Fiecare popor are o istorie care este prezentată subiectiv. Doar nu vom învăţa la şcoală că Ştefan cel Mare a fost un mare erou şi un mare vânător de femei. Ni se prezintă doar partea pozitivă pentru a ni se insufla sentimentul de mândrie de a fi romani. Dar ce înveţi la istorie se poate uita datorită nenorocirilor care ţi se întâmplă doar pentru că eşti român.
Te pot face să fugi din ţară, să te zbaţi şi să faci din viaţa ta o poveste de succes. Şi uneori eforturile pe care le faci pentru a ajunge la rezultatul acesta sunt poate mai mari decât cele pe care le-ai face la tine în ţară. Îţi este dor de ţara ta dar îţi repeţi mereu că te vei întoarce când lucrurile se vor îndrepta. Şi dacă nu se vor îndrepta pentru că nu este nimeni care să facă ceva în privinţa asta? Vei muri cu dorul de ţară şi cu scuza că totul merge prost?
Am o convingere fără să fi citit undeva sau fără să îmi fi spus cineva că în aproape fiecare ţară există situaţia asta. Sunt curioasă dacă francezii care sunt învăţaţi să fie naţionalişti ar pleca din ţara lor pentru a trai în altă parte, undeva unde se simt mai bine.
Ziua naţională este o zi de sărbătoare (zi nelucrătoare) stabilită în mod oficial pentru cinstirea unui eveniment important din istoria unui stat. Există o ţară pe lume care să fi avut o istorie liniştită, molcomă? Dacă ţară asta ar exista …ei ce ar avea de sărbătorit? Căderea ursului din lună?
La 1 Decembrie 1918, Adunarea Naţională de la Alba Iulia a hotărât unirea Transilvaniei cu Regatul României. Sărbătorită, de atunci, ca Ziua Unirii, 1 Decembrie a fost desemnată drept Ziua Naţională a României după revoluţia anticomunistă din 1989. Şi pentru asta nu cred că pe atunci oamenii erau nefericiţi că întârzie la serviciu. Sau poate doar în Bucureşti, oraşul tuturor posibilităţilor, trebuie să fim înainte plini de nervi din cauza traficului lovit sub centură ca apoi să apreciem ziua de 1 Decembrie.
S-o folosi legea contrastului pentru a sărbători cum trebuie ziua naţională? Nu vom şti niciodată..
