vineri, 11 mai 2018

Aventuri piticoase de mai



Daca nu mi-as propune prea multe si organizarea ar avea ritmul unui ceas elvetian, cred ca as putea sa povestesc aventurile bebeluselor zi de zi.

Luni am mers catre un nou loc de joaca, relativ apropiat de casa. Pare mai vesel, mai colorat si are mai multe de testat.

Am gasit leagan pentru bebelusi, carusel, tobogan fara trepte, mese de sah. Poate pentru cei de varsta noastra nu pare mare lucru, insa pentru 3M este o realizare sa se dea pe tobogan fara ajutor. 

Ca se intampla sa se uite la toti pamantenii din jur in timp ce escaladeaza, mai aluneca, mai cad, pe platforma mai joaca un cucu-bau, se transforma in covoare, stau in asa fel incat sa ii incurce pe altii, se uita sa vada cum pot ajunge mai jos pe cai neconventionale… face parte din amuzament.

Dar ce te faci cand apar o multime de copii, mari si mici ? La cei mari se uita de parca ar fi gata sa ii studieze pana la ultima celula. Cu cei mici este alta poveste pentru ca interactioneaza si nu intr-un mod previzibil. Suntem fericiti ca nu s-a ajuns la razboi civil, dar s-au imprumutat jucarii.

M-am vazut nevoita sa cumpar o galetusa cu 6 instrumente pentru remodelat nisipul. A fost o idee prea putin gandita din perspectiva 3M. 

Am dat fuga si am mai luat doua asemanatoare. Astfel, lumea micuta si-a recapatat echilibrul interior. In plus, s-au facut schimburi istorice intre 3M si alti omuleti : masinute pentru galetuse. A fost uimitor pana a venit un nor de ploaie si alti omuleti au plans cu 10 lacrimi pentru galetusele afurisite.

Tot in parc, un caine cu mutra de liliac si inofensiv mi-a speriat bebelusele pentru ca le mirosea. Ce-i drept, locul de joaca este pentru copii si adultii care le inlesnesc viata.

In alta zi am invitat bebelusele 3M sa ma insoteasca pana la mercerie si, apoi, la croitorie. Planul a fost sa ne plimbam rapid pentru ca nori gri ne amenintau existenta.

La mercerie au testat cu gura niste papiote cu ata si role cu elastic. Putem spune ca sa cumperi doua fermoare nu este atat de dificil. Fiind un loc colorat, imi imaginam ca vor devaliza rafturile.

La croitorie au vrut sa caute in gunoi. Pana la urma, cate lucruri poti sa furi ? Au doar 6 manute. Am fi fost cu mult mai fericiti daca doamna croitoreasa nu le-ar fi dat cate o afurisita de magura. Am multumit si am plecat spre un parc mare. Pana acolo am tunat si am fulgerat impotriva prajituricilor bine ambalate.

Mare noroc am avut ca intr-un parc se intampla prea multe si asa au ramas fara maguricile afurisite.

Mali a cucerit un bebe care era pe jumatate egiptean. Bona lui a tinut musai sa imi spuna asta desi nu ne pasa, suntem oameni si atat.

Am incercat sa le aratam ceva mai distractiv dar bebelusele obosisera si voiau sa se odihneasca. Le-au fermecat niste porumbei si pentru cateva minute a fost extaz.

Am fost nevoiti sa fugim spre casa in sunet de protest pe motiv de oboseala, sete si picaturi de ploaie.

Au incercat bebelusele sa faca un popas dar treceau prea multe masini, s-au activat toti cainii si cateii din zona. Deci, cutu odihna.

Abia acasa si-au gasit linistea si pacea in patul fiecareia.


duminică, 1 aprilie 2018

Cursa Bebelusilor

           

          Dupa ce ieri a fost o zi superba de primavara spre vara, azi ne-am trezit pe la 9 si era intunecat. M-am uitat pe geam si am remarcat ca infloresc copacii ... dar si ploaia. 

          Din casa nu se simtea vantul, asa ca nu am renuntat la ideea zilei. Recunosc ca am uitat sa ma gandesc la farse de 1 Aprilie si la tooti sarbatoritii zilei in defavoarea cursei bebelusilor si a zilei lui Moni, cel putin pana mai pe seara cand au mai trecut emotiile.

          Mi-am adus aminte ca anul trecut au participat bebelusele la prima lor cursa la care am folosit carutul si scoicile. A inceput linistit si s-a terminat furtunos din pricina foamei.


Anul acesta cursa se va desfasura intr-un cort pe fabuloasa distanta de 5m. Limita de varsta este de 18 luni. Se pare ca va fi prima si ultima oara cand vom participa la aceasta cursa.

Ne-am pregatit sufleteste si am plecat spre parcul Izvor. Cand am ajuns inca mai picura. Bebelusele si-au luat numerele de concurs iar noi le-am luat pe sus pentru ca era prea ud pe jos.

In teorie este foarte indicat sa fii realista cand vine vorba despre asteptari. In practica….era un cort miic, bar de pinguini cu parinti si bebei, prezentatoare si camere de filmat.

Cursa fiind necompetitiva…pisipuii erau pusi pe saltea si atrasi sau convinsi sa se indrepte spre finish. Unii au legat o telecomanda de sfoara si bebe a mers dupa ea, altii cu sticla de apa, altii cu jucarii sau biscuiti.

Maria s-a vazut pe saltea cu prea multi oameni in jur si a inceput sa planga dar luata de manuta si incurajata….a terminat fara lacrimi. Am dus bebe Maria la baza si am asteptat cu emotie urmatorul pisic.




Madi cred ca era la capatul rabdarilor cand a vazut atatia oameni in jur care chitaiau si aplaudau.

Cred ca s-a intrebat de cateva ori : care a fost nataraul care m-a adus aici? 

Apoi a intrat intr-o stare de contemplare fara margine. 

Nici macar nu m-a mai vazut sau auzit ....atat de fascinata era de lumea din jur. 
Cu toate astea...a mers spre finish.









Mali era lipita de Ioana ca marca de scrisoare si putin ii pasa ei ca avea o distanta de parcurs.


Dupa ceva discutii, Mali a cedat si a mers de mana cu Ioana pana la finish, insa nu a zambit, nici macar cand i s-a luat interviu. 


Nu a vrut sa dea lumii nici macar cel mai mic gest prin care sa arate ca i-a facut placere.






Dupa atatea emotii si amuzament, ne-am luat pisicile si am iesit la soare. 

Am vrut noi sa le aratam imprejurimile umede insa bebelusele nu isi doreau. 

Printr-o minunte a lumii am ghicit si le-am dus sa se plimbe pe alee insorita, cu banci, iarba si copaci. 

Nu si-au cedat suzetele pentru nimic in lume dar macar s-au amuzat.

Noi am mai ramas in parc si pe motiv ca s-a organizat si o tombola pentru toata lumea micuta care a participat la cursa bebelusilor. 

Eu as fi plecat pentru ca bebelusele sa ajunga la timp la masa, sa fie spalate si schimbate in liniste, vorba vine, insa Ioana a zis ca sigur vom castiga ceva. 

Am ramas pana mai tarziu cand s-a facut extragerea si iar m-au apucat emotiile. Sa nu ma intrebe nimeni de ce am filmat prima extragere ca n-as putea raspunde. Insa, clarrr, am ramas fara cuvinte cand am auzit numele lui Madi. 

Am fost eu reprezentantul grupului 3M si am ridicat premiul pretios.





Abia mai tarziu am aflat ca au castigat o inscriere gratuita la la ediţia din 2036 a Maratonului Bucureşti.




Am plecat topaind de fericire, cu lumea micuta lesinata de foame, cu noi ...si mai si. Noi sa fim sanatosi.

La multi ani, dragi floricele! 

Aici sunt cele mai bune poze ale zilei
https://photos.app.goo.gl/vnOqmy2C3Kx7oUsB3

joi, 15 martie 2018

Thailanda - ziua 4 - din jungla pana la civilizatie


Neata devreme, am servit micul dejun, pe o terasa superrrba. 

Experimentul cel mai dragut a fost delectarea cu 2 clatite cu cocos apoi am mai facut un catraliard de poze in lumina zilei.


Am plecat sa vizitam Wat Prakeau Dontao Suchadaram. 

La intrare am vazut 3 pisipui, un pic mai mari, impreuna cu parintii lor. 
Am ascultat si am admirat dar gandul mi-a fost mai mult la pisicile mele, mici si mari. 









Mi-am mai revenit cand am ajuns la o plantatie de ananas. 
L-am vazut in format mai mic si mai mare si ne-am mirat de forma unui arbore de cauciuc mai  tinerel. 
Insa cel mai fain a fost ca ne-am regalat cu ananas incredibil de bun.
Ce am gustat aici arata ca noi nu stim cum sa alegem unul bun de mancat dar macar am notat tehnica de curatare.







Mirarea si nestiinta pentru lucruri simple imi demonstreaza ca, desi avem minunea secolului la indemana, google, nu il folosim pentru a ne lumina. 

Despre arborele de cauciuc am invatat la geografie in urma cu multi ani dar nu am avut curiozitatea sa studiez cum arata unul. 

Adevarul este ca nu ma asteptam sa ma intalnesc cu unul. Sau, despre alegerea ananasului… este delicios daca este bine ales. Cate minute m-ar costa sa aflu cum sa aleg unul aproape perrrfect?



Asta a fost doar o oprire pana la Payao unde ne-am plimbat pe marginea celui mai mare lac cu apa dulce din nordul Tailandei, Kwan Paya.



Ne-am oprit la o cafenea unde ne-am aromat cu o cafea servita in cesti prea vechi si prea frumoase pentru a mai profita si altii de ele, zi de zi. 

Din nefericire pentru mine… nu se mai fabrica de 10 ani. 

Am servit pranzul la o terasa oarecare  unde nu am avut curaj sa incerc pestele. 


M-am rezumat la salata cu niste creveti la care am adaugat multe alune pisate plus chilli si mi s-a mai oferit supa de pui cu lapte de cocos. Daca m-am saturat si mi-a fost bine… m-am declarat multumita de experienta.



Plimbarea pe malul lacului a fost prea scurta dar nu le poti avea pe toate.
Plus ca urmatoarea destinatie a fost Wat Rong Khun din Chiang Rai. Prima impresie a fost ca vad o nava extraterestra prea alba in comparatie cu orice am mai vazut pana acum. 

Pe masura ce ne-am apropiat… intriga a crescut pentru ca intrarea este pazita de doua creaturi gata sa trimita in groapa de la picioarele lor pe oricine nu s-ar incadra in sablonul lor comun.



Multimea de maini striga dupa ajutor insa nimeni nu se indura sa le arunce o privire pentru ca toti sunt mai sus si nu au atatea pacate.



Templul are atatea detalii, atatia fractali liberi si albi, incat este imposibil sa nu te gandesti la Sagrada Familia si la Gaudi. Plus ca au in comun faptul ca opera este in continua perfectiune, precum Rose Red.
Podul nu este atat de impresionant insa, de indata ce te gandesti ca la o cale spre locul pur, pasesti mai cu smerenie.
Interiorul este alta poveste. Dupa acest melanj de sentimente neconturate… ajung in fata unor reprezentari ale lui Buddha pe un perete si, pe peretele opus, niste morcovenii hollywoodiene. Nici nu iti mai vine sa iei in considerare peretii laterali unde sunt desenati niste maestri. Sfera magica s-a crapat si s-a dezintegrat in prea multe bucatele.


Parerea asta nu are legatura cu faptul ca am fost infractor prins. Nu m-am putut abtine si am filmat ceva, la intamplare, insa un paznic experimentat m-a vazut si m-a pus sa sterg filmuletul. Socul discrepantei dintre exterior si interior a fost prea mare. 
Aceasta comparatie intre Kositpipat si Gaudi este pe jumatate o exagerare, insa creierul trebuie sa umple cu ceva spatiul gol. Indraznesc sa afirm asta pentru ca Gaudi nu ar indrazni nici intr-un catraliard de ani sa isi pateze opera cu ceva inadecvat.



Iesind din nou la aer… magia s-a reconstruit cu fiecare detaliu admirat. Inainte sa mergem spre muzeul in care sunt expuse operele mai mici ale lui Kositpipat, am remarcat alte elemente, numite in mod indulgent, moderne.
De data asta m-am abtinut eroic sa pozez. A nu se intelege gresit ca il desconsider pe artist, unele operele chiar sunt pretioase, pe altele nu le inteleg si imi permit sa spun ca unele sunt puerile.
Acestea fiind zise am plecat spre hotelul Wiang Inn unde ne-am tras sufletul un cm si apoi, ne-am adunat ca sa discutam despre excursiile optionale. Ne-am dat averea si in scurt timp am plecat in aventura urbana in grup. 

Am intrat intr-o ceainarie in care mai degraba am cautat culori si forme. Am participat la o degustare de ceai albastru. Nu am nici cea mai mica idee de ce acest ceai este unul dintre preferatele mele. Memoria gustului este prea putin tangibila dar nu imi aduc aminte daca gustul m-a fermecat. Poate imi place foarte mult culoarea.



De la monolog interior am revenit in prezent. Am fost avertizata, insa nimic nu te pregateste pentru realitate. Am intrebat o domnisoara daca pot sa fac poze. 


Raspunsul a venit pe un ton masculin. Nu imi dau seama ce a zis fața mea. Eu imi doresc sa nu fi fost ceva notabil. 

Ma straduiesc sa nu judec orice iese din sfera mea de cultura si de intelegere desi imi vine foarte greu. 

Atunci cand inveti ca o persoana care arata ca o femeie, are voce de femeie si intalnesti o situatie contrarianta… te rogi sa fii in stare sa afisezi macar un poker face. 




Trecand peste soc si amuzament… am ajuns langa un loc numit Cat’n’ a Cup, un mic univers al pisicilor incuiat intr-un recipient din sticla.
Am mers mai departe spre bazarul de noapte. Nu stiu cand o sa am dispozitie pentru cumparaturi dar, clarrrr, azi… nu.



In cele din urma ne-am ratacit sau despartit de grup in cautarea a ceva de papa bun. Nimic nu parea suficient de bun si cum sa mananci pizza in Thailanda?



Cat’n’ a Cup a fost alegerea finala, chiar daca nu am papat corect, dar m-am bucurat de prezenta dragutelor pisici. 




In anticamera destinata doar oamenilor am comandat ceva, ne-am descaltat, ne-am spalat pe maini, am primit regulamentul de ordine interioara, apoi, am intrat in spatiul personal al pisicilor care erau pe sus si pe jos, pe oameni sau in farfuriile lor.  

Cel putin unele isi doreau mult sa guste prajituri colorate. Ori a trecut timpul foarte repede, ori am stat prea putin dar nu voiam sa plec. As fi dormit cu ele.







miercuri, 14 martie 2018

Thailanda - ziua 3 - intalnirea

Ziua a inceput cu un mic dejun ingrozitor, un talmes balmes asiatic ce m-a revoltat pe interior. 

Daca as vrea sa beau cafeaua mai lent, as ajunge sa fiu mereu ultima pisica din grup. Pana ma decid ce sa pun in farfurie, pana mananc descoperind ce am pus in farfurie…trece suficient de mult timp incat sa mai ramana doar cateva minute amarate pentru o cafea. Ma revolt din nou in tacere.

Mi-a mai trecut lasand toate frasuielile legate de micul dejun si am pornit in aventura mai departe.  

Oprirea surpriza a fost la un frumos lan de orez invadat de turistii curiosi. L-am admirat, poate, cu mai mult interes decat as admira un lan de grau indeaproape, fara insa sa am senzatia unei privelisti cu mult mai spectaculoase.

 Totusi, pana nu am privit cu proprii mei ochi nu am avut de unde sa stiu cum arata si muream de curiozitate.


Cred ca am adormit pentru ca intre acest moment si cel in care am ajuns la parcul istoric Sukhothai nu s-a inregistrat nimic notabil in jurnalul de bord.

Aici am crezut ca mergem pe jos, dar cum sa acoperi 7000 de hectare? 

Am fost invitati sa folosim un fel de tram pentru deplasare. La inceput nu mi-am gasit locul apoi am constatat ca este mare lucru sa iti poarte cineva de grija. Am si uitat de ce eram atat de pierduta.


Am fost inconjurati de ruine, ochiuri de apa cu nuferi, paduri care au luat locurile unor palate despre care se spune ca erau uimitoare, copaci speciali care se transformau in garduri naturale sau copaci sfinti ce emanau energie pozitiva.
Copacul asta care poate sa devina zid natural m-a pus pe ganduri. 

Cum il convingi sa creasca intr-o forma care sa fie atragatoare, cat de mare poate sa creasca si, mai ales, cum s-0 fi numind minunea asta de copac cine stie...

Ne-am plimbat printre multe ruine frumoase dintre care am notat Wat Si Sawai, Wat Mahathat, Wat Sa Si.



Cireasa a fost Wat Sri Chum pentru ca aici am gasit o imensa statuie a lui Buddha care priveste lumea printr-o fereastra atemporala. Unii spun ca atingerea acestei statui poate trezi niste energii in locuri neasteptate.

Ne-am salutat, pe data viitoare…..poate. 

Am plecat intorcandu-ma din cand in cand ca sa vad daca inca ma priveste. 

Curios lucru, ma urmarea pe mine, ii intampina pe alti turisti care faceau wooow pe rand….si toate in acelasi timp.


Eu am plecat de unde am venit, el a ramas.



Mai tarziu, am oprit la o benzinarie de unde ar fi trebuit sa ne alegem pranzul. Pentru unii oameni este mai dificil sa se decida rapid ce morcovenii sa manance pentru ca cele de genul fast food nu sunt  mereu atragatoare, altele erau prea fara subtitrare si am fi avut nevoie de niste indicatii pretioase, iar altele merg bine doar daca dupa se bea o coca-cola pentru prevenirea multor neplaceri. Adica aceasta bautura detestata de mine din fundul sufletului poate sa fie un panaceu.

Ne-am luat zborul cu autocarul si am aterizat la Wat Phra That Lampang Luang unde am admirat cladirile foarte bine conservate. 

Se pare ca unii oameni cred foarte mult ca daca ofera ceva universului si ii si spun unde ii doare, atunci chiar se poate intampla ca durerea sa dispara. 

Simpatic universul asta. 

Mie imi este dorrr de pisicile mele, mari si mici. Asta cum se alina?

Am ramas in urma grupului pentru ca intr-un mic templu era un Buddha maaare, aurit, ofrande, ziduri pictate minunat, insa nu m-am putut abtine sa ma uit la niste calugari care stateau nemiscati langa un perete lateral. 

La inceput m-am uitat, asa, mai discret. Apoi, din ce in ce mai insistent chiar daca riscam sa fiu nepoliticoasa. 

Curiozitatea sparge bariere importante ale educatiei, omoara pisici, uneori si oameni, insa sunt si dati in care impinge omenirea sa faca pasi importanti in evolutia sa.


Concluzia timida a fost ca acei calugari sunt din ceara. Pareau atat de reali incat imi venea sa ma uit dupa semne vitale evidente. 

Foarte greu m-am desprins de ei pentru ca erau in fata mea si generau un conflict bizar intre partea care sustinea ca sunt falsi si cea care zicea ca poate sunt reali. Eu am zis sa fim seriosi.

M-am indepartat repede si dupa ce m-am alaturat grupului am mai admirat un mic templul ce parea aurit.

In cele din urma, am trecut printr-o poarta si asa s-a facut trecerea din mistic in laic unde aveam deja o intalnire cu prima mea nuca de cocos. 

Asta m-a facut sa ma intreb ce mananc eu in Romania si sa pretind ca are gust de nuca de cocos. Sucul din interior este interesant, dar asteptarea subversiva afecteaza placerea savurarii. Pana la urma am pretins ca a fost interesanta si cred ca voi mai incerca cel putin o data ca sa am o parere clara.

Urmatoarea oprire a fost la un mall cu scopul principal de a schimba dolari in bahti. Ne-am descurcat desi parea o intreaga aventura dar pana la urma este doar un mall. M-am amuzat in secret de limba lor foarte delicata si morlaita. In aceasta nota suava am cumparat cate un mango.

Revenind la pretioasa mea nuca de cocos, aveam emotii si ma simteam ca Scratch si aluna monumentala. Este evident ca am reusit sa inclin nuca de cocos si sa beau cu paiul din punga dar in cele din urma am savurat-o.

Din relativa civilizatie am ajuns in jungla numita Lampang River Lodge.

La receptie am gasit soparlite, apoi ne-am ratacit spre casuta noastra unde ne-am intalnit cu un catraliard de gâze. 

Am sigilat balconul, ne-am acomodat cu spatiul relativ micut si am plecat la restaurant unde iar am servit ceva mai special, Yam Kung Foo. 

Stiti ce fac oamenii in jungla? Fac plimbari nocturne pentru a admira si a imortaliza aproape tot. 

Nu am recunoscut nici un copac dar ar fi fost cam dificil cand au nume atat de neobisnuite precum Rain tree, Toothbrush tree, Flame of the forest. 

Am ascultat un fain concert din muzica de oac. 

Am admirat viata de noapte a furnicilor. Eu m-as fi mutat pe lac ca sa stau cu multimea de nuferi insa nu am rezistat chemarii pernei din camera. 

Morr sforrr usorrr.


Aici sunt cele mai bune poze ale zilei
https://photos.app.goo.gl/jwv5wHsiph94bvJh1

marți, 13 martie 2018

Thailanda - ziua 2 - acomodarea

Diferenta asta de fus orar este dezorientanta pentru o scurta vreme mai ales ca eu raman cu perseverenta la ideea ca ceasul de mana trebuie sa imi indice ora Romaniei.
Micul dejun a fost un amestec de ou prajit, creveti, legume, o creatura necunoscuta ca un ghem de bumbac umplut cu ceva ce aducea a ciocolata, fructe si cafea bauta prea repede. 

Am luat valiza pe sus si am facut tusti in autocar spre un templu, Wat Maha That. Cu ruine, chedi, prang-uri si ziduri am inceput deja sa ne obisnuim. 

Iese in evidenta capul lui Buddha prins intre radacinile unui copac Banyan. 

Se cere sa te asezi atunci cand te imortalizezi alaturi de acesta. Ai zice ca este o provocare fizica pentru unii oameni insa este un semn de respect prea putin explicat. Ori asta facea parte din documentarea de dinainte de vacanta.






Pe drum spre Lopburi am fost instruiti despre cum sa ne comportam in preajma macacilor. 
Din parcare am vazut gradinita lor cu toate grupele. Am intrat in altarul San Phra Karn in care ei nu intrau si, foarte curios, nici nu sterpeleau papucii de la usa. 



Altarul era interesant dar pe mine m-a intrigat un durian. Era enorm, precum un fruct de origine americana modificat genetic (sau ca mazarea ardeleanului care de fapt era pepene dintr-un cunoscut banc), comparativ cu ce am vazut prin market-urile din Romania.


Am stat cateva minute in plus pentru ca o maimuta a imprumutat ochelarii unei doamne din grup si o alta a furat un pampon pufos. Doamna care traieste printre ei a recuperat doar ochelarii. Apoi ne-a condus spre cele trei pagode, Wat Phra Pra Sam Yod, unde ne-a dat ocazia sa le oferim ceva de baut si fara sa vrem am fost martorii unei reglari de conturi pe strada. In primele clipe am crezut ca este un fel de muzica mai curioasa pentru ca nu le vedeam din pricina masinilor. Monkey business peste tot in orasul acesta unde sunt protejate !





Pranzul l-am servit in Long Maluak, o gradina imensa cu separeuri facute din copaci si flori.


 Daca mancarea a fost de apreciat, restul a fost de-a dreptul fascinant. Nici macar cel mai mare strop de bere din lume nu a reusit sa ma opreasca sa explorez si sa admir catraliardul de orhidee, frangipanul, floarea de banan, fantanile, nuferii…toate aranjate ingenios. Am gasit si o poarta spre alta lume insa mi-a fost teama ca ma voi pierde de grup si, nu de alta, mai sunt atatea zile de savurat.

Daca la inceput parea ca avem prea mult timp….pana am plecat deja am zis ca am avut prea putin.
Adevarul este ca fac poze si stau prea putin in loc….sa admir.
























Dupa ceva vreme am ajuns la Wat Phra Si Rattana Mahathat din Phitsanulok. O statuie impunatoare a lui Buddha ne pregateste pentru ce urmeaza sa traim.  

Incantatiile care se auzeau din prang induceau o energie curioasa, o vibratie surprinzatoare. Interiorul lui contribuie la starea magnetica iar statuia lui Buddha acoperit cu aur captureaza privirea. 


Am incercat sa nu raman acolo. 







Din fericire, in curte era un arbore ghiulea de tun. Poti sa zici, cel mult, ca floarea ta preferata este x, asta pana intalnesti o alta care te lasa fara cuvinte pentru o vreme. Nu am retinut de ce nu ar fi bine pentru noi sa luam o floare din acest copac incredibil.


Am trecut prin poarta templului spre o mica piata. 




Ziua s-a sfarsit la hotelul Amarin Lagoon.  Sfarsit este un fel de a spune pentru ca am luat o cina savuroasa.

Am comandat ceva ce am uitat cum se numea, tin minte doar ca era cu ananas, orez, creveti si caju, restul ingredientelor fiind secrete … si Tom Yum Goong.






Credeam ca sa te intelegi cu cineva care parea ca se descurca in engleza este simplu, macar cat sa comanzi de papa cu un meniu in fata. Insa doamna care a luat comanda a intrebat : with miu ?  Asta era pentru supa insa cum nu ne-a putut explica acest miu….am renuntat la el.


Plimbarea de dupa a fost scurta insa eu cred ca am vazut licurici. De la hotel pana la strada principala era o alee lunga marginita de luminisuri de padure foarte intunecate. Intr-un astfel de luminis am vazut niste luminite intermitente, mici si multe. Se deplasau in cercuri concentrice. La fel de bine puteau sa fie false insa eu cred ca am vazut licurici.

            Tot parea ca am gresit drumul spre oras…atat de lunga era aleea. Am ajuns la un fel de magazin-terasa. Am cerut apa si am invatat cum se zice in thailandeza, N̂ả.  
Un alt fapt notabil a fost un calculator din holul hotelului cu ajutorul caruia am publicat penultimul articol despre bebeluse.
Un aspect mai putin gratios dar amuzant in felul lui a fost toaleta care m-a dus cu gandul la Anglia doar ca aici sistemul mi s-a parut muuult mai afurisit, iti pune rabdarea la incercare. Sa ne multumim cu faptul ca totusi apa calda se combina cu apa rece.









Morrr sforrr.