Într-o dimineață de iarnă, savurând cafeaua, am
auzit muzica unei bormașini, când mai intensă și când mai slabă, alternată cu
lovituri de ciocan aplicate în același ritm.
Reminiscențele
verii se întorc, își pierd aerul vag. Măcar lipsesc picamerele și dialogurile între oameni aflați la mari distanțe unul
de celălalt.
Așa mi-am
petrecut aproape fiecare pauză de cafea din vară. Deschideam ferestrele și în ceva
minute le închideam. Simfonia instrumentelor de spart, lipit, găurit încununată
de zeci de “Băăăă, Vasile, Dorele, Gigele...” mi-a fost muzică
aproape în fiecare zi.
Au fost și momente
în care am auzit liniștea. M-am uitat cu neîncredere pe fereastra ca să mă
conving că circul a luat o pauză.
Într-o astfel de zi m-am dus în singura baia cu
fereastră. Eram într-un moment de materializat gânduri când am
auzit niște sunete brutale, grrruuu, grrruuu.
Mă uit și vad
trei porumbei de mărimea unor pui de pisică. Erau ca niște jucării supraponderale
și răgușite. Din pricina lor, stolul meu de gânduri și-a luat zborul. Singura
idee rămasă a fost să...
“Lilouuuu, pisi,
pisi!”
Pisica pisicilor
nu prea vine când o strig, cel mult mă privește curioasă de la distanță.
Şi deodată țâșnește
ca o săgeată spre fereastra care, din fericire, avea plasă. Ferocilă se izbește
de plasă și se prelinge relativ lent în cadă.
Creaturile se
sperie și zboară cu fulgii lor cu tot. Lilou se regrupează în afara ușii pentru
a înțelege unde se afla țintă. Am profitat de moment și am închis ușa.
În sfârșit ... aproape liniște. Pisica pisicilor a început
să facă sport extrem pe geamul care ne despărțea.
Prădătorul lumii moderne vine într-o formă înduioșătoare, aparent
vulnerabilă, echipat cu 10 gheare dure pe care le folosește atunci când se
simte nedreptățit sau în situații în care nu am înțeles cu ce am greșit.
Simpaticul ghemotoc blănos s-a revoltat împotriva întârzierii cu care noi
ne punem în dulapuri hainele care vin de la uscat.
Astfel, a început prin a îmi face prea multe găuri de aerisire în pantalonii
de interior; din fericire pentru urechile dumisale nu s-a atins niciodată de
pantalonii pentru sport extrem.
O vreme îndelungată ne-a șterpelit deșosețeii pe care i-a băgat prin
castronul său cu apă și le-a făcut multiple găuri mici. Nefericirea era ca
observam găurile abia după ce ieșeam din casă.
Dacă le-am acorda mai multă atenție șosetelor, atunci cum am mai reuși să
purtăm șosete de culori și forme diferite ?
Revenind la zilele noastre, domnișoara Ferocilă sau Cheetah, Cheetah Mărunțica
s-a specializat prin a extrage fundele rochiilor, a le trece prin apă și a le
pierde prin casă.
Prădătorul nostru, pe vremea când încă era mărunțică, ne vâna farfuriile scoțând
doar lăbuțele de pe scaunul de sub masă. În zilele noastre, se aruncă pe masă
atunci când i se pare că este ceva prea delicios. Păcat de efort și chiţăială
pentru că noi suntem zgârie brânză și nu împărțim cu ea.
Uneori aplica tactici subversive ce implica tors, mângâiat și morlăit rugător.
Trebuie să îți respecți principiile – a se vedea « In Bruges ».
O altă atracție a drăguței LiLou este apa. De nicăieri aterizează oriunde
curge niște apă. Atunci când era mai bebe, aveam dileme dacă să fac dus cu
riscul de a o uda un pic sau să o conving că pe marginea căzii este un loc mai
sigur pentru ea. A decis singură că vânatul stropilor de apă ce aterizează în afara
căzii este mai amuzant.
Încă nu am elucidat de ce ține musai să șteargă insistent cu lăbuțele toate
ușile închise care ne despart. Nu pot pricepe de ce o deranjează să țin un
telefon în mană în timp ce îmi toarce și eu o mângâi. În semn de protest, mă mușcă fulgerător și fuge.
Misterele pisicii au ajuns la apogeu când după două săptămâni în care nu
ne-am văzut, m-a speriat teribil.
Doua săptămâni a conviețuit în armonie cu domnul Black Friday care a stat liniștit
în acvariul lui și cu plantele răspândite prin toata casa.
Ne-am întors noi din lume și ne-am reluat rutinele, unii la birou, alții la
grădiniță.
Într-o dimineață liniștită, mă trezesc a doua oară și cu ochii larg închiși,
calc în câteva bălți mici de apă. Porneau de la dulapul pe care stătea Black
Friday. Am crezut că LiLou şi-a vărsat iar bolul de apă și doar m-am aplecat să
șterg, când îmi dau seama că nu îl vad pe Black Friday iar planta lui plutea în
derivă.
Atunci am văzut că dulapul era plin de apă și m-am speriat teribil. Nu
puteam să accept că Black Friday să fie mâncat de către LiLou.
Am luat acvariul, am scos planta și ..nimeni, parcă dispăruse. Am luat
micul ghiveci în care stătea planta. Fiind semiîntuneric, interiorul
ghiveciului fiind cărămiziu iar Black Friday fiind grena, nu se vedea nimic.
Am aprins lumina și mi-a venit să mă topesc în timp ce i-aș fi făcut
urechile funda lui LiLou pentru că Black Friday se ascunsese în micul ghiveci.
Între timp,viața drăguțului Black
Friday a ajuns la final de bună voie și nesilit de nimeni. Noi încă nu l-am
putut înlocui, a rămas doar planta lui pe care LiLou vânează ori de câte ori
are ocazia.
Pisica iubita este în continua transformare. Port pe tot corpul urmele educației
sale. Uneori vorbește cu mine, ea în limba ei, eu într-a mea. Adorrră să se
joace cu bonurile fiscale făcute ghemotoc. Cred că ii place să îmi sară în brațe
și pentru o vreme să o mângâi și să îmi toarcă. Nu prea înțelege că nu accept să
mă spele pe față cu limba ei aspra.
A devenit mai prietenoasa însă mai are de învățat.
Atunci cândlucrez prea mult, îi
vine să îmi muște un colt din laptop sau dacă este prea îmbufnată, mă muscă pe
mine ca un luptător de gherilă. Cel mai caraghios este când facem activități între
noi, se aruncă în mijlocul nostru și se așază în așa fel încât sa inoportuneze.
Iar dacă cineva încearcă sa o dea la o parte, tot ea se simte
deranjată și ripostează.
Uneori sare pe tocurile ușilor de parca ar avea arcuri. Poate și acesta
este un gest pentru atragerea atenției. Cine știe?
Poate LiLou nu este sufletul blănos pereche dar nici o iubire nu seamănă cu
alta.
