Oamenii ucid lipsa relativitatii

Mă numesc Maria şi sunt un gândac. Iubitul meu, Georgel, este şi el un gândac. Am vrut egalitate, drept urmare toţi suntem gândaci de acelaşi rang, toţi mergem la vânătoare şi ne asumăm riscuri.

Mi se pare relaxant să nimeresc în bucătăria unei doamne care sta liniştită la o ceaşcă de ceai, completează o integramă şi nu mă bagă în seamă. Mă pot plimba şi în acelaşi timp pot să mă gândesc la Georgel. De ce nu îmi scrie?

Afurisită treabă, ca şi cum doamna ar şti că sunt cu gândurile pe pereţi, începe să urle isteric după Georgelul ei, scoate papucul şi izbeşte tot ce ating eu. Asta sunt momentele în care îmi vine să mă tăvălesc de râs dar îmi este teamă să mor. Şi daca mor, Georgel va veni să mă vadă?

Doamna continuă să urle şi să îmi facă masaj cu papucul ei parfumat. În cele din urmă, alerg spre primul colt întunecat. Mă apuca deprimarea pentru ca îmi aduc aminte de serile când visam ca Georgel să mă sune şi nu îmi suna nimic…nici macar în imaginaţie.

Alerg iar spre lumină pentru că adrenalina mă face să mă simt vie, iar inegalitatea ei cu el mă mulţumeşte profund. Măcar eu am avut 10 guri cu care am împărţit gunoiul şi toate au fost egale cu a mea.

La oameni totul este relativ, poate exista o potrivire sau ba, ne tolerează sau ne ucid jumătăţile şi apoi pe noi. Dar mă consolez, oricare dintre gândaci poate fi Georgel. Între noi, relativitatea lor caraghioasă dispare, 2012 dispare. Doar teoria conspiraţiei rămâne în picioare şi daca într-adevăr se va lansa o a 3-a bomba nucleara, eu voi fi tot aici împreuna cu întrebarea:

De ce l-aţi ucis pe el? Pe Georgel? Naziştii naibii!!!

Asculta mai multe audio Muzica

Aripioare de primavara

Salutari de pe Luna in 2010

In fuckin' Bruges

Probabil ca am murit si am ajuns in iad…am lovit de atatea ori cu piatra incat locul a devenit insensibil. Am iesit in pragul usii, m-am asezat pe el si nici nu am simtit ca l-am lasat pe bietul catel fara suflare. Eu as prefera sa nu am iar el da. Dar am o scuza suficient de buna pentru mine pentru ca am luat o lectie de nesimtire. Am pielea rezistenta si in plus este roasa de o boala necunoscuta.

Frumusetea care te inalta, care te face sa zambesti, este atat de sensibila, se poate schimba in bucati mici de hartie colorata. Se pot pierde intr-o licoare, se pot pierde in nebunie alimentata de mine, de mizerie umana, de ziua soarecelui, de cosmaruri de zi si de noapte.

Nu am cum sa descriu dar s-au dat lupte interminabile intre Albastru si Rosu, intre Zambet si Lacrima, intre Pesimism si Optimism,….si lista continua urmand fara eroare legea contrastului din care lipsesc extremitatile Alb si Negru. Sunt prea clasici pentru gusturile si timpurile mele in care nimic nu pare a mai fi sigur.

Nici acum nu stim care este rezultatul, as fi pariat pe remiza dar este greu sa jurizezi cand dinamica luptelor este ametitoare, cineva fraudeaza pentru ca incep sa lipseasca bucati mari de inregistrari. Si mai rau, infrangerile sunt reluate pana cand isi pierd consistenta si gustul, incep sa se numeasca victorii desi nu sunt.

Uneori imi aluneca un picior sau o mana de partea cealalta a granitei pe care m-am rugat sa nu o trec. Ma lupt si eu cu statul cu mainile in buzunare. Alteori imi aluneca tot corpul si imi imaginez cum ma dezintegrez de suparare.

Revenind la exprimarea mai putin abstracta….ne vedem in vis.

carter burwell - in bruges prologue
Asculta mai multe audio Muzica

Knokke 2009

View all

Get your own

Primul pas in Belgia a fost extrem de ametitor, aproape la fel de derutant ca o plimbare in montagne russe.

Primul impresie despre Knokke a fost ca am aterizat in alta lume, paralela, la doi pasi distanta de perfectiune: casutele din caramida aparenta cu geamuri imense garnisite cu orhidee care cadreaza perfect cu gazonul taiat simetric care ocoleste fiecare pitic si fiecare lampa solara creând astfel un tablou piticesc extrapolat spre marime acceptata in general ca fiind normala.

Mai fac eu un pas si ajung la Marea Nordului. Uitandu-ma in zare, printre eoliene, numar sorii. Desi sunt mai multi de cat am fi crezut ca vedem de pe aceasta planeta ma abtin cu greu sa nu ii imortalize macar putin. Imi pierd pasii pe nisipul care tinde sa devina metalic dar simturile spun ca sunt gata sa inghita fiecare picior indiferent.

Ma abtin pana gasesc o limba verde care face legatura dintre nisipul lucios si marea tulburie; alerg pe ea si sunt gata sa imi pastrez echilibrul chiar daca asta inseamna sa stau ca o pisica pe varful ghearelor; undeva, la capatul limbii gasesc o multime de pescarusi pe care se reflecta apusul. Eu zic ca ar fi un singur apus ca si cum ar exista o singura duduie blonda, rece dar extrem de atragatoare.

Se face noapte. Cerul se lumineaza ilustrand povesti fara cuvinte si muzica fara note iar sufletul se umple, da pe afara ca un buzunar mult prea inadecvat pentru o asemenea incarcatura.

Apoi in fiecare dimineata, la aceeasi fereastra imi beau cafeaua amara, imi lipesc ochii de cerul plumburiu si ascult tipetele pescarusilor obraznici. Nu m-as fi asteptat ca ei sa fie cei care imprastie cel mai mult gunoi. Este de mirare ca in acest oras se produce gunoi. O fi din sticla?

Dar sufletelele lor care tind sa stea printre nori impreuna cu capetele? Ce-i drept ca nu toate sunt asa usoare, unele sunt mai grele pentru ca sunt meschine, se uita prea des in oglinda si isi repeta frecvent: Comme je suis belle…

Thomas Hardell - Blow Your Mind
Asculta mai multe audio Muzica

Timpul pe scurt...trecut si viitor

Acum este un punct prea nou pentru trecut, prea actual pentru prezent si prea vechi pentru viitor. Demonstratia in acest sens este triviala dar are un scop precis, ascutit si taios, si anume, acela ca unii iepuri din viata noastra au adoptat un stil de viata cu totul si cu totul radical.

Sa nu ramaneti socati daca va avantati ca niste animalute de prada in viata tumultoasa a orasului si de pe o straduta laterala iese un iepure pe bicicleta. Asa pufos si sperios cum este el, a avut curaj si s-a urcat pe bicicleta in cautare de adrenalina.

Iepurii din trecut sunt de mult praf si pulbere pentru vrajitoare si evident parerile lor sunt la fel. Iepurii din ziua de azi, multi dintre ei sunt conservatori si se revolta.

Raman doar cei din viitor care probabil ca vor fi ajuns deja la nivelul la care eram noi la 1848, cainii vor conduce masinile pe care noi le folosim acum, pisicile vor purta razboaie de gherila cu ei, papagalii vor face politica iar pestii vor trai ca majoritatea oamenilor…in liniste aparenta.

In incercarea mea de a estima evolutia animalelor de companie am omis soparlitele de orice marime si culoare, paianjenii pentru care oamenii isi darama casele in incercarile patetice de a ii lipui cu papucii, soarecii si sobolanii care ne face pe toti sa fim niste nazisti ordinari si lipsiti de scrupule, plus multe alte necunoscute care ne-ar face ecuatia imposibil de rezolvat.

Si pana acum nimeni nu a luat in calcul reactia omului, inmuiata de atatea meditatii si vizualizari, care poate soca mai mult decat un amarat de iepure pe bicicleta.

Matematica nu este limba pura asa cum se crede.

Alte jucării cu zâmbeţele