Trag de nişte fire fără noima, vad cu încetinitorul ca fibra începe sa cedeze, sa se subţieze si in cele din urma sa se rupă. Mă port pe dos tocmai pentru a nu mă încadra in model. Creez distante, pun garduri, capitonez pereţi.. fără bani, doar pentru mine. Încerc sa găsesc o forma primara de eliberare a rupturilor, a frecării dintre oase, a usturimilor sufocante.
Si clarrr prefer distanta. De ce ai prefera o pânza murdara, dezolanta in locul uneia vii? Vrei musai sa înoţi împotriva curentului indiferent de consecinţe? Eşti doar un peste dintr-un banc fără margini. Si chiar daca tu iţi ţii coada invers chiar crezi ca mergi in direcţia opusa?
Daca da, atunci începi sa devii amuzant. Aşa vad si eu partea buna din nimic.
Sau de unde ştii ca nu mai sunt si alţii orientaţi ca si tine? A fi autentic…sau a nu fi…a plânge sau a înghiţi fiecare cuvânt….negare simpla sau prea complexa pentru a mai fi înţeleasa de cineva, toate sunt alegerile încastrate intr-un model. Este nevoie de un specialist bun si rezistent pentru a îl descifra. Am zis rezistent pentru ca as prefera sa isi păstreze oasele pentru el si sa nu le împrumute desertului.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu