Crisana - Bucuresti este doar un oras

Aproape nimeni nu stie cum am ajuns in Oradea sau de ce. Urmarind firul povestii ca in Memento, imi dau seama ca nu a fost o intamplare.



Totul a inceput pe malul Crisului Repede unde am privit realitatea prin doua pahare foarte clarrre. In plus, orasul este mai deschis sa povesteasca atunci cand doi oameni pretiosi ne tin companie.


Am trecut pe celalat mal al Crisului traversand Podul Intelectualilor pe care oamenii se aduna doar ca sa isi declare iubirea. Ar putea sa invete ca prea multa iubire ar putea scufunda istoria acestui pod, veche de 150 de ani, asemenea Podulului Artelor din Paris.

In urma cu multi ani, oamenii plateau parale sa treaca pe podul din lemn. Mai tarziu, au renuntat la taxa si l-au reconstruit din fier, dar a venit apa si l-a luat. Cred ca a fost o eroare in calcule. In zilele noastre, oamenii trec dintr-o parte in alta fara sa mai dea importanta titlului de intelectual, liberrr sa se exprime intr-o gazeta.




In Parcul Libertatii am gasit cea mai fascinanta florarie din Oras. Am crezut pe cuvant, insa faptul ca cineva a facut un efort notabil pentru a transforma un parc intr-un colt de placere, mie imi spune ca trebuie sa fie o persoana cu totul si cu totul speciala.

Imi imaginez un domn sarmant care ajunge la Florius Art.

- Buna ziua 😊 As dori un buchet pentru o domnisoara care adora pisicile, ciocolata neagra…

Iar artistul il asigura ca stie exact ce ar fi potrivit.

Florile, detaliile si chitibusurile au disparut in fundal la vederea unei pianine la care cineva canta.

Am crezut ca un artist dadea o reprezentatie in aer liberrr, dar a fost urmat de o copila care a inceput timid sa cante Oda Bucuriei. O doamna, ca o frumoasa floare trecuta, lacrima fredonand versurile.

Cine stie ce vibra in sufletul ei?


Am mai fi stat ca sa aflam povestea din spatele genelor umede insa orasul ne indemna sa trecem mai departe.

Astfel, am facut cunostinta cu Ady Endre, un poet sensibil si cucerit de viata. A fost prieten apropiat a lui Octavian Goga cu care nu a impartit idealurile privind soarta Transilvaniei.

M-a intrigat legenda care spune ca Endre a pierdut conacul Ciucea la poker in favoarea lui Goga. In realitate, vaduva lui l-a vandut lui Goga pe motiv ca voia sa plece din Romania.

Mergeam pe corso, fara sa stiu incotro, cand am vazut palatul Moskovits. Am fost fascinata dar nu am avut prea multe minute pentru a admira si a studia detalii. In plus, pe interior, aparea imaginea palatului Reok din Szeged.

Doar am intors privirea si am gasit palatul Stern.

Un alt palat atragator de sub prelata care il acopera pentru a fi renovat a fost Rimanoczy. Artistul a dorit ca palatul sa fie o copie mai mica a lui Cá d’Oro din Venetia.

Eu cred ca era o moda prin anii 1900 sa iti construiesti palat. Ma gandesc ca, poate, asta era standardul pentru clasa de sus.

Pe aceasta strada cosmopolita si bogata am gasit complexul Ursulinelor. Mie mi-a placut numele ordinului, asa am retinut ca mai exista unul si in Sibiu. Abia acum am citit ca acesta a fost infiintat cu scopul de a educa tinerele fete.


Inca stau intr-un cot si ma intreb de ce nu am intrat in Café Frei care este un fel de Delirium al cafelei. Din exterior nu prea povesteste ceva atragator, dar dupa ce am citit despre….am ramas cu o curiozitate.

Pana la urma, cand sa le savurezi pe toate in 24 de ore ?


Am ajuns in Piata Unirii si deja se termina stocul de wow. Doar m-am uitat la Palatul Vulturul Negru si m-am pierdut in detalii.  Legenda spune ca povestitorul nostru a locuit in el pe vreme cand arata ca un camin studentesc.

Apoi, mi-am gasit biserica, Luna. Nu as putea explica atractia pentru satelitul asta ; imi vin in minte prea multe nopti in care l-am privit ore in sir. Ba o data, am avut iluzia ca vad o nava extraterestra.

Am trecut la modul admirat in mod silentios si, poate prea repede, am ajuns la cetate.  Ma asteptam sa vad bucati din trecut, unele medievale, altele modernizate, activitati asortate, dar sa gasesc o petrecere house unde bitul este primul care impacteaza… a fost contrariant.

Unora le plac contrastele, insa chiar sa fie si un festival de folk in acelasi timp, parca este prea mare abrambureala. Sarmanul neuron la ce tip de muzica sa raspunda ? Sau este un nou antrenament pentru dublugandit ?


Ne-am oprit la scena unde se performa o frumoasa melodie despre iubire. Ma uitam la oameni cum ascultau in liniste si pace, fredonand melancolici. In primul rand statea un domn care avea o varsta respectabila, un aspect de artist din anii ’70, singur si aristocratic. Mai in spate era o doamna cu doi copii adormiti.  Intr-o margine se remarca un trio rebel si pasional. Studiind figurile lor am inteles ca Bucuresti este un oras ca oricare altul din Romania. Fiecare are ceva frumos, specific si atragator, oriunde se pot organiza evenimente faine, gasesti o cafea delicioasa si mancare buna, cladiri vechi, renovate sau cu un potential incredibil.

Am plecat inainte sa se termine melodia si am gasit, in fine, niste elemente medievale precum o ghilotina, o inchisoare pe roti, o spanzuratoare. Spre exasperarea parintilor, un copil voia sa faca poze surioarei lui din carucior cu decorul putin dragalas.

Din vorba in vorba, am ajuns iar pe malul Crisului Repede unde am luat cina, aspect putin important pe langa faptul ca cineva poate sa creada ca Ricordi del coure al lui Amedeo Minghi poate sa fie coloana sonora a filmului Caracatita. Sa zicem ca nu a vazut Edera, desi in copilarie nu avea prea multe optiuni, dar in Caracatita mureau oameni si era o stare de teroare si tensiune care clarrrr nu se potrivea cu o melodie atat de suava.

Nimeni nu isi mai aduce aminte ce s-a intamplat pana dimineata. Noaptea a venit si toata lumea a inchis ochii.

Dimineata am plecat in lume pentru a regla un aspect curios. In urma cu o saptamana, cand am plecat de acasa, am luat haine doar pentru patru zile. Deja au trecut sapte si unele compromisuri au fost facute pentru a supravietui in armonie.


Daca am luat costum de baie, pampon si papuci, m-am vazut obligata sa merg la Nymphaea, un fel de Therme dar mai mic sau diferit. Am incercat multe tobogane si asa mi-am dat seama ca uneori urletul este inutil.

Timpul a trecut prea repede si asa se explica faptul ca nu am ajuns unde trebuia, am ajuns in alta parte unde, ca boa, am spus ca vreau o cafea tare, intensa, aromata. Am primit cafeaua zilei avand aciditate medie si arome de zmeura, piersica, trandafir si ciocolata.

Este musai sa amintesc despre ignoranta secolului. Mi s-a oferit un dublu espresso iar eu protestam vehement ca si cum ar fi fost facut din altceva decat cafeaua recomandata.



Povestitorul nostru nu ne-a lasat sa plecam din oras fara sa ne dea o poirata pentru care ii vom fi vesnic recunoscatori si nu numai pentru asta.

Am plecat din Oradea cu niste planuri atat de clarrre ca nu am inteles nimic.


Cu sperrranta ca ne vom decide unde ne vom opri am mers in Salonta, la Ancora, acolo unde pestii duc un razboi mut dar aprig cu lebedele, iar paunii convietuiesc cu iepurii. Ba chiar unii dintre iepuri sunt magicieni si trec prin garduri.

