Un nimeni de pe Terra care a setat alarma sa sune la 07h16 pentru a mai visa cateva minute inainte de spalat pe dinti si imbracat aceleasi rufe de cateva zile. Eu pretind ca miros frumos, insa fiind frig afara imi vine greu sa ma conving de adevar.
Dupa un strop mic de cafea, am facut tusti in masina si am calatorit pana la Viseul de Sus. In timp ce pleca primul tren, ne-am cumparat biletele, complet turistice, si ne-am urcat in urmatorul.
Am ales un vagon deschis desi vremea nu era chiar cea mai prietenoasa. Aici am intalnit un grup fain de oameni din care cunosteam deja un artist fotograf. Nu am stat cu ei pentru ca nu aveam locuri.
Prima atractie a fost locomotiva cu aburi. Consumul este incredibil de mare : apa, carbune, lemn si doua tipuri de ulei. In plus, scoate fum cat pentru o fabrica intreaga. Eu zic ca ar trebui sa ne bucuram de progresul tehnologic.
Altfel, pe valea Vaserului, peisajul este verde, molcom, admiri casele altor oameni.
Ne-am oprit dupa 12 km si nu am gasit ceva mai bun de facut decat sa ne urcam in locomotiva. Am uitat sa cerem acordul cuiva, l-am considerat implicit.
Dupa 4 km, Mocanita s-a oprit iar. De data aceasta a fost pentru a primi micul dejun format dintr-o gogoasa pufoasa si una de smalt, plus cate o cafea care, contrar asteptarilor, a fost acceptabila.
Prezenta unui paianjen care se legana in bataia curentului a ridicat o intrebare interesanta : cine este mai tensionat, el care stresat de mutra mea, s-a ridicat pana la marginea acoperisului, sau eu care am varsat din cafea pentru ca nu ma asteptam sa il vad in spatiul meu personal ?
Pentru a completa contextul dilemei, voi descrie ce adauga puls Mocanitei si un strop de adrenalina calatorilor.
Fiecare vagon este prevazut cu sistem metalic din mijlocul caruia tasneste un lant de marime respectabila pana in locul unde se uneste cu urmatorul vagon. In mare parte a timpului, lantul sta intins, insa la viraje, lantul se contracta si vagonele se izbesc intre ele, unindu-se prin partile metalice proeminente.
Fiecare izbitura provoaca un soc, paianjenul se infige cu toate picioarele in marginea acoperisului, eu ma tin de banca. Cine are de suferit mai mult, eu sau el ?
Am trecut prin Noviciori, acolo, unde niste oameni au fost chinuiti de alti oameni, ba unii au fost ucisi fara rost pentru ca acel canal sapat nu a mai fost folosit.
Ma revolt cand vad ca un om crede ca are dreptul de a stresa alt om. Nu ne cunoastem, nu avem aceleasi idealuri si placeri, nu vad de ce un natarau care alege sa isi iroseasca viata pentru niste idei fanatice, sa intre cu forta in linistea mea aparenta. Sa se duca in pisici de unde a venit.
Am depasit repede locul si dupa o vreme am ajuns la capat de linie, la km 21.
Nu mai pomenim de mancare pentru ca fost prea putin placuta. Am papat pentru ca ne era prea foame si apoi am dezinfectat interiorul cu o cola.
Concluzia mea a fost ca daca iti pregatesti cele necesare pentru mic dejun si picnic, este mult mai fain.
Detaliile mici, sordide trec, se duc pe apa Sambetei. Raman altele, mai notabile sau unele care te pun pe ganduri.
A inceput sa ploua, unii oameni au incins hore mai mici si mai mari, altii s-au plimbat cu umbrela aparand de ploaie un paianjen care facea sport extrem pe linia de tren, iar altii….
Se minunau in secret de inceputul lor de poveste. Doi oameni frumosi pentru care diferenta de varsta nu conteaza acum, care au fost deja casatoriti, fiecare cu altcineva, s-au intalnit, cine stie unde, au stat si s-au gandit, hai sa mai incercam o data pana la 96 de ani si om mai vedea apoi…
Se pregateau sa se duca iar in fata Domnului, de asta data la manastirea Barsana, inconjurati de cativa oameni pretiosi si imbracati cu haine venite din imaginatia lor.
Prima oara aproape toata lumea se straduieste sa urmeze traditiile. A doua oara, isi pun poalele in cap si se duc in lume. A treia oara… eu nu as incerca.
Meditand la obiceiurile oamenilor, nici nu am remarcat ca Mocanita s-a intors si ca ordinea vagoanelor s-a inversat.
Nu ramaneam noi acolo. Am ramas in picioare, uitandu-ne pierduti in peisaj pana cand atentia a plecat cu totul si am adormit. Atunci cand m-am trezit, am avut impresia ca mergem pe alta cale. Am recunoscut cateva elemente notabile dar tot nu reuseam sa ma conving intoarcem pe unde am venit. Asa patesc oamenii care viseaza neplanificat.
Ploua cu galeata cand am ajuns in gara si ne-am bucurat de caldura din masina.
Am tras linie si am decretat : a fost o experienta.
Cele mai bune poze ale zilei:
https://photos.app.goo.gl/ddWUhqtPHrYTBwxa9
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu