marți, 28 iunie 2011

Demonul si vrajitoarea

In marginea cea mai îndepărtata a pădurii se afla o peştera, cum altfel decât întunecata. Miroase a frunze moarte, ude si pline de noroi.

Apa se scurge pe pereţi intr-un ritm înnebunitor de tobe in timp ce vrăjitoarea se unduieşte lin in jurul cazanului. Coapsele si sânii ii lucesc sub jumatatile de raze selenare.

Din parul lung i se preling umbre negre care dansează in jurul ei, agăţându-se încă de suvitele ei parfumate.

In fata purităţii răului, toate tremura, prind viata si fac reverenţe.

Pe jumătate in întuneric, fata i se încleştează intr-un rictus indescifrabil, iar pe jumătatea încă luminata, zâmbetul ii este îmbietor.

Sunt atâtea Josephine pe lume insa aceasta este speciala, isi soarbe puterea din eclipsa, din partea întunecata a lunii.

Vântul se prinde si el in dansul din ce in ce mai sălbatic. Pe ritmul lui, din peştera răzbate un monolog sfâşietor.

- De ce m-ai lăsat singur? Mă simt abandonat, atât de pustiit incat mă mir ca mai simt ceva. M-am aruncat in braţele tale cu ochii larg închişi.

De ce m-ai dăruit întunericului? Mă poţi ierta pentru ce ti-am făcut? Am vrut doar sa te protejez, altfel nu as fi îndrăznit sa le sfâşii carnea in numele tău, zeiţa umana!

Credeam ca nimic nu ne va tine departe, credeam ca prin uciderea lor ne vom uni si vom deveni un întreg, o sfera de foc in care sa îngropam toate păcatele, toate dorinţele se vor fi golit de sânge si de nimic.

De ce m-ai trădat, făptura înşelătoare?

Aripile lui sunt atât de grele din pricina atâtor şoapte, prea multe frângeri si gheare.

- De ce m-ai înlănţuit? Se pare ca destinul mă face sa alunec pe panta nebuniei. Am vrut doar sa te venerez, sa mă arunc la picioarele tale cu întreaga mea natura demonica.

De ce m-ai abandonat?

Eclipsa este completa, inelul de lumina hipnotizează timp de 7 zile si 7 nopţi. Atât au rezistat pana când apa a pătruns ca printr-o epava si totul a fost strivit.

Negarea nu face ca lanţurile sa dispară.

marți, 7 iunie 2011

Intr-o clipa de pierdere

- Iubita mea, Jospehine, ma doresti?

- Nu.

- Hmm…nici eu.

- Si atunci de ce ma intrebi?

- Ca sa am motiv sa injur si sa beau. M-am lasat de fumat iar sexul fara sentiment ma deprima. Ce zici?

- Esti pierdut. Pleaca.

- Te vreau, te ador…

- Pleaca

- Josephine, devin metalic…nu ma lasa sa plec.

- Ma plictisesti….dispari in neant de unde ai venit!

- Fato…tine minte ca totul se intoarce.

- ….

- Efemera clipa…doar timpul nu se intoarce. Si tu stii asta foarte bine dar preferi sa joci ceea ce nu ni se potriveste doar pentru ca altii au gasit algoritmul fericirii.

- Prefer sa regret…cu asta pot sa traiesc.

- Pe curand.

Pentru nu stiu a cata oara, imi iau gandul de la tine. Ma amagesc ca nu te voi mai vedea ca si cum nu te-as merita. De fapt, cine esti tu? Faptura sarmana, sordida iti este natura. Ori sunt nebun si te privesc prin lentila mea cu valoare neadecvata, ori te iubesc pana intr-acolo, unde trebuie sa vad intunericul din imaginatie ca sa ma pot lasa coplesit de realitatea inversa.

Dar cine esti tu, Josephine?