Ne mai gandim…

Cele mai bune poze ale zilei:
https://photos.app.goo.gl/LTcdBic7pwwo6or6A

MM - ziua Mocanitei

Am auzit de Mocanita de la o gramadoaie de oameni, in oricare top cu lucruri de facut in MM se regaseste. Cine sunt eu sa refuz o astfel de experienta?

Un nimeni de pe Terra care a setat alarma sa sune la 07h16 pentru a mai visa cateva minute inainte de spalat pe dinti si imbracat aceleasi rufe de cateva zile. Eu pretind ca miros frumos, insa fiind frig afara imi vine greu sa ma conving de adevar.

Dupa un  strop mic de cafea, am facut tusti in masina si am calatorit pana la Viseul de Sus. In timp ce pleca primul tren, ne-am cumparat biletele, complet turistice, si ne-am urcat in urmatorul.

Am ales un vagon deschis desi vremea nu era chiar cea mai prietenoasa. Aici am intalnit un grup fain de oameni din care cunosteam deja un artist fotograf. Nu am stat cu ei pentru ca nu aveam locuri.

Prima atractie a fost locomotiva cu aburi. Consumul este incredibil de mare : apa, carbune, lemn si doua tipuri de ulei. In plus, scoate fum cat pentru o fabrica intreaga. Eu zic ca ar trebui sa ne bucuram de progresul tehnologic.

Altfel, pe valea Vaserului, peisajul este verde, molcom, admiri casele altor oameni.
Ne-am oprit dupa 12 km si nu am gasit ceva mai bun de facut decat sa ne urcam in locomotiva. Am uitat sa cerem acordul cuiva, l-am considerat implicit.

Dupa 4 km, Mocanita s-a oprit iar. De data aceasta a fost pentru a primi micul dejun format dintr-o gogoasa pufoasa si una de smalt, plus cate o cafea care, contrar asteptarilor, a fost acceptabila.

Prezenta unui paianjen care se legana in bataia curentului a ridicat o intrebare interesanta : cine este mai tensionat, el care stresat de mutra mea, s-a ridicat pana la marginea acoperisului, sau eu care am varsat din cafea pentru ca nu ma asteptam sa il vad in spatiul meu personal ?

Pentru a completa contextul dilemei, voi descrie ce adauga puls Mocanitei si un strop de adrenalina calatorilor.

Fiecare vagon este prevazut cu sistem metalic din mijlocul caruia tasneste un lant de marime respectabila pana in locul unde se uneste cu urmatorul vagon. In mare parte a timpului, lantul sta intins, insa la viraje, lantul se contracta si vagonele se izbesc intre ele, unindu-se prin partile metalice proeminente.

Fiecare izbitura provoaca un soc, paianjenul se infige cu toate picioarele in marginea acoperisului, eu ma tin de banca. Cine are de suferit mai mult, eu sau el ?

Am trecut prin Noviciori, acolo, unde niste oameni au fost chinuiti de alti oameni, ba unii au fost ucisi fara rost pentru ca acel canal sapat nu a mai fost folosit.

Ma revolt cand vad ca un om crede ca are dreptul de a stresa alt om. Nu ne cunoastem, nu avem aceleasi idealuri si placeri, nu vad de ce un natarau care alege sa isi iroseasca viata pentru niste idei fanatice, sa intre cu forta in linistea mea aparenta. Sa se duca in pisici de unde a venit.

Am depasit repede locul si dupa o vreme am ajuns la capat de linie, la km 21.
Nu mai pomenim de mancare pentru ca fost prea putin placuta. Am papat pentru ca ne era prea foame si apoi am dezinfectat interiorul cu o cola.

Concluzia mea a fost ca daca iti pregatesti cele necesare pentru mic dejun si picnic, este mult mai fain.

Detaliile mici, sordide trec, se duc pe apa Sambetei. Raman altele, mai notabile sau unele care te pun pe ganduri.

A inceput sa ploua, unii oameni au incins hore mai mici si mai mari, altii s-au plimbat cu umbrela aparand de ploaie un paianjen care facea sport extrem pe linia de tren, iar altii….

