Impresii din vacantza - partea II

Şi parcă nu prea aş fi vrut să plecam dintr-un loc în care mă simţeam cât de cât în contact cu lumea civilizată. Dar se făcuse ora prânzului şi ne-am luat cele 2 genţi de voiaj, am aşteptat să se răcească maşina şi am plecat spre un supermarket şi ne-am făcut cumpărăturile aproape ca acasă…mai lipseau detergenţii.

Şi iar am mers prin munţi, am văzut marea de la înălţime, curbă la dreapta, curbă la stânga, deal, vale şi iar şi iar acelaşi drum. Până în cele din urmă am ajuns în punctul cel mai apropiat de muntele Athos în care au voie să calce toţi oamenii şi toate creaturile Pământului. Era o ruină, mărturie a unei mănăstiri. Drumul ni s-a sfârşit brusc lângă un anunţ foarte vizibil: „Forbidden entry for all”. Cât Mr. Juli a vorbit cu doi localnici eu m-am împrietenit cu un animal afurisit şi prefăcut: o mâţă care mi-a tors şi când am vrut să o ridic de la pământ mi-a tras o zgârietură de 2 centimetrii. Probabil că vroia să o ţin minte toată viaţa şi cum nu existau şanse să ne întâlnim din nou…

Deja mă înfoiasem pentru că toate pisicile din Grecia sunt sălbatice şi aiurite. Unele vin spre tine şi când mai au puţin să se apropie îşi schimbă brusc direcţia … se pierd în colţuri ascunse iar altele sunt sălbatice şi te zgârie cu cruzime. Oare o fi aşa de greu să oferi puţină afecţiune unui străin vai fulgul lui?

Şi parcă aş fi fost şi eu un pământean aiurit: cum nu ştiam că pe acest munte minunat nu au voie decât bărbaţii cu vârsta peste 18 ani şi musai să fie ortodocşi europeni. Iar mr. Juli ar fi avut voie să facă o călătorie pe mare până la un punct de pe munte unde putea intra şi vizita o parte din el. Nu cred că vrea să ştie nimeni cât de mare a fost revolta mea împotriva oamenilor cu legile şi prejudecăţile lor afurisite, îngropate adânc în conştiinţa umană. Nu aş fi vrut să fiu femeie nici măcar în urmă cu 100 de ani.

Dintr-o dată toate propagandele despre egalitate între oameni, femei şi bărbaţi indiferent de culoare, credinţă, ideologie mi s-au părut nişte ipocrizii reci şi ascuţite ca nişte arme albe gata să străpungă orice împotrivire. Şi poate sunt multe locuri pe Terra de genul ăsta dar m-a revoltat până la cer şi înapoi : de ce bărbaţii au voie să pună piciorul pe muntele acesta şi femeile nu??? Poate există argumente dar nu le-am auzit eu pe toate. În momentele acelea am cules un norişor de pe cer şi l-am cărat deasupra capului meu până seara târziu când am ajuns în paradis. O plajă aproape pustie, apus de soare pierdut printre valuri…apa călduţă, semiîntuneric, costum de baie lăsat pe şezlong, stele, nisip prin buzunare şi apoi întuneric, suflet pierdut sub întunericul ochilor închişi.

În cele din urmă s-a făcut frig, au mai venit nişte maşini şi am decis să dormim în maşina, pe plaja.

A doua zi dimineaţa m-am trezit cu o ameţeală cumplită, marea se legăna puţin mai repede decât aseară iar eu aveam în minte perspectiva unei zile întregi petrecute pe o barcă. Dar nu am avut ocazia să o vad transpusă în realitate pentru că vremea nu era prielnică şi se putea isca furtuna în orice moment. Eu zic că fost o răzbunare împotriva vremii care ne-a stricat planul şi am mers cel puţin 12 ore timp în care am văzut atâtea serpentine şi văi şi dealuri că mă simţeam că în barca aia afurisită cu care trebuia să ne plimbam toată ziua. Într-un timp mă uitam în stânga unde vedeam marea de obicei şi am avut o surpriză ameţitoare: se vedeau doar nori…asta însemna că ne-am îndreptat prea mult spre cer? Puţin mai târziu am coborât din maşină şi am avut o vedere ca din avion. Atunci cum să nu crezi că planeta se învârte prea repede pentru tine, când te vezi un punct în imensitatea naturii ce te înconjoară, frumuseţea ei iţi intra pe sub piele, respiră prin porii tăi, răscoleşte fiecare simt, îţi fură gândurile şi te lasă mut în faţa ei? Poate nu ai voie să rosteşti nici un cuvânt, poate cuvintele sunt străine de natură şi ii pot strica echilibrul aparent fragil.

Cu greu ne-am smuls din vraja aceea sublimă dar se întuneca şi mergeam spre nicăieri, ne era puţin somn şi eram săraţi la culme. În urma rafalelor de chiţăieli am intrat brusc în prima staţiune care ne-a ieşit în cale. Locul părea pretenţios, am întâlnit chiar mai multe grupuri de români.

După ziua asta lungă cât una de post ne-am găsit cazare deasupra unei cafenele: „ Cafe Del Mar”. Vroiam o cameră şi ni s-a spus că ne costa 40 Eur/ noapte. Poate că asta este ţara în care ţi se oferă mereu mai mult decât te aştepţi: era un apartament imens cu o cameră de dormit, living cu terase pe toate părţile şi cu vedere la mare, cameră pentru copii cu paturi supraetajate, bucătărie utilată pe o terasă. Şi totul era curat,proaspăt, gata să primească turişti somnoroşi, înfometaţi, săraţi, plini de nisip şi cu febră musculară din cauza înotului practicat fără nici o limită.

Uneori prea multă aventură te face să zici „Noapte bună” şi să nu te gândeşti că mai sunt câteva zile de vacanţă