Noaptea s-a lasat peste noi, am uitat de cladura, de sete si de cuvinte netraduse. Si iar am uitat daca „buna seara” se zice „Kalimera” sau „Kalispera”. Oricum nimic nu mai are importanta, dezastrele se opresc, toti respira in liniste si chitaie agitati. Ridic ochii spre cer, ma uit la luna cu binoclul si vad ca scrie AC/DC. Cineva a aplicat un sticker peste cratere, munti si alte lacuri de oxigen inghetat. Privesc multimea, pe toate coarnele lor scrie AC/DC. Nimeni nu se gandeste la Inchizitie. Ba chiar unii se revolta ca nu isi gasesc cozile de dracusoare ca doar ele mai doresc ceva din care sa dea provocator. Pe scena apare AC/DC, multimea in delir imprima de zor pe suprafata stadionului numele formatiei. Nu stiu daca a descoperit cineva misterul sufletului, daca exista sau ba dar cu siguranta vibreaza, curge in valuri si tresalta la auzul atator sunete incantatoare: solo de chitara, arcus de vioara, voce pe sfoara. Scena scoate limba pana in mijlocul multimii, il ridica in aer pe Brian. In virtuozitatea lui canta si nu baga de seama pericolul marii de maini si cornite si uneori codite…lipsa. De altfel nu a observat nimeni fluturele acela de noapte care a zburat tinta spre el si i s-a asezat pe gura ca un plasture. Si uite asa s-a trezit sarmanul Brian fara sunetele, fluturele le sorbea pe toate. Probabil ca are si el un suflet mai egoist care vroia sa pastreze concertul doar pentru el. In nebunia lui ii intra in gura, il chinuie putin, apoi ii deschide gura si ii foloeste limba pe post de scena. Fluturele pozeaza in vedeta, isi etaleaza miscarile gratioase, isi intinde aripile si pe ele ce crezi ca scria? O fi repetitia mama invataturii dupa parerea unora dar eu nu cred. Se pare ca nici Angus nu a crezut in el, a venit spre Brian tarandu-se pe burta, cu chitara pe spate si cand a ajuns aproape, a ridicat chitara cu ambele maini deasupra capului si a soptit: „I am on my way to hell” si l-a pocnit pe fluture in numele tuturor sfintilor revoltati. Din senin au aparut o multime de particule argintii care dadeau din plete, cu moderatie ce-i drept, se protejau de eventualele dureri severe de gat. Credeam ca ii vom pierde pe Brian si Angus printele ele sau poate ca ar fi uitat de ce erau acolo. De fapt i-au ajutat sa revina la orarul corect al concertului. Si tine minte: doar la opera exista pauza intre acte.
joi, 4 iunie 2009
Trenul Rock'n'Roll
joi, 21 mai 2009
marți, 19 mai 2009
Totul este gratis in Thassos
Citisem undeva că
încă din vremuri fără nume, thassienii erau renumiți pentru altruismul și
generozitatea lor. Dacă doar atât îmi aduc aminte, atunci mă întreb la ce mi-au
folosit 190 de ani de școală? M-am supus tuturor regulilor scrise și
nescrise și am ajuns să primesc misiuni din ce în ce mai îndrăznețe. Cu toate acestea,
o umbră de amărăciune se ține scai de mine: nu îmi aduc aminte culoarea ochilor
iubitei mele şi mici amănunte despre locurile spre care călătoresc.
Am încercat din răsputeri să rămân fidel
ideii de monogamie dar vasul mă poartă în lungul și în latul pământului lor
drag. Mie mările îmi sunt iubite și nu mă pot abține să nu le sărut pe fiecare în
parte.
Când am întâlnit marea Egee pentru prima oară,
în urmă cu 20 de ani, eram încă un tânăr timid, idealist…eram un delicat. Am
plutit în apele sale doar cu ideea fixă de a îmi duce misiunea la bun sfârșit.
Visam eu multe dar nici o secundă nu m-am gândit să o ating. Si mă revolt iar
pentru că uit amănunte…cumva am intrat în apele ei, în asfințit mi-am aruncat
toate hainele. Am așteptat să se lase întunericul şi atunci m-am topit în ea.
Am crăpat cu pietre lanțurile fanteziilor noastre.
A fost suficient un pas în vârtejul
libertinajului, apoi mi-am găsit eu toate cuvintele justificatoare pentru
faptele mele ulterioare.
Acum navigam spre Thassos…cu toate pânzele
sus. Trebuie să verificam daca bunătatea, sau naivitatea, așa aş zice eu, thassienilor
a rămas în limitele legendei sau le-a venit mintea la cap.
Aa da…eu sunt Άγγελος şi sunt asigurator de
calitate al istoriei. Trebuia să vă spun asta ca să aveți o înțelegere mai bună
a ceea ce urmează.
După cum ziceam thassienii au decis să își
creeze propriile lor convenții decât să le adopte pe ale lumii întregi. Erau
gata făcute și funcționau în limite decente dar asta nu i-a impresionat. De
exemplu, dacă te duci într-un magazin și spui că îți este foame şi nu ai nici
un ban, atunci o primești pe gratis.
Nimeni nu și-a pus niciodată problema ce se
întâmplă dacă oameni cu gânduri mizerabile ar profita de ei. Atunci bunătatea
lor s-ar transforma în naivitate costisitoare sau ar rămâne doar buna credință?
Zis și făcut. Am navigat până la insulă. Dacă
aș fi citit mai bine comportamentul albatroșilor şi al pescărușilor poate aş fi
avut inteligența de apoi. Dansau în ritmuri barbare și aruncau priviri ascuțite.
Acum îmi smulg inutil firele din barbă, nu că aş avea, dar metaforic vorbind, îmi
vine să mă las corigent la știința care se ocupă cu studiul păsărilor al cărui
nume îmi scapă acum.
Am debarcat liniștit, am fost întâmpinat ca
de obicei de oameni binevoitori care m-au întrebat de vorbă. Ne-am pus pe
flecărit și în cele din urmă, am cerut îndrumări spre locul în care se
mănâncă cel bine.
„Hmm…greu de spus…prea multe sunt
încântătoare. Dar vă recomand să vă duceți la Irene şi îndrăznesc să vă cer o
favoare, să îi dați butoiul acesta”
M-am gândit că dacă tot a fost amabil cu mine,
atunci să fac şi eu același lucru. Până la urmă, un butoiaș de 5L nu a ucis pe
nimeni, chiar și cărat pe un drum uṣorrr de munte.
S-a dovedit într-adevăr că nu m-a ucis dar eu
abia mai aveam energie să spun bună ziua. Butoiul conținea bucăți de lemn de
pin modelate în stil nedefinit îmbibate în
ulei de măsline.
Am luat o figură de om amărât, am cerut un
pahar cu apă şi o farfurie de mâncare. Doamna Irene mi-a mulțumit pentru butoi,
mi-a dat ce i-am cerut, ba chiar mi-a adus și în plus. Când începusem să îmi
potolesc pofta, se așază frumos la masă și mă roagă să o ajut puțin prin
bucătărie pentru că ajutorul ei se simțea rău în ziua aceea.
Mi s-a părut firesc să îmi arăt recunoștința în
modul acesta, păcat că la sfârșit am căzut din picioare din pricina efortului
depus.
Oare nimerisem peste singurele excepții
de pe această insulă? Sau poate…cine știe? Ridic din umeri și plec pe drumul pe
care urcasem mai devreme. Nimic nu este mai plăcut decât un drum de munte pe
care să îl cobori țopăind de pe un picior pe altul…atunci când nu ești deja epuizat.
Mă luase cu amețeli şi simțeam că nu mai am
aer. Pământul se învârtea prea repede pentru mine. M-am oprit la prima casă
care mi-a ieșit în cale. Din fericire, stăpânul casei se odihnea la soare iar
când m-a văzut s-a oferit sa îmi dea o cană mare cu apă și o cameră unde să mă
odihnesc o vreme.
Am simțit că acesta era punctul de pe h din
misiunea mea. După o vreme mi-am spus că este timpul să îmi iau „La revedere”
de la thassian și să mă duc să îmi scriu raportul.
Dar în loc de salutari am primit rugămintea
de a face o favoare mai neobișnuită şi m-a tras de mână înapoi în casă până într-o
cameră cu draperii groase. Era semiîntuneric și nu prea distingeam obiectele
din jur. Simțeam un parfum puternic, ușor respingător.
„Știi am o soție care vrea și altceva iar eu
o iubesc mult. Atât de mult încât îmi doresc foarte mult să ii îndeplinesc
această fantezie”
„Mă tem că nu înțeleg la ce se referă
rugămintea dumneavoastră”
„O clipă, va rog” și iese din cameră închizând
ușa după el cu cheia.
Uneori sufăr de claustrofobie iar în primele
clipe m-am panicat atât de tare încât am rămas fără aer. În nebunia mea scurta
am uitat de ce am fost încuiat. Până am simțit o femeie goală lipită de spatele
meu. Asta mi-a distras atenția de la afecțiunea mea temporara și mi-a fost
clarrr la ce se referea afurisitul om.
Astfel m-am prostituat forțat pentru o cană
maare cu apă şi o cameră plăcută pentru odihnă. Ea nu a vrut să audă că
iubitele mele nu sunt umane, că nu mă iubesc nici cu bărbați, nici cu femei ci
doar cu mari de toate felurile. Mi-am privit neputincios corpul cum răspunde la
stimulii ei puternici. Acum îl urăsc şi îmi vine să îl arunc de pe stâncă în
marea Egee, în prima mea iubită ca să se piardă definitiv.
Deci legenda thassienilor se destramă ca o
ceața de pe ochii ignorantului. De aici a rămas vorba că cel mai scump lucru
este cel oferit gratis.