Se minunau in secret de inceputul lor de poveste. Doi oameni frumosi pentru care diferenta de varsta nu conteaza acum, care au fost deja casatoriti, fiecare cu altcineva, s-au intalnit, cine stie unde, au stat si s-au gandit, hai sa mai incercam o data pana la 96 de ani si om mai vedea apoi…

Se pregateau sa se duca iar in fata Domnului, de asta data la manastirea Barsana, inconjurati de cativa oameni pretiosi si imbracati cu haine venite din imaginatia lor.

Prima oara aproape toata lumea se straduieste sa urmeze traditiile. A doua oara, isi pun poalele in cap si se duc in lume. A treia oara… eu nu as incerca.

Meditand la obiceiurile oamenilor, nici nu am remarcat ca Mocanita s-a intors si ca ordinea vagoanelor s-a inversat.

Nu ramaneam noi acolo. Am ramas in picioare, uitandu-ne pierduti in peisaj pana cand atentia a plecat cu totul si am adormit. Atunci cand m-am trezit, am avut impresia ca mergem pe alta cale. Am recunoscut cateva elemente notabile dar tot nu reuseam sa ma conving intoarcem pe unde am venit. Asa patesc oamenii care viseaza neplanificat.

Ploua cu galeata cand am ajuns in gara si ne-am bucurat de caldura din masina.
Am tras linie si am decretat : a fost o experienta.
Cele mai bune poze ale zilei:
https://photos.app.goo.gl/ddWUhqtPHrYTBwxa9

MM - Ziua comediei umane

Zice-se ca, prin Maramures, esti cel mai norocos daca treci prin Sarasau fara sa fii batut, prin Câmpulung la Tisa fara sa fii barfit si prin Sapanta fara sa fii furat.

 Asadar, intr-o dimineata gri din Iunie ne-am incumetat sa trecem prin Sarasau.
Putem pretinde ca suntem norocosi pentru ca nu ne-a batut nimeni.

 Apoi am indraznit sa trecem prin Campulung la Tisa unde nu am auzit pe nimeni sa ne barfeasca. Am fost si mai norocosi.

 Ne-am oprit la Sapanta Peri pentru a vedea cea mai inalta constructie din lemn. La biserica asta vin oamenii imbracati in straie populare, iar dupa slujba se intorc de unde au venit, printr-un tunel fara ziduri, marcat doar de porti dispuse la distante egale.

 Cand zic port popular ma gandesc la haine vechi si pretioase, imi vine greu a crede ca inca mai sunt maini indemanatice care sa le reproduca.




 Dupa ce am aflat ca nucleul societatii este compus din oameni casatoriti la biserica ce au copii botezati iar o parte dintre ei isi dau sotiile afara din casa,in zapada, eu am propus ca si sotiile sa ii dea afara pe soti, astfel incat sa fie remiza si sa treaca la chestiuni mai serioase.

 Daca tot am ajuns pana aici am trecut si prin Sapanta unde am vizitat Cimitirul Vesel. Am gasit aici o carte cu peste 800 de pagini zugravite in culori vesele si descrise, uneori, in cuvinte amare. Nu le-am citit pe toate ; la unele dintre ele nici se putea ajunge fara o pereche de incaltari impermeabile.

 As fi avut noroc de trei ori daca nu incercam o placinta cu branza dulce peste care am turnat mult zahar. De dragul relativitatii voi preciza ca placinta are forma de langos.


Diferenta dintre o gogoasa si un langos este ca o demonstratie la un curs de matematica incalcita, adica banala, insa diferenta dintre un langos si o placinta trebuie studiata.

 Cu ganduri vesele ne-am intors in Sighet unde am vizitat locul pe care ar trebui sa il vada fiecare roman, Memorialul Durerii. Trecerea de la regimul monarhist la comunist a capatat valente distopice care au patruns in realitate.

Marea majoritate a ramas in starea arhaica de inghet, insa au fost si oameni care s-au opus cu toti sfintii.

 Nu stiu daca noi putem aprecia corect efortul de a compune o astfel de marturie sau dramele celor multi care s-au dus, dar macar sa ne straduim sa impiedicam istoria sa se repete.

Este greu sa ma desprind de un astfel de loc insa trebuie sa trec la altceva. Pun un picior in fata celuilalt, mai intai lent, apoi din ce in ce mai repede pana reusesc sa ma intalnesc cu artistul de gradina.

 Ma impresioneaza cum se traduce pasiunea pentru plante in realitate. Incep sa cred ca perfectionismul submineaza panza Tesatorului si bine ar fi sa renunt la el.

 Unii viseaza cum sa planteze carpen intr-un ghiveci, cum sa isi puna mica gradina de la lidl pe sfoara in timp ce altii, mai putin impresionati de aspectele verzi ale vietii, reusesc sa trimita mingea de fotbal din fundul gradinii pana in cosul de baschet din West Side.

Asa ceva se intampla o data in viata. Fara succes s-a incercat repetarea. A fost un cadru unic.

 Am plecat prin Sighet in cautarea centrului orasului. Pana acolo am intalnit cladiri incredibile, vechi de pe vremea cand se foloseau pietre de rau la constructie, cu fatade atragatoare si cotloane pretiose ascunse in ruinele din spate. Nu ma pricep dar trebuie sa existe solutii pentru revitalizarea unui oras atat de fain.

 In ploaie, sub umbrela in culorile curcubeului, am savurat o cafea care promitea ca rezolva totul. Mi-a fost greu sa o cred… Prin si mai multe balti am mers spre casa, incantand sarmanii cetateni cu Ave Maria.

 Spre fericirea tuturor, ne-am intalnit cu artistul in arta fotografica si cea a picturii. Ne-a hipnotizat povestindu-ne cate in luna si in stele, trezind la viata promisiuni de vechi proiecte. Seara s-a incheiat cu o intrebare ce inca ma roade : am evoluat si fata de ce moment din istorie ne raportam ?

Cele mai faine poze ale zilei:
https://photos.app.goo.gl/H1Y9kgdKhDc7zxXv9

Venetia - ziua lui Eminescu

Unele vacante incep prea devreme. Am putea spune ca la 3h36 este inca noapte si ai prefera sa nu auzi doua farlifuse certandu-se in fata blocului. Imi venea sa scot capul pe geam si sa le fac shhhh.

Oricum nu ar fi stiut de unde vine sunetul pentru ca avem niste copaci simpatici care ne apara intimitatea. Dar eram prea ocupata sa ma invart in jurul cozii. Plus ca ma urmareau ideile contrare ca vreau sa plec cu fetele pentru ca pauzele sunt sanatoase pentru orice relatie, dar parca as vrea sa plec si cu pisicile mele. In fine, fiecare alegere are farmecul ei.

Am plecat sa le luam pe celelate fete prea dragute si prea atragatoare in drum spre aeroport. Prea putine cuvinte am legat pentru ca realitatea se confunda cu visul.

In avion am intalnit pisipui simpatici cu diverse dileme. Cea mai interesanta mi s-a parut aceea legata de cine sta la geam. Clarrrr, daca este unul singur, negociaza bine cu cei mari si obtine ce doreste. Daca sunt doi, unul sta la geam la dus si celalalt la intors. Dar daca sunt trei, fiecare cu turma ei de catari?

Cred ca inca mai am timp sa rezolv aceasta provocare.

Am visat aproape tot drumul. Mie mi s-a parut ca a trecut o noapte intreaga. Pana la urma, perceptia este importanta. Oboseala sau odihna au contribuit la faptul ca am vorbit in engleza fara sa ma gandesc prea mult, fara sa comut automat pe franceza. Mai este si bizareria ca inteleg aproape tot in italiana dar nu ma pot exprima.

Bine am ajuns in necunoscut, in Treviso!

Ne-am descurcat foarte bine sa ajungem in Mestre si apoi la hotel.

Din fericire, camerele au fost disponibile intr-un timp foarte scurt. Eu sperrram sa luam micul dejun. Ni s-a oferit optiunea de a il servi la hotel insa nu m-a incantat.

Am incercat sa gasim la market ceva care chiar sa imi faca placere. 












Iar cafeaua de dupa a fost delicioasa.

