Acesta trebuie să fie drumul spre copacul acela uriaș, fără nici o
frunză, având multe vizuine in care trăiesc veverițe si mici tobogane.
Iar oamenii voiau să fure acele tobogane pentru iepurii lor. Din
fericire, unele veverițe făceau vrăji galbene, verzi, maro, portocalii, violet pentru ca soarele și cu un pic de sare pe care o foloseau să micșoreze oamenii.
Alte veverițe, pentru că nu aveau asemenea puteri, aruncau cu crengi
în oameni.
Haios era că iepurii sălbatici ai oamenilor vânau veverițele doar ca să le
fie prieteni.
Încercau chiar să le ofere ceai pentru a se împrieteni.
Și eu m-am împrietenit cu o veveriță și sora ei.
În cele din urmă am plecat. Am
luat niște pământ în buzunar care a adormit până am ajuns acasă unde grădina
era plină de zăpadă.
Am împachetat zăpada, am trezit pământul și am plantat flori. Apoi, am
împachetat anotimpurile ca să fie mereu cald.
Aș fi vrut eu sa fi scris povestea însă muza mea mereu a avut nevoie
de scânteia lumii.
Ai putea ghici cine este autorul?
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu