Iordania - Marea Moartă

Totul a început într-o după amiază de vineri.

În urmă cu mulți ani, vineri seara era început de relaxare și aventură. De când biroul s-a mutat în bucătărie, distracția începe oricând se poate.

De data asta a fost un pic extrem, am închis și am ieșit pe ușă cu valiza.

Am ajuns la aeroport pentru a ne întâlni cu opt necunoscuți. Îmi dau seama că pentru unii oameni obiceiurile s-au schimbat. Noi nu mai dăm mâna când ne prezentăm. Chiar și așa, legăturile între oameni se formează atât de fin și lin. Dacă aș fi extraterestru, aș face un documentar doar despre subiectul acesta.

Am zburat rapid spre Istanbul pentru a face legătura cu următorul zbor și pentru a ne întâlni cu un domn picat din Lună.

Ne oprește și ne întreabă:

“Buna ziua, vorbiți engleză?”

Noi: “Da”

Apoi, pauză. Era sondaj de opinie?

Se uită la ceas și ne întreabă:

“unde este poarta de îmbarcare pentru Caracas? Am zbor la ora 2…”

I-am explicat unde erau panourile informative dar nu părea foarte convins că înțelege. Îmi venea să îi spun: “Bine ați venit pe Terra”

Ne-am luat zborul iar și am ajuns în Amman. Aici am mai făcut un test PCR și am fost preluați de către un domn care avea toate bypassurile în buzunar dar părea cam zăpăcit. Ne-a ținut în suspans și pentru câteva minute am crezut că ne-a rătăcit pașapoartele.

Eram somnoroși și amărâți. Ne-am bucurat că am ajuns la Marea Moarta și am adormit într-un pat moale.

Aș fi dormit mult și bine dar deja trebuia să luam micul dejun, apoi am decis că vedem puțin marea și ne-am întâlnit cu Adel, ghidul nostru.

Nimic nu prezice cum se va schimba viața cuiva atunci când se întâlnește cu cineva.

Am sărbătorit întâlnirea noastră și ziua unei frumoase doamne.

Poate din pricina stării ușor euforice, noi am crezut că ne întoarcem la mare, în schimb am ajuns la canionul Wadi Mujib unde am fost preveniți că ne udăm până la talie și atât. Aveam un ghiozdan serios cu aparatul foton, telefonul și pașapoartele.

A început lin, de pe podul Mujib am coborât în râul Mujib.

Zâmbind încântați de experiență, am continuat încrezători. Un domn a râs spunând că sunt norocoasa că am un ghiozdan și sperrră să reziste bine în apă mare.

M-am uitat la el cu o neîncredere infinită. M-am gândit că poate de la soare i se trage.

Am continuat fără grijă până ne-am alăturat unui grup de americani. Doi dintre ei au reușit să ne salveze ghiozdanele din apa care ne ajungea până la piept iar pe noi ne-au luat un pic pe sus.

Cred că din pricina uimirii nu reușeam să îmi controlez mișcările în apa mult prea mare.

Am fost foarte norocoși că am lăsat ghiozdanul în bună pază și am plecat în aventură.

Apa a fost din ce în ce mai mare iar traseul …cuvintele sunt prea puține pentru a descrie ce a urmat.

Mi-am folosit toată forța și concentrarea pentru a nu gândi că înot în apă mai mare ca mine, îmbrăcată fiind cu fostele hainele de alergat.

Am urcat pe stânci cu apa curgând cu putere în față, m-am opus curentului ținându-mă de sfoară și folosindu-mă de peretele de stâncă, am intrat cu totul în apă pentru a trece mai departe.

Gradul de dificultate a crescut exponențial până am ajuns la final. Aici am găsit o cascadă uimitoare, o recompensă surpriză. A fost un moment în care adrenalina ajunsese la maxim, am vrut chiar să intru în cascadă.

Apoi mi-am adus aminte că era udă, rece și parte a naturii puternice. Am preferat să o admir și să mă bucur de energia grupului.

Oricât am fi vrut să prelungim starea de liniște relativa, știam că trebuia să ne întoarcem. Eu aș fi preferat să nu, crezând că parcurgem traseul în sens invers.

Mintea refuza să creadă că provocarea poate să fie mai mare. O mare parte din drum a fost diferit și cu mult mai interesant. Nu aș putea spune dacă mai întâi am fost ghidată pe un tobogan natural din piatră având mai mult de 10m și apoi am plutit pe spate pentru că era cea mai simplă și rapidă cale de avansa, sau poate invers. Au mai fost și altele dar cred că le-am reținut pe cele mai notabile.

Am ajuns la punctul de întâlnire și deja știam că mai avem două obstacole de trecut. Evident că am ajuns de unde am plecat dar pașapoartele noastre au fost cam murate. Printr-o minune la care nu speram, aparatul foto și telefonul au rămas nevătămate.

Am încercat să ne stoarcem hainele, unii părul dar tot eram prea uzi.

Abia acum am înțeles că trebuia să fim instruiți că avem nevoie de încălțări speciale pentru apă, că bagajul poate rămâne într-un dulap încuiat iar telefonul poate călători prin apă într-o husă impermeabilă. Nici măcar nu trebuia să avem noi toate cele necesare, se puteau închiria.

Noi să fim sănătoși, revolta s-a transformat rapid în semn de întrebare dacă domnul șofer ne primește în mașina lui faină pentru a ne returna la hotel. A fost prea amabil cu noi iar noi am fost recunoscători pentru că ne-am întâlnit cu hainele uscate.

Deși îmi tremurau fulgii și energia era în scădere, am decis că vreau să fac o plimbare până la Marea Moartă, să o studiez în liniște și fără grabă.

Pot să zic mulțumesc pentru că am ajuns până acolo dar am fost obligată să mă întorc într-un microbuz prea fierbinte; doua porți metalice au fost închise cu lacăte pentru a fi siguri că nimeni nu se bucură de mare după ora 18.

Supărarea a fost mută și înăbușită de oboseală. Mi-ar fi plăcut să am cel puțin 30 de secunde de imobilitate față în față cu marea, cu cel mai jos punct de pe Terra.

În schimb, am mai adăugat niște frunze în relațiile cu ceilalți, discuții relativ neutre, schimb de impresii despre prima zi într-o țară necunoscută.

Click aici pentru cele mai faine poze din aventura

Îmbrățișarea Terrei

 Zilele trecute, era o miercuri în noiembrie. Pentru unii, miercuri este o zi ca oricare alta, pentru mine este ziua marcată în calendar cu o obligatorie sesiune de scrub cu ulei de măsline plus cocos, zahar și cafea. Asta se întâmplă doar de 4 ani de când organizarea unor evenimente a devenit necesară pentru a evita delăsarea.

Astfel, luni este ziua de udat plantele, vineri este ziua în care declar că am citit un capitol dintr-o carte, la fiecare două sâmbete, Black Friday este spălat împreună cu acvariul lui.

Curios lucru, adulții sunt sfătuiți să evite rutina pentru a susține sănătatea neuronului, copii au nevoie de rutină pentru a le da un sentiment de siguranță.

Iar fără organizare de evenimente repetitive, adulții sunt geniali în a inventa scuze pentru lipsa unor detalii interesante în viaţă.

Sesiunea asta de scrub este un moment de relaxare incredibilă, mintea zburdă liberrră în toate direcțiile, aproape la fel de fain ca atunci când alerg, doar că durează mai puțin și nu capăt niciodată febră musculară.

Ei bine, a trecut un an de când întâi mă uit circumspect la ce se întâmplă în afara băii, ascult un pic sunetele şi apoi mă pierd în detalii.

In urmă cu an, un pic după miezul nopții, era deja joi, 14 noiembrie.

Miercuri este. Mi-am zis că am depășit un pic termenul dar nu era grav.

In plin proces de înfrumusețare intră Andre să mă întrebe dacă mai durează mult. Zic că mă grăbesc cât pot…meee.

Mă gândeam la ale mele şi mă grăbeam să termin cât mai repede când….văd că se deschide ușa. Nu apuc să mormăi că trebuie să mă şi limpezesc….întâi am văzut artificiile arzând într-un tort de macarons, apoi clasicul 'La mulți ani, cântat pentru câteva secunde cu ochii deschiși orientați către mine care încercam să mă acopăr cu mâinile. Lungi secunde mi s-au părut pentru că nu știam ce să acopăr mai repede. Aveam scrub de cafea de sus până jos.

Apoi cântecul a continuat cu ochii închiși și s-a sfârșit cu spatele la mine.

Cât poate să dureze să cânți 'La mulți ani'? în timpul ăsta am simțit cum corpul devine invizibil, a rămas doar capul care levita. Să râd, să plâng, să chițăi de rușine? Ce pisici să mai zici?

Drăgălașele mele fete, bine că au fost doar două pentru că baia mov nu este cât China, s-au retras într-un loc public din casă.

Eram atât de bulversată de cele întâmplate încât m-am limpezit superficial și am rămas cu un zâmbet caraghios imprimat pe faţă plus cafea pe nu se mai știe unde.

Pe de altă parte, cum să nu fiu recunoscătoare că sunt oameni care se gândesc la mine și care știu că adorrr surprizele?

Nu am avut timp să intru în subconștient și să disec ce simt. Sentimentul exterior a fost de recunoștință egală cu o fundă în jurul Terrei.

Va îmbrățișez cât China

Era să uit cât de bine mi se potrivește poezia primită

Sunt bobul de cafea ce matinal te-mbie

Să schimbi trei mogâldețe ieșind din reverie

Iar dacă pe zi cutezi să-mi simți aroma-n gură

Promit să nu vezi perna în loc de tastatură

Si seara când sub duș te reculegi o clipă

Pe chipul tău mă scurg ca scrumul dintr-o pipă

Presându-te flamand, cu patimi, fără saț,

Mor fericit lăsându-ți pe trup parfum de zaț... 

Ce s-a intamplat in anul 3 Precious

Plamadirea relatiei

 -de la un izvoras de munte nazdravan care loveste copacii trosnind in forta ferigile si muschii ce stau in cale

 -la un paraias deasupra caruia zboara fluturi si libelulele ce se nasc si mor in aceeasi zi

 -la un rau in care salasuiesc mirosuri de toate tipurile, unele ce imbata simturile psihedelic, altle mutandu-ti nasul si dorindu-ti sa o iei in amonte, ca un somon in cautarea ghearelor de urs

 -la un fluviu colorat ce traverseaza pajisti roditoare, paradisuri in care simti iubirea pentru urmatorii 65 de ani, dar si deserturi cu nisipuri miscatoare, ochiuri de apa otravita si natura moarta

 -la o mare de cristal in care iti doresti sa inoate minunile izvorate din iubire, copiii care dau sens si dorinta plajei de consolidare in timp a comuniunii dintre noi, unde, din cand in cand, apar tot felul de impuritati odioase, meduze care te musca de fund

 -la un ocean de impliniri sufletesti, trecute vieti de doamne si domnite, crai de curte veche…

 

Unde ne aflam acum ?

Ce s-a intamplat in anul 2 Precious

Imi este dorrr de Paris...dar mai dorrr imi este de tine.