut un tur al hotelului, am constat ce tehnologie de ultima speta am carat in bagaj si am incheiat ziua.

Aici sunt cele mai bune poze ale zilei
https://photos.app.goo.gl/pYRR7boUcZXOGwaw1

Ce s-a intamplat de martisor

Stiti ce fac oamenii de 1 martie? Pentru prima oara se intalnesc cu zapada. Am putea pretinde ca se bucura dar este greu de apreciat. Ca bebe esti imbracat precum un cosmonaut, incaltari poate nepurtate pana atunci, cea mai groasa caciula, fular si, optional, manusi.

Aproape ca imi doream sa am si eu o costumatie asemanatoare doar ca sa imi dau seama cum este pentru ele.

Deja de la alergatul cu talpile goale sau, hai, fie, cu ciorapi, la pantofi care nicioadata nu sunt bine pusi, la cizme sau ghete mai grele sunt multi pasi. Toti sunt nesiguri, anevoiosi, lenti iar unii sfarsesc prin intindere completa in zapada.

Mali isi declara independenta aproape in fiecare zi, uneori de mai multe ori pe zi. Maria si Madi stau precum niste statui roz asteptand sa prinda curaj si sa se miste.

Cu atata zapada si soarele prea fain chiar iti vine sa te intinzi pe burta in zapada. Ba chiar sa faci conversatie cu pisici jucause sau sa mergi de parca ai defila pe catwalk.

A mai existat si a doua intalnire cu zapada.  Aceasta a fost abordata cu mai mult entuziasm si incalcarea regulii de bun simt de a nu te catara cu picioarele pe banca. Eu cred ca si-au dat seama ca iarna nu se aplica aceasta regula.