Dupa ce s-au aliniat toate planetele si toti strampii au fost lasati la hotel, am plecat in aventura spre Venetia.

Am ajuns in gara de unde am luat 12 bilete, 6 pentru dus si 6 pentru intors. Am calatorit cu trenul timp de 10 minute pana la Venetia. 

No, si de acum, incotro?

Am luat-o la dreapta pe sub soarele arzator pana am ajuns la un magazin. Picioarele ranite de niste pantofi afurisiti nu voiau mai nimic. 

Am admirat podul Constitutiei de jos in sus. M-am asezat pe piatra lui fina si alunecoasa si am privit coama de dragon din metal care mi-a adus aminte de Noul Crobuzon, un oras fantastic din seria cu acelasi nume scrisa de China Mieville. Sticla fierbinte am simtit-o atunci cand am trecut pe deasupra.

Am ajuns la Piata Roma care imi era cunoscuta, insa tot nu imi spunea incotro sa o luam pentru a ajunge in Piata San Marco.

Ne-am incercat norocul spre autostrada dar era prea cald pentru o asemenea destinatie sordida. Am luat-o in sens opus. Abia de aici am inceput sa urmarim doua marcaje misterioase : per Rialto si per S. Marco.

Nu mi-am dat seama ce implica jocul asta, ce comori avem sa vanam sau ce misiune avem de indeplinit.

Ne-am oprit la Due Colonne unde am baut niste apa, am admirat un grup de spanioli si l-am cunoscut pe Renato, un mutunache italian care intreba toate turistele daca sunt libere dupa ora 23 ca sa se intalneasca la un pahar.

Pranzul a fost sub forma de inghetata de mango si fistic. Sunt printre preferatele mele insa combinatia nu este cea mai potrivita.

Ne-am continuat aventura cautand masti venetiene, fustele altor oameni, papuci pentru linistea picioarelor amarate.

Am ajuns pe podul Rialto si m-am entuziasmat. Sa fi fost de la biscuiti?

M-am energizat si mai mult cand am ajuns in piata San Marco. Aici destinul mi-a soptit in spaniola sa ma duc in Machu Pichu pentru ca este o destinatie incredibila.

Am admirat palatul Dogilor, biserica Sf. Marcu si Campanila de pe treptele bibliotecii Sansoviniene de unde politia locala ne-a rugat sa ne ridicam.

Se pare ca nici atitudinea de maimutica escladand stalpi de iluminare nu este acceptata.

M-am uitat la puntea Suspinelor ca pisica la calendar. Nu imi mai puteam aduna gandurile din pricina oboselii dar mai voiam sa ne ratacim si sa descoperim.

La 18h22 sau 23 sau 32 am luat autovaporul spre P.le Roma sau Ferrovia. Informatiile nu s-au mai sincronizat : unde trebuia sa coboram cu unde trebuia sa mancam. Sfantul Cutu.

Intr-un final am ajuns la linia 19, am plecat la 19h19 si asteptam sa se intample ceva in 19 minute.

Ei bine, nu a fost sa fie un cerc perfect pentru ca a aparut Frumosul Adormit pe care nu a indraznit nimeni sa il trezeasca sarutandu-l. Poate a fost asa pentru ca urma sa coboram si ne grabeam sa ajungem la hotel.

Nimic din ce a urmat nu a reusit sa stinga starea de rau generata de oboseala extrema si foame. Dupa ce toata lumea a facut dus plus, am iesit sa vanam ceva bun de papa, la alegere intre pizza si pasta.

Pana la urma a fost chiar fain pentru ca am primit o pizza personalizata si delicioasa.

In camera am asistat la cativa pasi de tango. In cealalta camera m-am folosit de experienta pentru a desface un Chimay rouge cu orice. Dupa doua guri m-am intors de unde am plecat si am ascultat cum se fac exercitii de streching.

Am incercat sa citesc insa neuronii erau implicati intr-o combinatie instabila, prea dureroasa.

Inainte sa se intample neprevazutul am alunecat in somn. Cine stie daca am zis noapte buna, copii…

Aici sunt cele mai bune poze ale zilei
https://photos.app.goo.gl/eCkyeY2ozQ3zfmxi7

Aventuri piticoase de mai

Daca nu mi-as propune prea multe si organizarea ar avea ritmul unui ceas elvetian, cred ca as putea sa povestesc aventurile bebeluselor zi de zi.

Luni am mers catre un nou loc de joaca, relativ apropiat de casa. Pare mai vesel, mai colorat si are mai multe de testat.

Am gasit leagan pentru bebelusi, carusel, tobogan fara trepte, mese de sah. Poate pentru cei de varsta noastra nu pare mare lucru, insa pentru 3M este o realizare sa se dea pe tobogan fara ajutor. 

Ca se intampla sa se uite la toti pamantenii din jur in timp ce escaladeaza, mai aluneca, mai cad, pe platforma mai joaca un cucu-bau, se transforma in covoare, stau in asa fel incat sa ii incurce pe altii, se uita sa vada cum pot ajunge mai jos pe cai neconventionale… face parte din amuzament.

Dar ce te faci cand apar o multime de copii, mari si mici ? La cei mari se uita de parca ar fi gata sa ii studieze pana la ultima celula. Cu cei mici este alta poveste pentru ca interactioneaza si nu intr-un mod previzibil. Suntem fericiti ca nu s-a ajuns la razboi civil, dar s-au imprumutat jucarii.

M-am vazut nevoita sa cumpar o galetusa cu 6 instrumente pentru remodelat nisipul. A fost o idee prea putin gandita din perspectiva 3M. 

Am dat fuga si am mai luat doua asemanatoare. Astfel, lumea micuta si-a recapatat echilibrul interior. In plus, s-au facut schimburi istorice intre 3M si alti omuleti : masinute pentru galetuse. A fost uimitor pana a venit un nor de ploaie si alti omuleti au plans cu 10 lacrimi pentru galetusele afurisite.

Tot in parc, un caine cu mutra de liliac si inofensiv mi-a speriat bebelusele pentru ca le mirosea. Ce-i drept, locul de joaca este pentru copii si adultii care le inlesnesc viata.

In alta zi am invitat bebelusele 3M sa ma insoteasca pana la mercerie si, apoi, la croitorie. Planul a fost sa ne plimbam rapid pentru ca nori gri ne amenintau existenta.

La mercerie au testat cu gura niste papiote cu ata si role cu elastic. Putem spune ca sa cumperi doua fermoare nu este atat de dificil. Fiind un loc colorat, imi imaginam ca vor devaliza rafturile.

La croitorie au vrut sa caute in gunoi. Pana la urma, cate lucruri poti sa furi ? Au doar 6 manute. Am fi fost cu mult mai fericiti daca doamna croitoreasa nu le-ar fi dat cate o afurisita de magura. Am multumit si am plecat spre un parc mare. Pana acolo am tunat si am fulgerat impotriva prajituricilor bine ambalate.

Mare noroc am avut ca intr-un parc se intampla prea multe si asa au ramas fara maguricile afurisite.

Mali a cucerit un bebe care era pe jumatate egiptean. Bona lui a tinut musai sa imi spuna asta desi nu ne pasa, suntem oameni si atat.

Am incercat sa le aratam ceva mai distractiv dar bebelusele obosisera si voiau sa se odihneasca. Le-au fermecat niste porumbei si pentru cateva minute a fost extaz.

Am fost nevoiti sa fugim spre casa in sunet de protest pe motiv de oboseala, sete si picaturi de ploaie.

Au incercat bebelusele sa faca un popas dar treceau prea multe masini, s-au activat toti cainii si cateii din zona. Deci, cutu odihna.

Abia acasa si-au gasit linistea si pacea in patul fiecareia.

Aici sunt cele mai bune poze ale zilei

https://photos.app.goo.gl/DXO9iMuhNBUCoiQe2

Cursa Bebelusilor

           

          Dupa ce ieri a fost o zi superba de primavara spre vara, azi ne-am trezit pe la 9 si era intunecat. M-am uitat pe geam si am remarcat ca infloresc copacii ... dar si ploaia. 

          Din casa nu se simtea vantul, asa ca nu am renuntat la ideea zilei. Recunosc ca am uitat sa ma gandesc la farse de 1 Aprilie si la tooti sarbatoritii zilei in defavoarea cursei bebelusilor si a zilei lui Moni, cel putin pana mai pe seara cand au mai trecut emotiile.

          Mi-am adus aminte ca anul trecut au participat bebelusele la prima lor cursa la care am folosit carutul si scoicile. A inceput linistit si s-a terminat furtunos din pricina foamei.

Anul acesta cursa se va desfasura intr-un cort pe fabuloasa distanta de 5m. Limita de varsta este de 18 luni. Se pare ca va fi prima si ultima oara cand vom participa la aceasta cursa.

Ne-am pregatit sufleteste si am plecat spre parcul Izvor. Cand am ajuns inca mai picura. Bebelusele si-au luat numerele de concurs iar noi le-am luat pe sus pentru ca era prea ud pe jos.

In teorie este foarte indicat sa fii realista cand vine vorba despre asteptari. In practica….era un cort miic, bar de pinguini cu parinti si bebei, prezentatoare si camere de filmat.

Cursa fiind necompetitiva…pisipuii erau pusi pe saltea si atrasi sau convinsi sa se indrepte spre finish. Unii au legat o telecomanda de sfoara si bebe a mers dupa ea, altii cu sticla de apa, altii cu jucarii sau biscuiti.

Maria s-a vazut pe saltea cu prea multi oameni in jur si a inceput sa planga dar luata de manuta si incurajata….a terminat fara lacrimi. Am dus bebe Maria la baza si am asteptat cu emotie urmatorul pisic.

Madi cred ca era la capatul rabdarilor cand a vazut atatia oameni in jur care chitaiau si aplaudau.

Cred ca s-a intrebat de cateva ori : care a fost nataraul care m-a adus aici? 

Apoi a intrat intr-o stare de contemplare fara margine. 

Nici macar nu m-a mai vazut sau auzit ....atat de fascinata era de lumea din jur. 

Cu toate astea...a mers spre finish.

Mali era lipita de Ioana ca marca de scrisoare si putin ii pasa ei ca avea o distanta de parcurs.

Dupa ceva discutii, Mali a cedat si a mers de mana cu Ioana pana la finish, insa nu a zambit, nici macar cand i s-a luat interviu. 

Nu a vrut sa dea lumii nici macar cel mai mic gest prin care sa arate ca i-a facut placere.

Dupa atatea emotii si amuzament, ne-am luat pisicile si am iesit la soare. 

Am vrut noi sa le aratam imprejurimile umede insa bebelusele nu isi doreau. 

Printr-o minunte a lumii am ghicit si le-am dus sa se plimbe pe alee insorita, cu banci, iarba si copaci. 

Nu si-au cedat suzetele pentru nimic in lume dar macar s-au amuzat.

Noi am mai ramas in parc si pe motiv ca s-a organizat si o tombola pentru toata lumea micuta care a participat la cursa bebelusilor. 

Eu as fi plecat pentru ca bebelusele sa ajunga la timp la masa, sa fie spalate si schimbate in liniste, vorba vine, insa Ioana a zis ca sigur vom castiga ceva. 

Am ramas pana mai tarziu cand s-a facut extragerea si iar m-au apucat emotiile. Sa nu ma intrebe nimeni de ce am filmat prima extragere ca n-as putea raspunde. Insa, clarrr, am ramas fara cuvinte cand am auzit numele lui Madi. 

Am fost eu reprezentantul grupului 3M si am ridicat premiul pretios.

Abia mai tarziu am aflat ca au castigat o inscriere gratuita la la ediţia din 2036 a Maratonului Bucureşti.

Am plecat topaind de fericire, cu lumea micuta lesinata de foame, cu noi ...si mai si. Noi sa fim sanatosi.

La multi ani, dragi floricele! 

Aici sunt cele mai bune poze ale zilei
https://photos.app.goo.gl/vnOqmy2C3Kx7oUsB3