Și când mă gândesc că într-o zi mă voi
întoarce aici pentru a vedea dacă noua legendă este încă valabilă sau ba…
Click aici pentru cele mai faine poze din Thasos
luni, 13 aprilie 2009
Concertul lalelelor simfonice
Asa am vazut o alta placere devenind realitate: am un nufar.
Revin cu gandurile toarse pe maine. Prea multe floricele m-au secat de energie.
sâmbătă, 28 martie 2009
miercuri, 18 martie 2009
Neterminate ganduri
Trag de nişte fire fără noima, vad cu încetinitorul ca fibra începe sa cedeze, sa se subţieze si in cele din urma sa se rupă. Mă port pe dos tocmai pentru a nu mă încadra in model. Creez distante, pun garduri, capitonez pereţi.. fără bani, doar pentru mine. Încerc sa găsesc o forma primara de eliberare a rupturilor, a frecării dintre oase, a usturimilor sufocante.
Si clarrr prefer distanta. De ce ai prefera o pânza murdara, dezolanta in locul uneia vii? Vrei musai sa înoţi împotriva curentului indiferent de consecinţe? Eşti doar un peste dintr-un banc fără margini. Si chiar daca tu iţi ţii coada invers chiar crezi ca mergi in direcţia opusa?
Daca da, atunci începi sa devii amuzant. Aşa vad si eu partea buna din nimic.
Sau de unde ştii ca nu mai sunt si alţii orientaţi ca si tine? A fi autentic…sau a nu fi…a plânge sau a înghiţi fiecare cuvânt….negare simpla sau prea complexa pentru a mai fi înţeleasa de cineva, toate sunt alegerile încastrate intr-un model. Este nevoie de un specialist bun si rezistent pentru a îl descifra. Am zis rezistent pentru ca as prefera sa isi păstreze oasele pentru el si sa nu le împrumute desertului.
marți, 3 martie 2009
Clarrr de luna in Amsterdam
Imi tremura barbia si de data asta nu plang. Ma agat de bratul tau, incerc sa fortez o legatura organica indestructibila intre mine si tine. Nu vreau sa ma privesti in ochi, imi este de ajuns sa te aud, imi este suficient sa privim aceleasi lucruri si din cand in cand sa pretindem ca impartim franturi de senzatii sau sentimente.
Din cand in cand imi las capul pe umarul tau si imi vine sa iti rontai un colt de camasa. Are cel mai bun gust din lume, o combinatie intre detrgent, balsam si parfumul tau. Nu stiu unde se nasc placerile, nu vreau sa stiu cine urla in travaliu pentru ele, dar cu tine le savurez.
In sfarsit libera! Sunt libera sa hoinaresc pe strazi, sa ma ratacesc cu harta in mana. Uneori ar putea sa ploua, alteori s-ar putea sa cantam fara nici o rusine in gura mare. Ador sa ma tii de mana. Ai remarcat ca mainile tale sunt mult mai mari decat ale mele? Imi ascund fata in ele si nu mai vad consecintele, obligatiile, normele, barele din hotel.
Doar cand ma saruti tu ma apuca o mustrare teribila de constiinta, cel putin o data pe luna. Cand te sarut eu este nebunie, cand ma saruti tu pare blasfemie. Cuvintele pretentioase ma fac sa rad fara noima. Iti spun eu de ce: pentu ca vreau sa te opresti brusc, sa continui sa vorbesti si sa te strivesti de mine. Inabusi orice protest si imi explici ca este natural sa iti urmezi placerile, pretioasele noastre placeri.
Altfel ce as cauta eu langa tine, in miez de noapte, sa iti provoc imaginatia la betie in timp ce imi insusesc o mutrita inocenta?
- Ia zi-mi, crezi ca noi doi am putea…?
- Ce anume?
- Crezi ca am fi compatibili in pat?
Din nou zbucnesc intr-un ras usor isteric. Nu stiu ce ne framanta, ca este atractie animalica simpla sau una prea complexa si inutil de disecat, te doresc. Chiar trebuie sa iti spun in cuvinte? Mi-ar placea sa intuiesti si sa vorbesti tu si pentru mine.
- Hmm…nu imi aduc aminte.
Stupoare!
- Iti razi de mine?
- Stii ca suntem intr-un cartier de gay?
- Hai sa mergem mai repede.
- De ce? Mi-ar place sa vad de ce ar fi mai diferit de altele.
Dupa multe ore ne intoarcem in camera ta de hotel. Cred ca ne tremura putin sufletele. Nici unul dintre noi nu vrea sa ghiceasca dupa ce se stinge lumina.
- Noapte buna!
- Noapte buna!
Si linistea se topeste intr-o sarutare intensa, o bucata de ciocolata amara, intensa, infinit de fina. Imi pare rau dar nu mai disting nimic in intunericul asta. Imi inchei povestea aici.