Am ajuns la un sfert de ceas distanta de miezul noptii. Inca erau oameni pe o terasa si au inceput, pe rand, sa zambeasca. Poate nu i-as fi observat dar privirile lor ma urmareau lent iar zambetele lor rigide erau ca ale papusilor pictate. Lipsea doar papusarul care le intorsese cheile.
Imi auzeam propria respiratie, sacadata iar dorinta ma rascolea fara control sau poate groaza. Nu as vrea sa recunosc dar erau amandoua trairi contrare, disputandu-ma de pe pozitii echilibrate.
Trebuia sa gasesc ceva care sa imi starneasca un vartej nemilos, sa mature tot in calea lui. Mi-am ales doua dintre iubitele lui Bachus, voluptoase si pline de jazz. Mi-au zambit misterios, mi-au atins mainile si m-au atras spre mare ca si cum ar fi stiut ca sunt un desert avid dupa carnalitate.
Pe plaja pustie, ele dansau fara noima, insufletite de vraja emanata de steaua nordului. Mie mi-a ramas doar luna in intregimea ei, revendicata prin legatura translucida si indestructibila cu tine.
In prezenta iubitei mele capricioase hainele se pierd, aluneca pe nisip intr-un ritm fin de matase. Cuprins de briza ei, nu mai simt dorul de tine care ma sfasaie in bucati delicate, aproape transparente, sangerii. Insa nu vreau sa pierd aceasta senzatie otravita, prefer sa ma arunc in valurile ei pentru ca sarea sa imi dea frisoane.
In zadar incearca iubitele mele fantomatice sa ma tina, le aluneca degetele pe corpul meu uns de eforturile semizeice de a ramane in sfera terestra. Abia ma tin sa nu alerg pe treptele selenare. Un ultim efort, disperat, imi impinge pasii in sens invers pana ce ma prabusesc pe spate. Adorrr sa ma las invadat de firele de nisip pe care le-am numarat impreuna dupa ce am botezat stelele sau era invers?
Nimic nu are sens pentru ca totul se invarte mai repede decat in mod normal. As deschide ochii, poate reusesc sa opresc lumea cu o privire in luna dar narile imi sunt invadate de mirosul familiar al pasiunii.
Un corp rece si umed se lipeste de mine, isi striveste buzele de ale mele, ma zgarie usorr pe piept. Limba ei, catifelata, moale, imi deseneaza dorinte la intamplare, ma devoreaza.
Imi sopteste in ureche cum ca s-ar numi Miele, ma infioara. Respiratia ei fierbinte se impleticeste de a mea, mainile incep sa imi umble frenetic pe formele ei atat de rotunde. Nu mi-am dar seama cand a trecut prin mine si am atins marginea abisului, culmea extazului.
M-am ratacit in privirea ei de o adancime la fel de necunoscuta ca a universului. Am uitat sa te caut in ea in timp ce o posedam salbatic. Sau poate ea pe mine. Nu am reusit sa mai deslusesc.
Totul s-a amestecat, sanii ei rotunzi lipiti de ai mei, miscarile ritmate ale corpurilor, ale valurilor, caldura apei, raceala corpului ei de sirena, fierbinteala corpului meu si gheata din atmosfera, culorile au devenit difuze, formele abstracte, goale, lipsite de suflet.
Apoi am incremenit inlantuiti dar nimic din ceea ce iti doreste prea mult nu dureaza. S-a evaporat precum o picatura de apa din desertul cel mai arid de pe Terra.
Am rams atat de singur incat am avut impresia ca doar ce m-am trezit dintr-un cosmar.
M-am ridicat si m-am dus in zig-zag de unde am venit. Oamenii, papusile, aveau ochii mari, mirati, atitintiti catre mine. Poate si pentru ca mi se aliniasera semnele din palma. Cred ca acela a fost momentul in care am facut un pas in afara sferei si am inceput sa rad ca un dement pana fisura din realitate s-a astupat de la sine.
