Primul pas in Belgia a fost extrem de ametitor, aproape la fel de derutant ca o plimbare in montagne russe.
Primul impresie despre Knokke a fost ca am aterizat in alta lume, paralela, la doi pasi distanta de perfectiune: casutele din caramida aparenta cu geamuri imense garnisite cu orhidee care cadreaza perfect cu gazonul taiat simetric care ocoleste fiecare pitic si fiecare lampa solara creând astfel un tablou piticesc extrapolat spre marime acceptata in general ca fiind normala.
Mai fac eu un pas si ajung la Marea Nordului. Uitandu-ma in zare, printre eoliene, numar sorii. Desi sunt mai multi de cat am fi crezut ca vedem de pe aceasta planeta ma abtin cu greu sa nu ii imortalize macar putin. Imi pierd pasii pe nisipul care tinde sa devina metalic dar simturile spun ca sunt gata sa inghita fiecare picior indiferent.
Ma abtin pana gasesc o limba verde care face legatura dintre nisipul lucios si marea tulburie; alerg pe ea si sunt gata sa imi pastrez echilibrul chiar daca asta inseamna sa stau ca o pisica pe varful ghearelor; undeva, la capatul limbii gasesc o multime de pescarusi pe care se reflecta apusul. Eu zic ca ar fi un singur apus ca si cum ar exista o singura duduie blonda, rece dar extrem de atragatoare.
Se face noapte. Cerul se lumineaza ilustrand povesti fara cuvinte si muzica fara note iar sufletul se umple, da pe afara ca un buzunar mult prea inadecvat pentru o asemenea incarcatura.
Apoi in fiecare dimineata, la aceeasi fereastra imi beau cafeaua amara, imi lipesc ochii de cerul plumburiu si ascult tipetele pescarusilor obraznici. Nu m-as fi asteptat ca ei sa fie cei care imprastie cel mai mult gunoi. Este de mirare ca in acest oras se produce gunoi. O fi din sticla?
Dar sufletelele lor care tind sa stea printre nori impreuna cu capetele? Ce-i drept ca nu toate sunt asa usoare, unele sunt mai grele pentru ca sunt meschine, se uita prea des in oglinda si isi repeta frecvent: Comme je suis belle…
Thomas Hardell - Blow Your Mind
Asculta mai multe audio Muzica
3 comentarii:
foarte frumoase pozele. singurul comentariu este ca la un moment dat te-ai putea plictisi intr-un orasel asa ca asta... desi admit ca foarte greu si in multa vreme :-)
Comme je suis belle…
Micul Hugo si-a spus cuvantul atacand frontal solitarul orasel cu o salva teribila de descrieri parca rupte din cer.
O realitate, pictata cu stopi mari de imaginatie, bordata cu entuziasm si avand un iz susor de nostalgie.
Frumos textul, blondina rece pe limba verde care se afunda in valurile cenusii a marii ce sopteste tainele ghetarilor.
Niciun pictor, in uleiurile sale, nu ar fi zugravit o imagine atat de clara si atat de frumoasa a micului oras Knokke. Iti multumesc ca am vizitat prin ochii tai orasul! Si... eu nu m-as plictisi... am stat intr-un orasel mic... si ai doar nevoie de imaginatie :)
Trimiteți un comentariu