Prima zi la Paris

După 3 ore de somn si o invartire rapida in jurul cozii, am plecat la aeroport unde nu m-a mai tratat nimeni ca pe un hot ordinar. Din asta trag o concluzie clarra ca hoţii nu poarta funde.

Avionul nu s-a prăbuşit dar am avut parte de o sauna care era inclusa in preţ, de un picior lung si străin in spaţiul personal si de senzaţii tari in lipsa oricăror substanţe mai mult sau mai puţin legale.

Aterizarea a fost cu mult mai puţin ameţitoare decât traseul pana la hotel. Oamenii iau un taxi din 2 motive foarte clare: 1.nu este agreat sportul extrem cu valiza asortata cu haine oficiale; 2. in întunericul RER-ului se ascund multe necunoscute ce vor ramane in anonimat pana la sfârşitul vieţii.

Având in vedere condiţiile de calatorie ale valizei, ne-am gândit sa ii oferim o plimbare gratuita pe străduţele din jurul hotelului, evident pana la epuizarea stăpânului.

M-am gândit de multe ori ca oamenii folosesc o mulţime de concepte virtuale care dau existentei umane o complexitate ce cu greu poate fi cuprinsa de un neuron. Azi adaug ca oamenii construiesc clădiri impresionante in care te poţi antrena zilnic sa devii un şoarece labirintian de succes.

Apoi am mers fara de ţinta pe străzi cu oameni care obişnuiesc sa salute fara sa te cunoască. Dar răspunsul trebuie dat cu grija având in vedere ca nu se ştie ce medalie se ascunde sub tricou.

Am revenit in zona plina de parfumul lui sau al lui de la Opera. Eu chiar nu am nevoie de poze pentru a îmi aduce aminte fiecare întâlnire romantica din fata acestei clădiri epatante.

In acelaşi Paris, printre haine, lenjerii de jos sau de sus, găsim un câine simpatic. Nu ştim daca este acelaşi dar îl regăsim si in restaurantul flamand care vinde un produs alsacian fara de care abia se poate trai: tarta flambata.

In acelaşi loc unde in urma cu 4 ani am primit un papuc si apoi pe celalalt, langa turnul Montparnasse, am găsit paharul de Cuba Libre care a stins ziua.

Parisul nu tine pe nimeni in braţe dar la nevoie te poate mângâia pe cap si iţi poate spune noapte buna.

Trenul Rock'n'Roll a ajuns in Ro

Trenul rock’n’roll a calatorit aproape un an, a plecat din Atena direct spre iad si in cele din urma a ajuns in România, in Bucureşti unde am mers cu acelaşi tricou, cu aceleaşi corniţe de drăcuşor din principiul ca muzica înalţă spiritul pana la cer, il elibereaza si il pune la final cu picioarele pe Terra.

Am sfidat si diferenţa de vârsta, am sfidat uşor gravitaţia sărind fara noima in sus si am sfida orice doar pentru a savura un strop de muzica venita din suflet.

Ne-a placut intalnirea cu Rosie, am admirat fata de poker a fetei care il are pe Jack, am explodat precum dinamita. Am facut multe dar se pare ca timpul trece prea repede cand te simti bine.

1 Mai 2010 Ro

Am petrecut 1 Mai cu vedete - Apashu' care ne-a facut ciocanele la gratar si ne-am tratat cu:

Whiskey, redbull, praf, tarana,
Peste mare luna plina
Cu carnati si ciocanele
In fum de tigari, cu bere
Cand pe iarba, in furnici
Cand cu vin si cand cu mici
Bikeri, bacuri si motoare,
Briza marii, scoici si soare.....

Adevarrr istoric despre pisici

Adevarul este ca pisicile zboara in timpul lor liberrr si judecand dupa marimea pupilelor este clarrr ca nici nu beau alcool.

Oamenii ucid lipsa relativitatii

Mă numesc Maria şi sunt un gândac. Iubitul meu, Georgel, este şi el un gândac. Am vrut egalitate, drept urmare toţi suntem gândaci de acelaşi rang, toţi mergem la vânătoare şi ne asumăm riscuri.

Mi se pare relaxant să nimeresc în bucătăria unei doamne care sta liniştită la o ceaşcă de ceai, completează o integramă şi nu mă bagă în seamă. Mă pot plimba şi în acelaşi timp pot să mă gândesc la Georgel. De ce nu îmi scrie?

Afurisită treabă, ca şi cum doamna ar şti că sunt cu gândurile pe pereţi, începe să urle isteric după Georgelul ei, scoate papucul şi izbeşte tot ce ating eu. Asta sunt momentele în care îmi vine să mă tăvălesc de râs dar îmi este teamă să mor. Şi daca mor, Georgel va veni să mă vadă?

Doamna continuă să urle şi să îmi facă masaj cu papucul ei parfumat. În cele din urmă, alerg spre primul colt întunecat. Mă apuca deprimarea pentru ca îmi aduc aminte de serile când visam ca Georgel să mă sune şi nu îmi suna nimic…nici macar în imaginaţie.

Alerg iar spre lumină pentru că adrenalina mă face să mă simt vie, iar inegalitatea ei cu el mă mulţumeşte profund. Măcar eu am avut 10 guri cu care am împărţit gunoiul şi toate au fost egale cu a mea.

La oameni totul este relativ, poate exista o potrivire sau ba, ne tolerează sau ne ucid jumătăţile şi apoi pe noi. Dar mă consolez, oricare dintre gândaci poate fi Georgel. Între noi, relativitatea lor caraghioasă dispare, 2012 dispare. Doar teoria conspiraţiei rămâne în picioare şi daca într-adevăr se va lansa o a 3-a bomba nucleara, eu voi fi tot aici împreuna cu întrebarea:

De ce l-aţi ucis pe el? Pe Georgel? Naziştii naibii!!!

Asculta mai multe audio Muzica

Aripioare de primavara

Salutari de pe Luna in 2010