Thailanda - ziua 3 - intalnirea

Ziua a inceput cu un mic dejun ingrozitor, un talmes balmes asiatic ce m-a revoltat pe interior. 

Daca as vrea sa beau cafeaua mai lent, as ajunge sa fiu mereu ultima pisica din grup. Pana ma decid ce sa pun in farfurie, pana mananc descoperind ce am pus in farfurie…trece suficient de mult timp incat sa mai ramana doar cateva minute amarate pentru o cafea. Ma revolt din nou in tacere.

Mi-a mai trecut lasand toate frasuielile legate de micul dejun si am pornit in aventura mai departe.  

Oprirea surpriza a fost la un frumos lan de orez invadat de turistii curiosi. L-am admirat, poate, cu mai mult interes decat as admira un lan de grau indeaproape, fara insa sa am senzatia unei privelisti cu mult mai spectaculoase.

 Totusi, pana nu am privit cu proprii mei ochi nu am avut de unde sa stiu cum arata si muream de curiozitate.

Cred ca am adormit pentru ca intre acest moment si cel in care am ajuns la parcul istoric Sukhothai nu s-a inregistrat nimic notabil in jurnalul de bord.

Aici am crezut ca mergem pe jos, dar cum sa acoperi 7000 de hectare? 

Am fost invitati sa folosim un fel de tram pentru deplasare. La inceput nu mi-am gasit locul apoi am constatat ca este mare lucru sa iti poarte cineva de grija. Am si uitat de ce eram atat de pierduta.

Am fost inconjurati de ruine, ochiuri de apa cu nuferi, paduri care au luat locurile unor palate despre care se spune ca erau uimitoare, copaci speciali care se transformau in garduri naturale sau copaci sfinti ce emanau energie pozitiva.

Copacul asta care poate sa devina zid natural m-a pus pe ganduri. 

Cum il convingi sa creasca intr-o forma care sa fie atragatoare, cat de mare poate sa creasca si, mai ales, cum s-0 fi numind minunea asta de copac cine stie...

Ne-am plimbat printre multe ruine frumoase dintre care am notat Wat Si Sawai, Wat Mahathat, Wat Sa Si.

Cireasa a fost Wat Sri Chum pentru ca aici am gasit o imensa statuie a lui Buddha care priveste lumea printr-o fereastra atemporala. Unii spun ca atingerea acestei statui poate trezi niste energii in locuri neasteptate.

Ne-am salutat, pe data viitoare…..poate. 

Am plecat intorcandu-ma din cand in cand ca sa vad daca inca ma priveste. 

Curios lucru, ma urmarea pe mine, ii intampina pe alti turisti care faceau wooow pe rand….si toate in acelasi timp.

Eu am plecat de unde am venit, el a ramas.

Mai tarziu, am oprit la o benzinarie de unde ar fi trebuit sa ne alegem pranzul. Pentru unii oameni este mai dificil sa se decida rapid ce morcovenii sa manance pentru ca cele de genul fast food nu sunt  mereu atragatoare, altele erau prea fara subtitrare si am fi avut nevoie de niste indicatii pretioase, iar altele merg bine doar daca dupa se bea o coca-cola pentru prevenirea multor neplaceri. Adica aceasta bautura detestata de mine din fundul sufletului poate sa fie un panaceu.

Ne-am luat zborul cu autocarul si am aterizat la Wat Phra That Lampang Luang unde am admirat cladirile foarte bine conservate. 

Se pare ca unii oameni cred foarte mult ca daca ofera ceva universului si ii si spun unde ii doare, atunci chiar se poate intampla ca durerea sa dispara. 

Simpatic universul asta. 

Mie imi este dorrr de pisicile mele, mari si mici. Asta cum se alina?

Am ramas in urma grupului pentru ca intr-un mic templu era un Buddha maaare, aurit, ofrande, ziduri pictate minunat, insa nu m-am putut abtine sa ma uit la niste calugari care stateau nemiscati langa un perete lateral. 

La inceput m-am uitat, asa, mai discret. Apoi, din ce in ce mai insistent chiar daca riscam sa fiu nepoliticoasa. 

Curiozitatea sparge bariere importante ale educatiei, omoara pisici, uneori si oameni, insa sunt si dati in care impinge omenirea sa faca pasi importanti in evolutia sa.

Concluzia timida a fost ca acei calugari sunt din ceara. Pareau atat de reali incat imi venea sa ma uit dupa semne vitale evidente. 

Foarte greu m-am desprins de ei pentru ca erau in fata mea si generau un conflict bizar intre partea care sustinea ca sunt falsi si cea care zicea ca poate sunt reali. Eu am zis sa fim seriosi.

M-am indepartat repede si dupa ce m-am alaturat grupului am mai admirat un mic templul ce parea aurit.

In cele din urma, am trecut printr-o poarta si asa s-a facut trecerea din mistic in laic unde aveam deja o intalnire cu prima mea nuca de cocos. 

Asta m-a facut sa ma intreb ce mananc eu in Romania si sa pretind ca are gust de nuca de cocos. Sucul din interior este interesant, dar asteptarea subversiva afecteaza placerea savurarii. Pana la urma am pretins ca a fost interesanta si cred ca voi mai incerca cel putin o data ca sa am o parere clara.

Urmatoarea oprire a fost la un mall cu scopul principal de a schimba dolari in bahti. Ne-am descurcat desi parea o intreaga aventura dar pana la urma este doar un mall. M-am amuzat in secret de limba lor foarte delicata si morlaita. In aceasta nota suava am cumparat cate un mango.

Revenind la pretioasa mea nuca de cocos, aveam emotii si ma simteam ca Scratch si aluna monumentala. Este evident ca am reusit sa inclin nuca de cocos si sa beau cu paiul din punga dar in cele din urma am savurat-o.

Din relativa civilizatie am ajuns in jungla numita Lampang River Lodge.

La receptie am gasit soparlite, apoi ne-am ratacit spre casuta noastra unde ne-am intalnit cu un catraliard de gâze. 

Am sigilat balconul, ne-am acomodat cu spatiul relativ micut si am plecat la restaurant unde iar am servit ceva mai special, Yam Kung Foo. 

Stiti ce fac oamenii in jungla? Fac plimbari nocturne pentru a admira si a imortaliza aproape tot. 

Nu am recunoscut nici un copac dar ar fi fost cam dificil cand au nume atat de neobisnuite precum Rain tree, Toothbrush tree, Flame of the forest. 

Am ascultat un fain concert din muzica de oac. 

Am admirat viata de noapte a furnicilor. Eu m-as fi mutat pe lac ca sa stau cu multimea de nuferi insa nu am rezistat chemarii pernei din camera. 

Morr sforrr usorrr.

Aici sunt cele mai bune poze ale zilei
https://photos.app.goo.gl/jwv5wHsiph94bvJh1