Venetia - ziua lui Eminescu

Unele vacante incep prea devreme. Am putea spune ca la 3h36 este inca noapte si ai prefera sa nu auzi doua farlifuse certandu-se in fata blocului. Imi venea sa scot capul pe geam si sa le fac shhhh.

Oricum nu ar fi stiut de unde vine sunetul pentru ca avem niste copaci simpatici care ne apara intimitatea. Dar eram prea ocupata sa ma invart in jurul cozii. Plus ca ma urmareau ideile contrare ca vreau sa plec cu fetele pentru ca pauzele sunt sanatoase pentru orice relatie, dar parca as vrea sa plec si cu pisicile mele. In fine, fiecare alegere are farmecul ei.

Am plecat sa le luam pe celelate fete prea dragute si prea atragatoare in drum spre aeroport. Prea putine cuvinte am legat pentru ca realitatea se confunda cu visul.

In avion am intalnit pisipui simpatici cu diverse dileme. Cea mai interesanta mi s-a parut aceea legata de cine sta la geam. Clarrrr, daca este unul singur, negociaza bine cu cei mari si obtine ce doreste. Daca sunt doi, unul sta la geam la dus si celalalt la intors. Dar daca sunt trei, fiecare cu turma ei de catari?

Cred ca inca mai am timp sa rezolv aceasta provocare.

Am visat aproape tot drumul. Mie mi s-a parut ca a trecut o noapte intreaga. Pana la urma, perceptia este importanta. Oboseala sau odihna au contribuit la faptul ca am vorbit in engleza fara sa ma gandesc prea mult, fara sa comut automat pe franceza. Mai este si bizareria ca inteleg aproape tot in italiana dar nu ma pot exprima.

Bine am ajuns in necunoscut, in Treviso!

Ne-am descurcat foarte bine sa ajungem in Mestre si apoi la hotel.

Din fericire, camerele au fost disponibile intr-un timp foarte scurt. Eu sperrram sa luam micul dejun. Ni s-a oferit optiunea de a il servi la hotel insa nu m-a incantat.

Am incercat sa gasim la market ceva care chiar sa imi faca placere. 












Iar cafeaua de dupa a fost delicioasa.

Dupa ce s-au aliniat toate planetele si toti strampii au fost lasati la hotel, am plecat in aventura spre Venetia.

Am ajuns in gara de unde am luat 12 bilete, 6 pentru dus si 6 pentru intors. Am calatorit cu trenul timp de 10 minute pana la Venetia. 

No, si de acum, incotro?

Am luat-o la dreapta pe sub soarele arzator pana am ajuns la un magazin. Picioarele ranite de niste pantofi afurisiti nu voiau mai nimic. 

Am admirat podul Constitutiei de jos in sus. M-am asezat pe piatra lui fina si alunecoasa si am privit coama de dragon din metal care mi-a adus aminte de Noul Crobuzon, un oras fantastic din seria cu acelasi nume scrisa de China Mieville. Sticla fierbinte am simtit-o atunci cand am trecut pe deasupra.

Am ajuns la Piata Roma care imi era cunoscuta, insa tot nu imi spunea incotro sa o luam pentru a ajunge in Piata San Marco.

Ne-am incercat norocul spre autostrada dar era prea cald pentru o asemenea destinatie sordida. Am luat-o in sens opus. Abia de aici am inceput sa urmarim doua marcaje misterioase : per Rialto si per S. Marco.

Nu mi-am dat seama ce implica jocul asta, ce comori avem sa vanam sau ce misiune avem de indeplinit.

Ne-am oprit la Due Colonne unde am baut niste apa, am admirat un grup de spanioli si l-am cunoscut pe Renato, un mutunache italian care intreba toate turistele daca sunt libere dupa ora 23 ca sa se intalneasca la un pahar.

Pranzul a fost sub forma de inghetata de mango si fistic. Sunt printre preferatele mele insa combinatia nu este cea mai potrivita.

Ne-am continuat aventura cautand masti venetiene, fustele altor oameni, papuci pentru linistea picioarelor amarate.

Am ajuns pe podul Rialto si m-am entuziasmat. Sa fi fost de la biscuiti?

M-am energizat si mai mult cand am ajuns in piata San Marco. Aici destinul mi-a soptit in spaniola sa ma duc in Machu Pichu pentru ca este o destinatie incredibila.

Am admirat palatul Dogilor, biserica Sf. Marcu si Campanila de pe treptele bibliotecii Sansoviniene de unde politia locala ne-a rugat sa ne ridicam.

Se pare ca nici atitudinea de maimutica escladand stalpi de iluminare nu este acceptata.

M-am uitat la puntea Suspinelor ca pisica la calendar. Nu imi mai puteam aduna gandurile din pricina oboselii dar mai voiam sa ne ratacim si sa descoperim.

La 18h22 sau 23 sau 32 am luat autovaporul spre P.le Roma sau Ferrovia. Informatiile nu s-au mai sincronizat : unde trebuia sa coboram cu unde trebuia sa mancam. Sfantul Cutu.

Intr-un final am ajuns la linia 19, am plecat la 19h19 si asteptam sa se intample ceva in 19 minute.

Ei bine, nu a fost sa fie un cerc perfect pentru ca a aparut Frumosul Adormit pe care nu a indraznit nimeni sa il trezeasca sarutandu-l. Poate a fost asa pentru ca urma sa coboram si ne grabeam sa ajungem la hotel.

Nimic din ce a urmat nu a reusit sa stinga starea de rau generata de oboseala extrema si foame. Dupa ce toata lumea a facut dus plus, am iesit sa vanam ceva bun de papa, la alegere intre pizza si pasta.

Pana la urma a fost chiar fain pentru ca am primit o pizza personalizata si delicioasa.

In camera am asistat la cativa pasi de tango. In cealalta camera m-am folosit de experienta pentru a desface un Chimay rouge cu orice. Dupa doua guri m-am intors de unde am plecat si am ascultat cum se fac exercitii de streching.

Am incercat sa citesc insa neuronii erau implicati intr-o combinatie instabila, prea dureroasa.

Inainte sa se intample neprevazutul am alunecat in somn. Cine stie daca am zis noapte buna, copii…

Aici sunt cele mai bune poze ale zilei
https://photos.app.goo.gl/eCkyeY2ozQ3zfmxi7